Am să le scriu pe zile, pentru că îmi e mai ușor. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.
2.august
Sunt pe un feribot. Ne apropiem de țărm și trebuie să cobor. Furtună zi și noapte, numai eu știu cum am rezistat. Vreau să mă încalț. Nu e mare lucru, am mai făcut chestia asta de mii și mii de ori. Am în mână perechea de teniși. Mă aplec, bag piciorul în stângul, vine un val. Mă împinge ușor spre perete. Dreptul îmi cade din mână. Mă aplec să-l ridic și mai vine un val, dreptul se duce oleacă mai încolo, câțiva metri, nu prea mult. Mă opresc un pic, valul mă trântește spre peretele opus. Nu scap stângul din mână și nici intenția de a mă încălța din minte.
Pun primejdia înainte și stau locului, desculță, nu se știe ce se va întâmpla în următoarele secunde. Nu se întâmplă nimic. Vapor perfect echilibrat. Țin bine stângul în mână și încep să înaintez spre dreptul care mai avea puțin și făcea curbă pe culoar, fără mine, fără picioarele mele. Din nou un val, după numai doi pași, cad în fund, de fapt mai mult pe- o parte, ca în fotografiile cu sirene. Dreptul trece pe lângă mine în viteză și se duce, dar nu oricum, ci mai întâi îmi trage una fix în frunte. Mă uit după el, e departe de-acum... Mă ridic șchiopătând. Mă mulțumesc cu stângul. Mă așez jos, lângă peretele cel mai apropiat, îmi prind genunchii cu mâinile și îmi număr degetele de la picioare. Sunt toate, Slava Domnului!
Aștept și eu ca omul, câteva minute, apoi mă ridic și mă hotărăsc să plec în căutarea dreptului. Dau de el, mă încalț repejor cu amândoi și când să ies prin ușile batante ale coridorului, iar un val, valul de ancorare. Trec prin ușile batante mai mult cu capul decât cu mijlocul, nu vă spun cu ce viteză si nici cu câte alte tangente și secante și aterizez alunecând pe puntea plină de cucuiați ca și mine. Țărmul full de turiști, full de umbreluțe, full de veselie!
Am uitat pe loc toată aventura!
.
