miercuri, 15 aprilie 2015

Pe la tropice



Cîteva zile a fost furtună. Nava se clătina ca o coajă de nucă şi, deşi nu am văzut niciodată o coajă de nucă năucită de furtună, asta e cea mai obişnuită comparaţie. Fiecare vălurel, fiecare rechinaş care treceau pe lîngă cală contribuiau la tangaj. Eu am stat închisă în cabină zilele astea. Am scos nasul dimineaţa şi seara pe punte şi m-am întors repede înapoi. Azi pe la prînz, valurile s-au potolit, marea s-a întins obosită şi cenuşie în faţa noastră şi marinarii au pornit cu chiote motoarele.
Seara, pe punte, spuneau glume despre nevestele lor. Pentru unii, nevestele aveau grade militare: generăleasa, căpităneasa, doamna colonel, pentru alţii, administrative: doamna director, doamna ministru, doamna inspector, pentru cei mai tineri aveau epitete vegetale sau animale. Cele mai nostime erau avicole: puişorul meu, bibilica mea, coţofana dragă, doamna găină, doamna curcă, doamna păuniţă şi altele. Se vedea că le era dor de ele. Cu aceste apelative şi datorită veseliei lor, vaporul devenise dintr-o dată ca o arcă a lui Noe, plină de vieţuitoare perechi.
Ne-am apropiat de tropice. Cînd am trecut pe lîngă tropicul capricornului, marinarii deja cîntau, cînd am trecut pe lîngă tropicul racului, unul dintre ei a început o baladă sfîşietor de tristă şi cei mai mulţi dintre ei plîngeau în hohote. Tristeţea lor se propaga ca o undă şi am fugit de pe punte spre cabina căpitanului. În faţa unei coli mari de hîrtie, căpitanul desena o hartă. Era concentrat şi numai de mine nu avea nevoie în ceasul  acela.
-Sunt efectele secundare ale răului de mare, mi-a spus înainte să îl întreb ceva. Du-te şi bea ceva acrişor, un ceai cu lămîie.
Am ieşit încet din cabină. Pe masa din bucătărie stăteau pe o farfurie patru roşioare gata să-şi ia zborul. Am luat o gură de ceai. Repede, pentru că în cană începea să crească un arbore tropical.



Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails