partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

luni, 29 decembrie 2014

Oiţa şi păstorul

Scena 11 bis


-Să îmi iau pantofii negrii?
-Sunt frumoşi, ia-i.
-Au şi talpa joasă, putem să ne plimbăm prin pădure.
-Ia-i.
-Virgil, tu crezi în lentilele de contact?
-În ale mele, da
-Fiindcă sunt albastre.
- Să nu uiţi umbrela.
-Plecăm?
………………………………………………………
-De ce eşti aşa?
- A început ploaia şi n-am putut deschide umbrela imediat. O femeie m-a ajutat, spunea că mă cunoaşte.
…………………………………………………………………….
- Tu cum te simţi? Tot aşa?
- Ca o uşa ruginită? Nu. Eu mă simt ca o buturugă bătrînă, traversată de furnici şi plină de muşchi.

………………………………………………………………………………………..
- Vrei?
- Nu ştiu, nu prea am chef.
- Hai la un film.
- European ?
- Nu. Asiatic.
- Bine. Hai.
- 2 bilete.
- În faţă, în spate? E sala aproape goală, desi e sărbătoare şi ne aşteptam să vină spectatori.
- La mijloc.
- Ai văzut-o?
- Pe plasatoare?
- Da. Se uita ciudat la noi. Oare de ce?
- Tu pari că ascunzi în buzunar bombe.
- Şi tu că mi le găseşti.
- Începe.
- …………………….
- Te-ai aşteptat la aşa ceva?
- Un sf despre oieri? Nu. Deşi în sf-uri sunt adesea cornute….
- Trebuia să îl luăm la film cu noi pe Roland. El ştie multe despre oi.
- Hai să mergem la Fondul plastic. Vreau să îmi cumpăr tuş.
- Pentru ce?
- Pentru naplanul roz. Mîine completez textul. Armela a reuşit să facă traducerea.
- ………………………..
- Bună ziua.
- Bună ziua. Ce faci aici Roland?
- Vreau să cumpăr un fluier. Sau un flaut.
- De la Fondul plastic?
- Ţi-am spus eu! Numai la oi se gîndeşte.
- Pentru cine iei fluierul?
- Pentru iubita mea. Iubita mea, senină altădată,
Este-mbufnată... Nu mai pot s-o-mpac.
Nu pentru câte-i fac e supărată...
E amărîtă pentru ce nu-i fac.

- În sfârşit, mi-am dat seama ce-l deosebeşte pe om de necuvântătoare: grija zilei de mâine.
- Aveţi fluiere?
- Am avut. Dar de cînd s-a schimbat vremea, maşina nu mai ajunge să aprovizioneze.
- Vine de departe?
- Da. Din Ungaria.
- Aveti tuş?
- Negru?
- Da. Negru. Ca cerul gurii de lup.
- O sută de înţelepti fac laolaltă cît un nebun şi o sută de mieluşei cît un lup. Crezi asta?
- E o expresie politică. Antidemocratică. Aristotelică.
- Democraţia este arta de a te aşeza de acea parte a poporului şi de a tunde lîna în mod festiv în numele lui, dar spre avantajul cîtorva buni păstori.
- Îmi place asta cu a tunde lîna în mod festiv. Nu poţi cumpăra o pereche de foarfeci? În loc de fluier? Sau de flaut?
- Şi să mă acuze de vederi de stînga? Iubita mea e apolitică.
- Foarfeci avem.
- Bărbatul e focul şi femeia cîlţii. Eu zic că merg mai bine foarfecii.
- Îmi trebuie un fluier.
- Ninge. Plecăm?
- Nu, nu plecăm. Îmi place cum ninge.
- Stai că mă sună Bertrand.
- Bine.
- Auzi, Roland, ce spune Bertrand: În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte pînă cînd vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negîndită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie. Politica foloseşte mereu la masă toate tacîmurile?
- Nu. Doar cuţitul şi furculiţa.
- Despre asta era vorba şi în sf.-ul pe care l-am văzut.
- Eu vreau un fluier. Un flaut de trestie ce sună pe dealuri şi prin văi,
melodii veşnic noi suflînd peste ele.

- Bună, Roland! Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cîntece nepieritoare.
- Iubita ta! ce coincidenţă!
- Ce faci aici?
- Te căutam.



joi, 11 decembrie 2014

scena 11, Umbrela


-Opreşte puţin, am văzut pe cineva.
- Nu pot aici, e trecere de pietoni.
- Hai că pleci repede.
-Bine, coboară.
-Salut, Dorel.
-Salut, ce faci? Unde te duci?
-Să cumpăr o umbrelă.
-De ce? Nu plouă.
-Vreau să fac un cadou. Am o prietenă, Silvia şi m-a anunţat că va fi o ploaie torenţiala în zona unde locuieşte.
-Şi tu vrei să îi iei o umbrelă….
-Nu ştiu dacă am să găsesc.
-Ce anume? Umbrele. Sunt sigur la Anita.
-Îmi trebuie mai rezistentă.
-Sunt de toate felurile.
-Să reziste la banane. Ploaia pe care a anunţat-o prietena mea e o ploaie de banane.
-Banane banane, banane babane
virgule aerate ca niste naplane. ….
În dansul senin vocale senine, uşoare ca balonul în aer....
- Poate trebuie să fac o umbrelă la comandă.
-Unde stă? În ce regiune?
-Pe Marte.
-Atunci poţi să îi spui să vină pe pămînt. Aici fenomene de tipul ăsta sunt rare sau deloc. Pe strada mea n-a plouat niciodată cu fructe sau legume.
-E cam încăpăţînată. Deocamdată să văd cu umbrela. Tu ce faci?
-Dau o petrecere. Poţi veni, dacă vrei. Invit-o şi pe Silvia. Mîine la 5. Dacă va avea umbrelă, va putea merge oriunde fără probleme.

duminică, 7 decembrie 2014

Scena 10, Caravanserai



-Salut, Ezdra.
-Ciao, Armela.
- Unde mergem?
- La etajul 2 e magazinul de perdele. Am fost ieri în recunoaştere. Sunt trei vînzătoare.
- E uriaş, cît un caravanserai.
-Stai să vezi cum e înăuntru.
-Ce fel de perdele vrei?
- Nu ştiu încă. Ceva ca salcîmul şi alunul…safir limpede, cobalt, cianină.
- Aveţi perdele?
- Avem. Aici, de jur - împrejur. Avem lemn de şato, copastiile, lemn de magnolie….
-Cer albastru, butuc de liliac, aripă de libelulă.
-Ezdra, să stăm jos.
- Să stăm. Aici se spune o poveste. Ca un val de mătase ce flutură pe un perete,
Ea păşeşte pe o alee din Gradinile Kensington
.
-Asta vrei?
- Da, mă aşteaptă pe mine.
-Îţi cîntă?
-Uneori.
-Du-te la casă şi plăteşte. Te aştept aici.
-Mersi, Armela.
-N-ai pentru ce. Să nu pierzi bonul.


Scena 9, Yniά


- Eşti cu farul pe bătaia lungă?
- Da, ce crezi?
- Abia se vede. Îţi bagi degetele în ochi.
- Mai e un pic.
- Dă muzica mai încet, mi se pare că dacă e linişte, văd mai bine.
- N-am mai trecut o dată pe aici? Parcă recunosc copacul ăsta.
- I-o fi plantat pe toţi acelaşi pădurar.
- Nu, serios, te-ai uitat bine?
- Am un simţ al orientării perfect, acum o luăm la dreapta. Deja e mai lumină.
- Da, se termină pustietatea. Uite, se văd oameni.
- Castelul e înainte.
- Hai, dă muzica mai tare, mi-a venit inima la loc.
- …………………………………………
- Buna seara.
- Bine aţi venit la Yniά !
- Aveţi locuri?
- Doriţi cu vedere spre lac sau spre munte?
- Nu contează, e noapte. Ne culcăm cum ajungem în cameră.
- Poate vreţi să beţi cafeaua în balcon dimineaţa.
- Nu, o să coborîm.
- Camera 89.
- Mulţumim.
- Auzi, Mendoz, oare mai e cineva în castel, nu prea e mişcare.
- Am văzut eu patru ameţiţi urcînd de la bar.
- Da, uite şi o doamnă cu perna sub braţ.
- Îsi caută patul, poate.
- Tu ce pat vrei? Din dreapta sau din stînga?
- De la uşă.
- Bine. Ce-i aşa grozav la castelul Yniά?
- O pendulă. Are cifrele intercalate, după 3 vine 7, apoi 4, apoi 9 şi tot aşa….
- Şi mai ce?
- Un manuscris tibetan. Despre yoga.
- Nu găseşti pe net?
- Ba da. Dar nu e acelaşi lucru.
…………………………………………
- Hapciu! Hapciu!
- Noroc!
- De la manuscris. E plin de praf. Praf vechi, cine ştie de cînd, mii de ani.
- Manuscrisul a scăpat de la un incendiu. E praf de cenuşă.
- Acum am şi eu ceva cenuşă în nări şi în plămîni. Păzea, că mă aprind!
- Dorel!
- Da. Uite aici o poză.
- Ce poză?
- Cu naplanul.
- Naplanul roz? Pe bune? E o miniatură?
- Da, uite are tot mesajul, e întreg.
- Super! Poţi să memorezi litera? Ultima literă?
- Nu ştiu, încerc.
- Stai că o desenz pe palmă.
- Nu ştiu dacă se poate, ăştia au camere peste tot. Şi senzori, nu poţi face nimic, nici poze, desene, nimic.
- Hai că am reţinut-o.
- Mergem?
- Da.
- Chiar că e interesant ceasul! Am intrat în castel noaptea şi acum e tot noapte. Parcă nici n-a fost zi.
- Păi după ora 7 vine 4 dimineaţa sau 4 noaptea.
- Or fi uitat să-l întoarcă.
- Nu ştiu. Hai să mergem, prindem răsăritul pe lac. Ţi-am zis că e grozav.
- Cum ajungem acolo. Nu e drum pentru maşină?
- Nu ştiu, vedem, Incertitudinea este o margaretă ale cărei petale le putem smulge neîncetat.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Scena 8, Traducerea



-Cine e?
-Eu, Armela.
-Imediat, stai că deschid acum. Salut.
-Salut. Ce faci, eşti singur?
-Da.
-Am venit să te ajut cu traducerea.
-Bine. Dă-mi haina să ţi-o pun pe un scaun.
-Mersi.
-Vrei un ceai? E de măceşe. Îi place lui Dorel. El cumpară mereu. A ajuns să îmi placă şi mie.
-Da, mersi.
-Dacă mai vrei zahăr….
-Mersi. Uite dicţionarele. Ăsta e de tibetană. Ăsta e de bulgară.
-Crezi că ne trebuie şi de bulgară?
-Sigur, cel care a avut ultimul naplanul roz era un bulgar plecat în Tibet. El nu şi-a uitat limba. Citea literele din tibetană şi le gîndea în bulgară. Dorinţele lui erau bulgăreşti.
-Ce situaţie friguroasă!
- Te cred. Uite, vezi A –ul? E accentuat, ca în bulgară. În tibetană e suav, ca şi cînd n-ar fi. Deja poţi gîndi B-ul, plecînd de la el. În bulgară e trîmbiţat: uite ce A mare sunt eu!
-E un A yin.
-Da, în bulgară, A-ul e mereu yin. In tibetană e yang.
-Atunci, după abisal ar urma boreal, nu?
-Asta în bulgară. În tibetană ar fi coral.
- Tibetana e mereu cu un pas înainte.
-Da. Cît e ceasul?
-Cam 4.
-E tîrziu, te las. Ezdra vrea să îşi cumpere perdele. Eu îmi dau cu părerea, mă crede expertă. Pa.
-Pa.
-Şi nu uita, …. Să scriu cuvîntul nimerit...
Iar glasu-mi nalţe cuvîntul neprihanei!
Cine are gură să se-adape,
Din doina Lotusului de la Kumi ?

