marți, 11 februarie 2014

Leii



      Dintr-un magazin de antichităţi grecesc, căpitanul a cumpărat într-o zi o oglindă. Are margini argintii şi este încrustată cu chipuri de lei. În zadar cauţi în marginea oglinzii vreo frunză, un strugure, o figură geometrică. Sunt lei, cîte patru pe fiecare latură, care îl privesc pe privitorul în oglindă cu interes. Nici unul nu doarme.
 Mă opresc în faţa ei şi constat cît de mult ne asemănăm.
Căpitanul ridică ancora în zori. E o dimineaţă ceţoasă şi linia orizontului este foarte aproape de noi. Stau în cabină şi scriu scrisori către rude.

Spre seară ajungem într-un port. E un oraşel italian. Ceaţa s-a risipit puţin, dar nu este încă limpede cerul. Căpitanul vine în pragul cabinei şi  face semn spre pelerină, mă îmbrac şi plecăm. Eu rătăcesc cu privirea aiurea, peste case şi străzi, nu văd oameni. Intrăm într-o curte cu porţi deschise. Nu ne aşteaptă nimeni, nu se aude nici un sunet. Căpitanul deschide brusc o uşă. E semiîntuneric în încăpere şi intru precaută, deodată se aprinde brusc o lumină, lîngă pereţi, tolăniţi şi surprinşi, cei 16 lei ne privesc. Mă uit la căpitan, pleoapele lui devin roşii ca aurora dimineţii, obrazul transparent. Îsi pune gluga pelerinei pe cap şi devine nevăzut. Eu ies din cameră repede, înainte ca leii să scoată primul sunet. Apoi alerg, alerg departe spre port. 

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails