partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

duminică, 30 iunie 2019

Dear Mr Brasil



Cum se scrie un Dialog imaginar

Mrs. Pennar: Mă întorc pe seară de la cumpărături, cam prea pe seară după opinia mea, când mai toate pisicile încep să fie negre și mă întâlnesc pe scările unui mare magazin cu Pepe. Știu că este încă un meci în campionat. Nu cu Pele, ci cu Pepe. Bine, doar ne-am salutat. Nu era singur și, sinceră să fiu, nici eu nu eram. De la 2 la 1 am luat liftul spre oripilarea și consternarea coliftierilor, care au stat și mai burdușiți decât erau. Am stat cu spatele ca să nu îmi tragă una direct în față. Tu ce mai faci? Cum o mai duci?

Mr. Brasil: Bine, merci.

Mrs. Pennar: Te mai ocupi și la anu de orar?

Mr. Brasil: Depends. Ce vrei?

Mrs. Pennar: Păi să nu am ore cu a 12 a după ora 3.

Mr. Brasil: Ok. Se rezolvă.

Mrs. Pennar: Cool. Aș mai vrea ceva.

Mr. Brasil: Zi. Da mai repede că m-apucă seara.

Mrs. Pennar: Femeile de varsta mea pot purta cercei? Mă refer la cercei cercei, nu la clipsuri sau tortițe.

Mr. Brasil: Treaba ta. Eu nu mă uit la cercei. Întreabă și tu pe cineva care se uita la cercei. Ce sunt aia cercei?

Mrs. Pennar: Cercei de pus în urechi.

Mr. Brasil: Am crezut că de pus în buric. Ha! Ha!

Mrs. Pennar: Bine. O întreb pe maică-mea.

Mr. Brasil: Mai vrei ceva?

Mrs. Pennar: Nu. Noapte bună. Pa.

Mr. Brasil: Nb. Mai vorbim. Pa.


Acesta este un dialog imaginar. Orice replică este absolut întâmplător asemănătoare cu a oamenilor din jurul vostru. Deasemenea, asemănarea cu vreo personalitate din mass media este absolut întâmplătoare. Nu sunt responsabilă eu de felul cum interpretați voi povestea.

o scrisoare la disciplinele socio umane? cum?


My dear Brasil,



How are you? I'm fine, thank you.

My time is full, but today I can tell:

1. Time is relative. The space is infinite.

2. In addition, white is black and black is white. Ha! Ha! It's not a joke. I don't like this.

3. The woman is not a cat and the man is not a God.

4. Tomorrow is another day probably much better day.


With sympathy, S.

sâmbătă, 29 iunie 2019

Importanța memoriilor pentru adolescenți- Text argumentativ



”M-am apucat să aştern pe hârtie această istorie a primilor mei paşi pe drumul vieţii, fiindcă nu m-a răbdat inima să n-o fac, deşi mă puteam lăsa păgubaş. De un lucru sunt însă convins: nu mă mai apuc în viaţa mea să-mi scriu autobiografia, chiar de-ar fi să mai trăiesc o sută de ani. Trebuie să fii straşnic de îndrăgostit de tine însuţi ca să-ţi dezvălui sufletul fără pic de ruşine. Singura mea scuză e că, spre deosebire de toţi cei ce mânuiesc condeiul, eu nu scriu spre a-mi atrage laudele cititorilor. Dacă într-o bună zi m-am hotărât să-mi însemn până în cele mai mici amănunte tot ce am pătimit de un an încoace, aceasta se datoreşte unui puternic imbold lăuntric, căci prea m-au uluit cele petrecute. Vreau să redau aidoma întâmplările, străduindu-mă din răsputeri să nu adaug nimic şi mai cu seamă să nu mă las ispitit de meşteşugul scriitoricesc; un literat scrie treizeci de ani şi până la urmă nici el nu ştie de ce s-a trudit atâta amar de vreme. Eu nu sunt scriitor şi nici nu vreau să fiu, căci aş socoti o necuviinţă şi o mârşăvie faptul de a-mi da în vileag toate tainiţele inimii şi de a face negustorie la taraba lor literară cu descrierea meşteşugită a simţămintelor mele. De aceea mă şi înfurie presimţirea că, pe cât se pare, n-am să pot ocoli cu desăvârşire descrierea sentimentelor şi a gândurilor pe care acestea ţi le stârnesc (nici chiar pe cele mai vulgare), deoarece influenţa literaturii este atât de nefastă, încât te corupe chiar şi atunci când te îndeletniceşti cu ea numai pentru sufletul tău. Mai ales cugetările tale personale pot părea uneori foarte banale, fiindcă un lucru pe care tu pui mare preţ ar putea să nu prezinte nici un interes pentru altcineva. Dar să lăsăm la o parte aceste comentarii, cu toate că ele ar putea servi drept prefaţă, căci alta tot nu am de gând să scriu. Să intru aşadar în subiect, deşi cred că cel mai greu e să începi un lucru, oricare ar fi el.” 
F.M. Dostoievski - Adolescentul p. 5


