Am două animăluțe de companie. În cabină. Le țin mai mult pe jos, să nu mă bată la cap vecinii care le au și ei pe ale lor, dar se uită mai cu poftă la ale mele.
Când ies din cabină, ies și ele. Nu le pot lăsa, e periculos. Am experiențe negative. De câte ori le-am scăpat, unul sau altul, mă refer la cele două specii diferite, nu s-au mai întors. Odată încăpute pe mâini sau labe străine, caput!
Deci, ies din cabină, țâșnește pe hol pisica. O bag înapoi. Se strecoară afară cățelul.... e deja departe!!!
Încui cabina, alerg după el, îl cert, nu tare, e inocent, nu înțelege decât la modul nou- născuților! Descui ușa cu el sub braț. Il pun jos. Bătăi în ușă. Deschid.
-A dumneavoastră e pisica asta?
O iau în brațe, mulțumesc frumos că nu a aruncat- o peste bord. Intru în casă, o cert puțin și pe ea. Lătrături după ușă. Cățelul. Înțelesese din ceartă că se întâmplă ceva, descui ușa, intră țanțoș, e educat.
Stau locului puțin.
Iar bătăi în ușă.
E poștărița. Aduce corespondența fix la ora 3.
Deschid cu amândouă figurile mele sub braț și îi fac semn să îmi pună cele două scrisori sub braț. Nu înțelege. Îi zic:
-Sub brat!
Încearcă, scrisorile cad pe jos, mă aplec , aproape îmi scapă pisica, câinele scâncește, îl strâng cam tare. Pun pisica între picioare și o țin strâns, pun scrisorile sub braț, ridic pisica, câinele scâncește iar, mă întorc și dau cu capul de ușă. Nu am calculat corect distanța la răsucirea din ridicare.
În sfârșit. Ne potolim toți trei. Grea zi!
