Mă gândeam să las pe mâine. Ok Până la urmă continui.
Jim și Aurora se îndrăgostesc.
Iubirea ei, ca în multe situații reale, vine dintr-o recunoștință. El o echipează cu un costum de cosmonaut direct pe piele și amândoi imersează în vidul cosmic full de stele. Emoție, artificii senzoriale urmate, te-ai aștepta de artificii senzuale. Nu, filmul este decent, îl pot viziona și elevii de generală și liceu. Protagoniștii se sărută mai întâi cu costumele pe ei, și la cea mai hot scenă, în care ea sare peste masă și i se oferă lui ca aperitiv, cea mai interesantă poziție este cea a miniaspiratorului setat pe butonul de înfulecare. Pe mine nu mă deranjează, dar mă gândesc la adolescenții care vor vedea că se schimba cadrul. Parcă aud fluierături și cereri la magazin sau la sala de sport.
În sfârșit, să nu o mai lungesc cu pasiunea edulcorată, vorba lui Eduard, la un moment dat, fix când el ștergea de praf inelul ceremonial și se pregătea psihic pentru emoția care trebuie reținută toată viața orice-ar fi ulterior în încâlceala neuronală, deci fix atunci nemernicul de android, fix cum m-am așteptat și v-am și avertizat, îl toarnă pe el. Adică îi spune gagicii că el a trezit-o. Asta o ia complet razna, urlete, înnegriri la față, contorsionări, la un moment dat sparge, țipă, pune mâna pe ceva contondent și vrea să-i spargă fața, se mai înmoaie când vede că omu-i blând ca un iepuraș, pe urmă alergă nu -ș cât timp pe culoarele interminabile, vrea să fugă și din navă și din cosmos, să iasă, să o ducă cineva în cârcă acasă. Ăsta îi trimite mesaje psihedelice, cu vocea lui zbierând pe culoare că era singur și numai putea și de aia....am ajuns cu filmul când ei doi se intersectează cumva, dar decalat temporal.
M-am oprit aici fiindcă și eu trec prin faze din astea decalate temporal.
De exemplu, alaltaieri trebuia să iau un pachet de la poștă.
Mă duc la poștă, trag de ușă, mă uit de nu știu câte ori la ditamai ușa și la ditamai clădirea și la încuietoarea aia de oțel nou nouță și răsucesc butonul ăla de câteva ori. Până la urmă ochesc o femeie cam de vârsta mea și care părea și normală și exotică și o întreb știți cumva dacă s-a mutat posta? Asta zice, nu nu știu. Oare de ce nu se deschide ușa? Femeia zice: Nu se deschide că nu au program. Cum nu au, zic pai vedeți, aici scrie sâmbătă închis. Aha, azi e sâmbătă!
Am plecat normal, nu puteam da timpul înapoi.
Și, în plus la crâșmă La Turcu nu se găsește cafea, dar turcii sunt amabili și pot merge pe jos să îți cumpere ei una. Și poți de la terasa lor să contempli o biserică ortodoxă, ceea ce înseamnă că și Ștefan cel Mare a știut sigur turcește.
