Cei doi soți
Anna si Vronski au făcut ceva rușinos, altfel Anna nu ar vorbi într- una de rușine. Vronski nu conștientizează, de aceea Anna îi repetă. Replicile lui sunt de genul : Morallito, is Ok, I'm ok!
Anna, fiind rusoaică get beget, se trântește la podea, îi cade la picioare, îi sărută mâinile, plânge cu hohote. Vronski e un fel de Dumnezeu, iar Alecsei, maica stareță. Unul omnipotent, alta omniprezentă.
Cam asta e situația în capitolul acesta.
Alecsei o supraveghează amenințător și în cele mai ascunse cotloane ale minții. E, cum ar zice Kant, judecătorul conștiinței din Rațiunea Practică. Nu poți fi și fericit și tâmpit, trebuie să alegi, îi spun ochii strălucitori ai lui Vronski. Anna alege să fie fericită.
Oare nu se poate să ai doi soți în același timp? se gândește ea isla- mistic. Tolstoi nu ne povestește nimic despre noaptea de dragoste dintre ei, ci ne redă numai un dialog scurt și multe lacrimi vinovate.
Până la urmă, e literatură, nu poți înlocui cuvintele cu o țigară, din care fumul iese sub formă de inimioare. Țigara e a lui Tolstoi, Anna și Vronski n- au decât să tremure și să plângă.
