Acest capitol este kilometric și dificil de povestit. Levin își ia în serios obligațiile sale de boier, latifundiar și păstoraș a maximum 40 de angajați, și ăia cu greu convinși, pentru o leafă de 75 de nu mai știu dacă ruble sau copeici.
Se ceartă cu vechilul moșiei, care nu prea- l ajută, ceea ce- l determină să preia controlul absolut al situației. Nu e primul vechil și s- ar putea, până se termină romanul, să nu fie nici ultimul.
Pentru mine e dificil să- l povestesc din cauza absenței complete a cunoștințelor de agricultură, nu am stat la țară decât foarte puțin în copilărie, iar ulterior am fost sporadic și exclusiv în calitate de musafir. Nimeni nu și-a bătut capul să îmi arate magazia cu unelte agricole, probabil din cauza lipsei complete de interes din partea mea. Mai pun semințe în ghivece, dar nu îmi iese mereu ce e desenat pe etichetă. Sunt expertă în ceapă, grîu și porumb, dar numai de balcon. Dacă pun astfel de semințe, iese sigur. Plantele exotice nu rezistă, de fapt de fiecare dată au dispărut de sub ochii mei, fie râvnite de oameni, fie de pisici.
Mai am mână bună la transformat flori ornamentale în arbuști ornamentali, și la aclimatizat, pentru balcon, pomii fructiferi, dar nu e nici indicat, nici înțelept să îi obișnuiești așa. Pomii fructiferi sunt pentru mâncat și cățărat, nu pentru admirat de după perdea.
Deci, capitolul nu m- a atras. Pe Tolstoi și Levin, da. A scris despre vaci, cai, văcărițe, mujici care trebuie să are, să treiere, să facă și să dreagă. Aproape că n- am înțeles mai nimic din el, dar scriu că să nu pierd rândul la apropierea întunericului.
