Viteză maximă

 

Plouă torențial, cu fulgere și tunete. Mașina rulează cu o viteză îngrozitoare pentru mine și Dorel. Ne ținem de scaune, ne ținem de mânerele de deasupra portierelor și unul de altul. Mr Brasil e singur în față, noi doi în spatele lui.
Dorel:- Nu încălcăm cumva legea?
Mr Brasil:- Ba da.
eu:- Nu ne punem cumva viața în pericol?
Mr Brasil:- Ba da.
Nu mai zicem nimic. Stăm cu ochii holbați la parbrizul pe care ștergătoarele răzuiesc apa ca pe valurile grele ale unei picturi de  Turner și încercăm să respirăm pe nas.
Norii se risipesc treptat și picăturile cad mai stăpânit. Reușim să vedem puțin din peisaj. Păduri, colibe, munții înalți în față, căpițe de fân de-o parte și de alta a șoselei.
Mr Brasil oprește brusc:- Dați -vă jos și treceți în față! Vreau să dorm.
Coboram și mă înțeleg cu Dorel să conduc eu.
Bag cheia în contact și nimic.
Mr Brasil:- Nu mai e benzină, te chinui degeaba.
Dorel:- Și ce facem?
Mr Brasil:- Nimic, dormim în mașină, dar voi doi în față, pe scaune și eu lungit în spate.
Dorel:- De ce?
Mr Brasil:- Fiindcă merit.  V- am adus aproape de așezări omenești. După câteva ore de somn, plecăm pe jos și căutăm cazare și ajutoare.
Mă uit la Dorel, el la mine. Plouă mărunt, mocănește și fără chef de pauze lungi. Fumăm amândoi câte o țigară, băgăm câte o cafea tare și ne așezăm pe scaune. Deschidem telefoanele și ne apucăm de citit. Eu am de terminat o groază de cărți, încep cu romanul polițist, Dorel are și el nu știu câte cărți începute. Pot citi cu el lângă mine, pot citi cât Mr Brasil doarme. După o oră jumate, și eu și Dorel dormim duși. Ploaia se întețește din nou. Mă trezește un tunet puternic, e întuneric afară.
Mr Brasil mă bate încet pe umăr:- Hai, treci în locul meu, sunt odihnit.
Facem  schimb de locuri, el îi ia încet capul lui Dorel și și-l pune pe umăr, își înfundă căștile în urechi și verifică dacă bateria mai ține cât să aprindem puțin luminile. Ține. Vom sta aici toată noaptea. 
Dorm ghemuită pe bancheta din spate. Visez oi și cai sub șoproane, toți au pălării impermeabile de ploaie. 

Scriu despre Diego

 4. Diego, personajul principal masculin din Bucătăreasa din Castamar.

Pe ici colo, în articolele anterioare am creionat personalitatea lui Diego. 

Diego este înconjurat de multă lume din înalta societate, este cel mai râvnit văduv, se spune la un moment dat. Dar în realitate, Diego are doar doi prieteni foarte buni, cam de același rang cu el, pe Francisco, amantul lui Sol și pe Alfredo, prinț gay. În vremurile acelea se citea filosofie și Machiavelli era printre preferați. Destinul real al lui Machiavelli nu a fost unul liniar, știm că a avut de pătimit și când a fost în atac, și când a fost în apărare. Însă Diego este un personaj care își păstrează apolliniaritatea în aproape toate situațiile. Este deosebit de galant cu toată lumea, este politicos cu cei controversați și se abține de la comentarii când cei egali cu el, cum ar fi Alfredo și cei sus puși, cum este familia regală ajung să fie priviți pe gaura cheii de mulțime. 

Diego este un stăpân bun cu servitorii, nu dă buzna în bucătărie când se gătește și hărmălaia e maximă, nu are pretenții culinare și nici pofte de neîndeplinit cu resursele  normale. Este un frate perfect pentru Gabriel, este un fiu perfect pentru Donna Mercedes, este un prieten și confident perfect pentru rege, Alfredo și Francisco. 

Toate gesturile lui, de la cum își eliberează volanele din încleștările altor fanfaroni și până la cum își țuguiază buzele când dă de o bucățică de iepure în tocană sunt ceremoniale, studiate și bine accentuate. Diego este un bărbat nefericit dar nu pentru că e sărac, negru, gay, amant iubit și nedorit ca soț, în pericolul de a fi azvârlit la gunoi de către vreo revoluție spaniolă, ci pentru că are un destin amoros periculos. 

Diego a fost căsătorit cu o femeie frumoasă, deșteaptă, veselă și care urma să îi dăruiască un fiu, dar care a murit brusc într-un accident. 

Diego urmează să se căsătorească cu o altă femeie frumoasă, delicată,  de care ar putea fi la un moment dat îndrăgostit și care urmează să îi dăruiască un fiu( care, știm deja, nu e al lui, dar el nu știe). 

Tragismul lui Diego nu vine din faptul că urmează să se căsătorească fără sa fie îndrăgostit, Amelia nu îi displace fizic și o simpatizează ca persoană. 

Tragismul lui vine din faptul că e îndrăgostit de Carla,  bucătăreasa din Castamar, al cărui tată ajunge în închisoare și urmează să fie executat, iar el este cel care a semnat actele fatale. 

Această ecuație cu două necunoscute este problema pe care Diego încearcă să o rezolve în întregul serial. 

Dar să le luăm pe rând. 

