Primavăra, această femeie ascunsă în inima mea
Ca o linie subțire de roșu în răsărit
Distantă ca cireșii
Așteptâd potopul de frunze și flori
Cu care acum, când peste umerii mei revine neaua
Nu știu ce să fac.
Primăvara, acest băiat cârlionțat
Care mă întâmpină zâmbind năucitor
Firav și infatuat
Ca un vânător cu piciorul așezat pe trupul animalului doborât.
Și pe care, în nopțile febrile, îl țin în brațe ca pe un vis repetat.
Primăvara, acest copil de numai două luni
Care îmi rănește urechile cu țipătul lui albastru și pur
Pe care îl odihnesc în nopțile când armatele lumii n-au somn
Și care mă privește când aspru, când îndrăzneț
Aurindu-mi toate veșmintele ruginite în care mă simt om.
Pimăvara, bătrânul acesta vesel
Care știe să danseze și vals și tango și step
Dansuri grele, dansuri rare, dansuri de demult
Cum nu mai întâlnești în zilele noastre
Poate la concursurile de frumusețe și, uneori, la nunți
Acest bătrân e primăvara pe care nu poți să o cânți
O cântă pițigoii, guguștiucii și cintezoii după ploi.
