Caracterizare de personaj: Fenomenala Sol din Bucătăreasa din Castamar

 

2. Sol Montijos
Petrecerea de reîntoarcere în societate, după perioada de doliu a lui Diego are tot felul de invitați, de la tineri singuri, la cupluri căsătorite sau nu. Sol Montijos este o femeie de vârstă mijlocie, căsătorită cu un bărbat mult mai bătrân decât ea. La intrarea pe domeniul Castamar, Sol face o observație caustică atunci când vede un bătrân însoțit de o tânără, la care soțul ei, mult mai bășcălios decât ea, replică: - Ar fi fost mult mai scandalos să fie invers, o femeie trecută de tinerețe în preajma unui tinerel.
În profeția celor spuse de soțul ei, Sol remarcă un bărbat seducător și oarecum nestăpânit printre curteni, îl surprinde într- un moment de maximă intimitate cu o parașută și, după ce se intersectează de mai multe ori pe parcursul zilelor cu el, și- l face amant. Se culcă cu el în tot felul de încăperi și poziții, inclusiv în trăsura care o conduce spre casă (unde e cam greu să îți imaginezi pozitia, din cauza spațiului minimalist :)), de față cu soțul ei, care doarme... sau se preface că doarme, nu e sigur.
Pe măsură ce dragostea pentru tânărul prieten al lui Diego înflorește, ura pentru soțul ei devine acută, vorba lui Goldoni (sau Iisus, mai precis): Nu poți sluji la doi stăpâni. Bomboana de pe colivă o pun câteva minute de sex oral cu soțul, în timp ce amantul se zvârcolește în dulap privind scena neputincios.
Sol Montijos se hotărăște să își ucidă soțul și îi cere ajutor lui Enrique, care angajează un bandit să pună capăt vieții bătrânului încornorat, ceea ce și face într- o noapte fără lună, pe o alee lăturalnică, creând impresia unui jaf. Sol îl "jelește" singură, fără să invite pe nimeni și după înmormântare se decide să plece peste ocean cu bărbatul iubit. Dar, lovitură de teatru!
În ziua plecării, într-o îmbrățișare pasională, handicapata de Sol vâră un pumnal până în prăsele în inima celui mai frumos bărbat din serial, angajează un gropar ordinar și îl azvârle într- o groapă, fără nicio ceremonie. Acoperă toate mobilele cu cearceafuri albe, plânge ca proasta, fuge ce fuge de ea însăși, urmărită când de polițiști, când de cunoscuți, până când calul o aruncă la marginea unei păduri, unde trupul ei neînsuflețit zace până când sufletu- i rătăcit înțelege că toamna e toamnă, nu primăvară sau vară. O găsesc niște indivizi și o recunosc cunoscuții după o brățară meșteșugit lucrată, cu pietre albastre de turcoaz.
Sol și Enrique sunt personaje asemănătoare celor doi curtezani din "Legături primejdioase", mereu disponibili pentru aventuri noi, niciodată legați afectiv de cineva. Când se îndrăgostesc, înseamnă că le- a sunat ceasul. Mi-a plăcut personajul și mi- a fost simpatică și actrița care a interpretat.  Și mi- au plăcut și bărbații pe care i- a adorat până la ...moarte.
Mai puțin eterică decât Clara și Amelia, Sol este cinică și pasională. Inteligența și detașarea ei de tot ce e sentimental o fac un personaj aproape real, cel puțin pentru mine. Sol aproape că are mască...   .
Dragostea ei pentru mârlanul de Francisco Marlango este firească, nu poți să abați facultatea de gust din fața frumuseții, finalitatea naturii își caută singură ochiul.  De aceea Sol este un exemplu bun pentru un filosof kantian pasionat de cinema.

Caracterizare de personaj: Amelia din Bucătăreasa din Castamar

 