miercuri, 26 iunie 2019

cronica filmului slab


un film ”infantil”

”Un sfert din timpul filmului ascultăm melodiile cam fade, însă nelipsite de o oarecare undă lirică, melodii scrise de compozitorul american de muzica usoară Antony Velona. Celelalte trei sferturi se salvează însă greu din mrejele plictiselii. Subiectul, inspirat din basmele autorului Micului Muck și Inimii reci, Wilhelm Hauff, oferea suficiente posibilități de tratare, prin romantica istorie a circului , descins cu cortegiul său de surprize și bucurii, într-un orășel îndepărtat, ai cărui locuitori se sufocă sub tirania unui stăpân  neomenos. Din păcate, o lipsă atotputernică de fantezie și acuratețe regizorală întunecă farmecul povestirii, îngroașă tâlcul moralei, lăsând finalmente spectatorilor neplăcuta senzație că sub firma filmului muzical li s-a oferit cu stângăcie un basm cântat pentru copiii bătrâni. ( Olteea Vasilescu)

Descrierea filmului: Muzicantul, o producție bulgaro-americană, regia Dima Kolarov, cu Emmet Kelly, Burt Stratford, Katie Dunn, Mihail Mihailov, Leo Conforti, Bogomil Simeonov, și copilul Oleg Kovacev. ”( articol din revista Cinema, pagina  a IV a , nr.3 din '63)
Thanks, R.G.
p.s. 1. Am scris articolașul pentru că îmi imaginez că voi reuși să scriu și eu niște articolașe despre câteva filme pe care, deasemenea îmi place să cred, voi reuși să le vizionez la cinema Unirea vara asta. Nu știu când și nici cu ce ocazie, poate cu Erich, poate cu mama, cu Nikki în niciun caz, fiindcă animalelor nu li se dă voie în sălile de cinema.
2. Nu am găsit nimic despre film pe net, am pus un clip cu muzicianul care a mai redus plictiseala.

Prefață




Anthony Kenny- An Illustrated Brief History of WESTERN PHILOSOPHY


PREFACE





            În urmă cu 52 de ani  (65 în 2019 nn. )Bertrand Russell a scris O istorie a filosofiei occidentale, care este încă populară. Când mi s-a sugerat că aș putea scrie un echivalent actual al acesteia, am fost la început descurajat de provocare. Russell a fost unul dintre cei mai mari filosofi ai secolului a și câștigat un premiu Nobel pentru Literatură: ar putea cineva să se aventureze pentru a-l concura? Cu toate acestea, cartea nu este în general considerată ca fiind una dintre cele mai bune ale lui Russell, și el este celebru pe nedrept într-un fel pentru ea, căci a neglijat doi dintre cei mai mari filosofi, pe Aristotel și Kant. Mai mult decât atât, a operat cu presupoziții despre esența filozofiei și metodele ei care ar fi respinse astăzi de majoritatea filosofilor.

Existau și câteva argumente care ar fi făcut necesară o istorie a filosofiei: ea ar fi trebuit să ofere o imagine cuprinzătoare pentru omul contemporan. Cartea lui Russell cu toate aceste informații inexacte rămâne însă o carte încântătoare și pe mulți i-a făcut să aprofundeze acest domeniu al filosofiei imediat după prima ei lectură. Astfel, cartea mea - mi-am zis,  își va propune același scop ca și cea a lui Russell: să o scriu pentru cititorul cu un nivel de cunoaștere generală care nu are nici o pregătire specială în filosofie, și care dorește să învețe despre contribuția pe care filosofia a adus-o culturii în care trăim. Am încercat să evit folosirea termenilor filozofici fără a-i explica atunci când apar prima dată.

