-Cum stai cu bananele, întreba Mr Brasil, văzându- mă că tot umblam după șervețele, șervete și tacâmuri.
-Bine. De obicei sunt miezul unui întreg ritual. Maimuța în general, gorilă sau cimpanzeu în particular, bananier, foamea ancestrală, apoi umanitatea civilizatoare, șervețel, cuțit și furculiță, dacă e Banchetul celor de a 12 a, pe urmă gata!
- Insuficient!
eu:- Ce mai vrei? Niște adaptări după Monet, Manet, niște simfonii ?
Dorel:- Nu, dar pentru oglinda Venețiană, biletul la concertul Michael George nu e suficient.
Mr.Brasil : - Da, așa e. În plus, cele mai tinere speranțe nu se culeg de pe peron, din holul unui ambulatoriu și nici când se ticluiește în semiîntuneric o cerere în căsătorie.
eu:- Da știi că am avut ceva surprize înainte să cedeze depozitul de pănuși.
Mr Brasil:- Ai văzut ce sensibilizează oglinzile Venețiene? Adevărul dur.
Dorel:- Și barul!
eu:- Și felinarul nu?
Mr Brasil:- Nu, educația trebuie să își vadă de treabă! Rolul artiștilor nu este să educe, zice și Platon. Și repetă ca papagalul și Aristotel. Arta încântă, pedagogia educă.
Dorel:- Sunt total de acord cu el!
Mr Brasil:- Dar de nagâți ai auzit? De când sunt nagâții compatibili cu mirosul de tren?
eu:- Nu mă așteptam nici eu, dar n-am vrut să sar calul.
Dorel:- Și de când sunt bananele compatibile cu oglinda Venețiană?
Mr Brasil:- De pare că tot de astăzi.
eu:- Și de când sunt oglinzile Venețiene compatibile cu mine?
Mr Brasil:- Uite că de astăzi.
Și într-adevăr nebunul cu felinarul mi- a plăcut și mie! De aia te- am pus să te uiți la el.
eu:- Merci beaucoup!