-Asta inseamnă în traducere?
- Nu, asta mi-a spus Ezdra să-ţi transmit în semn de salut.
- Mulţumesc. Şi eu îi transmit salutări! Succes cu perdelele!
-Ezdra, vin la magazin! Noi avem aceeaşi sevă şi aceeaşi rădăcină,
Aşa că, hai, să facem comerţ.

vineri, 5 decembrie 2014

Scena 7, Batista



- Unde mi-ai pus batista?
- Nu ştiu, n-am umblat cu ea.
- Minţi, sigur mi-ai luat-o tu. Mereu faci chestii din astea.
- N-am luat-o.
- Uită-te prin buzunare.
- Nu e, n-am luat-o.
- Şi la jiletcă? Te-ai uitat în buzunar la jiletcă?
- Na, îl întorc pe dos; nu e, ţi-am zis, n-am luat-o eu.
- Othello, Othello….
- Nu-mi mai zice aşa, mă enervează.
- Da cum vrei să-ţi zic?
- Cum mă cheamă.
- Şi cum te cheamă, hai zi, hai să facem cunoştiinţă.
- Mă cheamă cum mă chema şi înainte.
- Da de unde! Nu te cheamă aşa. Dacă te-ar chema aşa, ai auzi cînd te strig, da tu nu auzi. E clar că ţi-ai schimbat numele. Ai făcut-o singur, pe furiş şi nu-mi spui ca să nu te chem cumva.
- Eşti nebună!
- Normal. Cine ar sta cu cineva pe care nu ştie cum îl cheamă. Şi asta de ceva vreme, cît avem? Două luni? Doi ani?
- Lasă-mă-n pace cu prostiile. Am treabă.
- Ce treaba ai, să şterpeleşti batiste?
- Ţi-am zis că n-am luat-o. Ai dus naplanul roz la croitoreasă?
- Ce croitoreasă? Tu trebuia să-l coşi. Croitoreasa nu ştie tibetană. Ce să facă, să-ţi coase pe el o doină de jale? Nu l-am dus, bate-ţi tu capul.
- Bine. Am să mă gîndesc, am să caut pe cineva care se pricepe. Eu nu ştiu chiar aşa bine. Uite ce spune Confucius: Când stingem focul, unde se duce lumina?
- Îmi place mai mult asta: Este greu să găseşti o pisică neagră într-o cameră întunecată, atunci când ea nu se află acolo.
-Cam aşa şi cu batista ta din buzunarul meu.
- Batista mea nu e o pisică neagră.
- Sigur ca nu e, dacă ar fi, ar mieuna şi am găsi-o imediat. Ia-du-te şi fă un ceai! Mi-e puţin sete. Şi mă doare şi capul.
- Mă duc. Mă duc. Să-ţi aduc o aspirină?
- Da. Dacă eşti draguţă.
- Uite. Iţi curge nasul?
- Puţin.
- Ia o batistă, uite, batista mea. Era în buzunar.




marți, 2 decembrie 2014



Scena 6

Luna în ceaţă

-Auzi, Dorel? Crezi că luna merge singură sau pămîntul merge şi cară şi luna după el?
-Păi merg amîndoi, da luna e mai rapidă.
- De unde ştii?
- Uite, vezi. Noi stăm aici de juma de oră şi ne conofăim să punem două genţi în portbagaj şi luna deja a parcurs o bucată de cer. Era la bordul maşinii şi acum e în urma ei.
- Asta înseamnă ca noi, deşi încă ne îmbarcăm, suntem deja pe drum.
- Da, ai dreptate, am trecut de Fabrica de zahăr. Pînă acolo e drumul cel mai lung. Hai, urcă! Vine partea frumoasă, pădurea.
- Îmi place cînd ninge. E aşa, ca o exteriorizare. Natura se exteriorizează.
- Ea se exteriorizează mereu.
- Nu, cînd ninge e mai mult. E ca o simpatie pentru destinele oamenilor. Ceva de genul, nu sunteţi singuri, şi eu ning, nu numai voi…..
-Oare de ce au ăştia casele roz? Nu e cam ţipător?
- E optimist. Ca naplanul roz. E ca o dorinţă.
-Serbetul e optimist, spuma de căpşuni, şampania. Dar casele?
- Poate stă unul căruia îi place şampania….
-Da. Mi-ar prinde bine şi mie o şampanie.
- Pe frigul asta? Aşteaptă să ajungem.
-Dă mai tare, îmi place melodia:
„ luna în ceaţă, sus în vîrf de brazi
nostalgia mea în defazaj
Na na nah… azi îţi spun să cazi
În braţele mele ……………...aaaaa”
……………………………………
- Auzi, Mendoz?
- Îhî.
- Crezi ca luna ajunge înaintea noastră? Sau merge o dată cu noi?
- Depinde cît de proşti suntem. Ea e foarte deşteaptă. Nu face umbră pămîntului degeaba….chiar cînd e în ceaţă.
- Mă cam enervează! Îmi vine să ţin cu pămîntul.
- Normal. Toată lumea ţine cu pămîntul.
- Mergem toată noaptea?
- Da. Să prindem răsăritul. Să vezi ce cer roz!