Există câteva scene în care Diego performează dionisiac. Nu sunt improprii lui, le joacă ușor, natural și efectul este special. Dacă ar fi să îl compar pe Diego cu alți actori mari, m-aș gândi la Peter o Toole si Radu Beligan, actori care ar putea înterpreta intelectuali.

P.S: Am scris mai mult, dar paginile au dispărut înainte de a le putea salva și nu am mai avut energie să le refac. Las atît. 

Caracterizare de personaj, Alfredo din Bucătăreasa din Castamar

 

3. Alfredo
    Alfredo este un nobil cu rang înalt în aristocrația spaniolă, prieten bun cu Diego. Este gay. Nu este foarte tânăr, are între 50 și 60 de ani. La petrecerea de la începutul filmului, Alfredo este ochit de un tânăr simpatic, care nu are nici trăsură austriacă, nici franțuzească, nici amantă sau amant care să îl ducă acasă, la terminarea în miez de noapte a petrecerii. Începe o relație cu el în plin tragism exterior, regele dispăruse în urma unei crize mistice. În drum spre Castamar, destul de aproape de castel, îl apucase o căință dusă la extrem, căința îi dă jos coroana și hlamida regală, transformându -l într- un amărât de refugiat în pivnița castelului. Își recuperează însă relativ repede majestatea și ironia și continuă să ia decizii cu discernământul lui natural. Tatăl Clarei este adăpostit la o mănăstire, orb și rănit. Este ascuns de călugării dominicani și Clara, care îl crezuse mort, dă și ea dovadă de prostie, ca orice om inteligent. În loc să se bucure, îl ceartă pe amărâtul urmărit de poliție pentru o crimă pe care nu o făcuse el. Nu prea am înțeles dacă acuzația este de malpraxis cu privire la un celebru nobil, prințul Q. ( cum a pățit și Aristotel cu Alexandru cel Mare, care l-a bănuit pe profesorul lui preferat de tentativa de otăvire, ceea ce l-a făcut pe Aristotel să își părăsească pupilul și fără speranță de revedere și fără îmbrățișarea de adio). În plus, prin castel încep să bântuie vagabonzii atrași ba de paralele din sertare, ba de bucătăresele care umblă prin palat cu focul mocnit și nu stins. Și altele la fel de negative, nu mi le mai amintesc exact, futaiuri adulterine, cuplaje normale la petrecerile princiare din acele timpuri când capetele francezilor zburau cu viteza luminii, iar ale austriecilor și spaniolilor atârnau cu limbile scoase la marginea drumurilor sau în pline piețe. Deci, într- un moment tenebros, Alfredo este înșfăcat de tinerelul sexy și și- o trag amândoi ca animalele într- o magazie nefolosită.
După ce răsare soarele și luminile rațiunii încep să așeze lumea pe făgașurile conștiinței morale, Alfredo înșfacă un bici și își autodistruge spinarea până la leșin.
Din aceste sentimente de vinovăție atât de acut exprimate nu putea ieși ceva bun. Tânărul lui partener, mai avansat valoric sau mai înapoiat, adică mai orientat spre secolul 20 după Hristos sau spre secolul 5 înainte de Hristos, îl împacă cu el însuși ori de câte ori are ocazia, până când pune laba pe el lupul de Enrique și îl șantajează să îi arate în ce poziții obțin bărbații plăcere. Cu desenele respective umple Madridul. Desenele sunt reușite, toată lumea recunoaște cine sunt cei doi futangii și fiecare, de la slugi la bătrâna marchiză Mercedes și chiar regele/ regina scoate sunete specifice, mai toate vocale: AA! OO! EE! II!
Să nu o mai lungesc cu Alfredo. Terminat de rușine, Alfredo se hotărăște să se autodenunțe poliției și să facă regulamentara pușcărie, deși Diego încearcă să îi potolească elanul penitenței extreme, iar nebunaticul lui iubit îl convinge să fugă în lume și trăiască undeva departe fericiți amândoi. Alfredo joacă un rol important în sortarea grâului de neghină în destinele personajelor principale, este un personaj controversat pentru cei apropiați nu din cauza homosexualității, ci din motivul caracterului lui nobil. Alfredo își îndeamnă iubitul să îl părăsească și să fugă de închisoare, ceea ce acesta și face cu lacrimi în ochi, nu înainte de a- l săruta pasional, sărut  la care servitoarea nu asistă, deși poate ar fi vrut.

Caracterizare de personaj: Fenomenala Sol din Bucătăreasa din Castamar

 

