Pe plajă sunt puțini turiști. E seară și răcoare, vălurele lovesc ritmic țărmul.
Sunt singură, nisipul e călduț și fin.
Simt carapacele mici sub tălpi, a fost furtună luna asta, dar acum
mirosul scoicilor strivite de buldozere s-a estompat. Îmi place aerul sărat și
oarecum colorat în verzui și roz.
Mr Brasil și Dorel sunt la un restaurant. S-au bălăcit în piscină, au făcut duș,
au dormit și sunt dornici de sporovăială în doi. Eu nu,
sunt obosită și încă nu mi-am intrat în pielea proprie de om familiarizat cu litoralul. Mă feresc de oameni și caut o bucată de țărm unde să mă plimb fără să-mi stingherească traiectoriile imaginare cuplurile de îndrăgostiți, cei care își antrenează câinii pe plajă sau familiile numeroase cu câte cel puțin un copil plângăcios în brațe.
Sunt mulți albatroși și pescăruși, sunt foarte mari și zgomotoși. Se țin unul după altul, într- un dans straniu. Se rotesc și țâșnesc brusc în apă, probabil pescuiesc.
Găsesc o piatră aproape de țărm și mă așez. Îmi aprind o țigară. Vânticelul
împrăștie fumul din ce în ce mai alb în timp ce noaptea se strecoară în firele de nisip și în mersul trecătorilor, lungindu-le umbrele. Luna e sus, bombată și aurie ca un fruct copt, lucioasă și îngâmfată.
-Și înfumurată! zice Mr Brasil, nu îngâmfată. Mai ai o țigară?
Îi întind tabachera.
-Unde-i Dorel? îl întreb eu.
Mr Brasil:- La bar. Bot în bot cu un arabițoi.
eu:- Ești bine?
Mr Brasil:- De ce întrebi? Vrei să îți fac portretul?
eu:- Scuze. Nici mie nu- mi place întrebarea. Ziceam și eu așa, ca să știu cum stau.
El:- Nu stai prea bine, dacă tot ai adus vorba. Nu trebuie să stai noaptea singură pe plajă.
Stai cu noi.
eu:- Da.
Mr Brasil:- Acum că tot sunt aici, hai să ne simțim bine amândoi.
eu:- Cum? Altfel decât să stăm?
Mr Brasil:- Nu. Fix așa. Stăm.
Împărțim bolovanul și ne uităm la păsările care încă nu s- au liniștit.
În depărtare, o barcă pneumatică ancorată se leagănă încet. Are un stindard canadian și o luminiță pâlpâitoare lângă babord.
Mr Brasil începe să îmi cânte cu voce caldă o melodie. Îmi place. Tac și îl ascult. E momentul în care cerul coboară
până când stelele lucesc puzderie în jurul lunii,
iar eu sunt într-un univers mic și finit,
ca un diamant perfect șlefuit.
