Am de făcut o observație vis a vis de caracterizarea directă.
1. Să zicem că eu sunt Gavrilescu și un elev mă ia la rost:- Băi, tu cum arăți? M-am prins că nu ești tinerel, că ești prof de muzică, știi pian, faci pregătiri pe 100 de lei ora( cam cât iau și țigăncile pe 20 minute), am aflat că ai o pălărie de soare, probabil porți ochelari ca Eliade și Papini, am aflat că ai și batiste la tine, poate ești la sacou, poate ai o cămașă cu mânecă scurtă că e vară, poate ți-a dat prin cap să nu îți pui cravată, predând pian te mai și încurci în ea, poate ai degete frumoase și lungi ca toți pianiștii din lume, poate încă n-ai chelit de tot. Mustață sau barbă nu cred că ai, altfel apăreau niște fraze despre căldura de peste ea/ele.
Te rog, nu mă lăsa numai pe mine să îmi folosesc imaginația! Dacă mă întreabă profa cum arată Gavrilescu să nu îi pot zice decât că e un bărbat de vârstă mijlocie, cu pălărie, batistă și servietă, care de fapt nu apare decât pe încredere.
2. Am de făcut o observație și vis-a- vis de mintea lui Gavrilescu. Să ne imaginăm că stă în tramvai. În fața lui, moșul cu cutia de tablă pe genunchi. Se fac remarci porcoase despre munca din bordel. Bătrânul se uită la Gavrilescu. Gavrilescu se uită după nuci. Bătrânul spune:- Ce rușine! Gavrilescu îi dă înainte cu umbra nucilor. Când bătrânul întinde mâinile pe cutie ca pe o claviatură și o prinde cu tărie, lui Gavrilescu mâinile îi dau de înțeles că el nu are peste ce obiect să întindă mâinile și să îl apuce de margini cu tărie, pentru că l-a uitat acasă la Otilia. Atunci mâinile lui îi dau de înțeles că este pierdut! Fără partituri un profesor de instrument este pierdut! Aproape că își pierduse și portofelul. Noroc de taxator că l-a găsit! Nu poți să îi zici elevului pe care-l pregătești:
-Scuză-mă, am uitat servieta cu partituri, hai să lucrăm după Manualul de muzică, pentru că, fiind vacanță manualele erau predate deja.
În plus, fac și un comentariu sociologic. Să zicem că eu sunt Gavrilescu și termin pregătirea. Urmează să plec, apare Otilia cu cei 100 de lei, vine și mătușă-sa și mă întreabă cum evoluează eleva, mă conduc amândouă la ușă, poate la poartă, că e un cartier de case, eu îmi iau la revedere ca un bou încălțat de la ele( și nu fusesem la țigănci și nici nu descoperisem că au trecut 12 ani în 20 de minute), deci plec spre stația de tramvai. Nu putea nepoata, o tânără probabil normală și sănătoasă să alerge după mine și să mi-o aducă? Sau nu putea mătușa să trimită servitorul (că pe vremea aia toți oamenii educați aveau servitori), să alerge după mine cu servieta, sau nu putea mătușa însăși, care nefiind mama Otiliei (fată care era ori orfană, ori era din București și avea părinții la pârnaie sau plecați în străinătate sau poate că fata era de fapt de la țară) deci, zic, mătușa care putea avea orice vârstă, de la 25 la 49, putea să alerge ea însăși și să mi-o aducă? Și în zilele noastre o femeie cu vârsta între 25 și 49 de ani indiferent dacă e căsătorită sau nu, dacă are copii sau nu, dacă e gospodină sau are ajutoare, indiferent, dacă vrea să rămână într-un text literar nu doar ca un nume care începe cu V, trebuie să facă și niște sport, sală, ceva fitness... Altfel iese o harababură de nedescris!
În concluzie, eu cred că lui Gavrilescu i s-a făcut de petrecanie la Otilia acasă. Costumul, mustața, pălăria, batistă, servieta, poate și pantofii care reflectă nivelul financiar acopereau o ființă care nu mai putea fi așa cum o dorește toată lumea.
Aaa, am mai aflat ceva despre tine, domnule Gavrilescu, și asta nu doar din prima parte a nuvelei, ci mai ales din a doua, că ai sau nu pantaloni pe tine, nu e clar din caracterizarea autorului, buzunare sigur ai, pline de batiste transpirate, cu portofelul plin de mărunțis pentru călătorii interplanetare- Venus, Marte, Uranus, poate și Jupiter și cu 400 de lei în el, pe care îi topesti pe aflarea adevărului socratic prin intermediul panaramelor. Să-ți fie rusine!
