Mânzul care morfolea fluturi nu mă lăsa să- i mângâi coama viorie
Trecea amiaza de vară ca urma de amaretto sub saliva ta dulce
Mai înalt și mai cenușiu este anul ce vine, dar oare nu a fost așa mereu de când sunt cu tine?
Cu dor aleargă tălpile mele goale prin via rubinie,
În livada de meri sunt pe crengi mai mulți copii decât ieri și creanga îi ține bine.
Vronski:- Hai să fugim în lume!
Anna:- Nu!
Cam asta e esența capitolului.
Cei doi amanți vorbesc despre un posibil viitor, în care Vronski crede, Anna însă, nu.
Ambii fac judecați etice, comune moralei timpului, vorbesc despre suferință, fericire și iubire. Printre frazele pasionale, de tipul celor spuse de Iisus: Am fost flămând și m- ai săturat, am fost gol și m- ai îmbrăcat, Anna încearcă să- l facă pe Vronski să conștientizeze autoritatea și cinismul lui Karenin, care derivă și din personalitatea lui, dar și din poziția sa politică înaltă.
Pe Vronski nu prea îl afectează importanța socială a lui Karenin, așa cum nu prea îl afectează faptul că Anna e și mamă, nu doar soție.
În mijlocul discuției lor vine Serioja, care stătuse în foișor cu dădaca în timpul ploii, iar Vronski se desparte de Anna, promițându-și unul altuia să se mai vadă o dată în acea zi.
Vronski pleacă spre hipodrom.
Plouă sau a plouat și s- a stricat hipodromul. Vronski zăbovește puțin cu gândul asupra concursului de cai, dar își mută repede gândul spre Anna. Ajunge acasă la ea, Karenin nu a venit încă, Serioja, fiul Annei a plecat la plimbare, a început ploaia și servitorii sunt în căutarea lui. Anna e singură pe terasă, una paloma blanca, Vronski se apropie timid și fericit de ea, sunt singuri. Serioja, care este instanța etică absolută a relațiilor dintre ei, rătăcește prin ploaie.
Anna îl anunță că este însărcinată. Va avea un copil care este al lui.
Vronski e într- o ceață și mai mare decât era. O iubește, îl enervează și dezgustă toți din jur, începând cu fiul Annei și terminând cu soțul ei. Lumea înconjurătoare devine periculoasă pentru aceasta familie. Ar vrea ca Anna să o încheie complet cu viața ei anterioară și să înceapă o viață nouă alături de el. El ar vrea asta, deocamdată nu și Anna. Îl iubește pe Serioja și nu o deranjează Karenin pentru că nu îi mai dă nicio importanță.
Înainte de a pleca spre Anna, Vronski merge și își vizitează calul, iapa englezească îngrijită de un englez. Frou- Frou este cu botniță și este speriată. Din descrierea minuțioasă a calului aflăm că este cu o structură osoasă fragilă, dar de sânge nobil. Între ea și Vronski este o afinitate deosebită, o aceeași natură trece prin amândouă "animalele".
Este și un cal concurent, Gladiator, care pare mai puternic decât Frou - Frou, dar Vronski nu se teme de el și nici de călăreț, un ofițer, Mahotin.
Englezul care îngrijește caii intuiește neliniștea lui Vronski și față de concurs și față de altceva și îi recomandă să fie echilibrat. Deasemenea, îi precizează că în astfel de concursuri cel mai important este să ai pluck (energie și cutezanță). Vronski știe că și el și iapa au aceasta calitate. My lord, spune englezul, să vă păstrați calmul! All right, i' ts all right, spune Vronski.
Dar nu e chiar așa....
Începe să citească în trăsura spre Anna scrisoarea de la mama sa adusă de fratele său și, așa cum se aștepta, tot felul de sfaturi de bun simț, dar care pe Vronski îl enervează. Nu îi place că se bagă cineva în viața lui sentimentală. Aceasta iubire nu e una precum cele din trecut, ci este însăși viața lui.
