Fraierii din iubire
Bucătăreasa din Castamar
Scriu despre bărbații din serial.
Așa cum am spus mai sus sau mai jos, pentru că pe blog articolele curg ca intriga polițistă, filmul are o oarecare cruzime, cel puțin față de animale. Nu știu dacă am scris asta, am avut de gând. Delicatele femei mănâncă potârnichi și porumbei, se decapitează în direct iepurii și cocoșii, mistreții tranșați sunt în meniul zilnic și scenele de vânătoare sunt nelipsite cam în fiecare episod. Am exagerat când am spus că nu există maltratări ale cărnii omenești, de fapt, există. Câțiva indivizi îl răpesc pe Gabriel, fratele ducelui Diego și îl bat cu cruzime mai întâi pentru că e negru, mai apoi pentru că e nobil.
Din cauza sărăciei și a neputinței de a se ridica la standardul kantian de ființă rațională și conștientă, adică apriori morală, lumea secolului 18 e plină de infractori, care fură de la stăpâni, fură de la colegi, fură de la soți și soții, fură de la trecători. Se poartă uciderea la comandă și violul. Sunt și polițiști, destul de perspicace, cazurile se rezolvă relativ repede, pedepsele sunt dure, închisoare pentru homosexualitate, spânzurătoare pentru furt și crimă.
În sfârșit, să nu mă abat prea mult de la titlu.
Nu vreau să intru în detaliile intrigii, ca să nu vă răpesc savoarea vizionarii în singurătate a filmului.
Vreau să spun că bărbații din film sunt percepuți într-un fel de femeile din film ca fraieri. Cam toate, cu mici excepții îi posedă la propriu și chiar la figurat. Nu am greșit scriind așa.
E un secol în care medicina naturistă face minuni, este un secol în care chimia, izvorâtă din alchimie luptă să rămână numai chimie și să scape de alchimie, așa că ierburile de pus în mâncare, de vindecat rani și boli fatale, de trântit în somn fără vise bărbați bogați material și de ridicat din mormânt aceiași bărbați la fel de bogați spiritual, deci aceste practici care trec din zona transparentă în cea ocultă ajung să fie mai bine stăpânite de țărani și oamenii simpli decât de nobilii educați.
Bărbații sunt înșelați, păcăliți, ispitiți și în final abandonați fix de cele care sunt în inima lor, în subordinea lor, sub influența, sub autoritatea lor. De ce? Din nebunia inimii. Sol Montijos își înșeală soțul sub ochii lui, Amelia își înșeală viitorul soț cu o seninătate care la un moment dat devine convingere, iar partenerul lui Alfredo, prințul gay, nu se dă în lături să îl vândă pe trei lei.
Femeile iau decizii atât de proaste în privința iubirii încât te miri că după ce le-au luat nu au dispărut instant. Scriitorul nuvelei și regizorii le-au mai târât prin câteva pagini/ episoade pentru a le putea face să conștientizeze greșelile și apoi să fie pedepsite așa încât sufletul lor purificat prin suferință să ajungă nu în iad, ci în rai. Decizie care atestă faptul că puterea inchiziției a intrat în mentalul colectiv și educa de acolo în tăcere sufletele rătăcite.
Atât deocamdată.
Poate voi mai scrie câte ceva, dar nu e sigur.