2. Sol Montijos
Petrecerea de reîntoarcere în societate, după perioada de doliu a lui Diego are tot felul de invitați, de la tineri singuri, la cupluri căsătorite sau nu. Sol Montijos este o femeie de vârstă mijlocie, căsătorită cu un bărbat mult mai bătrân decât ea. La intrarea pe domeniul Castamar, Sol face o observație caustică atunci când vede un bătrân însoțit de o tânără, la care soțul ei, mult mai bășcălios decât ea, replică: - Ar fi fost mult mai scandalos să fie invers, o femeie trecută de tinerețe în preajma unui tinerel.
În profeția celor spuse de soțul ei, Sol remarcă un bărbat seducător și oarecum nestăpânit printre curteni, îl surprinde într- un moment de maximă intimitate cu o parașută și, după ce se intersectează de mai multe ori pe parcursul zilelor cu el, și- l face amant. Se culcă cu el în tot felul de încăperi și poziții, inclusiv în trăsura care o conduce spre casă (unde e cam greu să îți imaginezi pozitia, din cauza spațiului minimalist :)), de față cu soțul ei, care doarme... sau se preface că doarme, nu e sigur.
Pe măsură ce dragostea pentru tânărul prieten al lui Diego înflorește, ura pentru soțul ei devine acută, vorba lui Goldoni (sau Iisus, mai precis): Nu poți sluji la doi stăpâni. Bomboana de pe colivă o pun câteva minute de sex oral cu soțul, în timp ce amantul se zvârcolește în dulap privind scena neputincios.
Sol Montijos se hotărăște să își ucidă soțul și îi cere ajutor lui Enrique, care angajează un bandit să pună capăt vieții bătrânului încornorat, ceea ce și face într- o noapte fără lună, pe o alee lăturalnică, creând impresia unui jaf. Sol îl "jelește" singură, fără să invite pe nimeni și după înmormântare se decide să plece peste ocean cu bărbatul iubit. Dar, lovitură de teatru!
În ziua plecării, într-o îmbrățișare pasională, handicapata de Sol vâră un pumnal până în prăsele în inima celui mai frumos bărbat din serial, angajează un gropar ordinar și îl azvârle într- o groapă, fără nicio ceremonie. Acoperă toate mobilele cu cearceafuri albe, plânge ca proasta, fuge ce fuge de ea însăși, urmărită când de polițiști, când de cunoscuți, până când calul o aruncă la marginea unei păduri, unde trupul ei neînsuflețit zace până când sufletu- i rătăcit înțelege că toamna e toamnă, nu primăvară sau vară. O găsesc niște indivizi și o recunosc cunoscuții după o brățară meșteșugit lucrată, cu pietre albastre de turcoaz.
Sol și Enrique sunt personaje asemănătoare celor doi curtezani din "Legături primejdioase", mereu disponibili pentru aventuri noi, niciodată legați afectiv de cineva. Când se îndrăgostesc, înseamnă că le- a sunat ceasul. Mi-a plăcut personajul și mi- a fost simpatică și actrița care a interpretat.  Și mi- au plăcut și bărbații pe care i- a adorat până la ...moarte.
Mai puțin eterică decât Clara și Amelia, Sol este cinică și pasională. Inteligența și detașarea ei de tot ce e sentimental o fac un personaj aproape real, cel puțin pentru mine. Sol aproape că are mască...   .
Dragostea ei pentru mârlanul de Francisco Marlango este firească, nu poți să abați facultatea de gust din fața frumuseții, finalitatea naturii își caută singură ochiul.  De aceea Sol este un exemplu bun pentru un filosof kantian pasionat de cinema.

Caracterizare de personaj: Amelia din Bucătăreasa din Castamar

 

1. Amelia este o tânără prințesă, căzută în dizgrație din pricina pierderii averii. Protejată de lordul Enrique, care plătește datoriile tatălui și se ocupă de educația ei, este promisă ducelui Diego pentru o viitoare căsătorie. Ducele o simpatizează, mama lui o acceptă și îi dăruiește pentru inceput câteva bijuterii de familie, ca semn al logodnei. Gabriel, fratele mai mic al lui Diego se îndrăgostește de ea, o pictează și o urmărește. Astfel descoperă că prințul Enrique nu ii este înger păzitor Ameliei, ci un individ periculos. Într- adevăr, Amelia este sedusă de Enrique, se îndrăgostește de el și îi poartă copilul. Însă Enrique nu o vrea pe Amelia, ci o sfătuiește să facă în așa fel încât Diego să creadă că e copilul lui și să o ia de soție. Amelia este șocată de lipsa de  sentimente ale lui Enrique și abia după ce acesta își dă arama pe față punându- i viața și demnitatea în pericol de câteva ori,  înțelege că nu e de glumă. Îl droghează pe Diego cu niste buruieni procurate ilicit și face în așa fel să pară că au petrecut o noapte pasională de amor. Diego nu își amintește nimic din perioada  anterioară dimineții în care el și Amelia sunt goi în pat, dar la insistențele moralizatoare ale lui Gabriel, hotărăște să se căsătorească cu Amelia, deși e mort după bucătăreasa din Castamar.
Timpul trece și Amelia își ia în serios rolul de viitoare ducesă a domeniului, fiind mai autoritară cu Clara, pe care o simte atrasă de duce și fiind tot mai prefăcută în preajma mamei lui și a celorlalți apropiați. Într- o zi îi scrie o scrisoare lui Sol Montijos, în care îi spune adevărul, copilul din pântecele ei este al lui Enrique, iar căsătoria e doar formală. Această scrisoare ajunge prin întâmplări complicate, în mâinile lui Enrique și, după moartea lui în duel, în mâinile bătrânei marchize care, exact în ziua nunții Ameliei și a lu Diego, nuntă la care inclusiv regii și  Papa sunt invitați, află adevărul. O alungă pe Amelia, iar Diego se căsătorește cu Clara Belmonte, bucătăreasa, căreia îi salvase tatăl de la pedeapsa capitală. Regele îl roagă să îi educe fiul, un adolescent rebel și oleacă trăznit și Diego își ocupă timpul cu el, într- un mod obositor și distractiv totodată.
În singurătate și sărăcie, Amelia naște un băiețel, care îi este luat înainte de a- l vedea, dar Gabriel, care o iubește încă, vine la ea și îi promite că o va ajuta. Înainte de nunta cu Diego, Amelia petrecuse o noapte cu Gabriel, o noapte în care cei doi își mărturisiseră dragostea, iar Gabriel încercase să o convingă să fugă departe, peste țări și mări, poate în Cuba, unde negrii nu sunt marginalizați. Amelia nu poate și văzând că mana sa adoptivă îl iubește și Diego îi înțelege suferința din dragoste, se hotărăște să nu mai plece nici el.
E și o scenă care arată afecțiunea Ameliei pentru Gabriel, după ce este salvat, mai mult mort decât viu, din încercarea unor borfași plătiți de Enrique de a-l vinde ca sclav, în perioada de recuperare, Amelia cântă pentru el la clavecin o după- amiază întreagă, exact când se anunță o minunată noapte cu ploaie de stele, la care mai ales bucătării și ceilalți servitori ai domeniului stau cu gurile căscate, mai mult sau mai puțin încrezători și visători.
Va urma....

