Când am citit în adolescență prima dată Anna Karenina, mi-a rămas în minte acest capitol, dar nu mi- am dat seama de ce l- am reținut fix pe el și nu pe cele anterioare. Acum realizez. Capitolul este extraordinar de poetic, în sens aristotelician. În el caracterele se definesc clar. Este și un foarte bun capitol care scoate in evidență două perspective din care poate fi văzută natura umană căsătorită: perspectiva religioasă și cea literară, mai precis teatrală.
Din punct de vedere religios, Karenin este moral, iar Anna imorală. Din punct de vedere poetic, adică teatral, Anna e personaj tragic, iar Karenin este un personaj comic. Nu milă ar fi trebuit să simtă Anna față de el, ci cinism. Nu cinism ar fi trebuit să simtă Alexei Alexandrovici fata de Anna, ci milă. Deci, dintre ei doi, Anna este creștinul, iar Karenin păgânul, iar între ei doi nu Apollo ar fi trebuit să învârtă joarda lui aurie pe deasupra capetelor cândva încoronate la rang de împărați, ci Dionisos ar fi trebuit să își fluture pletele cârlionțate prin fața celor doi soți care nu se mai iubesc.
Dar să povestesc.
Karenin se duce, conform programului obișnuit la Opera italiană. Acolo se întâlnește cu protipendada rusă, se salută, sporovăiește, evită discuții cu excepția proastei de pravoslavnică Lidia, care îl sfătuiește să divorțeze și să îi ia Annei copilul ca să o pedepsească. Karenin, știm deja din capitolele anterioare, nu e prea inteligent emoțional, în timp ce Anna are un corazon genial. Deci, vine acasă Karenin, se învârte în jurul lui însuși de câteva ori și ajunge la concluzia Lidiei. O anunță pe Anna că va divorța pentru că și-a primit amantul acasă la ei și că îl va lua pe Serioja pe care, atenție, nu el îl va crește, ci sora lui, probabil , prin comutativitatea cu el, mai morală decât Anna.
Anna e praf emoțional. Se teme că va muri la naștere, îi și spune lui Karenin acest lucru( îi spusese și lui Vronski), îi cere să il mai lase pe Serioja puțină vreme până când va naște pentru că după aceea, oricum copilul va fi al lui.
Karenin e full de draci. Din cauza asta o dă pe spaniolă. În loc să zică o propoziție în care să îi amintească Annei că și el e om, are suflet și suferă, spune că și el sufelă.
Aici ar fi trebuit să se termine circul. Aici Anna ar fi trebuit să înceapă să râdă, să râdă și bombalăul de Alexei și să i- l lase pe Serioja, cât are copilul chef să stea cu măsa, dar nu! Aici Anna greșește emoțional. Intră spiritul Crăciunului în ea și devine și miloasă și generoasă cu prostul de Karenin. I se face milă și are compasiune față de bâlbâiala lui. Atât i- a trebuit lui Alexei: să fie iertat! Și- o ia în coarne și mai tare și o amenință pe Anna că ....știm deja. Îmi imaginez ce a fost în urma lui!
Există și o a treia perspectivă, cea psihologică sau psihiatrică. Anna este pe cale de a deveni schizofrenică, iar Karenin paranoic ( în virtutea funcției) și dement ( în virtutea excesului de moralitate fariseică).
Din punct de vedere psihologic, Anna e mai normală decât el, cel puțin are afectivitate, simte iubire, rușine, milă. Karenin este neutru afectiv, deci e sărit deja de pe fix.
