Intru în bucătărie. De fapt, vreau să intru, pentru că ușa era baricadată cu scăunelul de ispășit vina de a iubi sau a fi iubit.
Bat în ușă și vâră capul Dorel:- Ce vrei?
eu:- Să mănânc ceva, să fac o cafea pentru Mr Brasil, are mult de lucru.
Dorel:- Nu se poate, învăț.
eu:- Nu te deranjez, îmi fac un sendviș, fac repede cafeaua și câteva ore nu mai ajung pe aici.
Dorel:- Îți aduc eu sendvișul. Și îi duc și cafeaua lui Mr Brasil.
eu:- Bine
Fac stânga- mprejur și plec.
Trec 40 de minute. Îmi chiorăie mațele și simt oboseala lui Mr Brasil, care trece pe sub ușă și îmi aruncă cât colo ambii papuci cu care dau să mă încalț.
Merg iar spre bucătărie. Nicio schimbare, ușa închisă, o împing puțin. Se deschide ușor.
Intru.
Pe toate polițele erau suporturi buretoase de flori cu căpățâni de ceapă pletoasă, înfipte în bețe de frigărui și cu firișoarele în sus. Ceapă albă, galbenă și roșie.
Erau multe, nu știu cât să zic, poate vreo 50.
În mijlocul liber al bucătăriei, Dorel cu o sabie laser, de jucărie bineînțeles, exersa piruete. Când o ceapă era atinsă, se răsturnau mai multe.
eu:- Mai ai de exersat precizia?
El:- Nu, precizia îmi iese, cu secolele mă mai încurc.
eu:- Nu e tot aia?
Dorel se oprește brusc:
- Ai dreptate. Trebuie aranjate altfel, în grupuri de maximum 20.
eu:- Începe și tu de la Homer, nu de la Plotin.
Dorel:- Mă gândeam să încep de la răspândirea creștinismului. Mi se pare mai important.
eu:- Da. E important. Fără împăratul Constantin, încă mai aprindeam lumânări în catacombe.
Dorel:- Stai să vezi ce repede îți înșir împărații din secolul 6!
Face rapid o piruetă cu 5 rotiri pe dreptul și zboară 10 cepe prin toată bucătăria. Una mă a lovește în cap, accentuându- mi durerea de la senzația de foame. Mă îndrept cu grijă să nu mă zgârii în țepușe, spre frigider. Dorel zice:
- Stai să pun la loc cepele și îți fac sendvișul imediat!
Îi fac semn că nu e nevoie, înșfac doi castraveți și o felie de pâine, mă strecor spre solnița cu sare și plec.
Pe hol, în timp ce îmi îndesam în gură câteva fire de sare și un corn de rinocer, dau nas în nas cu Mr Brasil. Mă împinge în peretele stâng :- Ia zi, ce e mai important într-o relație? Datoria sau plăcerea?
eu, cu castraveții înmuiați brusc, ca după trei zile de stat în ploaie:- Datoria!
El:- Răspuns greșit! Trebuia să zici filosofic: Depinde de secol!
El, meditativ, dând un pas în spate și lăsându- mă să strecor restul legumelor în buzunar, în toate secolele, în afară de 3 și 18 a fost importantă placerea. În 3 și 18, datoria. Brusc:
Unde mi- e cafeaua pe care am așteptat- o 2 ore?
eu:- Nu am putut să o fac. Dorel învăța la Istorie.
El:- Și la ce secol a ajuns, ca să știu cum să- l iau?
eu:- Undeva pe la Vlad Țepeș, cred.
Mr Brasil:- Deci nu știi sigur?
eu:- Nu.
Mă împinge mai tare în zid și scoate din buzunar briceagul cu lama plină de cruci: Mi- l apasă pe obraz cu partea ascuțită:- Te- ai pudrat azi?
eu:- Da. Adică nu.
El:- Da sau nu?
eu:- Nu mai știu. Am pierdut șirul zilelor.
El:- Îmi dau seama imediat! Bagă briceagul în buzunar și îmi dă o limbă pe obraz de la tâmplă la bărbie:- Nu! Fugi și machiază- te! Mergem la cafenea! Am nevoie de o pauză. Îl lăsăm pe Dorel în pace să memoreze.
Plec de lângă el buimăcită. Mă uit la castraveții începuți simultan, nu prea mai îmi e foame, deși știu că și lipsa senzației este o iluzie, nu numai prezența ei, vorba lui Descartes.
În baie, în fața oglinzii, observ că lama cuțitului îmi lăsase o urmă adâncă pe obraz. Mă pudrez, se estompează imediat. Apăs cu degetul obrazul, e neted. Și percepția e o iluzie, nu doar senzația, îmi spun cartesian.
Urcăm în mașină. Conduce el. Mă întreabă:- Cu ce parfum te dai? E nou. Îmi place.
eu:- Century Summer.
El:- Fiecare secol cu armele lui! Nu stăm mult, îi luăm și lui Dorel o cafea. Am chef să îl trec de secolele 3 și 18. Datoria are limitele ei, o spune rațiunea pură.
Îmi amintesc, la un moment dat văzusem în cartea lui Kant și combinația:- pură practică, dar poate era o dovadă că dialectica nu poate fi stăpânită, indiferent de facultate.