Își dă seama că este nedrept ca el și Anna să fie expuși oprobriului public, dar și să fie despărțiți.
Se hotărăște să găsească un loc unde să poată pleca împreună cu Anna și să fie fericiți.
Casa lui Vronski este de tip finlandez, este curată și confortabilă. In ea locuiește împreună cu un camarad, Petrițki.
În casa lui Vronski se întâlnesc ofițerii.
Este perioada de dinaintea concursului cailor, dar este și perioada când Vronski este terminat după Anna. Ofițerii îl cam încolțesc, semn că știu de relația lui, chipurile secretă.
Camaradul lui Vronski este mahmur după beția de ieri noapte și primește sfatul că din mahmureală se iese cu vodka, apă minerală și lămâie precum și cu murături. Se drege cu o Finlandia sau șampanie, apă minerală și, bomboana de pe tort, un castravete. Ofițerii fac glume care evidențiază curajul pe timp de pace, cum ar fi: să adormi mort de beat pe acoperiș și să mai fi întreg a doua zi!
Vronski primește o scrisoare adusă insistent de la fratele său care îl anunță că mama sa este supărată la fel de insistent că nu o mai vizitează. În plus, Vronski deduce că scrisoarea conține și alte reproșuri și atenționări cu privire la relația lui scandaloasă. Cicăleală familiei nu îl lasă rece, apropourile colegilor nu trec neobservate, remarca unui ofițer cum că a început să chelească, toate acestea îl fac pe eroul nostru care, în oglinda lui Tolstoi începe să își piardă din junețe, să își smulgă un zâmbet fără nicio strungăreață. Ce știți voi, nătărăilor!
E clar pentru toată lumea că Vronski se va vedea cu Anna, e clar pentru toată lumea că nu părul îl lasă pe Vronski, ci înțelepciunea. Vronski fuge, se ascunde, se opune, se lasă purtat de val. Nimeni nu poate face nimic. Încă un nebun fericit pe lume!
Mai sunt și câteva dialoguri despre rase de cai și afaceri, dar le trec într- un îndepărtat plan secundar.
Vronski la masă, la popota regimentului
În primul rând, Vronski mănâncă și citește, acesta este un motiv pentru care îmi place suplimentar de el, și eu am făcut așa toată viața, în ciuda certurilor alor mei, nu foarte dure, în ciuda comentariilor străinilor. Până la urmă, când vedeau încăpățânarea mea în a nu lăsa cartea, abandonau.
Vrosnki citește literatură, este la curent cu noile apariții editoriale, citește un roman franțuzesc la modă. Pe vremea aceea, rușii, mai ales aristocrații ruși, cunoșteau bine limba franceză.
Vronski are restricții militare referitoare la greutate, nu are voie, conform regulamentului, să se îngrașe. Are greutatea, vârsta, frumusețea și statutul social ideale. Știe, și și le menține.
Își comandă un biftec și în timp ce îl mănâncă, citește. Îi dau târcoale doi colegi de regiment, se iau de el, ba că e cam greu biftecul, ba că e prea ușor atletul. Nu prea le merge, Vronski își continuă și masa, și cartea.
Vine colegul și prietenul sau, Iașvin, cu care Vronski se înțelege bine și căruia ar putea să îi povestească despre pasiunea lui pentru Anna. Deocamdată tace.
În al doilea rând, pe Vronski îl preocupă cursele de cai, care vor avea loc în după amiaza acelei zile, se fac deja pariuri pe calul câștigător.
În al treilea rând, îl preocupă Anna, pe care nu a mai văzut- o de trei zile, din cauza reîntoarcerii lui Karenin din străinătate. Caută un pretext să se întâlnească, fie la Betsy, fie la Karenin. Se gândește să folosească evenimentul cursei și să o invite să îi aplaude iapa.
Cam atât.
Aflam că militarii joaca biliard, cărți, pariază și se afumă de câte ori se întâlnesc. Cine rezistă la băutură, cine are noroc la poker, cine e cel mai bun droșpitor, cam astea sunt criteriile de evaluare în interiorul comunității ofițerilor. Știm din trecutul romanului, că Vronski este apreciat în special nu pentru poker sau numărul de sticle goale, ci pentru priza la femei.
Tolstoi își amintește că există și un alt bărbat interesant pe lume în afară de Levin, cel pasionat de vaci. Și anume Vronski, tânăr ofițer al regimentului împăratului și care este pasionat de cai.
Regimentul organizează periodic curse de cai cu obstacole și anul acesta Vronski și- a cumpărat și el un cal, o iapă englezească pur- sânge, pe care o antrenează pentru concurs.
Paralel cu aceste ocupații, activitatea militară și cea echitațională, Vronski este cuplat cu Anna. Au o relație pe bune, de aia nici nu prea mai stă prin Moscova. Toată lumea știe, toată lumea comentează, toată lumea e contra.
Vronski e harcea - parcea. Calul englezesc e o încercare de a nu fi complet capturat de Anna, iar egoismul tipic bărbaților frumoși, bogați și populari e cel care deocamdată îl salvează de la destinul lui Werther. Își ascunde cât de mult poate relația, nu discută cu alți bărbați despre ea. Normal că maica- sa și frac- su sunt contra, chit că e vorba de o Karenina, cu bărbatul înfipt puternic în Minister. Maica- sa și din motive de ascensiune socială, Vronski tocmai refuzase un post într- o altă localitate pentru a fi mai aproape de Anna.
Dar cât de sus poți fi când ești deja sus!
Personaje
Dorel
eu
Șeful MAFIEI
Mr Brasil
Dorel:- Sunteți în căutarea unei aventuri sau vreți să vă puneți pirostriile?
Șeful MAFIEI:- Vreau o oră cu o femeie la care să mă gândesc încă o oră.
DOREL:- BINE.
Mr Brasil, mie :- Mai ai banana aia în poșetă?
eu:- Arată- i cum se mânâncă o banană!
DOREL :- Ai înnebunit, vrei să ne împuște!?
eu:- Da, viața e mai importantă! Eu zic să apelam la profesioniste sau, după preferințe, la profesioniști.
Mr Brasil :- În probleme internaționale, nu bagi neaveniți.
Dorel:- Aici sunt complet de acord.
eu:- Preferați să filmați sau să fotografiați?
Șeful MAFIEI :- Nu, sunt camere oricum. Dacă vreau, cer filmarea.
eu:- Aici vreți?
Șeful MAFIEI :- Nu, între două trenuri pe care le- am blocat. Dacă îmi place, dau un telefon și pornesc. Dacă nu, le țin până mâine seară. Mă doare -n cur că se pierd avioane!
MR BRASIL :- Bine, hai!
Urcăm în avionul lui privat, ajung în tren, la vagonul restaurant, nebunul se așează la geamul trenului de vis- a- vis, Mr Brasil îmi leagă ochii cu o eșarfă, desfac banana și
A. Îmi trece prin cap să o mânanc civilizat. E tensiune maximă peste tot în aer. Renunț, primele două guri le iau clasic.
B. Gândul că fiecare minut de întârziere creează noi pericole, mă face să renunț la partea a doua a bananei clasic. O mănânc civilizat.
C. Pun coaja într-o punguță să o arunc la coș. Maximă cultură și civilizație, ce mai vreți.
Mr Brasil îmi scoate eșarfa de la ochi.
Semnalul de pornire se aude simultan de la ambele trenuri, care pleacă așa cum era în manualul de fizică de clasa a 9 a, conform mecanicii clasice newtoniene. Mereu ai impresia că unul stă pe loc.
Dorel:- Ce frică mi- a fost! Am avut inima cât un purice!
eu:- Mie- mi zici! Și acum tremur!
Mr Brasil :- Hai la o cafea să ne revenim. Numai eu știu cât am umblat după catifeaua asta, zise el, arătând- mi eșarfa.
