Kitty e bolnavă de iubire. Trădarea lui Vronski și mai ales a Annei, pierderea simultană a celor doi bărbați care, nu cu puțin timp în urmă erau potențiali soți - au îmbolnăvit-o fără leac. Se perindă medicul de familie întruna prin casa familiei Șcerbațki, încercând diverse diagnostice și tratamente. În final, mama fetei propune o soluție care funcționează în cazuri acute: îndepărtarea de sursa suferinței, adică o călătorie în străinătate.
Ca o ultimă încercare, este chemat și un doctor tânăr remarcabil în grupul medicilor din Capitală. Acesta întoarce pacienta pe toate părțile, o verifică peste tot, prin toate cotloanele și cu toate degetele, apoi hotărăște împreună cu medicul de familie că poate e suspectă de tuberculoză sau poate stă rău cu nervii și că e anemică. După ce propun împreună diferite tratamente, ajung de comun acord că ceea ce ar vindeca-o sunt apele, mă rog, niște ape speciale.
Bucuros că toată lumea e de acord cu apa ca tratament, pleacă mai mult cu un șut în fund din partea prințului Șcerbațki, tatăl lui Kitty. Familia decide plecarea în străinătate, Kitty nu vrea nimic, e prea nefericită ca să se opună- și acceptă să plece.
E un capitol în care lui Tolstoi îi e milă de o fetiță fecioară, de fata îndrăgostită, de o femeie nefericită din iubire.
Spun asta pentru că în caracterizarea inițială a lui Kitty nu a fost prea milos cu ea. Atunci când era sănătoasă, admirată și curtată de cel mai frumos bărbat din nobilimea rusă, i-a scos în evidență ochii prezbiți și lipsa de gust în alegerea accesoriilor.
Capitolul este ironic la adresa orgoliilor medicilor când le cade în mână un pacient neobișnuit. Fiecare dintre ei încearcă să îl păstreze pacient cât mai mult timp :
- Să nu mă ștergi de la prieteni, chiar dacă pleci în Germania, ar spune doctorul cel tânăr azi, chit că Germania și Rusia ar fi în război!