Bărbații din serial

 Fraierii din iubire

Bucătăreasa din Castamar

Scriu despre bărbații din serial. 

Așa cum am spus mai sus sau mai jos, pentru că pe blog articolele curg ca intriga polițistă, filmul are o oarecare cruzime, cel puțin față de animale. Nu știu dacă am scris asta, am avut de gând. Delicatele femei mănâncă potârnichi și porumbei, se decapitează în direct iepurii și cocoșii, mistreții tranșați sunt în meniul zilnic și scenele de vânătoare sunt nelipsite cam în fiecare episod. Am exagerat când am spus că nu există maltratări ale cărnii omenești, de fapt, există. Câțiva indivizi îl răpesc pe Gabriel, fratele ducelui Diego și îl bat cu cruzime mai întâi pentru că e negru, mai apoi pentru că e nobil. 

Din cauza sărăciei și a  neputinței de a se ridica la standardul kantian  de ființă rațională și conștientă, adică apriori morală, lumea secolului 18 e plină de infractori, care fură de la stăpâni, fură de la colegi, fură de la soți și soții, fură de la trecători. Se poartă uciderea la comandă și violul. Sunt și polițiști, destul de perspicace, cazurile se rezolvă relativ repede, pedepsele sunt dure, închisoare pentru homosexualitate, spânzurătoare pentru furt și crimă. 

În sfârșit, să nu mă abat prea mult de la titlu. 

Nu vreau să intru în detaliile intrigii, ca să nu vă răpesc savoarea vizionarii în singurătate a filmului. 

Vreau să spun că bărbații din film sunt percepuți într-un fel de femeile din film ca fraieri. Cam toate, cu mici excepții îi posedă la propriu și chiar la figurat. Nu am greșit scriind așa. 

E un secol în care medicina naturistă face minuni, este un secol în care chimia, izvorâtă din alchimie luptă să rămână numai chimie și să scape de alchimie, așa că ierburile de pus în mâncare, de vindecat rani și boli fatale, de trântit în somn fără vise bărbați bogați material și de ridicat din mormânt aceiași bărbați la fel de bogați spiritual, deci aceste practici care trec din zona transparentă în cea ocultă ajung să fie mai bine stăpânite de țărani și oamenii simpli decât de nobilii educați. 

Bărbații sunt înșelați, păcăliți, ispitiți și în final abandonați fix de cele care sunt în inima lor, în subordinea lor, sub influența, sub autoritatea lor. De ce? Din nebunia inimii. Sol Montijos își înșeală soțul sub ochii lui, Amelia își înșeală viitorul soț cu o seninătate care la un moment dat devine convingere, iar partenerul lui Alfredo, prințul gay, nu se dă în lături să îl vândă pe trei lei. 

Femeile iau decizii atât de proaste în privința iubirii încât te miri că după ce le-au luat nu au dispărut instant. Scriitorul nuvelei și regizorii le-au mai târât prin câteva pagini/ episoade pentru a le putea face să conștientizeze greșelile și apoi să fie pedepsite așa încât sufletul lor purificat prin suferință să ajungă nu în iad, ci în rai. Decizie care atestă faptul că puterea inchiziției a intrat în mentalul colectiv și educa de acolo în tăcere sufletele rătăcite. 

Atât deocamdată. 

Poate voi mai scrie câte ceva, dar nu e sigur.

Femeile din Bucătăreasa din Castamar

 

