Dorel:- A înflorit teiul!
Liniște.
Citim. Eu, Platon, Mr Brasil Istoria Franței medievale, o carte groasă cu multe imagini frumoase.
Dorel:- Și castanii! Și salcâmii!
Mr Brasil dă pagina la care se uită cu lupa de 10 minute. Dau și eu pagina pe care o citisem de trei ori.
Dorel:- Și liliacul!
Mr Brasil, mie:- Hai! Plecăm acasă.
Dorel se repede în camera lui și apare cu geamantanul gata făcut:
- Vă aștept în mașină. Mă duc să fumez o țigară și să respir aer proaspăt după ploaie.
Iese.
Mr Brasil își ia cartea sub braț și pleacă din sufrageria cabanei. Înainte să iasă, deschide larg fereastra. Mirosul subțire de verde intră în cameră, răcoros și plin de nuanțe delicate. Închid ochii și îmi amintesc câteva secunde inefabile de iubire.
Plecăm. Începe o ploaie măruntă, care se transformă într- o răpăială însoțită de tunete și fulgere. Chiar ne sfătuim, la un moment dat, dacă nu ar fi mai înțelept să oprim mașina la marginea drumului și să așteptăm să treacă furtuna. Dorel se opune vehement, are treabă în seara asta, are întâlniri, are de rezolvat treburi amânate. Mr Brasil îl lasă pe el la volan. Conduce repede, dar atent. Mr Brasil mă ia de după gât și mă lipește de umărul lui. Îmi face semn să dorm. Închid ochii, o șuviță de păr îmi atinge genele și mă gîdâlă. O las, mă las așa și mă acomodez cu ea. Adorm și visez căpițele de fân ale lui Van Gogh, visez mirosul ierbii și al florilor sălbatice, zumzăitul gâzelor și simt chiar și câteva pișcături de furnici pe sub bluză. Mă trezesc. Am ajuns acasă.
