Anna Karenina partea a doua Capitolul 16

 

Stiva este încă acasă la Levin.
Aflând de boala lui Kitty, Levin este întâi răutăcios, apoi milos. În această trecere de la pagânism la creștinism, chipul lui Levin devine greu de scrutat.
Pe nesimțite, conversația pleacă de la  dragoste spre bani.
Stiva vrea să vândă o pădure  lui Reabinin,  care se înființase deja în conacul lui Levin , în absența lui, dornic de pleașcă. Venise într- o trăsură puternică, cu un vechil puternic pe capră, el însuși simțindu- se plin de puteri.
Pe Levin îl enervează și naivitatea lui Stiva vis -a -vis de afacere, și orgoliul lui de priceput în negustorie, dar Riabinin îl scoate de- a dreptul din sărite.
Se preface că vrea el pădurea de la Stiva, numai să nu îl fraierească Riabinin și mai tare.
Până la sfârșitul capitolului, cei 3 bărbați scapă și de arbuști și de cei doi căpcăuni. Riabinin și vechilul comentează că sunt năsoi boierii!
Părerea mea:
1. Capitolul e interesant pentru psihologia vânzătorului și cumpărătorului într-un proces de negociere.
2. Este o picturală descriere a caracterului lui Riabinin pornind de la înfățișarea sa fizică:  foarte înalt și slab, mustăcios, cu ochii bulbucați, îmbrăcat moțat, etc.
În rest, scriitură obiectivă, autor omniprezent. 

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 15

 

        Stiva și Levin merg la vânătoare.
Levin, religios cum e, își amintește că lui Dumnezeul veterotestamentar îi plăceau mai mult vânătorii decât agricultorii și își ia rolul în serios, atât de în serios încât la finalul capitolului, după ce află că viața lui Kitty, răpusă de iubire atârnă de un fir de păr, nu e în stare să zică decât:  Ce fată deșteaptă!
Adică?!
Deșteaptă că e pe ducă?
Deșteaptă că e aproape nălucă?
Deșteaptă că nu a fost a lui ?
Sau deșteaptă că va fi a lui?
Nu se știe, nimeni nu știe ce e în mintea lui Levin care, plin de chef de primăvară și vară și toate anotimpurile la un loc face praf și pulbere bruma de compasiune față de natura șugubeață și kilăruiește fără niciun gând și nicio replică nu știu câți sitari, becațe, rațe , lișițe, ciori și poate bufnițe, toate sălbatice.
Levin își umple tolba cu vânat, comestibil sau nu și pleacă acasă cu Stiva, care, atenție, fuma la vânătoare!
Instinctiv, visceral, vijelios, elementul yang domină vânătoarea. Numai meditația de la început, când Stiva stă și cască gura pe cer , observând cum vârful frunzei gri de plop atinge firul verde al ierbii ne amintește că atât Levin, cât și Stiva sunt deosebit de sensibili față de elementul feminin, Stiva prin contagiune, Levin prin ascensiune.
Laika lui Stiva culege toate potârnichile moarte și îl ajută pe stăpân. Deocamdată înțelegem că Levin își iubește fratele, prietenul, câinele, pe Agafia Mihailovna și își amintește că există undeva o fată deșteaptă, rudă cu Stiva.

Cum stai cu bananele?

 

  

     -Cum stai cu bananele, întreba Mr Brasil, văzându- mă că tot umblam după șervețele, șervete și tacâmuri.
-Bine. De obicei sunt miezul unui întreg ritual. Maimuța în general, gorilă sau cimpanzeu în particular, bananier, foamea ancestrală, apoi umanitatea civilizatoare, șervețel, cuțit și furculiță, dacă e Banchetul celor de a 12 a, pe urmă gata!
- Insuficient!
eu:- Ce mai vrei? Niște adaptări după Monet, Manet, niște simfonii ?
Dorel:- Nu, dar pentru oglinda Venețiană, biletul la concertul Michael George nu e suficient.
Mr.Brasil : - Da, așa e. În plus, cele mai tinere speranțe nu se culeg de pe peron, din holul unui ambulatoriu și nici când se ticluiește în semiîntuneric o cerere în căsătorie.
eu:- Da știi că am avut ceva surprize înainte să cedeze depozitul de pănuși.
Mr Brasil:- Ai văzut ce sensibilizează oglinzile Venețiene? Adevărul dur.
Dorel:-  Și barul!
eu:-  Și felinarul nu?
Mr Brasil:- Nu, educația trebuie să își vadă de  treabă! Rolul artiștilor nu este să educe, zice și Platon. Și repetă ca papagalul și Aristotel. Arta încântă, pedagogia educă.
Dorel:- Sunt total de acord cu el!
Mr Brasil:- Dar de nagâți ai auzit? De când sunt nagâții compatibili cu mirosul de tren?
eu:- Nu mă așteptam nici eu, dar n-am vrut să sar calul.
Dorel:- Și de când sunt bananele compatibile cu oglinda Venețiană?
Mr Brasil:- De pare că tot de astăzi.
eu:- Și de când sunt oglinzile Venețiene compatibile cu mine?
Mr Brasil:- Uite că de astăzi.
Și într-adevăr nebunul cu felinarul mi- a plăcut și mie! De aia te- am pus să te uiți la el.
eu:- Merci beaucoup!

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 13

 

     

  Acest capitol este kilometric și dificil de povestit. Levin își ia în serios obligațiile sale de boier, latifundiar și păstoraș a maximum 40 de angajați, și ăia cu greu convinși, pentru o leafă de 75 de nu mai știu dacă ruble sau copeici.
Se ceartă cu vechilul moșiei, care nu prea- l ajută, ceea ce- l determină să preia controlul absolut al situației. Nu e primul vechil și s- ar putea, până se termină romanul, să nu fie nici ultimul.
Pentru mine e dificil să- l povestesc din cauza absenței complete a cunoștințelor de agricultură, nu am stat la țară decât foarte puțin în copilărie, iar ulterior am fost sporadic și exclusiv în calitate de musafir. Nimeni nu și-a bătut capul să îmi arate magazia cu unelte agricole, probabil din cauza lipsei complete de interes din partea mea. Mai pun semințe în ghivece, dar nu îmi iese mereu ce e desenat pe etichetă. Sunt expertă în ceapă, grîu și porumb, dar numai de balcon. Dacă pun astfel de semințe, iese sigur. Plantele exotice nu rezistă, de fapt de fiecare dată au dispărut de sub ochii mei, fie râvnite de oameni, fie de pisici.
Mai am mână bună la transformat flori ornamentale în arbuști ornamentali, și la aclimatizat, pentru balcon, pomii fructiferi, dar nu e nici indicat, nici înțelept să îi obișnuiești așa. Pomii fructiferi sunt pentru mâncat și cățărat, nu pentru admirat de după perdea.
Deci, capitolul nu m- a atras. Pe Tolstoi și Levin, da. A scris despre vaci, cai, văcărițe, mujici care trebuie să are, să treiere, să facă și să dreagă. Aproape că n- am înțeles mai nimic din el, dar scriu că să nu pierd rândul la apropierea întunericului.