Dialogurile lui Platon sunt un exemplu bun: Platon a fost capabil să prezinte puncte de vedere diferite în filozofie fără a fi nevoit să folosească  un vocabular de specialitate, pentru că de fapt pe vremea lui nici nu exista așa ceva. Din acest motiv, printre altele, am tratat mai multe dintre dialogurile sale pe parcursul unei părți însemnate din capitolul al doilea și al treilea al cărții. Stilul lui Russell are o calitate, pe care cu greu aș putea-o egala - o mare claritate și vigoare (el a scris dealtfel o dată că modelele sale de scriitori au fost Baedeker și John Milton).

Un proaspăt cititor de filosofie va trebui să recunoască faptul că unele părți din această carte sunt dificil de urmărit. Trecerea prin apele filosofiei nu este ușoară, ele nu sunt de mică adâncime și fiecare novice în filozofie trebuie să lupte pentru a se menține la suprafață. Dar am făcut tot posibilul pentru a asigura cititorul că dificultățile pe care le va întâmpina nu sunt de orice natură, ci vizează doar problema pusă în discuție. Nimeni nu poate să explice prea clar ce este filosofia și de fapt orice explicație s-ar da, ea este doar aproximativă. Cel mai bun mod de a învăța filosofie este de a citi operele marilor filosofi.

                   Această carte își propune să îi arate cititorului ce subiecte au interesat pe filosofi și ce metode au folosit ei pentru a și le clarifica. Prin ele însele, rezumatele unor doctrine filosofice sunt de mică importanță: cititorul poate fi ușor indus in eroare atunci când se prezintă o doctrină  a unui filosof fără să se indice și metoda filosofică prin care acesta a ajuns la ea. Din acest motiv, în carte eu fac tot posibilul pentru a prezenta( și critica) raționamentul folosit de filosofi în sprijinul tezelor lor.

Vreau să spun că nu este deloc o lipsă de respect să te angajezi într-o dispută cu marile minți ale trecutului. Aceasta este de fapt maniera în care îl iei pe un filozof în serios: nu prin a reproduce textul său, ci prin a lupta cu el, a-i descoperi punctele forte și cele slabe. Filozofia este simultan cea mai interesantă și cea mai frustrantă dintre domenii. Filosofia este interesantă, deoarece este cea mai cuprinzătoare  dintre toate disciplinele, simpla explorare a conceptelor de bază ne face să credem că putem discuta cu oricine orice, că mintea noastră stăpânește orice subiect. Mai mult decât atât, pare că nu avem nevoie de nicio pregătire prealabilă, de nici un fel de instruire. Oricine poate face filosofie, orice om care este dispus să gândească ceva dificil și să fie atent la modul în care se raționează. Dar filosofia este, de asemenea, frustrantă pentru că, spre deosebire de disciplinele științifice sau istorice, nu ne oferă informații noi despre natură sau societate. Filosofia urmărește să nu ofere cunoștințe, ci înțelegere; și istoria sa arată cât de dificil a fost, chiar și pentru mințile cele mai sistematice, să dezvolte o viziune completă și coerentă. Se poate spune fără exagerare că nici o ființă umană nu a reușit încă să ajungă la o înțelegere completă și coerentă, orice limbă am utiliza pentru a gândi gândurile noastre cele mai simple. Nu este un accident că omul pe care mulți îl consideră fondatorul filosofiei ca disciplină conștientă de sine, Socrate, a susținut că singura înțelepciune pe care a posedat-o- a fost cunoașterea propriei sale ignoranțe. Filosofia nu este nici știință, nici religie, deși istoric, s-a împletit la un moment dat cu ambele.

