Mașina rulează lent. El conduce. În zonele unde șoseaua e liberă, apasă accelerația și mă face să țip la fiecare curbă care mă aruncă- n portieră. Îl bălăcăresc cu tot ce- mi vine în minte. În loc să răspundă, dă volumul radioului mai tare și rockul invadează mașina până la vibrații. Când încetinește, mă face în toate felurile:- Maimuță primordială, târâtoare de mari dimensiuni, bombalăul cartierului, gâsca proastă a comunității locale, Lucy, Lily, Luiza, etc.
Îl întreb:- De ce nu Tarzan, Superman, Batman?
El:- Nu te ridici la înălțimea așteptărilor!
Atmosfera îmbâcsită din oraș este înlocuită treptat de aerul curat, rece, tare, clar. Mă bucur că pot respira, stau cu capul sprijinit de banchetă și mă uit la peisaj. E încă iarnă, sunt locuri acoperite cu zăpadă și miriști pustii din care, sălbatice, crenguțele arămii ale lăstarilor noi se apleacă încărcate de vrăbii. Cerul e limpede și albastru ca într-o zi de vară.
Tăcem îndelung. Când mă plictisesc, încep să îi spun glume culese de prin lăzile cu vechituri ale memoriei istorice. Râde încet și se întoarce puțin spre mine. Sunt fericit, știu că mă iubește.
Ajungem după amiază la cabană. În fața ei, mai mulți turiști așteaptă. Nu înțeleg de ce nu intră. Se țin de mânerele trolerelor și fumează nervoși. Întreb ce se întâmplă. Un bărbat însoțit de o femeie înaltă și sportivă îmi zice:
- Recepționerul a fost pedepsit și spală podeaua. Până termină, nu avem voie să intrăm, să nu facem urme.
Eu:- Dar femeile de serviciu? Ce s- a întâmplat cu ele? Și a dispărut tehnologia modernă, care usucă podeaua instant?
Turistul:- Cred că de fapt au pe cap alți vizitatori, poate pe cineva de la protecția consumatorului sau de la fisc.
Eu:- Da, e mai logic să fie așa.
Stăm mai bine de o jumătate de oră, oamenii se strâng în grupuri și vorbesc repede și tare. E și o familie cu copii, bebelușul din brațele bărbatului scâncește.
Lumea e nemulțumită. Și noi.
Noaptea se instalează repede și oamenii se retrag în mașini. Rămân doi trei care stau îmbrățișați. Îmi zice:- Hai să ne ușurăm!
Eu:- Unde?
El:- Cum unde? În spatele cabanei, doar nu pe ușa de la intrare.
Plecăm. Pe partea cu gardul care separă acareturile cabanei de drumul principal, întuneric beznă. Mă uit la el întrebător:
- Ce zici? Suntem trași pe sfoară? În loc de un film cu Van Damme ni s- a trimis caseta cu Psycho- ul lui Hitchcook?
El:- Avem două opțiuni, să mergem la hotel, unde vom dormi separat, sau să rămânem și să așteptăm.
Eu:- Poate a avut loc o crimă pasională?
El:- Ce știi tu despre crimele pasionale? Ai foc cât pentru un pix cu gel.
Eu:- Acum da, nu mă gândesc decât la confort.
El:- Nu numai acum și nu numai când ești obosit, vorbesc în general.
Mă supăr un pic și mă sprijin de el. Mă lasă. E mai puternic și mai sănătos decât sunt eu de obicei.
Se deschide ușa. Intrăm. Ne cazăm. O cameră luminoasă, cu două paturi. Îmi zice:
- Unul rămâne gol, poate am chef să citesc când sforăi.
Eu:- Ok.
El:- Și vezi că eu dorm la cap și tu la picioare.
Eu:- Nu e tot aia? Văd că are tăblii egale.
El:- Nu e tot aia, nu poți confunda cauza principală cu consecința finală.
Sunt de acord. Îmi aruncă o pernă în cap, își dă bocancii jos și se bagă sub plapumă. Își aprinde un trabuc și, cu plapuma până la gât, urmărește rotocoalele, care se ridică încet spre tavan. Mă bag în baie, stau sub duș până mă încălzesc suficient, prepar pentru amândoi un ceai de tei și mâncăm sendvișurile de acasă. Adorm aproape instantaneu.
Visez că 10 gospodine, în rochii de seară, lungi până la pământ și cu spatele gol, cu volane din dantelă neagră, echipate cu mături și mopuri fac striptis aruncându- și basmalele în aer, pe care le prind apoi și le înnoadă în jurul șoldurilor. Mă trezesc de mai multe ori să beau apă. Încerc să intervin în vis, populându- l cu câțiva cerbi și căprioare păscând liniștiți, dar nu prea îmi iese. Se ridică în capul oaselor: - Hai să ne- o tragem, poate așa mă lași să dorm și eu puțin.