luni, 1 decembrie 2014


scena 5
43,67

-Cum poţi să stai aşa?
- Adică la 45 de grade?
-Da, cum poţi?
- Face parte din contract. Nu mă angajau ăştia dacă nu puteam. Stau în vitrină cu o mînă în buzunarul de la pantaloni şi prezint gecile de sezon, cîte două geci pe zi, culori diferite.
-Eu n-aş putea. Abia pot sta într-un picior cîteva secunde, poate un minut….
- Pot să te învăţ, dacă vrei. E o chestie de perspectivă, de fapt. Înclinaţia e o chestie de perspectivă.
-……………..
- Trebuie să ţii piciorul stîng mai încordat.
- E la maxim
- Nu e. Am măsurat unghiul. Iese 43,67. Trebuie să fie 45.
- Asta e, nu am să prezint gecile de sezon în viitorii ani.
- Nu se ştie. Exersează. Vezi?
- Ce?
- Acolo pe creangă!
- Cîrpa aia?
- Nu e cîrpă. E naplanul roz. Du-te şi adu-l.
- Ai înnnebunit! E sus. Şi ce să faci cu zdreanţa aia?
-Du-te! Eu nu pot pleca de aici, am tura pîna la 10.
- Bine, mă duc. Dar tot cred că te-ai ţicnit!
- …………….
-Te-ai julit?
-Puţin, la obraz. Nu e mare lucru. Scrie în chineză ceva pe el.
-Nu e chineză, e tibetană.
- Ce scrie?
-„Fukuyama e-n Nirvana. Rîul se dezgheaţă, şi inima mea….” Nu se mai înţelege, s-a şters o literă….
-Ce-o însemna? Poate e o poezie. Un haiku.
-E o dorinţă.
-O rugăminte.
-Auzi, Mendoz, mergem cu maşina sîmbătă undeva?
-Unde?
- Vreau să văd castelul de la Yiniά.
- Mergem. Sîmbătă am liber.

duminică, 30 noiembrie 2014

Scena 3



-Hai, ieşi de sub pat !
- Nu vreau.
- Hai ieşi că îţi dau o caramea.
- Nu.
- Hai că îţi arăt ce am primit de la John.
- Nu, pleacă.
- Hai să vezi cum se uită pisica la flacără.
- Ce flacără?
- De la aragaz.
- Nţţţ.
-Cum, nu vrei să vezi?
- N-ai decît să –i faci o poză.
-Hai, te rog, ieşi că mă plictisesc.
- Şi care-i treaba mea?
-Încep să dau cu aspiratorul.
- Bine.
-Dau şi pe sub pat, să ştii. Ce faci acolo?
- Bine.
- Hai să-ţi arăt nişte nume de magazine din comunism.
- N-am nevoie.
-Uite, Gostat. Îţi aminteşti, era cu pui.
- Ce pui? Nu erau pui in comunism.
- Oare de la ce venea Gostat? De la gustat?
- De la Ghosts. Fantomele puilor.
-Îti mai aminteşti de Lacto-bar? Un fel de bar fără scaune, unde aveau iaurt şi mămăligă cu brînză. Şi fără băuturi alcoolice. Oare aveau cafea?
- Nu ştiu. Hai ca ies. Mă duc pînă în oraş.
- Vin şi eu.
-Nu.
-Hai că îţi dau o caramea....
-Să nu uiţi naplanul roz pe sîrmă! Picură.



Scena 4.

- Dă-mi şi mie pixul. E lîngă piciorul tău.
- Na, ţine-l.
- Deci, unde am rămas?
- La “ excesul spiritului ştiinţific a dus la excesele mentalului conspiraţionist...
- Să pun excesul sau exacerbarea?
- Exacerbare, rimează cu turbare.
- Ştii faza cu corbii?
- Care?
- Aia cu toţi corbii sunt negrii?
- Ar trebui înlocuită cu toţi corbii croncănesc, e un exemplu mai bun de generalitate. Fie albi, fie negrii, toţi corbii croncănesc.
- Or mai fi unii muţi. Sau poate mai taciturni. Introvertiţi, interiorizaţi.
- E o chestie, cînd pleacă corbii, începi să te interiorizezi, cînd vin, te exteriorizezi. Ai observat asta?
- Poate să te isterizezi....
- Da... ţi-am spus de Armela?
- Nu.
- A venit ieri la Singapore. Vrea să ne vedem. Am emoţii.
- Te cred.
- Chestia cu naplanul m-a bulversat. De ce adică să fie roz? Şi de ce naplan ? Nu înţeleg.
- Pai întreab-o.
- Nu am curaj.
- Poate-ţi zice ea de la sine.
- Poate.
- Hai să ieşim, mă doare capul de la căldura asta. Dă-mi şi mie fularul de pe scaun.






sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Naplanul roz



scena 1

Îşi luă inima în dinţi şi sună.
- Da, răspunse o voce.
- Stiţi cumva la ce oră pleacă avionul de Singapore?
- La 6.
- Pot întreba despre un pasager?
- Da.
- Doamna Armela Lymită?
- Aaa, sigur, doamna Armela călătoreşte cu cursa noastră. Doriţi să îi transmitem un mesaj? Cine o caută?
- Dorel Insianu.
- Insisteanu?
- Nu Insisteanu, Insianu.
- Şi mesajul?
-"Pe Marte plouă cu banane şi au plecat două bidoane".
- Sunteţi poet? Asta e o poezie modernă?
- Nu, este o parte dintr-un proces-verbal online. Doamna o să înţeleagă.
- Mă rog, de-ale dumneavoastră. O cunoaşteţi de mult pe doamna Armela?
- De mult. Din copilărie.
- Frumos. Mesajul a fost transmis. Doriţi să aşteptăm un răspuns?
- Da, dacă sunteţi draguţă.
- „În munţii gri sunt tigrii şi în Mendoz naplanul roz". Şi doamna e poetă? Înţelegeţi ceva?
- Da, mulţumesc, mulţumesc.



