Este furtună
de nisip. Cerul
nu se vede deloc din cauza vîntului. Avem capetele înfăşurate în şaluri subţiri
din lînă. Caravana este condusă de o arăboaică trecută de prima tinereţe. Din cînd
în cînd rîde şi se întoarce spre noi ca să îi confirmăm buna dispoziţie. Am urcat pentru prima dată pe
o camilă. S-a aplecat pe picioarele din faţă, am urcat pe ea, apoi căpitanul a
atins-o pe unul din picioare. S-a ridicat atît de brusc, încît am crezut că o
să zbor în mijlocul arabilor, care se distrau pe seama mea. Atunci m-am auzit
ţipînd cu voce subţire la care arabii au răspuns într-un cor melodios cu inflexiuni multe, cum le e
obiceiul. Căpitanul merge în faţa mea,
conversînd cu unul din arabi. Nu aud ce îşi spun, este o discuţie diplomatică,
destinsă însă. Ajung în dreptul lor şi aflu despre
impactul unui episod cu Stan şi Bran asupra geopoliticii contemporane.
Furtuna s-a oprit. Este noapte. Cămilele ne
poartă liniştite. Ochii căpitanului strălucesc precum stelele centrale ale
constelaţiei Orion. Eu mă gîndesc la conjuncţii şi interjecţii.
Corabia este în portul
Alexandriei. Are luminile aprinse şi marinarii ne întîmpină cu chiote.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu