Vronski:- Hai să fugim în lume!
Anna:- Nu!
Cam asta e esența capitolului.
Cei doi amanți vorbesc despre un posibil viitor, în care Vronski crede, Anna însă, nu.
Ambii fac judecați etice, comune moralei timpului, vorbesc despre suferință, fericire și iubire. Printre frazele pasionale, de tipul celor spuse de Iisus: Am fost flămând și m- ai săturat, am fost gol și m- ai îmbrăcat, Anna încearcă să- l facă pe Vronski să conștientizeze autoritatea și cinismul lui Karenin, care derivă și din personalitatea lui, dar și din poziția sa politică înaltă.
Pe Vronski nu prea îl afectează importanța socială a lui Karenin, așa cum nu prea îl afectează faptul că Anna e și mamă, nu doar soție.
În mijlocul discuției lor vine Serioja, care stătuse în foișor cu dădaca în timpul ploii, iar Vronski se desparte de Anna, promițându-și unul altuia să se mai vadă o dată în acea zi.
Vronski pleacă spre hipodrom.