Scena 2

Supliciul cîrligelor

-Du-te şi vezi dacă s-a oprit maşina aia!
- S-a oprit, s-a oprit.
-De unde ştii, dacă nu te duci?
- Ştiu, că nu se mai aude, de aia.
- Poate s-a luat curentul.
- Nu s-a luat, uite, e aprins ledul de la monitor.
- Hai, mai, omule, du-te odată!
- Bine, mă duc. Na, s-a oprit. Ce fac? Scot rufele?
- Scoate-le şi adu-le în balcon.
- Bine.
- Hei ce faci, pleci, nu mă-ajuţi?
- Da n-ai zis că le pui tu la uscat?
- Hai, nu fii... Uite, eu le ţin şi tu pui cîrligele.
- Cum îţi dau cîrlige, la culoare?
- Cum la culoare?
- Adică la rufe albe, cîrlige albe?
- Cum vrei, cum nimereşti.
- Bluză de trening bleu, cîrlige bleu, tricou verde, cîrlige verzi, naplan roz.
- Cîrlige roz.
- Nu, nu mai ai cîrlige roz, nu mai ai decît unul mov şi unul alb.
- Asta e.
- Nu e aşa, e un semn. Fix aici s-au terminat. Auzi, am fost la Mendoz, ne uitam la un film, un sf.
-Şi ?
- Era acolo o chestie. Un marţian zice: "Dacă vii la Salon, adu un naylon".
- Aaa, am văzut filmul. Şi şeful îi răspunde: "Avem rulouri din Ceylon". Bun film!
- Cam previzibil.
- Îmi plac filmele previzibile, mă fac să mă simt inteligent.





joi, 27 noiembrie 2014

Dantelarul



Ameţitor e urcuşul
se destramă amurgul ca o dantelă veche
suliţe cad peste vie, ace în fiece bob.
cîmpia mănoasă se-nmoaie şi-n drum
vine fata cu rochie albă de fum
cîte urme se-nşiră ca gînduri în pace!
sus, pe deal, stă visător dantelarul
şi coase pînza de stele, palide, rele...
Luna,
Luna se-ascunde în mîl şi-aşteaptă pescarul.

luni, 24 noiembrie 2014

"Le Dortoir"


Sunt răcită şi stau acasă. Bucuria celor din clasa mea, care aveau cu mine azi 3 ore! Cu această ocazie, am găsit pe Youtube “Le Dortoir”, spectacolul lui Gilles Maheu. Vizionîndu-l m-am simţit ca la şcoală.  Nu numai ca acum, cînd sunt profă, ci şi cum eram eu elevă.  Să fie şcoala paradigma statului sau a instituţiilor, a vieţii publice? Sau dormitorul paradigma şcolii? Este acest binom şcoală –dormitor - hotărîtor pentru destinul unui popor? Nu ştiu ce să zic....Mi-a plăcut din film bătaia cu perne. 




duminică, 16 noiembrie 2014

Fotografii trucate




Căpitanul intră în cabina mea. Te-ai trezit? Hai să mergem în vizită.
Mă îmbrac. Ieşim noaptea. Cerul e de un gri albicios, înnorat ca un pumn de sare presărat peste boltă. Mă aştept să cadă înapoi ca ninsoarea. O barcă mică lîngă debarcader, legată de un stîlp. Căpitanul o dezleagă. Apa ţîşneşte în jurul ei şi pornim. Mergem prin apa vineţie ca petrolul. În zare se zăreşte oraşul luminat. Portul, cu siluetele trandafirii ale vapoarelor.
Ajungem. Ne aşteaptă o maşina albă. Stăm amîndoi pe bancheta din spate. Şoferul, un tînăr peruan, cu ochii mari, mohorît, bate pe volan ritmul melodiei care se aude în surdină, Never as good in a first time.
Intrăm în vilă. Ne întîmpină un buldog mare, cu pete pe spinare. La intrarea în sala cea mare, un portret uriaş al unei tinere femei. Subţire, brunetă, melancolică. Are buzele ţuguiate, ca pentru un sărut. Îi zîmbesc şi îi trimit şi eu bezele. Nu răspunde, ca orice poză. Căpitanul îmi face semn să îl urmez. Deja mi-am pierdut interesul pentru vilă. Ieşim în curtea din spate. Afară a început ploaia. Brazi înalţi, iarba mare strălucitoare şi un cer rotund ca un candelabru. Plouă din ce în ce mai tare, mai rece. Căpitanul stă în balcon şi priveşte în jur.
Vino. Ai stat destul afară. Aştept de mult să îmi spună ceva. Ochii lui alungiţi ca două perle sidefate, fiecare în cite o scoică aurie.
Gazda e un tînăr vînător. Vînează cu lance. Scoate dintr-o ladă fotografii cu trofeele sale. În majoritatea este cu un picior aşezat peste vînat. Mă amuză. Unele sunt trucate. Într-o fotografie e cu piciorul stîng pe capul unui tiranosaur.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Marifoca la un telefon public



Lîngă Grădina zoologică nu era nici un telefon, aşa că într-o zi, Marifoca plecă în oraş să caute unul. Era o zi neaşteptat de limpede, cu văzduhul roz-portocaliu şi lucrurile toate perfect conturate. Marifoca îşi luase cu ea poşeta din lac roşu şi scoase din portofel o hîrtie de zece lire, cu care cumpără nişte fise pentru telefonul public. Mergea legănat, ca o focă pe tocuri, pe trotuarul ud de rouă. Deodată, prin faţa ei trecu un eschimos. Marifoca îl recunoscu după aerul rece care o învălui preţ de cîteva secunde. Era îmbrăcat ca un european, avea părul lung, dar Marifoca ştiu că e eschimos. Se gîndi să-l întrebe cîte ceva depre locurile ei natale, despre colegele de şcoală, dar eschimosul o privi cu ochii lui verzi atît de pătrunzător încît Marifoca simţi cum noaptea polară îşi deschidea pleoapa ei aurorală începînd cu acel verde. Eschimosul fluieră uşor şi lîngă el veni în fugă un urs polar cu termosul cu ceai. Pe termos era trecută adresa lui de la Londra. Te aştept, îi spuse, cînd se va termina ceaiul. O să depănăm amintiri despre iernile trecute. Pănă atunci să bei ceai şi să îţi notezi ce visezi.