Am să scriu câteva rânduri despre femeile din serial.
Îmi pare rău că, având în vedere formația mea intelectuală, nu cunosc limba latină. Femeile din serial întruchipează virtuți creștine care sunt atribute numinoase ale lui Dumnezeu. Sunt virtuoase până când devin umane, adică vicioase.
Clara este inteligentă, Bătrâna marchiză, Donna Mercedes, este înțeleaptă, de asemenea, "maica superioară" are discernământ și cumințenie, frumoasa Amelia fascinans, prințesa Sol Montijos are humilitas, fetiță nebună are sanctitas, Anna, ducesa, fosta soție a lui Diego este veselă, tânăra bucătăreasă logodită are claritas, bătrâna bucătăreasa este sfioasă și copilăroasă, colega ucisă de lăcomia libertății este isteață, regina este gingașă și afectuoasă.
Femeile sunt personaje mirandoliene, alunecă pe struna libertății de alegere când spre bine, spre Dumnezeu, când spre infern, evoluează, se schimbă, se dezvăluie sau se învăluie în funcție de deciziile bărbaților din jurul lor, care au rațiune, putere, inteligență, bogăție , adică autoritatea tipică secolului 18. Cu toate că nu pare, filmul are o oarecare tentă feministă. În sensul că bărbații sunt incomplet maturizați, incomplet edificați asupra propriilor vieți, cel puțin la început. Personajele care par desăvârșite, fie în bine, cum e regele, fie în rău, cum e vicontele, au destine care sunt problematice. Regele este melancolic, regina zice la un moment dat: acest lucru trebuie păstrat secret, nu se poate ca un rege să fie melancolic; vicontele, intrigantul principal trece prin momente când adevărul unui situații îi țâșnește din gură ca o sabie perfect ascuțită, care taie un rău îndelungat din rădăcină și schimbă destine.
Dar să revin la femei: femeile sunt nemaipomenit de interesante. Amelia scoate tot felul de sunete, chicotește, pufăie, sughiță, oftează. Replicile ei nu sunt doar rostite, interpretate, ci și criticate. Pare enervant, dar de fapt e interesant. Scenele în care e implicată sunt scene de seducție și curtoazie, în afara acestor arabescuri fonice, Amelia ar fi o tragediană, cum ni se dezvăluie în ultimă scenă din film.

Sol Montijos este foarte expresivă, Clara Belmonte, de o frumusețe sculpturală, seamănă cu Fecioara Maria din Pieta, are o grație intelectuală, dacă există așa ceva. Aceeași calitate o are și Diego, actorul principal, probabil de aceea sunt cuplați pe parcursul filmului, eu dacă aș fi fost regizorul filmului, o cuplam cu altul, poate îl puneam pe amărâtul de amant al lui Sol să repete până îi ieșea și lui grația aia intelectuală.  
Filmul este după o nuvelă a lui Fernando J. Munez.
Regizori:
Iñaki Peñafiel
Norberto López Amado
Acțiunea se petrece în secolul 18, deci pe vremea lui Kant și nu a urmașilor lui. Sorry.

Pe Wikipedia este un articol detaliat despre personaje și distribuție. Am inserat un link in spaniolă, care e ușor de citit în românește. 
https://en.m.wikipedia.org/wiki/The_Cook_of_Castamar

Bucătăreasa din Castamar

 

Povestesc un film, serialul Bucătăreasa din Castamar, pe care am reușit să îl văd până la sfârșit. 
Filmul nu este recomandat minorilor, deoarece are scene explicite de sex.
Se încadrează în categoria Woke, pentru că subliniază explicit diferențe sociale, rasiale și folosește categorii etico- religioase: moral-imoral, virtuos- vicios, pur- impur, sănătos -bolnav,  sfânt- necredincios, angelic- demonic, etc.
Acțiunea se petrece cam pe vremea filosofiei clasice germane sau chiar mai devreme. Castamar este un domeniu nobiliar unde locuiește un conte( Diego) și familia sa: mama sa bătrână, Donna Mercedes( numele nevestei lui Marquez) doamnă de companie a reginei, fratele, Gabriel, un negru eliberat, adoptat, copil din flori al tatălui bătrânei prințese, deci are și el sânge nobiliar.
Atmosfera este interesantă, din dorința de a surprinde trecutul așa cum apare el în pictură, filmul are o patină vintage, nu știu dacă e neapărat ok, pentru că această patină a picturii în ulei dă personajelor o paloare pe care nu știu dacă o aveau chiar toți oamenii pe vremea când epidemiile nu mai umblau chiar dezlegate, și vegetației o lipsă de culoare explozivă, care cred că a existat de la Creație în natură, deși Van Gogh nu s-a născut ca să o arate tuturor europenilor.
Costumele sunt frumoase și minuțios lucrate. Interioarele sunt somptuoase și educative pentru doritorii de idei decorative sau utilitare.
Personajele sunt de două feluri: personaje bărbați, tineri, pletoși, eleganți, înfumurați, nobili mai toți, exceptând bătrânii și negrii care sunt infractori și cu părul scurt. Vă amintesc că pe vremea filosofiei clasice germane și chiar câteva secole înainte, bărbații purtau peruci.
A doua categorie de personaje sunt femeile, cam toate, cu 2,3 excepții, vicioase dpdv amoros.
Filmul începe tragic și se termină cu happy- end: năpăstuiților li se face dreptate, cei răi mor, cei nefericiți se fericesc prin căsătorie.

Bătăi nu prea sunt, dar viclenia și ipocrizia fac filmul să fie sângeros de-a dreptul.  
Există două scene care m-au impresionat în așa fel încât am fost tristă câteva zile. Ambele sunt legate de cântărețul Farinelli, care debutează  în înalta societate, la Castamar.
Intriga:  ducele Diego are o căsnicie fericită cu ducesa Alba.  Exact în ziua în care ducesa îi dă de veste că va avea un moștenitor, cei doi pleacă la o plimbare călare, calul ducesei se sperie și o trântește definitiv din șa și din viața ducelui. Nemângâiat, acesta o jelește 2 ani până când regele și regina îi dau de veste că e cazul să își revină din suferință și să accepte o funcție la Curte. În înțelegere cu mama ducelui, vicontele Enrique aranjează o întâlnire între duce și o tânără protejată cu prilejul unui bal, la care inclusiv regele este invitat împreună cu regina.
Dar!  Guvernanta sau majordoma o prinde pe bucătăreasa ducatului în flagrant cu un derbedeu și o dă fără discuții afară. Petrecerea rămâne astfel fără bucătar. Cu puțin timp înainte, Clara Belmonte își găsește de lucru ca ajutor în bucătăria Castamar. Este în perioada de probă, dar, ajutând -o pe una dintre femeile desemnate să se ocupe de meniul oficial, se dovedește excepțional de talentată. Vorba unei colege care o invidiază pentru ascensiunea fulminantă: și după ce gătește mistreți toată ziua, miroase bine! Masa pregătită de Clara îi uluiește pe toți, ducele începe să abandoneze imaginea defunctei și să fie atras de ea, ceilalți se orientează spre combinații noi, majoritatea fatale. Cu alte cuvinte, mâncarea pe care o guști nu te are întotdeauna pe tine destinatar sau soț, vorba finalului filmului. 

va urmă....

