Mr Brasil se pregătește de evaluarea finală:- Treceți la povestit!
Eu căram un coș burdușit de rufe proaspăt spălate, care așteptau nerăbdătoare să fie proaspăt călcate, Dorel săpase în grădină și se îndrepta spre duș. Mr Brasil ne cheamă cu vocea lui calmă și totodată autoritară, adică din aceea care, vorba lui Blaga, e mai curând dogmatică decât combativă. Eu las baltă coșul cu rufe, Dorel se lasă baltă pe el însuși și intră în bucătărie murdar ca un purcel.
Mr Brasil:- Începem cu chestionarul fulger, urmat de un text narativ de 400 de cuvinte. Scrieți citeț și cu diacritice, sunt prea ocupat să îmi consum energia și pasta roșie din pix.
eu:- Ce subiect avem?
El:- Ultimele 4 filme. Trebuie să folosiți 3 filosofi(ea) și 3 poeți( Dorel), ca să se înțeleagă că aveți studii.
Dorel:- Pot povesti 4 episoade dintr-un serial pentru adolescenți?
Mr Brasil:- Dacă e cu violență, crime, droguri, tulburarea liniștii publice, da.
Dorel:- Oho! E!
Mr Brasil:- Hai începeți. Timp de lucru maxim două ore, minimum două ore.
Dorel:- Și chestionarul fulger?
Mr Brasil:- Are o singură întrebare. Ați copiat la bac?
Dorel:- Nu.
eu:- Nu.
Mr Brasil:- Nu copiați nici acum! Chiar dacă sunt tentații, nu le provocați.
eu:- Adică suntem la limita locului geometric dintre centru și asimptota graficului la gemini sau chat gpt.
Mr Brasil:- Adică da, fără net.
Dorel:- Nu se poate oral? Durează mai puțin.
Mr Brasil:- Durează mai puțin, dar efectele sunt pe toată săptămâna. Nu-mi permit să fiu varză din cauza ta atâtea zile. Am și eu de citit, de croșetat, de pus niște dulceață în borcane.
Dorel:- Bine, dă un pix!
Scriem două ore. Dorel povestește un serial despre unu mișto și cool și foarte ambivalent sau bipolar, în sensul că e abuzat și devine abuzator, e gay, dar e mort după iubita lui din liceu, e polițist și în același timp face crime și violuri. În sfârșit, 4 episoade condensate și pline de droguri. Pune și un motto din Eminescu și două citate din doi poeți care l-au inspirat pe Eminescu.
Eu povestesc 5 filme diferite, dar nu în întregime terminate. Povestesc 5 pe bucăți, ca să fie cam cât 4 întregi:
1. The Equalizer cu un fel de lup de stepă, dar nu stă în gazdă, ci la el acasă, super curată, ordonată, aerisită și în care nu poți fi decât ritualic. Seară de seară merge la o crâșmă și citește, în memoria soției, 90 din cele 100 de cărți obligatorii pentru cultura generală. Acolo se întâlnește cu o tipă, o adolescentă, care e prostituată. Intră în vorbă cu ea și tipa îi zice că e cântăreață în secret și îi dă și un cd cu melodiile ei, care nu au cunoscut încă gloria. El ia cd-ul și cu asta basta. În sensul că filmul ia brusc o turnură complet neașteptată, bătăi, ruperi de oase, crime teribile, nu, nu sunt antrenați minori în ele, violență de neimaginat, suspans angro, nu te plictisești deloc, personajele sunt pline de vânătăi, pansate, chiar și mierea e folosită pentru vindecarea rănilor, curse de mașini, incendii groaznice, ploi torențiale într- un Metro, cam tot capitolul de la Geografie cu efectele poluării. Filmul se termină cu happy- end, binele învinge, fata renunță la peruci și își trage pe ea niște blugi. Rămâne totuși o întrebare:- ce a făcut personajul cu cd-ul? De ce nu a existat nici o secundă în care regizorul să-i împlinească și tipei dorința de a fi cântăreață? Niciun solo, niciun refren, niciun vers? Am două răspunsuri la faza asta: ori la montaj a fost inserată o scenă din alt film, ori s-au amețit scenariile.
2. Două filme cu Catherine Deneuve. Nici lui Mr Brasil nu i-am zis mare lucru fiindcă nu le-am terminat și în plus, vreau să le revăd, să le înțeleg mai bine.
3. Un film cu Alain Delon pe care îl voi folosi la psihologie pentru că e despre importanța memoriei în visare și invers. Îl voi povesti, nu îl voi viziona, pentru e plin de replici interzise minorilor contemporani.
4. Un film cu Tom Cruise, Misiune Imposibilă, unde se folosesc chestii futuriste, camere de filmat și scanat în lentila aplicabilă pe ochi, te uiți la o chestie, clipești și undeva, la n km un scanner scoate la imprimantă nu știu câte documente cu tot cu ștampilă. Asta ar fi bună pentru noi, în învățământ. La planificări sau rapoarte anuale de activitate. Și la diplomele de la olimpiade de la inspectorat, care vin cu întârziere de 2,3 ani. Te uiți pe diploma colegului de la Fizică, imprimanta ta îți scoate și ție una, o găsești acasă. O bagi într- un paint, schimbi numele copilului și profesorului, eventual mai ștergi un I și gata, nu vii în fundul gol la festivitatea de la sfârșitul anului școlar.
Poate chiar e o astfel de tehnologie și în lumea reală, dar nu pentru profesorii obișnuiți, poate pentru cercetători, în universități, poate la secția de fizică atomică sau astrofizică.