Marifoca se întoarse spre Grădina zoologică. În drum, lîngă cofetărie era o cabină telefonică. Puse o fisă şi asculă robotul spunînd ora exactă în mai multe limbi, printre care şi în finlandeză. Seuraava signaali on aika .....

marți, 14 octombrie 2014

Toamnã ca un rãsãrit în modă




Octombrie cu sacoul de ceațā
cu bruma la gît ca o eșarfā cu franjuri de ațā
pantaloni de velur vermilion
pantofi vintage de bon ton
urechi pline de bijuterii aurii
la rever cu ultima dintre pāpādii
poșeta cu pene de graur.
Trece cu zîmbet de maur
prin mijlocul toamnei
spre cupeul doamnei
cu urechile atente la diapazon
ca lotușii la Amazon.

vineri, 10 octombrie 2014

Liziera



Lizei îi place pădurea
Arbori roşcovani ca ardeii
Galbeni ca spicul de grîu
Pămîntul negru ca singuratea cea singură
La marginea muntelui stă Liza
Poartă rochii lungi de prinţesă
Păru-n suviţe de cositor
Un inel transparent
Mărgele pe glezne.
Liza caută în cutia de poştă o scrisoare
De la duhul pădurii cu cizme roşii şi mănuşi vineţii
În zorii ceţoşi Liza îşi pictează obrazul cu carmin
Părul îl unge cu mir
Din ramuri cad frunzele-n grabă
Şi plutesc în jurul ei ca lumina pe inox.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Qvartetul lui Robinson

Negre crengi lucitoare şi în rug o floare verde ca smaraldul
Brumă în cale
Linişte
Foşnet de aripi stinghere pe-o creangă
Un La
minor
Robinson aruncă bagheta în luncă
 vin cîntăreţii tiptil
femeile ca niste amfore
O zebră un linx
Din crengi cade încet o alună
Fără flori! spune Robinson
Şi toamna strînge în poală culoarea din iarbă
Şi presară absint peste vie.

marți, 23 septembrie 2014

Irlanda




Dimineaţă gri- metalizat ca o maşină nou nouţă. Plecăm. Căpitanul vine şi-mi spune<<<<<<<<<<<<<<<<<<, care înseamnă pe limba noastră că va fi cerul albastru ca albăstrelele.

Mergem spre Irlanda.

În cabină este un cufăr cu cărţi vechi irlandeze. Răsfoiesc una. Este despre animale, scene de vînătoare, cai alergînd pe pajişti, oi în ţarc, o vînătoare de fazani. O alta are ilustraţii cu regele Arthur. Multe scene desenate se petrec pe malul unor lacuri limpezi, înconjurate de munţi.

Frontiera din sud

Un pîrîu şerpuieşte de-a lungul frontierei. Ţărmurile sunt roz, ca pămîntul fără vegetaţie. Pustiu în adîncime. Din cînd în cînd mi se face frig. Căpitanul scoate din buzunar o cutiuţă muzicală. O balerină se învirteşte şi cutiuţa cîntă cu clinchete cristaline o melodie clasică. Atunci frontiera se vede subţire şi pămîntul se rotunjeste în zare.
-          Hai să plecăm de aici.
Ne intoarcem. Urc în cabina mea şi vaporul pleacă pufnind. Iau o carte şi încep să citesc. “Omul fără însuşiri “ de Robert Musil. Sunt la volumul trei.


sâmbătă, 20 septembrie 2014

duminică, 14 septembrie 2014

Franz Werfel


E-un şcolar adorabil;
Prin cîrlionţi îi mişună stafii de dascăli.

Are-un nume atît de fără astîmpăr :
Franz Werfel.

Îi tot scriu scrisori
Şi-mi răspunde, pătînd cu cerneală hîrtia.

Tuturor ne e drag.
Are o inimă gingaşă.

Inima-i are ecou,
Ritmează mirarea.

Buzele-i devin pioase
În poem.

Cîte unul poartă un turban prăfuit.
E nepotul propriilor versuri.

Dar pe buzele lui
Pictată-i o privighetoare.

Grădina mea cîntă
Cînd o părăseşte.

Bucurie îi cerne glasul
Pe drum.


Else Lasker- Schΰler - in vol. Pianina Albastră



joi, 21 august 2014

Marifoca şi dragostea


                Într-o dimineaţă de august, Marifoca se trezi în cameră cu îngrijitorul care îi aducea peşte. Avea sub braţ un volum. După coperta colorată, părea de literatură. Îi puse pe o farfurioară cei cîţiva peştişori şi se opri cu braţele încrucişate doi paşi înapoi ca să o observe cum îi mănîncă. Fiecare fiinţă însufleţită are un stil propriu de a mînca peşte şi îngrijitorul bănuia că şi Marifoca se va evidenţia cumva. Dar ea privi cartea pe care o lăsase pe masă. “Nopţi albe “ de Dostoievski. Ce fel de carte e? întrebă ea.
- E de dragoste, spuse îngrijitorul. Vrei s-o citeşti?
Marifoca spuse că da şi se apucă de lectură. Pe la jumătatea cărţii plîngea în hohote.
- Mănîncă, spuse îngrijitorul. Marifoca lăsă cartea, dar nu se putea abţine.
Lacrimile cădeau peste peştişorii care se transformară în saramură.
-Hai să jucăm “ război” zise îngrijitorul ca să o mai binedispună şi scoase un teanc de cărţi de joc cu foci. Dragostea şi războiul merg  în aceeaşi operă, nu? Zice şi Camil Petrescu asta.
Cărţile înfaţişau foci îndeplinind diverse munci agricole. Unele treierau, altele secerau, altele semănau. În sfîrşit, ca la ţară. Cele mai multe puncte aveau focile în lanurile de floarea soarelui şi cele mai puţine cele care tăiau buruieni. Toate focile erau bronzate şi pielea lor maslinie i se păru Marifocăi foarte exotică.  Jucară război şi cîştiga cînd unul cînd altul, dar îngrijitorul o lăsa mai mult pe Marifoca să cîştige ca să îi mai ridice moralul. Cartea cu o focă  cu privirea lui Rudolf Valentino avea puncte interpretabile şi îngrijitorul îi dădea mereu un punctaj mare.


