Plouă torențial, cu fulgere și tunete. Mașina rulează cu o viteză îngrozitoare pentru mine și Dorel. Ne ținem de scaune, ne ținem de mânerele de deasupra portierelor și unul de altul. Mr Brasil e singur în față, noi doi în spatele lui.
Dorel:- Nu încălcăm cumva legea?
Mr Brasil:- Ba da.
eu:- Nu ne punem cumva viața în pericol?
Mr Brasil:- Ba da.
Nu mai zicem nimic. Stăm cu ochii holbați la parbrizul pe care ștergătoarele răzuiesc apa ca pe valurile grele ale unei picturi de Turner și încercăm să respirăm pe nas.
Norii se risipesc treptat și picăturile cad mai stăpânit. Reușim să vedem puțin din peisaj. Păduri, colibe, munții înalți în față, căpițe de fân de-o parte și de alta a șoselei.
Mr Brasil oprește brusc:- Dați -vă jos și treceți în față! Vreau să dorm.
Coboram și mă înțeleg cu Dorel să conduc eu.
Bag cheia în contact și nimic.
Mr Brasil:- Nu mai e benzină, te chinui degeaba.
Dorel:- Și ce facem?
Mr Brasil:- Nimic, dormim în mașină, dar voi doi în față, pe scaune și eu lungit în spate.
Dorel:- De ce?
Mr Brasil:- Fiindcă merit. V- am adus aproape de așezări omenești. După câteva ore de somn, plecăm pe jos și căutăm cazare și ajutoare.
Mă uit la Dorel, el la mine. Plouă mărunt, mocănește și fără chef de pauze lungi. Fumăm amândoi câte o țigară, băgăm câte o cafea tare și ne așezăm pe scaune. Deschidem telefoanele și ne apucăm de citit. Eu am de terminat o groază de cărți, încep cu romanul polițist, Dorel are și el nu știu câte cărți începute. Pot citi cu el lângă mine, pot citi cât Mr Brasil doarme. După o oră jumate, și eu și Dorel dormim duși. Ploaia se întețește din nou. Mă trezește un tunet puternic, e întuneric afară.
Mr Brasil mă bate încet pe umăr:- Hai, treci în locul meu, sunt odihnit.
Facem schimb de locuri, el îi ia încet capul lui Dorel și și-l pune pe umăr, își înfundă căștile în urechi și verifică dacă bateria mai ține cât să aprindem puțin luminile. Ține. Vom sta aici toată noaptea.
Dorm ghemuită pe bancheta din spate. Visez oi și cai sub șoproane, toți au pălării impermeabile de ploaie.