Despre personalitate

 

 Fie 2 indivizi PSY, Freud și Jung care își dau cu părerea despre personalitatea mea.
Jung:- Ce faci dacă un prieten nu te mai bagă în seamă? Îl lași așa?
Eu:- Da.
Freud:- Ce faci dacă o prietenă nu te mai bagă în seamă? O lași așa?
Eu:- Da.
Jung:- Ce faci dacă nimeni din școală nu te mai bagă în seamă? Mă refer la profesori. Îi lași așa?
Eu:- Da.
Freud:- Ce faci dacă nimeni din școală nu te mai bagă în seamă? Mă refer la elevi. Îi lași așa?
Eu:- Pot să întreb ceva?
Freud:- Da. Ai voie, toți suntem într-un fel, fie evrei, fie arabi.
Eu:- Se poate să fie vacanță și să nu îmi dau seama?
Freud:- Cum să nu îți dai seama? Ce, ești nebună!? Când e școală, ai elevi, când e vacanță, n-ai elevi.
Eu:- Și când e școală, e școală și când nu e școală e vacanță, nu?
Jung:- Așa era pe vremea mea.
Eu:- Deci dacă e școală și elevii și profesorii nu mă bagă în seamă înseamnă că eu greșesc. Dar dacă nu e școală și elevii și profesorii nu mă bagă în seamă înseamnă că nu eu greșesc.
Freud:- Da, dar în același timp, fiind vacanță, nu sunt obligați să te bage în seamă, e adevărat?
Eu:- Da. E adevărat. Mai ales dacă m-au băgat în seamă tot anul școlar.
Jung:- Dar dacă totuși nu te-au băgat în seamă tot anul trecut și nu te mai bagă în seama nici în vacanță, ce faci? Îi lași așa?
Eu:- Nu știu, începe să mă deprime situația.
Freud, lui Jung:- Treci repede la birou și scrie diagnosticul: personalitate dependentă, depresivă și narcisico- borderlină. Ai scris?
Jung:- Da.

Eu:- Nu scrii și dacă sunt introvertită sau extravertită?

Jung:- Nu, nu se mai poartă. 
Freud:- Dă repede să semnez până nu se stinge și ultimul felinar stradal. Mie. Gata! Poți pleca. Am ditamai cârdul de isterice la ușă și ditamai roiul de demenți delincvenți la fereastră. Pa! Ne auzim la Cinema!

Lui Jung: Te ocupi tu de isterice și eu de delincvenți? Am mai multă experiență. 

Jung:- Da. De acord. De undeva trebuie să încep. Experiența nu o dobândești în fotoliul de lectură. 

Eu:- Pa băieți! Ne vedem la Cinema. Nu ne auzim. Cinemaul nu e Radio, e altceva, a mai evoluat lumea, anul 2001 nu e anul 1901. Iar anul 2025 nu e anul 1925.  Nu mă dau mare, zic și eu...

Lecție de scrimă

 