Plecăm toți trei bucuroși că am scăpat.
Secretara lui Dorel intră în birou cu lista candidatelor.
Dorel:- Ai terminat preselecția?
Secretara lui Dorel:- Da. Adică nu.
Dorel:- Da sau Nu?
Secretara: - Am terminat.
Dorel:- Cine a câștigat?
Secretara:- ea.
eu:- eu?
Secretara: - Da.
.....….............................................................
Vine Mr Brasil acasă și zice:
-Am de dat niste dispoziții referitoare la combinații
eu:- -Cromatice?
Mr Brasil:- Poți să o iei și așa.
Dorel:- Nu se poate să dau și eu câteva?
Mr Brasil:- Se poate, dar nu până la ziua ta!
eu:- Hai zi, dacă ai inceput!
Mr Brasil:- Sunt dispoziții cu privire la urechi. Le voi enumera cu cifre ca să nu le încurcați ordinea:
1.Dispoziția de a purta urechi de șoarece trebuie să fie albastră. E valabil pentru amândoi.
2. Dispoziția pentru cașcaval e musai efectul și nu cauza! La fel, e valabil pentru amândoi.
3. Dispoziția pentru vechil nu există.
Deci mă scutiți cu ea.
4. Dispoziția este masculină, iar dispozitivul e feminin. Nu vă mai place dispozitivul, vă luați altul! Și asta e valabil pentru amândoi.
Noi:- Ok!
Levin:- Hai să mai împădurim niște dealuri!
Levin:- Cu ce?
Tolstoi:- Cu ceva contra defrișării!
*****
Tolstoi, în șaretă cu Levin:
Tolstoi:- Îți plac vacile?
Levin:- Sunt niște animale care mă depășesc.
****
Levin și Tolstoi la cafea
Levin:- Iar am căzut!
Tolstoi:- De pe Bibisica?
Levin:- Nu.
Tolstoi:- De pe Ducipal?
Levin:- Nu, la testul psihologic.
Tolstoi:- De ce? Le- ai spus că ești necăsătorit?
Levin:- Da. I-am spus vechilului și m-a încurajat să mai dau o dată.
Tolstoi;- Și dacă n- ai chef?
Levin:- Atunci plec.
Tolstoi:-Big Like!
Stiva este încă acasă la Levin.
Aflând de boala lui Kitty, Levin este întâi răutăcios, apoi milos. În această trecere de la pagânism la creștinism, chipul lui Levin devine greu de scrutat.
Pe nesimțite, conversația pleacă de la dragoste spre bani.
Stiva vrea să vândă o pădure lui Reabinin, care se înființase deja în conacul lui Levin , în absența lui, dornic de pleașcă. Venise într- o trăsură puternică, cu un vechil puternic pe capră, el însuși simțindu- se plin de puteri.
Pe Levin îl enervează și naivitatea lui Stiva vis -a -vis de afacere, și orgoliul lui de priceput în negustorie, dar Riabinin îl scoate de- a dreptul din sărite.
Se preface că vrea el pădurea de la Stiva, numai să nu îl fraierească Riabinin și mai tare.
Până la sfârșitul capitolului, cei 3 bărbați scapă și de arbuști și de cei doi căpcăuni. Riabinin și vechilul comentează că sunt năsoi boierii!
Părerea mea:
1. Capitolul e interesant pentru psihologia vânzătorului și cumpărătorului într-un proces de negociere.
2. Este o picturală descriere a caracterului lui Riabinin pornind de la înfățișarea sa fizică: foarte înalt și slab, mustăcios, cu ochii bulbucați, îmbrăcat moțat, etc.
În rest, scriitură obiectivă, autor omniprezent.
Stiva și Levin merg la vânătoare.
Levin, religios cum e, își amintește că lui Dumnezeul veterotestamentar îi plăceau mai mult vânătorii decât agricultorii și își ia rolul în serios, atât de în serios încât la finalul capitolului, după ce află că viața lui Kitty, răpusă de iubire atârnă de un fir de păr, nu e în stare să zică decât: Ce fată deșteaptă!
