Seara vine amicul meu de la muncă și îmi oblojește fiecare sinapsă și fiecare neuron cu zâmbetul lui inefabil, cu gesturile lui evazive, cu felul cum mă caută după fiecare colț.
Sunt un om isprăvit, sunt un om obosit, sunt un om reținut în special și în general.
Astăzi, iubitul meu a venit un pic mai repede de la serviciu. M- a găsit răsfoind o revistă electorală, dar nu despre puterea celor 3 puteri, ci despre puterea mediei.
Îmi zice:- Hai să mărim puțin volumul la televizor!
Sunt de acord, mai sunt două zile până la alegeri.
Ne uităm amândoi la cele două discursuri de pe toate posturile internaționale, pe urmă el zice:- Mai avem cearceaful ăla dublu de pat?
Eu:- Care din ele? Avem două.
El:- Ăla alb.
Eu:- Parcă nu.
El:- Mergi și vezi, azi vreau să te domesticesc.
Caut ce caut, obosesc, nu dau de el.
Mă întorc în dormitor
El:- L-ai găsit?
Eu:- Nu.
El:- Ia întinde- te lângă mine și spune- mi ceva dulce.
Eu:- Bezele din spumă de banane.
El:- Nu- i rău. Încă!
Eu:- Pufuleți cu marțipan.
El:- Există?
Eu:- Nu știu, cred că da.
El:- Hai să verificăm rețeta!
Se așează pe pat lângă mine. Se preface că nu încape și mă înghesuie într- un colț, între perete și tăblie.
Îmi zice:- Cât mai ai de gând să stai cu spada între dinți?
Eu:- Încă o am?
El:- Da. La ultimul sărut era să îmi tai limba. Arunc- o la podea!
Scot sabia dintre dinți și o arunc jos pe covor. Mânerul greu, burdușit de safire și perle se proptește între ușa dulapului și muchia patului. Mă sărută.
-Altă treabă! zice satisfăcut. Îmi place și glazura și interiorul crocant!
Adorm și visez cum cearceaful dublu de pat acoperă o casă, o seră și cașcarabeta cu cafea dintre două licee.