vineri, 15 august 2014

Luna de sticlă



Verde închis al dimineţii de august  cînd luna de sticlă răsare
Se aşează pe geamuri
La balcon Julieta scutură cearceaful de vise
Pufi, ghemotoace, banchize
E război şi şuieră gloanţe prin pereţii subţiri
Tinereţea mea se strecoară prin fisuri, mă şi mir că puteam odată zbura
Picături de ploaie sfîrîie goale ca-n formula lui einstein
Cu-n timp evantai
Soarele mănîncă o bucată de lună, o bucată candel
Dulce sirop se revarsă în frunze

Seara vine 

marți, 5 august 2014

Walkman

      

  În port sosise un vapor. După pavilion, era portughez. Marifoca se ascunse după un colţ de gheaţă şi privi agitaţia de pe punte. Marinarii erau îmbrăcaţi în haine colorate şi aveau pe cap căciuli îmblănite. În albul întins, erau ca petele de culoare într-un tablou.
Deodată simţi o strînsoare puternică în jurul trupului şi o lovitură în corp. Aproape leşină de durere. În jurul ei se ţipa şi se făcu aproape întuneric. Se lăsă încet să cadă şi cîteva braţe o ridicară şi o cărară o bucată de drum, apoi o înghesuiră într-o cuşcă. Trebuia să stea într-o singură poziţie, cu capul aplecat şi ghemuită. Pentru o fiinţă rotunjoară ca Marifoca, nu era tocmai comod.

Lada în care era fu tîrîtă o vreme pe gheaţă, apoi urcată pe vapor. Într-un colţ, pe punte, stătu zile în şir, multe, poate chiar săptămîni.  Aerul rece se schimba treptat, pe măsură ce trecea timpul şi încet - încet se simţi în briza oceanului urme de viaţă străină, de alge şi soare. Într-o zi, ajunseră într-un port. Cîţiva marinari luară lada în care era Marifoca şi o transportară într-un cărucior pînă la aeroport. Acolo urcară într-un avion. În cala cu bagaje, Marifoca zbură la 8000 de metri altitudine şi oricît încercă să compare experienţa cu ceva anume, nu îi veniră în gînd decît concursurile de patinaj pe care le organiza în faţa debarcaderului împreună cu colegele de şcoală. Cînd au aterizat, Marifoca fu scoasă din ladă. În jur totul era verde şi colorat la fel ca hainele marinarilor pe care îi văzuse în portul îngheţat. Dar trecuse prin atîtea întîmplări nu tocmai plăcute, încît ceea ce-şi dorea cel mai mult era un walkman în care să poată asculta ţipetele focilor. Unul dintre îngrijitori, care ştia mai multe limbi străine, printre care şi marifocheza, aduse într-o dimineaţă un aparat. De atunci, Marifoca stătea cu căştile la urechi sub privirile curioase şi pline de păreri ale vizitatorilor. În jur zburau fluturi, răsărea curcubeul dupa ploaia caldă, vîntul împrăştia frunzele, iar Marifoca asculta muzica ţinutului arctic. 

sâmbătă, 2 august 2014

Pietre albastre


Lîngă rîu sunt pietre albastre ştii luna
Ca un crai nou răsare în zare sunt păsări
Mari aripi întinse, cînt răguşit
Cai cu coame albe şi lungi, cu nerabdare în copite în coamă
Tăcută trece căruţa pe drum, multe priviri şoapte în spate
Albastre pietre dimineaţa la rîu şi o floare albă ca laptele
Fluturi care se iubesc cîte doi cîte trei adie...


luni, 28 iulie 2014

Marifoca

       Marifoca îşi aminteşte cu destulă precizie ce îi spunea mama ei, ori de cîte ori Marifoca pleca la joacă:

- nu uita fularul albastru şi ai grijă cum  traversezi.
Aşa că în această dimineaţă, în timp ce intra în camera ei din iglu spuse în gînd:
- nu uita fularul albastru. Se duse la dulap şi scoase fularul împăturit cu grijă, îi netezi franjurii, aprinse becul şi în timp ce-l aşeza la gît, se privi în oglindă.
Îmi vine bine fularul albastru. În lumina asta de neon se văd apele albastre ale pielii mele. În zăpada de afară este în contrast, iar uneori se asortează şi cu ochii. Celelalte foci vin mereu şi-l ating, iar una din ele, Sonia, mi l-a cerut pentru deschiderea anului polar universitar.
Stinse becul şi ieşi. Bătea un vînt rece care aducea mirosuri necunoscute, de pămînt umed. De pămînt?! Marifoca se întrebă cu uimire: cum  de ştiu acest cuvînt? Pămînt? 
Cerul se acoperise cu păsări, păsări negre, care contrastau izbitor cu albul zăpezii. Multe, multe, se roteau în vîrtejuri, se aşezau pe cîte un sloi stîncos şi apoi se înălţau ţipînd.
Păşind pe cărarea cunoscută numai de ea, Marifoca se depărtă de iglu spre debarcader. 

vineri, 25 iulie 2014

Nori de furtună




Nici un om în această pădure
Nici pietre în cale, totul neted
Din frunzişuri se desprind  libelule
Roze aripi, lungi ca nişte plete
Duse sunt zilele cu zîmbete, zilele gureşe
În tainiţa sufletului se zdruncină uşile


Sus, pe un stîlp stă un pui de barză
Jos, pe cărare, un pui de pisică

Lumea e totuşi frumoasă şi albă
Ca un izvor săltăreţ trece un mînz
Cine culege fructele coapte din cale?
Zîna corcoduşelor sau un şir de furnici?