Altă chestie, bine, filmul e plin de chestii mișto de genul ăsta de mai sus, niște mănuși cu care poți să urci pe Burj-al-Arab, e adevărat, cam pe riscul tău, niște pereți falși cu tot cu mobilier, obiecte decorative, cum ar fi un rege pe tron sau un zeu, care sunt create pur și simplu din două proiectoare și un braț ergonomic. Faza cea mai tare e către sfârșit. O povestesc în detaliu că nu îmi ies cele 400 de cuvinte. Tom Cruise vrea să împiedice un atac nuclear de proporții globale plănuit de ruși și se luptă cu unul care vrea să nu fie împiedicat să-l provoace. Se luptă nasol, se și pocnesc, se trântesc de la un etaj la altul, pe sub mașini, peste mașini, bomba are niște coduri și ele sunt într-un geamantan. Își dau cu geamantanul ăla în cap de nu știu câte ori, niciun om normal nu ar fi rezistat la așa bușeală. Îi sfârșit, bomba e dezamorsată în ultimul moment și aici e o fază tare, aș zice religioasă, personajul rău, rusul, ciuruit, zace la podea, crezi că-i mort, ca orice om ciuruit, dar nu, el e viu în momentul în care Tom Cruise dezamorsează în ultimele 19 secunde posibile vieții pe Terra, bomba. Ochiul lui ne spune că așteaptă să vadă rezultatul. Când, în sfârșit, ceasul demonic se oprește, răsuflă ușurat, aproape că îi vezi raționamentele, își ia gândul să fie el Marele Contraerou, care va intra în istorie fiindcă a aruncat Pământul în aer, întoarce capul de la geamantan și își dă obștescul sfârșit.
În tot acest timp, în care soarta planetei a stat la cheremul acelei minime energii de care vorbește Heidegger interpretându-l pe Nietzsche în Parmenide(1), capitolul 3, partea a 4 a, care l-a făcut pe Tom Cruise, rănit, singur și epuizat să își adune de pe unde s-o fi rătăcit, voința de putere și să treacă la nivelul 2, deci, în tot acest timp al bătăliei finale, un grup de dansatoare sincronizate perfect, ca toate dansatoarele asiatice, au reținut atenția publicului din hotel. Dacă se mai băgau și turiștii, polițiștii, jandarmii, CIA, FBI, KGB etc între protagoniștii, se alegea praful de tot.
Mr Brasil citește eseurile noastre și îi pune lui Dorel 10 și mie 9,99.
Îl întreb:- Ce te-ai zgârcit așa?
Mr Brasil:- În primul rând ți-am crescut nota cu 2 puncte. Ai uitat de al treilea filosof.
eu:- Nu. Dar nu am vrut să arunc cu rubine și safire peste tot prin bucătărie.
Mr Brasil:- Spune.
eu:- Miza cărții e începutul filosofiei. Heidegger argumentează că nu Thales e primul filosof, ci Parmenide. El primește inițierea de la divinitate, în timp ce Thales merge pe urmele lui Homer. Vezi, nu avea legătură cu subiectul.
Mr Brasil:- Asta nu e treaba ta! Nu îți cresc nota! Ai premiul 2, Dorel, premiul întâi. Mergeți amândoi în sufragerie să vă luați coronițele și premiul.
eu:- Am și eu coroniță, deși am locul doi?
Mr Brasil:- Da. Din flori sălbatice. Dorel din flori de grădină, e mai domestic decât tine.
Dorel:- Îmi plac florile de grădină!
Eu nu zic nimic. Ca de obicei, Mr Brasil mă dă gata într-un fel terifiant și înnebunitor de șarmant. Pentru câteva cuvinte scrise anapoda, fără distribuție, și fără categorie, mi-a făcut din nou ziua plină de bucurie!
1. Notă la Parmenide
Heidegger dedică multe pagini cu interpretări etimologice cuvintelor adevăr și fals.( Știm ce interpretare făină dă mitului platonician al peșterii folosind metafore umbroaso-luminoase). Spune că fals nu e un cuvânt german, ci latinesc și se înrudește cu fallum, de la care vine fală, a se făli, a se da mare, a fi mândru, fălos, cum zice poporul. De aici s-ar trage fals. De la o chestie estetică. De la un obiect perceptibil. De la ceva care are și nu gust plăcut. În sensul că e plin de grandoare, pare bun, cum ar zice gurmanzii, pare mult, hrănitor și sănătos, dar e indigest. Interesant e faptul că această evoluție a termenului din zona esteticului spre cea a intelectului nu s-a făcut în antichitate, nici în evul mediu și nici în epoca modernă, ci în secolul 19, secolul romantismului, al depășirii categoriilor intelectului. Altfel spus, intervalul de timp istoric în care omul a conștientizat opusul lui veritas a fost foarte scurt înainte de secolul 19. Abia atunci a intervenit conștiența. Omul iese din el însuși și, după nici doi pași prin fâneața epistemologică, îi atrage atenția ceva bombastic, acest fallum și dacă până în secolul 19 îl consideră ceva normal, acum incepe să se întrebe ce legătură are cu el. Îi place? Nu-i place? Facultatea de judecare intră în funcțiune și îi dă un bobârnac intelectului, care încearcă să îl statornicească sub formă de valoare necesară intelectului pentru, vorba lui Popper, progresul în cunoaștere. O fi necesară eroarea în progresul cunoașterii, dar uite că nu-mi place. Cam asta e ideea la care am ajuns ieri.
Îmi place cartea, o citesc anapoda, dar mă simt bine când o citesc. Dedic nota colegului meu de facultate George Bondor, expert în Hegel, Nietzsche și Heidegger, o minte extraordinar de speculativă și care a murit acum două luni. Dumnezeu să-l odihnească! 😥
