Dorel se uită meditativ după un albatros și zice: Parcă n-am chef de nimic, deși ar trebui să mănânc ceva. Toată ziua ne-am luptat cu furtuna până pe insula asta.
Mr Brasil se uită la el pe sub sprâncene: - Nu te-ai exprimat corect, se zice: Parcă n-am poftă de nimic.
Dorel: - Tot aia!
Mr Brasil: -Nu e tot aia. Poți să zici: Parcă n-am poftă de chef, dar nu poți să zici Parcă n-am chef de poftă.
Dorel: - Da, nu sună bine. Cel puțin în limba noastră, poate în alte limbi...
Mr Brasil: - În toate limbile. Pofta și cheful sunt chestii universal diferite.
eu: -Poate au aici la Cele 3 zeițe ceva bun. Mă refer poate au ceva care să satisfacă și pofta și cheful.
-Hai să vedem, ziseră ei.
Intrarăm în restaurant. Lume multă, lumină difuză, atmosferă confuză.
Imediat veni o chelneriță.
Mr Brasil îi făcu semn să ne lase puțin să consultăm Meniul.
Dorel se așeză față -n față cu acvariul. Cea mai bună poziție, mă gândii eu, care vedeam doar cu coada ochiului cum trecea în fugă câte o scânteie portocalie sau aurie. Mr Brasil se așeză cu fața spre ringul de dans. Câțiva muzicieni cântau la chitară în surdină: Aqua dulce, Aqua sala. Eu nu vedeam bine orchestra, în schimb îi aveam în față pe cei doi moșnegi care dansau blues îmbrățișați.
Dorel zise: -Hai să luăm ciuperci coapte.
eu: - Aș prefera o pizza.
Mr Brasil:- Bine. Pizza cu ciuperci.
Am mâncat încet și în liniște. Ciupercile mele aveau un gust inefabil, ca de vinete coapte. La sfârșitul mesei am băut cafea. Dorel și-a luat ceva cu multă frișcă și care arăta bestial, eu m-am mulțumit cu cafea la espresor. Era aromată și concentrată.
Până dimineața am vorbit despre tot felul de chestii, de la aparate casnice la cele mai bune ghete pentru drumeții. Ne simțeam bine, ringul era aproape gol, cuplurile se schimbau la 3,4 melodii. Nu erau aceleași, nu dansau la fel. Nici peștii care treceau prin colțul ochiului meu stâng nu erau aceeași.
Am plecat aproape de răsărit. M-am băgat în pat în cabina mea și am început să visez instant. Se făcea că eram printr-o pădure de hârtie arămie și aurie. Frunzele foșneau și cântau păsări. În mijlocul visului am simțit o mușcătură pe gură. Am deschis ochii. Pe tavanul cabinei, un mesaj fluorescent:
- Te- am sărutat de noapte bună!
Am adormit cu un gust nou, străin și totuși familiar ca al savarinei sau amandinei din care mâncăm ca o bestie la sfârșit de liceu din exces de chef și lipsă de poftă.
