Pe pajiștea plină de iarbă zemoasă pășteam liniștită
Cerul moale și lânos ca blana mea cobora și urca după cum îmi era setea
Câte un băiat, câte o fecioară îmi călcau din joacă sprânceana
în timp ce visam alte ploi în lanul înalt de orz
Departe de dealuri, căsuțele țăranilor forfoteau
odată cu plimbarea pe evantaiul genelor al soarelui portocaliu.
Când
Cumva
O săgeată mi-a țintuit urechea
Câmpul s-a umplut de maci
Cerul s-a strâns într-un punct luminos
Pe calul transparent al amiezii
Ai ajuns aproape și m-ai ridicat de jos
Din șaua murgului, lumea se rotunjea ca o rochie de balet
În nările mele, aburii dimineții căutau cărbunii încinși ai tristeții
Când i-au găsit, ai pârjolit cu ei răsăritul.
Seara, întins pe blana mea încă sângerie,
Ți-ai odihnit Arcul și săgețile
Deasupra mea, stelele puzderie plictiseau lumea
Nicio o lege morală nu stătea cu gura căscată spre ele.
Călătoream,
din ce în ce mai aspră, din ce în ce mai întunecată, din ce în ce mai folositoare.
Pe fiecare scaiete scriam cu un fir uscat de salivă:
Je t ' aime, my Hun!