Adică?!
Deșteaptă că e pe ducă?
Deșteaptă că e aproape nălucă?
Deșteaptă că nu a fost a lui ?
Sau deșteaptă că va fi a lui?
Nu se știe, nimeni nu știe ce e în mintea lui Levin care, plin de chef de primăvară și vară și toate anotimpurile la un loc face praf și pulbere bruma de compasiune față de natura șugubeață și kilăruiește fără niciun gând și nicio replică nu știu câți sitari, becațe, rațe , lișițe, ciori și poate bufnițe, toate sălbatice.
Levin își umple tolba cu vânat, comestibil sau nu și pleacă acasă cu Stiva, care, atenție, fuma la vânătoare!
Instinctiv, visceral, vijelios, elementul yang domină vânătoarea. Numai meditația de la început, când Stiva stă și cască gura pe cer , observând cum vârful frunzei gri de plop atinge firul verde al ierbii ne amintește că atât Levin, cât și Stiva sunt deosebit de sensibili față de elementul feminin, Stiva prin contagiune, Levin prin ascensiune.
Laika lui Stiva culege toate potârnichile moarte și îl ajută pe stăpân. Deocamdată înțelegem că Levin își iubește fratele, prietenul, câinele, pe Agafia Mihailovna și își amintește că există undeva o fată deșteaptă, rudă cu Stiva.
-Cum stai cu bananele, întreba Mr Brasil, văzându- mă că tot umblam după șervețele, șervete și tacâmuri.
-Bine. De obicei sunt miezul unui întreg ritual. Maimuța în general, gorilă sau cimpanzeu în particular, bananier, foamea ancestrală, apoi umanitatea civilizatoare, șervețel, cuțit și furculiță, dacă e Banchetul celor de a 12 a, pe urmă gata!
- Insuficient!
eu:- Ce mai vrei? Niște adaptări după Monet, Manet, niște simfonii ?
Dorel:- Nu, dar pentru oglinda Venețiană, biletul la concertul Michael George nu e suficient.
Mr.Brasil : - Da, așa e. În plus, cele mai tinere speranțe nu se culeg de pe peron, din holul unui ambulatoriu și nici când se ticluiește în semiîntuneric o cerere în căsătorie.
eu:- Da știi că am avut ceva surprize înainte să cedeze depozitul de pănuși.
Mr Brasil:- Ai văzut ce sensibilizează oglinzile Venețiene? Adevărul dur.
Dorel:- Și barul!
eu:- Și felinarul nu?
Mr Brasil:- Nu, educația trebuie să își vadă de treabă! Rolul artiștilor nu este să educe, zice și Platon. Și repetă ca papagalul și Aristotel. Arta încântă, pedagogia educă.
Dorel:- Sunt total de acord cu el!
Mr Brasil:- Dar de nagâți ai auzit? De când sunt nagâții compatibili cu mirosul de tren?
eu:- Nu mă așteptam nici eu, dar n-am vrut să sar calul.
Dorel:- Și de când sunt bananele compatibile cu oglinda Venețiană?
Mr Brasil:- Se pare că tot de astăzi.
eu:- Și de când sunt oglinzile Venețiene compatibile cu mine?
Mr Brasil:- Uite că de astăzi.
Și într-adevăr nebunul cu felinarul mi- a plăcut și mie! De aia te- am pus să te uiți la el.
eu:- Merci beaucoup!
Într-o zi din acea primăvară minunata, bate cineva la ușă. Levin crede că e fratele său. Este plin de bucurie. Natura blândă, tânără și veselă îl face să fie așa. Nu e el, este în schimb Stiva Oblonski, pregătit de vânătoare, cu toate uneltele pentru relaxare și capturare.
Levin se bucură, sincer se bucură, de fapt cam tot ce face el este sincer.