Mr Brasil: - Începem cu Egiptul antic.
Dorel:- De ce nu cu Grecia antică? E leagănul civilizației. Și așa nu prea ne-ai lăsat să dormim.
Mr Brasil, mie:- Ai băut cafeaua aia?
eu:- Aproape.
Mr Brasil:- Hai, bea-o! La prima lecție, absența te va urmări tot cursul.
eu:- Da.
Mr Brasil, lui Dorel:- Eu sunt maestrul de scrimă, nu tu.
Dorel:- Da.
Mr Brasil:- Acum, că v- am adus la același numitor, vă anunț că vom înainta dialectic. Eu întreb, eu răspund.
eu:- Platon zice că în dialectică e nevoie de cel puțin doi.
Mr Brasil:- Platon zice multe ca să scape de foloweri, eu nu mă mai încurc în răspunsurile greșite. Va trebui să rețineți mișcarea corectă, nu cea greșită. Aici e mai bun Aristotel.
Noi, în cor:- Da.
Mr Brasil:- Întâi poziția picioarelor! Ce etichete folosesc sclavii pentru a descrie un faraon? Dați răspunsuri scurte, clare și distincte, nu vă repetați ca nătângii de la clasele a 9 a.
eu:- Stăpân de sclavi.
Dorel:- Cu plete.
eu:- Slab, atletic, fără celulită.
Mr Brasil:- Am impresia că ai copiat o parte din răspuns. Răspunsul trebuie să fie original, mai ales dacă e greșit.
eu:- Da. Am copiat faza cu celulita. Nu prea m-a interesat niciodată.
Dorel, curios:- Nici la femei ?
eu:- Nu.
Dorel:- Măi să fie!
Mr Brasil:- Lăsați palavrageala și continuați.
Dorel:- Așezat pe tron.
eu:- Cu femei prin preajmă.
Dorel:- Și cu bărbați tineri.
eu : - Unii sunt foarte mici, să știi. Cel puțin la înălțime. Și înconjurat de antilope, pisici, păsări, scarabei și vase cu semințe.
Dorel:- Normal, doar el e faraon. Și faraonii au nevoi elementare.
Mr Brasil:- Ok. Am înțeles nivelul de la care plecăm. Acum zic eu: - Un faraon nu e un om oarecare. Etichetele nu țin de intelect, ci de facultatea de judecare. Ele sunt:-
1. Enorm
2. Foarte întins
3. Îndelungat
4. Permanent
5. Foarte uscat
6. Primul și ultimul
7. Nesătul
8. Neliniștit.
9. Neacceptat.
10. Foarte afectat.
11. Diferit complet de toți din jurul lui, în special prin bijuterii.
12. Calculat.
13. Macheat altfel.
14. Fără nicio apărare în fața istoriei viitoare.
15. Incapabil de altceva decât matematică.
16. Dramatic, dar nu comic. Fundamental tragic. Asta se vede după culori, nu după servitori.
Dorel:- Pot să zic și eu: Imens, sacadat.
Mr Brasil: - Touche!
eu: - Unic.
Dorel:- Ai! Touche!
eu: - De ce ai zis fără început și fără sfârșit? Așa e Dumnezeu.
Mr Brasil:- Un faraon nu este doar stăpân, ci și stăpân sângeros. Dacă uită că e stăpân, uită și că e sângeros. Deci, puterea faraonilor este limitată și dependentă de memorie: când ai putere, uiți că nu o aveai înainte, iar când nu o mai ai, uiți că ai avut-o la un moment dat. Pentru oamenii obișnuiți așa se manifestă memoria puterii. Dar pentru faraoni nu există memoria puterii. Ei nu trebuie să aibă memorie decât până le dictează sclavilor ce au de gând. După aia, memoria trebuie întreținută continuu prin scrierile sclavilor.
Dorel:- Deci sclavii au fost cei care au scris istoria? De aia are orice lecție de istorie un cip în ea. O copiezi, uiți că ai copiat-o, o mai copiezi o dată, pierzi caietul, o mai copiezi, dar de la coleg, parcă nu e aceeași lecție, e ceva diferit, unele chestii lipsesc, de altele n- ai auzit niciodată, dai lucrare, ai învățat de la coleg, în loc de 10 iei 3, cauți alt coleg, e mai bun ca tine, a luat 6, copiezi de la el, iei un 5 cinstit, nu 10,  ai copiat deja lecția de vreo 8 ori, ar trebui să nu te mai lovești de ea, dar uite că nu e așa, dai ora următoare alt test, ca prin minune, dai de caietul tău, conspectarea lecțiilor a încetat înaintea lecției din care dai test, repeți din caietele colegilor, una peste alta, înțelegi câte ceva, sunt și fraze comune, dar amândoi au lacune, până la urmă te alegi tot cu un 5, dar după un efort de descifrare a informației istorice istovitor. Te hotărăști să nu mai lipsești.
Mr Brasil:- Cam așa ceva, doar că la egipteni, unele fraze mai lungi erau înlocuite cu desene.
Dorel:- Touche!
eu:- Pot să mai beau o cafea?
Mr Brasil:- Da, și adu- ne și nouă. Explicația înțelegerii lui Dorel m-a secătuit de energie. Atât pentru azi!
Dorel:- Vrei să- ți desenez? E mai ușor.
Mr Brasil:- Ce să- mi desenezi? Spirala zborului pe Lună sau ciuperca atomică?
Dorel:- Nu. O jumătate de floricică.
Mr Brasil:- Panaramo! Suntem la egipteni, nu la indieni.
eu:- Touche!
Dorel:- Măgărițo! Și cu mine trebuie să ții, nu doar cu profesorul, cum fac toate elevele lui! În cafeaua mea pui frișcă, îmi place!
Mr Brasil:- În a mea nu pui zahar tu! Îmi pun eu. Încerc să evit excesele vara.
eu:- Da. Bine. Așa fac.

Dorel:- Cum se zice când vrei să faci pe plac stăpânului? Sire? Majestate? Serenissime? Luminăție? 

eu:- Bombo!

Mr Brasil: -... Nică? 

eu:- Da. 

Ei:- 😍🤩

eu: - Gata! Plec!

    ☕☕☕🍚🍶

  -----------------------
💁

Când pierzi un prieten bun

 Când pierzi un prieten bun e ca și când ai pierde o operă de artă la care ai muncit îndelung. 

Care îți place atât de mult încât vrei să nu ajungă niciodată pe mâini străine. 

Pe care nu vrei să o pui în vânzare chiar când ești muritor de foame. 

Când pierzi doi prieteni buni ești prea obosit ca să mai explici celorlalți de ce ești mereu singur. 

 Când pierzi trei prieteni buni, înseamnă că ai greșit gașca. Întoarce- te și ia - o de la capăt. Cel puțin o dată în viață ți se va da ocazia să retrăiești trecutul.

Când crezi că nu mai există oameni pe planetă, ci toți sunt niște animale, e suficient să te uiți în oglindă. Fix când vei fi în momentul de maximă intimitate cu tine, va suna telefonul. Aici nu știu să vă zic dacă e de bine. Eu de obicei nu răspund la telefon în momentele de maximă intimitate cu mine. 