1. Amelia este o tânără prințesă, căzută în dizgrație din pricina pierderii averii. Protejată de lordul Enrique, care plătește datoriile tatălui și se ocupă de educația ei, este promisă ducelui Diego pentru o viitoare căsătorie. Ducele o simpatizează, mama lui o acceptă și îi dăruiește pentru inceput câteva bijuterii de familie, ca semn al logodnei. Gabriel, fratele mai mic al lui Diego se îndrăgostește de ea, o pictează și o urmărește. Astfel descoperă că prințul Enrique nu ii este înger păzitor Ameliei, ci un individ periculos. Într- adevăr, Amelia este sedusă de Enrique, se îndrăgostește de el și îi poartă copilul. Însă Enrique nu o vrea pe Amelia, ci o sfătuiește să facă în așa fel încât Diego să creadă că e copilul lui și să o ia de soție. Amelia este șocată de lipsa de  sentimente ale lui Enrique și abia după ce acesta își dă arama pe față punându- i viața și demnitatea în pericol de câteva ori,  înțelege că nu e de glumă. Îl droghează pe Diego cu niste buruieni procurate ilicit și face în așa fel să pară că au petrecut o noapte pasională de amor. Diego nu își amintește nimic din perioada  anterioară dimineții în care el și Amelia sunt goi în pat, dar la insistențele moralizatoare ale lui Gabriel, hotărăște să se căsătorească cu Amelia, deși e mort după bucătăreasa din Castamar.
Timpul trece și Amelia își ia în serios rolul de viitoare ducesă a domeniului, fiind mai autoritară cu Clara, pe care o simte atrasă de duce și fiind tot mai prefăcută în preajma mamei lui și a celorlalți apropiați. Într- o zi îi scrie o scrisoare lui Sol Montijos, în care îi spune adevărul, copilul din pântecele ei este al lui Enrique, iar căsătoria e doar formală. Această scrisoare ajunge prin întâmplări complicate, în mâinile lui Enrique și, după moartea lui în duel, în mâinile bătrânei marchize care, exact în ziua nunții Ameliei și a lu Diego, nuntă la care inclusiv regii și  Papa sunt invitați, află adevărul. O alungă pe Amelia, iar Diego se căsătorește cu Clara Belmonte, bucătăreasa, căreia îi salvase tatăl de la pedeapsa capitală. Regele îl roagă să îi educe fiul, un adolescent rebel și oleacă trăznit și Diego își ocupă timpul cu el, într- un mod obositor și distractiv totodată.
În singurătate și sărăcie, Amelia naște un băiețel, care îi este luat înainte de a- l vedea, dar Gabriel, care o iubește încă, vine la ea și îi promite că o va ajuta. Înainte de nunta cu Diego, Amelia petrecuse o noapte cu Gabriel, o noapte în care cei doi își mărturisiseră dragostea, iar Gabriel încercase să o convingă să fugă departe, peste țări și mări, poate în Cuba, unde negrii nu sunt marginalizați. Amelia nu poate și văzând că mana sa adoptivă îl iubește și Diego îi înțelege suferința din dragoste, se hotărăște să nu mai plece nici el.
E și o scenă care arată afecțiunea Ameliei pentru Gabriel, după ce este salvat, mai mult mort decât viu, din încercarea unor borfași plătiți de Enrique de a-l vinde ca sclav, în perioada de recuperare, Amelia cântă pentru el la clavecin o după- amiază întreagă, exact când se anunță o minunată noapte cu ploaie de stele, la care mai ales bucătării și ceilalți servitori ai domeniului stau cu gurile căscate, mai mult sau mai puțin încrezători și visători.
Va urma....

Bărbații din serial

 Fraierii din iubire

Bucătăreasa din Castamar

Scriu despre bărbații din serial. 

Așa cum am spus mai sus sau mai jos, pentru că pe blog articolele curg ca intriga polițistă, filmul are o oarecare cruzime, cel puțin față de animale. Nu știu dacă am scris asta, am avut de gând. Delicatele femei mănâncă potârnichi și porumbei, se decapitează în direct iepurii și cocoșii, mistreții tranșați sunt în meniul zilnic și scenele de vânătoare sunt nelipsite cam în fiecare episod. Am exagerat când am spus că nu există maltratări ale cărnii omenești, de fapt, există. Câțiva indivizi îl răpesc pe Gabriel, fratele ducelui Diego și îl bat cu cruzime mai întâi pentru că e negru, mai apoi pentru că e nobil. 

Din cauza sărăciei și a  neputinței de a se ridica la standardul kantian  de ființă rațională și conștientă, adică apriori morală, lumea secolului 18 e plină de infractori, care fură de la stăpâni, fură de la colegi, fură de la soți și soții, fură de la trecători. Se poartă uciderea la comandă și violul. Sunt și polițiști, destul de perspicace, cazurile se rezolvă relativ repede, pedepsele sunt dure, închisoare pentru homosexualitate, spânzurătoare pentru furt și crimă. 

În sfârșit, să nu mă abat prea mult de la titlu. 

Nu vreau să intru în detaliile intrigii, ca să nu vă răpesc savoarea vizionarii în singurătate a filmului. 

Vreau să spun că bărbații din film sunt percepuți într-un fel de femeile din film ca fraieri. Cam toate, cu mici excepții îi posedă la propriu și chiar la figurat. Nu am greșit scriind așa. 

E un secol în care medicina naturistă face minuni, este un secol în care chimia, izvorâtă din alchimie luptă să rămână numai chimie și să scape de alchimie, așa că ierburile de pus în mâncare, de vindecat rani și boli fatale, de trântit în somn fără vise bărbați bogați material și de ridicat din mormânt aceiași bărbați la fel de bogați spiritual, deci aceste practici care trec din zona transparentă în cea ocultă ajung să fie mai bine stăpânite de țărani și oamenii simpli decât de nobilii educați. 

Bărbații sunt înșelați, păcăliți, ispitiți și în final abandonați fix de cele care sunt în inima lor, în subordinea lor, sub influența, sub autoritatea lor. De ce? Din nebunia inimii. Sol Montijos își înșeală soțul sub ochii lui, Amelia își înșeală viitorul soț cu o seninătate care la un moment dat devine convingere, iar partenerul lui Alfredo, prințul gay, nu se dă în lături să îl vândă pe trei lei. 

Femeile iau decizii atât de proaste în privința iubirii încât te miri că după ce le-au luat nu au dispărut instant. Scriitorul nuvelei și regizorii le-au mai târât prin câteva pagini/ episoade pentru a le putea face să conștientizeze greșelile și apoi să fie pedepsite așa încât sufletul lor purificat prin suferință să ajungă nu în iad, ci în rai. Decizie care atestă faptul că puterea inchiziției a intrat în mentalul colectiv și educa de acolo în tăcere sufletele rătăcite. 

Atât deocamdată. 

Poate voi mai scrie câte ceva, dar nu e sigur.