După ce Stiva se spală de noroiul drumului prin hârtoapele acelor vremuri, după ce mănâncă din bunătățile Agafiei Mihailovna și îl laudă pe Levin că are o așa bună cameristă, cu toate că nu e tânără și cu șorțuleț, e mai potrivită pentru stilul său monastic de viață, deci după toate aceste chestii, Stiva îi vorbește lui Kevin despre Kitty. Dar nu în acest capitol, în acest capitol se gratulează unul pe altul pentru stilul de viață din care nu lipsește nimic. Stiva il laudă pe Levin pentru pășuni și gospodină, Levin îl sfichiuieste pe Stiva pentru abundența experiențelor în stare naturală și a gospodinelor frumoase cum numai în reviste există.
Stiva îi aduce salutări numai din partea lui Dolly, sora lui Kitty, evitând să vorbească altceva, fapt apreciat de Levin la început.
Adevărurile dureroase se spun uneori cu binișorul pacienților sensibili, iar Levin, ca și Kitty sunt amândoi ca doi toporași, trebuie să te apleci ca sâ îi culegi și să îi pui în buchețelul familiei.
În capitol este vorba despre cum trece Levin peste anul lui cel mai rușinos.
Rușinea este sentimentul care îl trimite psihanalitic la orele când lua nota 1 la Fizica (probabil pentru copiat), la zilele când soră- sa îl certa că nu face curat până în zilele noastre când Kitty, în loc să îl lase pe el să o treacă pragul, îi sare în brațe altui bărbat.
Discută cu mujicul Nikulai despre însurătoare și acesta îi atrage atenția nu că ar cam fi timpul, ci că a trecut de mult.
Se cufundă în munca din agricultură până la a scrie tratate economice despre importanța productivității muncii, nu doar a pământului și capitalului și discuta subiecte de fizică, agricultură și filosofie cu Agafia Mihailovna,c
are prefera filosofia.
De la Moscova primește scrisori prin care iubita fratelui îl anunță că acesta e din ce in ce mai bolnav și tot nu vrea să se trateze.
Capitolul se încheie cu una dintre cele mai frumoase descrieri ale primăverii. Ar putea fi subiect de concurs pentru pictură, dacă am fi in Japonia medievală.
Odată cu această primăvară, care se instalează firesc, și Levin începe sa își revină. Tolstoi nu mai încheie capitolul cu relația dintre Levin, Kitty, Anna, Vronski și Karenin, dar ne da de înțeles că natura este un loc ordonat, armonios, un Cosmos unde Dumnezeu este prezent încă. In raiul acesta tolstoinian nu are ce căuta rușinea.
Cei doi soți
Anna si Vronski au făcut ceva rușinos, altfel Anna nu ar vorbi într- una de rușine. Vronski nu conștientizează, de aceea Anna îi repetă. Replicile lui sunt de genul : Morallito, is Ok, I'm ok!
Anna, fiind rusoaică get beget, se trântește la podea, îi cade la picioare, îi sărută mâinile, plânge cu hohote. Vronski e un fel de Dumnezeu, iar Alecsei, maica stareță. Unul omnipotent, alta omniprezentă.
Cam asta e situația în capitolul acesta.
Alecsei o supraveghează amenințător și în cele mai ascunse cotloane ale minții. E, cum ar zice Kant, judecătorul conștiinței din Rațiunea Practică. Nu poți fi și fericit și tâmpit, trebuie să alegi, îi spun ochii strălucitori ai lui Vronski. Anna alege să fie fericită.
Oare nu se poate să ai doi soți în același timp? se gândește ea isla- mistic. Tolstoi nu ne povestește nimic despre noaptea de dragoste dintre ei, ci ne redă numai un dialog scurt și multe lacrimi vinovate.
Până la urmă, e literatură, nu poți înlocui cuvintele cu o țigară, din care fumul iese sub formă de inimioare. Țigara e a lui Tolstoi, Anna și Vronski n- au decât să tremure și să plângă.
Este totuși o diferență între Alecsei Karenin și Ion al Glanetasului.