Am încercat să scot în evidență și modul în care multe domenii ale filosofiei s-au dezvoltat plecând de la reflecția religioasă și știința empirică. Multe chestiuni care au fost tratate de filosofi mari din trecut ca probleme filosofice, în zilele noastre nu mai sunt considerate astfel, pentru că ele sunt revendicate de alte discipline. În consecință, m-am concentrat asupra acelor domenii ale eforturilor lor care sunt în continuare considerate filosofice, precum etica, metafizica și filozofia minții. Asemenea lui  Russell - am făcut o alegere personală cu privire la ce filosofi vor fi  incluși în această istorie, precum și spațiul pe care îl voi dedica fiecăruia. Nu am, cu toate acestea, decât nume care sunt acceptate ca făcând parte din tradiția filosofiei. Dar, ca și el, am inclus articole despre gânditori care nu au fost filosofi, dar au influențat gândirea filosofică, de aceea atât Darwin, cât și Freud apar pe lista mea. Am dedicat un spațiu considerabil filozofiei antice și medievale, deși nu la fel de mult ca Russell, care la jumătatea cărții sale s-a oprit brusc la Alcqin și Charlemagne. :)

Am încheiat povestea în timpul celui de-al doilea război mondial și nu am încercat să acopăr filosofia continentală a secolului XX. Din nou, ca și Russell, am schițat contextul social, istoric și religios în care au trăit acești gânditori prezentând mai pe larg trecutul și mai succint perioadele istorice apropiate de prezentul nostru, în ideea că acesta este deja familiar.

Nu am scris pentru filosofi profesioniști, deși, desigur, sper că vor găsi expunerile mele exacte, și vor oferi cartea mea ca bibliografie studenților lor.  Pentru cei care sunt deja familiarizați cu scrisul meu, vă mărturisesc că ele sunt tributare formării mele pe direcția filosofiei medievale și a analizei lingvistice, direcție dominantă încă din secolul trecut în mare parte in spațiul vorbitorilor de  limbă engleză.
           Sper că publicarea acestei cărți va transmite  cititorilor interesați de filosofie cate ceva din curiozitatea și entuziasmul cu care eu m-am apropiat de gânditorii trecutului și îi va incita să se arunce pe operele propriu- zise ale acestora.
             Sunt recunoscător editorilor Blackwells și lui Anthony Grahame, pentru asistență în pregătirea cărții; celor trei arbitri anonimi care mi-au făcut sugestii utile pentru îmbunătățirea ei. Sunt deosebit de recunoscător soției mele, Nancy Kenny, care a citit întreaga carte în manuscris și mi-a semnalat multe pasaje neinteligibile pentru un non-filosof. Sunt sigur că mai ales cititorii mei vor înțelege de ce le sunt recunoscător.

I. Ianuarie 1998

           Îi sunt recunoscător doctorului D. L. Owen de la Universitatea din Minnesota și doctorului I. J. de Kreiner din Buenos Aires, care a evidențiat o serie de mici erori în prima ediție a acestei lucrări. II.Ianuarie 2006


traducere cu Google Translate.
Thanks!

luni, 24 iunie 2019

Despre agricultură în secolul a XVIII – lea

peisaj.