Lîngă mine, nevăzut, îngerul vine
Şi-mi culege din păr paie uscate
Afară se-adună nori de furtună
Se umplu din nou izvoare secate.

marți, 22 iulie 2014

pisicologică

         De cînd s-a terminat de renovat blocul de vis-a-vis este mai interesant totul, mi se confesează pisica înainte de a trage un pui de somn pe umărul meu. Nu ştiu ce i se pare ei interesant, poate faptul că la blocul de vis-a-vis mai sunt doua mîţe, una la etajul doi şi una la trei şi mai ies din cînd în cînd în balcon.- Ai uitat cîinii, unii sunt mari ca niste urşi, eu de fapt chiar am crezut că este urs unul, mormăi prin somn şi apoi începu să sforăie fără jenă. Şi este o ea, nu un el....în sfîrşit. Plouă şi nu prea sunt insecte, asta e ceva plictisitor, dar vezi, stropii nu sunt puţini. Am numărat 2 bilioane 3 sute.E cam grăsună pisica şi mă apasa pe umar. O dau jos şi se cocoaţă pe televizor. În timp ce - şi aranjează blana îmi zice: ai observat umbrelele? Eu: Nu prea. Ea: Doamnele nu au umbrele ca niste castronaşe de supă, cum le tot vezi tu prin picturile asiatice, ci au umbrelele ca niste platouri. Asta face ca totul să pară plat de fapt. Azi am văzut domni care nu au deloc umbrelă, consideră că e sportiv. Copiii aleargă de-a binelea prin ploaie. Eu, dacă aş fi om, aş avea o umbrelă din frunze de palmier.
Ce putea să-mi spună ea.... totuşi am înţeles ceva. 

duminică, 20 iulie 2014

Lămpiţa cu gaz

Început de iarnă polară. Întuneric. Frederic vine lîngă mine şi îmi spune:
- E ca şi cum ai merge printr-un tunel, nimic neobişnuit la prima vedere.  Orice obiect luminos se vede imediat. Uită-te bine la mine, mă vezi?
Mă uit la el, acelaşi Frederic.
- Uită-te mai bine.
Mă uit. Ochii cenuşii, obrajii roşii, fruntea înaltă.
- Ştii ce înseamnă asta? Oricît ar fi de întuneric, tot mai este undeva o lămpiţă cu gaz.

Merg în urma lui.

sâmbătă, 19 iulie 2014

bonjour

Păunul din parc.

miercuri, 11 iunie 2014

Lupuşor




Vîjj, vine vîntul prin cîmpul cu maci
Culcă iarba la pămînt, smulge florile, zburleşte penele
Atunci este timpul pentru blana de iarnă, pentru ochiul de noapte
Cînd trece bidiviul, cu coama aramie
Şi alb iepurele de vis
Întoarce capul spre locul de unde vine fumul, ascute urechea,
Din zare
Un lup mai mare vine să te înveţe un dans.


marți, 3 iunie 2014

Anzii Cordilieri



Traversăm Anzii Cordilieri, îmi spune căpitanul, trebuie să mergem cu trenul. Stăm amîndoi în gara unei cunoscute capitale, eu pe o bancă, el în picioare cu bagajele.Trece un  mecanic prin faţa noastră, negru de fum şi supărat. E amuzant.
Trenul vine cu zgomot, urcăm. Eu mă aşez lîngă căpitan, dar el îmi spune să merg la fereastră, citeva locuri mai în stînga. Compartimentul e aproape gol. Intrăm într-un tunel la puţin timp după plecarea din gară. Întuneric. Compartimentul se aglomerează brusc şi în întuneric se aud voci care dispar încet odată cu ieşirea la lumină. Cînd ziua ţîşneşte suntem din nou doar noi. În faţa noastră se întind munţii albi şi înaintăm spre ei ca un vapor care taie valurile verzi. 
-          Am fost atacaţi, îmi spune, vaporul din port a fost atacat de piraţi.  Acum e bine, ne aşteaptă în Elveţia.  Îmi întinde nişte reviste. Uite, mergem la ursul de aur.
-          Dar nu e în Berlin?
-          Acolo e o sosie a lui, destul de reuşită de altfel, dar adevăratul urs de aur e în Elveţia. Acolo e şi peştişorul de aur. Urs-peştişor....înţelegi?
-          Şi vulpea?
-          Vulpea călătoreşte incognito prin Europa. Dacă o să avem răgaz, ne vedem şi cu ea, îmi e prietenă. Acum  caută nişte staţiuni bune, maseori profesionişti, să ştii că e sensibilă la tot ce e din blană sau puf. Vezi ce faci cu vecina ta de banchetă.
În stînga mea stătea o uriaşă pasăre pufoasă ca o pisică persană, doar că avea guler de dantelă.
-          Deschide fereastra, zise căpitanul, trebuie să o lăsăm să zboare, produce alergii dacă stă închisă aici.
- Pasărea - pisică ieşi pe geam şi dispăru în Anzii Cordilieri care se acoperiră pe loc cu păduri.


vineri, 30 mai 2014

Cosmina Interbelică


Plecasem de acasă pe catalige şi mă miram
De frunzişul unduios al salcîmilor şi de bradul bătrîn, bun de pus pe foc
înconjurat de păuni
Cînd o maşină a timpului a poposit lîngă marea de gelatină a amiezii
Interbelică ai venit, Sale Rosa
Perfect tăiat bretonul tau, rotund gulerul de caşmir
Rotund ca pămîntul din zare
Cu violete şi cereale
Păşeam cu grijă în urma ta să nu-ţi trezesc omul
Pe care îl purtai în braţe ca pe o jucărie de pluş.


joi, 22 mai 2014

Mylady


Dimineaţă insinuantă ca o mahmureală
Optimist trilul zorilor gîlgîie lîngă fereastră
Sforăitoare trece tinereţea ca un tambur major aburi îi ies din nări, clinchet pe stradă
Somn liniştit cu vise de capă şi spadă doarme iubita lui Athos
Mylady
Ce-i mic e mare ce-i mare e mic spune bufonul şi şterge cu cotul iarba de praful din lună
Tril lîngă tril vuiet şi zgomot ziua adună.


LinkWithin

Related Posts with Thumbnails