🤼
Karenin și Anna sunt împreună. Anna petrece mult timp în compania lui Betsy și a lui Vronski, fie la diferite evenimente mondene, fie acasă la Betsy. Karenin vede și aude, dar nu o poate împiedica. Își ia rolul de părinte al Annei în serios, dar și Anna pe cel de femeie tânără și îndrăgostită pentru prima dată. Reacțiile lor sunt tipice , având în vedere rolurile. Părinții sunt prin natura lor, moraliști și cenzuranți, adolescenții și tinerii în general sunt prin natura lor imposibil de închis într-o cutie de medicamente.
Anna este imposibilă ca soție medievală pentru Alecsei, Alecsei este imposibil ca soț postmodern pentru Anna. În timp ce Betsy își aduce amantul acasă la soț și îl plasează sub ochii companionilor înfrigurați, Anna nu îl poate aduce pe Karenin acasă. (da, pe el!)Anna și Karenin nu mai locuiesc în același univers afectiv. În lumea lui Karenin, ușa Annei este mereu încuiată. Încearcă diverse metode de a sări gardul spre fereastră, dar se dă cu capul de zid. Chestie de calcul, Karenin are probleme cu precizia acțiunilor contra - amoroase. Ca majoritatea părinților care nu își mai înțeleg fiii, ca mulți tați care nu pricep de ce fetele lor adorate iubesc un alt bărbat.
Altfel, s-ar fi duelat de mult cu Vronski, sau l- ar fi turnat la comandant, precum domnul cu cârnăciori.
Capitolul nu are nicio linie de dialog. Mi-l imaginez pe Karenin într-o încăpere plină de margarete jumulite. Pentru că, dacă în capitolele anterioare, Vronski umpluse orașul cu petale de margarete, de data asta, lui Karenin nu îi ies numerele pare. Deasemenea îmi imaginez cum se străduiește să nu folosească expresii maritime, de genul:
Karenin:
- Ești complet dusă cu pluta!
sau
-O sa ne tragi pe toți la fund!
sau
-Nu vezi că numai eu sunt colacul tău de salvare?
sau
-A început să îți placă să te dai în bărci?
sau:
- Vrei să ți- o trimit pe Nana Mouskouri să îți cante Amor del ombre?
Anna: Nu e nevoie, mi l- a cântat toată Moscova în capitolul 6.
și altele de genul.....
Foc am venit să arunc pe pământ... (Iisus Hristos)
Prima dată m-am gândit să păstrez imaginea pentru listarea noului meu orar, pe urmă mi s- a părut mai potrivită pentru a descrie mintea unui soț înșelat în așteptările lui.
☘️🍀❤️☘️🍀
Tot capitolul descrie o scenă de familie condimentată cu puțină gelozie, atât cât poate să simtă fiecare dintre parteneri. Alecsei Alexandrovici nu își poate permite să simtă prea multă din motive sociale și politice. E la modă să îți ascunzi pasiunile, fie bune, fie rele.
Anna nu are nicio problemă cu gelozia, ci cu somnul. Cască de nu știu câte ori și îi și zice explicit lui Alecsei, ba Hai in dormitor! , ba Mi- e somn!
Alecsei nu înțelege, așa cum nu înțeleg nici nevestele bețivilor că nu are rost să parlamentezi când omului îi este doar somn.
Alecsei duce o luptă. Anna nu.
Alecsei e în plină bătălie, Anna e relaxată și vrea să se retragă din lupta lui Alecsei.
Până la urmă Anna își dă seama că nu are nicio șansă să doarmă decât dacă îl adoarme mai întâi pe Alecsei, altfel o să o tolocănească toată seara cu: cât este de puțin gelos și nu vrea să fie mai mult că este degradant pentru obiectul geloziei.
Capitolul se încheie când, pe fondul sforăielilor lui Alecsei, Anna începe să se gândească la Vronski cu bucurie.
În acea noapte a încheiat capitolul Alecsei . Karenin a înțeles imediat, dar nu a fost convins decât când Anna l- a trimis să doarmă.
