Povestesc un film
Muzica; Thomas Newmann
Daca la Hunt, prietena mea veche ar fi spus, când ar fi văzut afișul: -WoW!, la filmul Închisoarea îngerilor, prietenul meu vechi ar fi spus: -Woke!
Argumentez imediat:
În primul rând, vorba lui Fabian, muzica este a compozitorului care a compus și muzica din Îngeri in America. Mi-a plăcut atât de mult atunci, încât mi- am descărcat nu știu câte albume de pe Torrente și le-am ascultat obsesiv.
În al doilea rând, vorba unui sociolog la modă, filmul este Woke pentru că este sociologic. Tratează, în ordinea inversă a capitolelor din manualul de liceu, problema: infracționalității și a instituțiilor totale, delincvenței, corupției, statului și organizațiilor, religiei, educației, familiei, grupurilor de toate felurile, conștiinței colective, reeducării și resocializării etc. Ar trebui vizionat, nu are scene de nuditate hetero, dar are scene de viol homo, deci este cam dur pentru elevii de liceu. Pentru adulții care predau la liceu este și mai dur, deci nu îl voi vedea nici anul viitor în Sala de Muzică, împreună cu elevii din trei clase simultane și trei profesori care stau cu sufletul la gură.
Povestesc
Acțiunea se petrece într- o închisoare de maximă securitate. Cel care povestește este un negru care l- a prins pe personajul principal de la început, încă din ziua când a ajuns acolo. Negrul este și el deținut. Acolo toți sunt închiși pentru crime destul de grave.
Deci, avem deocamdată un alb, personajul principal, și un negru cel care îi studiază comportamentul și, vorba lui Heidegger, metoda, adică drumul spre adevăr.
Negrul este cărăușul deținuților. Contra procentului de 20%, el procură deținuților orice, de la chestii normale, medicamente, țigări până la chestii ilicite, droguri, cărți, afișe, obiecte contondente.
Albul este de meserie contabil într-o bancă, e căsătorit și coarda de nevastă- sa îl înșeală. Într-o noapte vine cu un pistol cu gândul să o termine cu viața, ori a ei, ori a lui. Dar înainte să ajungă acasă, se îmbată mangă. Stă ce stă în fața casei, în mașină, adoarme și când se trezește, pornește mașina și aruncă pistolul într- un lac. Intră în casă, o găsește pe nevasta- sa și pe amantul ei, așezați regulamentar în pat, cu fața în sus și cu câte un glonte în cap.
Bineînțeles, este primul suspect, nu poate explica de ce pistolul din lac a dispărut și nici unde a fost în orele crimei. Argumentul cu a dormit în mașină nu ține. E condamnat la două sentințe pe viață.
În închisoarea unde ajunge, toți sunt nevinovați, deci nu poate repeta prea des că e nevinovat, i se râde în nas. Își dă seama că viața de închisoare nu presupune doar să nu te mai vezi cu prietenii, rudele și colegii, să nu mai ieși la o bere sau să te ocupi de meseria pentru care ai făcut studii și ai și experiență, ci să reziști viu și normal la cap. Între gardieni și deținuți este o luptă continuă, dar și între deținuți ura este maximă. Cei nou veniți, plevușca, sunt puși la probe dure, încă din prima zi. Un grăsan plânge după măsa, este bătut până când moare, mâncarea este viermănoasă, igienizarea corpului nu ține seama de sănătate, oamenii sunt de o sălbăticie greu de suportat. Violul este la ordinea zilei, bătaia și disprețul sunt tratamente pe care le aplică atât polițiștii cât și deținuții.
Intuim că filmul are în apele lui adânci o ediție princeps a Contelui de Monte Cristo, ceea ce îl face previzibil într- un fel și interesant în alt fel.
Deținutul acuzat de dubla crimă, albul, începe să își procure câteva obiecte, presupunem, pentru evadare. Știm asta deja, intuim, dar ne interesează, vorba lui Heidegger, metoda. Un ciocan dăltiță pentru cioplit piatra cu care face mici piese de șah din piatră, un afiș mare cu actrița la moda în acele vremuri alb- negre. Aproape pe nesimțite, albul impune dihotomia bine- rău. Se împrietenește cu bătrânul bibliotecar, calculează impozitele polițiștilor astfel încât să le mai rămână niște bani la sfârșitul anului, calculează impozitele întregii închisori, devine o păsărică aurie, care face ouă prețioase, nu mai poate fi pus în pericol. Cine îl bate, cine atentează la fundul lui, este lăsat să se târască fără mâini și picioare tot restul vieții.
Atât am reușit să văd.
Vă urma.
Am pus mai jos o notă cu explicarea conceptului de Woke în cinema.
Notă. Thanks, gemini.com
Termenul "woke" în cinematografie se referă la o conștientizare și o atenție crescută față de problemele sociale și politice, în special cele legate de justiția rasială și socială, diversitate și incluziune. Inițial, "woke" provine din argoul afro- american și se referea la a fi conștient de discriminarea rasială sistemică.
Ce implică "woke" în cinematografie?
Reprezentare: Se pune accent pe includerea unui spectru mai larg de personaje din diverse medii etnice, genuri, orientări sexuale și dizabilități, care au fost subreprezentate sau stereotipizate în trecut. Scopul este de a oferi o reflectare mai autentică a societății.
Abordarea problemelor sociale: Filmele "woke" pot explora teme precum inegalitatea, discriminarea, justiția socială, drepturile omului și impactul acestora asupra indivizilor și comunităților.
Provocarea stereotipurilor: Se încearcă demontarea stereotipurilor existente și promovarea unor personaje complexe, cu mai multe fațete, care depășesc tiparele tradiționale.
Perspective noi: Se oferă platforme pentru voci și povești care au fost marginalizate, permițând o diversitate de perspective să fie aduse în prim-plan.
Controverse și critici:
Termenul "woke" a devenit adesea un termen peiorativ, în special în discursurile politice și culturale. Criticii "cinematografiei woke" susțin că:
Ideologia primează asupra poveștii: Unele filme sunt percepute ca fiind prea "predicatoriale" sau că pun agenda politică înaintea calității narative și a divertismentului.
Includere forțată/Tokenism: Se critică introducerea "artificială" de personaje diverse doar de dragul diversității, fără ca acestea să aibă o dezvoltare profundă sau un rol semnificativ în poveste (fenomen numit "tokenism").
Alienarea publicului: Unii susțin că această abordare poate aliena anumite segmente de public care simt că li se impune o anumită ideologie sau că filmele devin prea "politice".
Simplificarea problemelor complexe: Se poate reproșa că unele filme simplifică excesiv probleme sociale complexe, oferind o înțelegere superficială.
Exemple și context:
Filme precum "Barbie" (criticate de unii ca fiind "woke" din cauza mesajelor feministe) sau relansări de francize cu personaje principale feminine sau din minorități (cum ar fi reboot-ul "Ghostbusters" sau personaje diverse în "Star Wars") au stârnit dezbateri intense pe tema "woke".
În esență, "woke" în cinematografie reflectă o schimbare culturală și o cerere pentru o mai mare responsabilitate socială și o reprezentare autentică în media. Deși intențiile sunt adesea pozitive, implementarea și percepția acestor schimbări pot genera discuții și polarizare.
