Scriu despre Diego

 4. Diego, personajul principal masculin din Bucătăreasa din Castamar.

Pe ici colo, în articolele anterioare am creionat personalitatea lui Diego. 

Diego este înconjurat de multă lume din înalta societate, este cel mai râvnit văduv, se spune la un moment dat. Dar în realitate, Diego are doar doi prieteni foarte buni, cam de același rang cu el, pe Francisco, amantul lui Sol și pe Alfredo, prinț gay. În vremurile acelea se citea filosofie și Machiavelli era printre preferați. Destinul real al lui Machiavelli nu a fost unul liniar, știm că a avut de pătimit și când a fost în atac, și când a fost în apărare. Însă Diego este un personaj care își păstrează apolliniaritatea în aproape toate situațiile. Este deosebit de galant cu toată lumea, este politicos cu cei controversați și se abține de la comentarii când cei egali cu el, cum ar fi Alfredo și cei sus puși, cum este familia regală ajung să fie priviți pe gaura cheii de mulțime. 

Diego este un stăpân bun cu servitorii, nu dă buzna în bucătărie când se gătește și hărmălaia e maximă, nu are pretenții culinare și nici pofte de neîndeplinit cu resursele  normale. Este un frate perfect pentru Gabriel, este un fiu perfect pentru Donna Mercedes, este un prieten și confident perfect pentru rege, Alfredo și Francisco. 

Toate gesturile lui, de la cum își eliberează volanele din încleștările altor fanfaroni și până la cum își țuguiază buzele când dă de o bucățică de iepure în tocană sunt ceremoniale, studiate și bine accentuate. Diego este un bărbat nefericit dar nu pentru că e sărac, negru, gay, amant iubit și nedorit ca soț, în pericolul de a fi azvârlit la gunoi de către vreo revoluție spaniolă, ci pentru că are un destin amoros periculos. 

Diego a fost căsătorit cu o femeie frumoasă, deșteaptă, veselă și care urma să îi dăruiască un fiu, dar care a murit brusc într-un accident. 

Diego urmează să se căsătorească cu o altă femeie frumoasă, delicată,  de care ar putea fi la un moment dat îndrăgostit și care urmează să îi dăruiască un fiu( care, știm deja, nu e al lui, dar el nu știe). 

Tragismul lui Diego nu vine din faptul că urmează să se căsătorească fără sa fie îndrăgostit, Amelia nu îi displace fizic și o simpatizează ca persoană. 

Tragismul lui vine din faptul că e îndrăgostit de Carla,  bucătăreasa din Castamar, al cărui tată ajunge în închisoare și urmează să fie executat, iar el este cel care a semnat actele fatale. 

Această ecuație cu două necunoscute este problema pe care Diego încearcă să o rezolve în întregul serial. 

Dar să le luăm pe rând. 

Există câteva scene in care Diego perforează dionisiac. Nu sunt improprii lui, le joacă ușor, natural și efectul este special. Dacă ar fi să îl.compar pe Diego cu alți actori mari, m-aș gândi la Peter o Toole si Radu Beligan, actori care pot interpreta  Intelectuali.

Caracterizare de personaj, Alfredo din Bucătăreasa din Castamar

 

3. Alfredo
    Alfredo este un nobil cu rang înalt în aristocrația spaniolă, prieten bun cu Diego. Este gay. Nu este foarte tânăr, are între 50 și 60 de ani. La petrecerea de la începutul filmului, Alfredo este ochit de un tânăr simpatic, care nu are nici trăsură austriacă, nici franțuzească, nici amantă sau amant care să îl ducă acasă, la terminarea în miez de noapte a petrecerii. Începe o relație cu el în plin tragism exterior, regele dispăruse în urma unei crize mistice. În drum spre Castamar, destul de aproape de castel, îl apucase o căință dusă la extrem, căința îi dă jos coroana și hlamida regală, transformându -l într- un amărât de refugiat în pivnița castelului. Își recuperează însă relativ repede majestatea și ironia și continuă să ia decizii cu discernământul lui natural. Tatăl Clarei este adăpostit la o mănăstire, orb și rănit. Este ascuns de călugării dominicani și Clara, care îl crezuse mort, dă și ea dovadă de prostie, ca orice om inteligent. În loc să se bucure, îl ceartă pe amărâtul urmărit de poliție pentru o crimă pe care nu o făcuse el. Nu prea am înțeles dacă acuzația este de malpraxis cu privire la un celebru nobil, prințul Q. ( cum a pățit și Aristotel cu Alexandru cel Mare, care l-a bănuit pe profesorul lui preferat de tentativa de otăvire, ceea ce l-a făcut pe Aristotel să își părăsească pupilul și fără speranță de revedere și fără îmbrățișarea de adio). În plus, prin castel încep să bântuie vagabonzii atrași ba de paralele din sertare, ba de bucătăresele care umblă prin palat cu focul mocnit și nu stins. Și altele la fel de negative, nu mi le mai amintesc exact, futaiuri adulterine, cuplaje normale la petrecerile princiare din acele timpuri când capetele francezilor zburau cu viteza luminii, iar ale austriecilor și spaniolilor atârnau cu limbile scoase la marginea drumurilor sau în pline piețe. Deci, într- un moment tenebros, Alfredo este înșfăcat de tinerelul sexy și și- o trag amândoi ca animalele într- o magazie nefolosită.
După ce răsare soarele și luminile rațiunii încep să așeze lumea pe făgașurile conștiinței morale, Alfredo înșfacă un bici și își autodistruge spinarea până la leșin.
Din aceste sentimente de vinovăție atât de acut exprimate nu putea ieși ceva bun. Tânărul lui partener, mai avansat valoric sau mai înapoiat, adică mai orientat spre secolul 20 după Hristos sau spre secolul 5 înainte de Hristos, îl împacă cu el însuși ori de câte ori are ocazia, până când pune laba pe el lupul de Enrique și îl șantajează să îi arate în ce poziții obțin bărbații plăcere. Cu desenele respective umple Madridul. Desenele sunt reușite, toată lumea recunoaște cine sunt cei doi futangii și fiecare, de la slugi la bătrâna marchiză Mercedes și chiar regele/ regina scoate sunete specifice, mai toate vocale: AA! OO! EE! II!
Să nu o mai lungesc cu Alfredo. Terminat de rușine, Alfredo se hotărăște să se autodenunțe poliției și să facă regulamentara pușcărie, deși Diego încearcă să îi potolească elanul penitenței extreme, iar nebunaticul lui iubit îl convinge să fugă în lume și trăiască undeva departe fericiți amândoi. Alfredo joacă un rol important în sortarea grâului de neghină în destinele personajelor principale, este un personaj controversat pentru cei apropiați nu din cauza homosexualității, ci din motivul caracterului lui nobil. Alfredo își îndeamnă iubitul să îl părăsească și să fugă de închisoare, ceea ce acesta și face cu lacrimi în ochi, nu înainte de a- l săruta pasional, sărut  la care servitoarea nu asistă, deși poate ar fi vrut.