”Lui Afranio, mulțumit de starea presentă a lucrurilor și nepăsător față de nou, i se opune în fapt inovatorul Cresippo, cititor la zi a tot ceea ce se scria atunci în Europa privitor la agricultură și bine informat, măcar din auzite, dacă nu din proprie lectură, despre eseul Pomona al englezului John Evelyn, teoretician al grădinăritului și al gravurii (care a trăit în secolul dinainte, și ostil revoluției puritane), care oferise în jurnalele sale din Italia și Franța o fascinantă imagine documentară a Europei secolului al VIII-lea, mai ales în măsura în care putea fi cît mai departe de idealurile estetice profesate în mod implicit de scriitorii de la Il Caffé( cu excepția poate a lui Alessandro Verri, al cărui iluminism se va stinge, ca să spunem așa, în preromantismul poeziei ruinurilor) adică marile grădini baroce din Roma și Frascati. Începea Afranio cu vorbe de admirație, chiar estetice, cu privire la starea câmpiilor în Lombardia, dinainte de reformele contelui Carlo di Firmian, care în epoca tereziană a introdus aici cultivarea intensivă:  “….de cu totul altceva avem nevoie decît să învățam precepte despre agricultură. Ne-am născut într-o țară în care agricultura a atins acea desăvârșire, încat nu mai poate primi nicio îmbunătățire. De vei încuviința și dumneata că nu există străin care, trecând prin acest stat să nu exclame: ’’Ce frumoase câmpuri! Ce rodnicie! Ce agricultură extraordinară!” Și adjectivele frumoase, extraordinară, referitoare la câmpii, la agricultură  semnifică o mai mare sau mai mică atitudine intențională a personajului cu intenția de a laudă aspectul unui peisaj agricol unde nu fuseseră introduse subtilitățile geometrizate care vor fi propuse de Cresippo, ceea ce este totuna cu un elogiu pe care, cu șase ani mai înainte îl formulase Parini în oda La vita rustica ( Viața rustică) despre inovațiile în agricultură: “Și tu, țăran harnic,/care pe urme noi vița/ știi s-o îndrumi pelcând-o/ca salcia plângătoare:/ și tu, care partea neroditoare/ a pământului tău o vei ști/ lucra cu un meșteșug/ neștiut părintelui tău:/ tu, prin cântecele mele urmașilor/ te voi face ferice….”
        Estetic raționalizator sună răspunsul lui Cresippo cu considerațiile sale privitoare la modul de a cultiva pomii de rod: pentru care el socotește dăunătoare spontaneitatea naturală, sugerând adoptarea de expediente care, țintind să mărească randamentul și să îmbunătățească produsul, în mod intenționat au artificializat câmpia, răpindu-i peisajului acea neașteptată varietate pe care Alfonso o lăudase. Și metamorfoza peisagistică profetizată de Franci anticipează cu mult radicala transformare adusă în peisajul agricol al unor regiuni italienești de inovațiile raționalizatoare ale tehnologiei, care, în deceniile trecute, au îngăduit realizarea acelei industrializări a agriculturii, la care, cu inegalabila previziune, pe când se ocupa de studii economice, s-a gândit regretatul filosof Ugo Spirito; asupra acestui subiect polemizând, mi se pare cu economistul agrar Arrizo Serperi, președintele, dacă memoria nu mă înșeală cumva, al Georgofililor din Florența.”
 (Rosario Asunto, Scrieri despre artă, ghețari și grădini, 1988, p. 15,16.)

miercuri, 19 iunie 2019

Lacuna - varianta pentru liceu

            Știți că eu am ceva vreme de când le zic elevilor mei copii. Nu e prea ok. Profesorul meu din facultate, care mi-a fost coordonator de practică pedagogică mi-a zis odată când am numit un elev care trebuia să răspundă la logică: domnul elev este rugat să răspundă-  că nu este pedagogic să le dăm titluri nemeritate elevilor și nici prea multă atenție, ceea ce eu acum, când am, cred, mai mult decât vârsta pe care o avea dumnealui atunci - îmi dau seama că este perfect adevărat, mai ales în cazul elevilor de liceu care, atunci când eu intru în clasă își cer voie, asta dacă sunt încă în clasă
Ce vreau să vă zic este ca am avut un an care s-ar încadra la categoria zmeurica, nu de aur, nici de argint, nici de bronz, ci probabil de tinichea.  Bine că s-a terminat. Aproape. Urmează de fapt partea cea mai grea, examenul de bac la a 12 a unde logica este ultima și elevii nu mai au clasica zi de pauză.
Dar nu despre asta vreau să scriu, deși, uite că am scris deja. Vroiam să scriu despre Lacuna, o piesa faina a lui Ionescu care ar trebui sa se mai joace cândva. Am reușit să fac totuși anul acesta și teatru, un spectacol care avut si spectatori, câțiva profesori și câțiva elevi de la gimnaziu și de la a 10 C. Am reușit, cu patru elevi să realizez Lacuna, cum vă ziceam deja, vedeți, vârsta începe să își arate însușirea, într-un timp minim ca să nu deranjez onoratele prefețe care au grijă de prezențe.
Au jucat Alexandra Ionescu, rolul Menajerei, Roxana Lupu pe cel al Soției, Renaldo Chisaliță pe cel al Prietenului și Robert Asurdoaie pe cel al Academicianului. A fost un spectacol destul de bine legat, cei câțiva spectatori s-au amuzat, eu am reușit să îmi închei anul fără sentimentul copleșitor că sunt profesorul cel mai ratat.
Va arăt câteva fotografii din repetiții și una din spectacol. Nu vă zic care din ele este din spectacol, vă las pe voi sa ghiciți. Am editat fotografiile cu un program din windows și pozele sunt făcute fără o cameră profesionista, doar cu telefon. Piesa s-a desfășurat în Sala de Muzică.
E. IONESCO -”LACUNA”- IN AȘTEPTAREA REZULTATELOR DE LA BAC

Soția- S-AU AFISAT REZULTATELE?

