De la Stelian Mihai Gradinariu leapşă: Cînd ai plîns ultima oară?
Plîngeam pe vremuri destul de rar, o dată la un an şi atunci trebuia să se întîmple ceva foarte grav, de pildă, să moară personajul principal în plină glorie şi tinereţe sau să simt pe pielea mea umilirea şi trădarea dinspre cei dragi şi apropiaţi. Deci, din motive manelistice plîngeam ...Cu trecerea timpului şi şubrezirea sistemului, acest lucru se întîmplă mai des, o dată la cîteva săptămîni. Şi de fiecare dată are legătură cu un soi de disperare pentru care mă învinovăţesc, pentru că ştiu că e nefirească.
Se trimite leapşa lăcrimoasă lui Ştef şi Aniellei, dacă vor.

de tras cu ochiul la vecinii vecinilor

Din colecţiile folclorice ale altor popoare (georgian), care au avut legătură, ca şi noi, mai mereu cu Marea Neagră şi cu ruşii...frumoase căciuli, pălării şi oameni, pe o muzică la fel.

Călătorie plăcută !

În această noapte mă apucă de fiecare dată dorul de ducă. Cum realizarea acestui lucru îmi este din ce în ce mai dificilă, am să mă gîndesc că sunt undeva la mare sau că marea este deja la mine.

Good Bye, Madame

Un dar pentru mine( că tot am abandonat azi toate proiectele teatrale legate de Japonia şi alte ţinuturi mai mult sau mai puţin îndepărtate): Madame Butterfly.

cireaşa

Mi-am amintit o scenă celebră din “ Once upon a time in America” despre maturizare. De unde am dedus că braşoava cum că e mai bine să laşi cireaşa la sfîrşit nu ţine... pentru un copil serios. Orice cireaşă are timpul ei. Sau orice timp cu ...

De-a adevărul

Am fost aseară la teatru, la „Cum se face”(...teatru) şi, după spectacol, am cunoscut o doamnă actriţă tînără şi frumoasă, care s-a gîndit să lucreze cu noi pentru piesa de anul acesta. Am schimbat cîteva cuvinte şi cînd să-mi zică numele a avut un lung moment de ezitare...”Cum să-ţi zic că mă cheamă, a început ea...Numele acela? Şi mi-a arătat pe perete o poză cu ea într-un rol, sau acela...şi mi-a arătat altă poză din alt rol...sau..." În sfîrşit, după o rememorare derutantă, a scris un nume pe hîrtie. Dar un nume adevărat nu ai? am vrut s-o întreb... Nu i-am zis, nu ştiu nici eu de ce...poate pentru că acesta părea să nu fie deloc important pentru ea...

iubirea ? mea

Văd că lepşile astea de la Radu se ţin lanţ şi, chiar în ritmul meu lent de scris... la iubire tot ajungeam într-o zi. Numai că am un miliard de cenzori care mă trag de urechile fiecărui gînd. Văd eu cum o scot la capăt cu ei.

„Despre 10 lucruri care îmi plac la tine, iubirea vieţii mele şi 10 lucruri la o persoana oarecare”

Cum să scriu despre iubirea mea? Încep cu mine, e mai uşor, nimeni n-are ce să zică...
Eu ştiu că sunt iubită dacă:
1. sunt veselă
2. port rochii şi-mi las părul lung,
3. mă duc să-mi cumpăr parfumuri şi bijuterii noi,
4. cînt si dansez
5. orice urîţenie îmi spune oricine, nu mai contează,
6. devin nesăbuită
7. îmi plac nopţile mai mult decît zilele şi vremea ploioasă decît cea cu soare
8. sunt în stare să ascult cu răbdare şi interes despre prelucrări prin aşchiere ori reguli de compoziţie muzicală,
9. mă gîndesc cu emoţie la fiecare secundă ce vine, poate fi ultima
10. nu încep nici o propoziţie cu „ eu”

N-a fost chiar aşa greu. Hai să vedem ce-mi place la tine, iubirea mea...
Iar!

Pe cine iubesc eu? Iubesc?

o persoană oarecare

1. cu umor
2. care îşi dozează îndrăzneala şi prudenţa
3. căreia îi place muzica
4. inteligentă
5. cu fantezie
6. histrionică
7. care miroase răcoros
8. care are ochii frumoşi şi miini expresive
9. de obicei calmă
10. căreia îi place de mine astfel încît să fiu:...vezi mai sus.

Da, am scăpat. Nu ştiu dacă are sens...

Dau leapşa mai departe lui: Tibi, Ştef., Lorenei, Mirelei, Claudiei, Petronelei, Narcisei şi nu mai ştiu...

Azi aniversez...sau... comemorez o lună de ghips. Şi sunt ok. Trebuie să sărbătoresc asta, că la noi şi comemorările sunt tot un fel de aniversări. Aşa că am să-mi ofer o melodie. O cîntă Katie Melua.

hăuri

Că nu este ceva în regulă cu mine mi-o spune prăpastia care se cască zilnic între mine şi elevii mei, între mine şi colegii de la şcoală. Intr-o zi nu am să mai ştiu ce să spun în situaţii banale. Şi aşa există o stinghereală care mă cuprinde de cîte ori plec de la catedră şi cineva vrea să-mi vorbească. Nu stiu unde să fug sau unde să-l arunc pe celălalt. Cuvintele mele îmi sună nepotrivite, străin si demodat, au o oboseală care plictiseşte. Am văzut fraza...cînd scriu pe mess, construcţiile mele, şi ale celor de vîrsta mea sunt lungi, cele ale tinerilor succinte. Nu doar baieţii, adesea zgîrciţi în cuvinte, şi fetele scriu la fel. Fraza este mai puţin descriptivă şi mai mult acţională.
Începusem să spun că nu e ceva în regulă cu mine. Derutant a fost cînd am găsit oameni în vîrstă scriind astfel, şi eu în cuvinte, mai bătrînă decît ei...Îmbătrînesc, obiectiv vorbind şi mă străduiesc să învăţ limba care, altfel, îmi va deveni cu totul străină. De ce? Doar prin ea te poţi apropia uşor de mintea şi inima cuiva, poţi păstra distanţa potrivită şi poţi să o scurtezi sau lungeşti dacă vrei. Limba asta vine însă cu o tinereţe care derutează, crează dispoziţie pentru nestatornicie, pentru capriciu, pentru aventură. Şi pe mine, care trăiesc într-o lume expozitivă, densă, brutală chiar, efectul solid al cuvintelor mă înnebuneşte. M-am trezit îndrăgostită, urînd, dispreţuind, zdruncinîndu-mi încrederea în mine din fragilitatea unor cuvinte scrise pe fugă, net picat, emotioiconi, melodii descarcate în zece secunde...Am din nou confuzia din adolescenţă în care nu ştiam distanţa potrivită pînă la sufletul omului.