de Marin Sorescu
Mergeam pe drum. Era lună, așa, toamna.Și mă ajunge din urmă și trece pe lângă mine
Un cerc.
O tuturigă mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urmă: I-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni...
Și, la urmă, cine să-l azvârle,
Că era mare și greu - ca o șină de roată
de car.
Mă uit înainte; cercul își vedea de cale.
Se-nvârtea repede, repede și făcea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calotă, de la deal
- Il văzuși, mă?
- Il văzui. Și începe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat,
Numai Spânu, mai are butii de vin așa de mari,
Pleacă și se varsă putina...
Ne mirăm noi așa și ne dăm cu părerea,
Ăsta al lui Calotă se făcuse alb, îl cam
speriase
Drăcovenia,
Și mai apare și Gligorie.
- Il văzuși, mă?
- Nu-l văzui. Ce să văd?
- Cercul?
- Care cerc?
Ghiță al lui Calotă s-a aplecat și i-a arătat
Urma în țărână. Lăsase o urmă ca de roată
de car.
-E, câte urme de roți nu sunt pe drum!
Cercul a trecut, așa, vălăntoace, prin tot
satul.
Unii îI vedeau, alții nu.
Așa, cam din trei, pe lângă care trecea,
Doi îI vedeau, unul nu...
Stând noi așa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuvă mare...
Și vedem nori de praf...
- Dați-vă la o parte, că vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parcă se înroșise puțin
De-atâta alergat, de-atâta inspecție în
Comuna Bulzești...
Venea dinspre Prădătorul, trecuse ozaca
prin Frățilă
L-am apucat de mână pe Gligorie:
- Il vezi, mă?
- Ce să văd?
- Cercul
- Care cerc?
- Ăsta de trece acum pe lângă noi?
Tu n-auzi că se cutremură pământul, vuiește,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu văd nimic.
Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: să fi zis
Că e roată de cabrioletă? nu, că n-avea spițe...
Și prea lumina... E așa ca o aoreolă de sfânt...
Ca și când capul vreunui sfînt s-ar fi rostogolit
în praf
Și aoreola lui îl poartă ca o șină...
Și-l îmbrăca în strălucire...
Mergea vîjîind... Și se înfierbântase de-atâta
învîrtit,
Scotea scântei, când se atingea de câte
o piatră.
Prin Seculești, acum era aici la Gura Racului
și precis
Voia să meargă și-n Nătărăi la vale...
M-am dat mai aproape și i-am simțit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spumă
de geometrie,
Adică esența esențelor...
Am căzut în genunchi,
Așa de ușor și de delicat atingea pământul
Plin de gloduri, al satului.
Bă, calcă prin Bulzești, parcă-ar fi mers
Pe lună, tu-i mama măsii!
Mă trecuseră fiorii și aproape să-mi dea
lacrimile
De atata cinste și minune.
- E, acum iI văzuși? L-am mai întrebat odată
Pe Gligorie, care-și scotea pământul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce să văd?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecași, bă orbetule!
Că eu n-am ce discuta cu ăștia, care nu văd
decât
Ce le arată muierea!
- Hai, mă, îI trag pe-al lui Calotă...
Avusei noroc mare cu tine,
Că fuseși aici... că altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toată lumea,
Ce orbeți sunt în comuna asta.
Povestea cu cercul de foc, venit în inspecție
A circulat mult la noi, din gură în gură.
N-a reușit s-o stingă nici războiul al doilea,
Abia mai târziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi
Și, până la urmă, au biruit ăi care nu-l
văzuseră.