LACUNA DE IONESCU- SCENA PREMERGATOARE ANUNȚĂRII REZULTATELOR LA BAC

LACUNA- E. IONESCU- SCENĂ DIN REPETIȚII- SOȚIA ȘI PRIETENUL ACADEMICIANULUI

”SOȚIA:- MĂ GÂNDESC LA EL, NENOROCITUL. CE VOR ZICE ZIARIȘTII? CÂȚIVA PRIETENI VOR SUFERI, DAR CEILALȚI, CEILALȚI....CEILALȚI SE VOR DISTRA.”

PERSONAJELE ÎN ORDINEA INTRĂRII IN SCENĂ: SOȚIA, PRIETENUL, MENAJERA. 

SOȚIA: - IȚI MAI AMINTEȘTI CE-AI SCRIS? 
ACADEMICIANUL - AM SCRIS DESPRE....AM SCRIS DESPRE.....AM UITAT.



ACADEMICIANUL, AJUNS  LA RECTORATUL FACULTĂȚII - AFLĂ CĂ NU ARE DIPLOMA DE BACALAUREAT. 

marți, 18 iunie 2019

Despre anxietatea de categorii




Rătăciții lumii au suferit în istorie de diverse maladii

Cea mai grea a fost anxietatea de principii

Ea s-a eradicat cu mutarea accentului pe ultimul i.

A urmat anxietatea de axiome.

Matematicienii au fost cei mai pricepuți să ne scape de ea deoarece au arătat că mai există și teoreme, definiții, reguli și norme.

Însă cu anxietatea de categorii este foarte greu de luptat.

Au încercat Platon și Aristotel

Au încercat Spinoza și Descartes,

până și marele Kant a încercat. Nimic, rezultatul a fost nul.

Cel mai greu a fost să se facă diferența dintre femeie și bărbat

Nu se știe de ce, poate pentru că era complet neimportant.

Cel mai torid sentiment l-au avut când s-au apucat de defrișat între esență și aparență

Care dintre cei doi poartă părul în coadă și care îl are retezat?

Din mijlocul unui relații între două noțiuni simple și concrete

au tâșnit din cenușa cuminte a minții două phoenix-uri, una decât alta mai albăstrii

Când s-a pus problema calității, o sută de păpădii s-au răsfirat pe câmpii

Din mii de picături de lichior de anason au curs universuri pline de vrăbii

Unii au zis că este de nevindecat

Unii au zis ca oricum lumea s-a schimbat și ar trebui căutat un tip de anxietate mai emancipat, cum ar fi anxietatea de aștri, piloni și pilaștrii.

Mie mi s-a părut totuși ceva interesant

Datorită ei am învățat că unul și cu unul fac întotdeauna 2. Bine, veți zice, comentariile sunt de prisos,
Lui Riemann i-ar fi plăcut probabil în continuare să fie singurul bărbat frumos.

În ce privește întrebarea, dacă la început a fost mirarea

În cazul meu, să vă spun drept, cea mai bună la gust rămâne floarea.




luni, 17 iunie 2019

Viziune de Sfânta Treime

Cercul 

de Marin Sorescu
Mergeam pe drum. Era lună, așa, toamna.
Și mă ajunge din urmă și trece pe lângă mine
Un cerc.
O tuturigă mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urmă: I-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni...
Și, la urmă, cine să-l azvârle,
Că era mare și greu - ca o șină de roată
de car.
Mă uit înainte; cercul își vedea de cale.
Se-nvârtea repede, repede și făcea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calotă, de la deal
- Il văzuși, mă?
- Il văzui. Și începe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat,
Numai Spânu, mai are butii de vin așa de mari,
Pleacă și se varsă putina...
Ne mirăm noi așa și ne dăm cu părerea,
Ăsta al lui Calotă se făcuse alb, îl cam
speriase
Drăcovenia,
Și mai apare și Gligorie.
- Il văzuși, mă?
- Nu-l văzui. Ce să văd?
- Cercul?
- Care cerc?
Ghiță al lui Calotă s-a aplecat și i-a arătat
Urma în țărână. Lăsase o urmă ca de roată
de car.
-E, câte urme de roți nu sunt pe drum!
Cercul a trecut, așa, vălăntoace, prin tot
satul.
Unii îI vedeau, alții nu.
Așa, cam din trei, pe lângă care trecea,
Doi îI vedeau, unul nu...
Stând noi așa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuvă mare...
Și vedem nori de praf...
- Dați-vă la o parte, că vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parcă se înroșise puțin
De-atâta alergat, de-atâta inspecție în
Comuna Bulzești...
Venea dinspre Prădătorul, trecuse ozaca
prin Frățilă
L-am apucat de mână pe Gligorie:
- Il vezi, mă?
- Ce să văd?
- Cercul
- Care cerc?
- Ăsta de trece acum pe lângă noi?
Tu n-auzi că se cutremură pământul, vuiește,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu văd nimic.
Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: să fi zis
Că e roată de cabrioletă? nu, că n-avea spițe...
Și prea lumina... E așa ca o aoreolă de sfânt...
Ca și când capul vreunui sfînt s-ar fi rostogolit
în praf
Și aoreola lui îl poartă ca o șină...
Și-l îmbrăca în strălucire...
Mergea vîjîind... Și se înfierbântase de-atâta
învîrtit,
Scotea scântei, când se atingea de câte
o piatră.
Prin Seculești, acum era aici la Gura Racului
și precis
Voia să meargă și-n Nătărăi la vale...
M-am dat mai aproape și i-am simțit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spumă
de geometrie,
Adică esența esențelor...
Am căzut în genunchi,
Așa de ușor și de delicat atingea pământul
Plin de gloduri, al satului.
Bă, calcă prin Bulzești, parcă-ar fi mers
Pe lună, tu-i mama măsii!
Mă trecuseră fiorii și aproape să-mi dea
lacrimile
De atata cinste și minune.
- E, acum iI văzuși? L-am mai întrebat odată
Pe Gligorie, care-și scotea pământul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce să văd?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecași, bă orbetule!
Că eu n-am ce discuta cu ăștia, care nu văd
decât
Ce le arată muierea!
- Hai, mă, îI trag pe-al lui Calotă...
Avusei noroc mare cu tine,
Că fuseși aici... că altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toată lumea,
Ce orbeți sunt în comuna asta.
Povestea cu cercul de foc, venit în inspecție
A circulat mult la noi, din gură în gură.
N-a reușit s-o stingă nici războiul al doilea,
Abia mai târziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi
Și, până la urmă, au biruit ăi care nu-l
văzuseră.

miercuri, 5 iunie 2019

Cainii albastri ai lunii




Cine nu stie ca intre nori si ceata este o asemanare de decenta

Si norii si ceata indica o absenta

Si totusi atat norii cat si ceata nu pot ascunde

cat de subtire e luna.



Cum se poate uita o floare cand vine furtuna?

Nici fluturii nu pot sa se zbenguie intruna

 o simpla adiere poate sa zapaceasca

 o duna mare cat  luna.



Despre new york sunt multe povesti, unele cu pianisti, altele cu gangsteri

Din cateva condeie inca mai curge cerneala pe dale, spun multe jurnale

Si lui garcia loca i s-ar fi putut naste intr-o zi de miercuri o fata

Alba paloma, chichita, niña

pusa pe cantec, pusa pe glume.



Stiu ca veti zice e o lume nebuna

Din vechi manuscrise se scutura zgrume

Ploua cu roze, si-mprastie macii

Fuioarele de vise catre mintile surmenate

undeva prin lume

in loc de noua sute de soldati noi

suntem

numai noi doi.



Cat despre ziua de maine, mie nu-mi spune,

Cainii albastri ai lunii stiu ce-nseamna intelepciune.




LinkWithin

Related Posts with Thumbnails