Shawshank Redemption

 Povestesc un film

Regia: Frank Darabont

Scenariul: Stephen King, Frank Darabont

In rolurile principale: Morgan Freeman, Bob Gunton.

Muzica; Thomas Newmann
Daca la Hunt, prietena mea veche ar fi spus, când ar fi văzut afișul: -WoW!, la filmul Închisoarea îngerilor, prietenul meu vechi ar fi spus: -Woke!

 Argumentez imediat:
În primul rând, vorba lui Fabian, muzica este a compozitorului care a compus și muzica din Îngeri in America. Mi-a plăcut atât de mult atunci, încât mi- am descărcat nu știu câte albume de pe Torrente și le-am ascultat obsesiv.
În al doilea rând, vorba unui sociolog la modă, filmul este Woke pentru că este sociologic. Tratează, în ordinea inversă a capitolelor din manualul de liceu, problema: infracționalității și a instituțiilor totale, delincvenței, corupției, statului și organizațiilor, religiei, educației, familiei, grupurilor de toate felurile, conștiinței colective, reeducării și resocializării etc. Ar trebui vizionat, nu are scene de nuditate hetero, dar are scene de viol homo, deci este cam dur pentru elevii de liceu. Pentru adulții care predau la liceu este și mai dur, deci nu îl voi vedea nici anul viitor în Sala de Muzică, împreună cu elevii din trei clase simultane și trei profesori care stau cu sufletul la gură, voi mai aștepta să crească oamenii și să se ridice calculatoarele și video proiectoarele de pe podele. 

Marți, 15.07.2025
Povestesc

    Acțiunea se petrece într- o închisoare de maximă securitate. Cel care povestește este un negru care l- a prins pe personajul principal, Andy Dufresne, de la început, încă din ziua când a ajuns acolo. Negrul, Red, ❤️🥰❤️, este și el deținut. Acolo toți sunt închiși pentru crime destul de grave.
Deci, avem deocamdată un alb, personajul principal, și un negru cel care îi studiază comportamentul și, vorba lui Heidegger, metoda, adică drumul spre adevăr. 
Negrul este cărăușul deținuților. Contra procentului de maximum 20%, el procură deținuților orice, de la chestii normale, medicamente, țigări, până la chestii ilicite, droguri, cărți, afișe, obiecte contondente.
Filmul începe când albul este de meserie contabil într-o bancă, e căsătorit și coarda de nevastă- sa îl înșeală. Într-o noapte, pune mâna pe un pistol cu gândul să o termine cu viața, ori a ei, ori a lui. Dar înainte să ajungă acasă, se îmbată mangă. Stă ce stă în fața casei, în mașină, își imaginează un futai pasional și adoarme. Când se trezește, pornește mașina și aruncă pistolul într- un lac. Intră în casă, o găsește pe nevasta- sa și pe amantul ei, așezați regulamentar în pat, cu fața în sus și cu câte un glonte în cap.
Bineînțeles, este primul suspect, nu poate explica de ce pistolul din lac a dispărut și nici unde a fost în orele crimei. Argumentul cu a dormit în mașină nu ține. E condamnat la două sentințe pe viață.
În închisoarea unde ajunge, toți sunt nevinovați, deci nu poate repeta prea des că e nevinovat, i se râde în nas. Își dă seama că viața de închisoare nu presupune doar să nu te mai vezi cu prietenii, rudele și colegii, să nu mai ieși la o bere sau să te ocupi de meseria pentru care ai făcut studii și ai  și experiență, ci să reziști viu și normal la cap. Între gardieni și deținuți este o luptă continuă, dar și între deținuți ura este maximă. Cei nou veniți, plevușca, sunt puși la probe dure, încă din prima zi. Un grăsan plânge după măsa, este bătut până când moare, mâncarea este viermănoasă, igienizarea corpului nu ține seama de sănătate, oamenii sunt de o sălbăticie greu de suportat. Violul este la ordinea zilei, bătaia și disprețul sunt tratamente pe care le aplică atât polițiștii cât și deținuții.
Intuim că filmul are în apele lui adânci o ediție princeps a  Contelui de Monte Cristo, ceea ce îl face previzibil într- un fel și interesant în alt fel.
Deținutul acuzat de dubla crimă, albul, începe să își procure câteva obiecte, presupunem, pentru evadare. Știm asta deja, intuim, dar ne interesează, vorba lui Heidegger, metoda. Un ciocan dăltiță pentru cioplit piatra cu care face mici piese de șah din piatră, un afiș mare cu actrița la modă în acele vremuri alb- negre, Rita Hayworth. Aproape pe nesimțite, albul impune dihotomia bine- rău. Se împrietenește cu bătrânul bibliotecar, Brooks, calculează impozitele polițiștilor astfel încât să le mai rămână niște bani la sfârșitul anului, calculează impozitele întregii închisori, devine o păsărică aurie, care face ouă prețioase, nu mai poate fi pus în pericol. Cine îl bate, cine atentează la fundul lui, este lăsat să se târască fără mâini și picioare tot restul vieții. 
Atât am reușit să văd.
Va urma...
Am pus mai jos o notă cu explicarea conceptului de Woke în cinema.

Notă. Thanks, gemini.com
 Termenul "woke" în cinematografie se referă la o conștientizare și o atenție crescută față de problemele sociale și politice, în special cele legate de justiția rasială și socială, diversitate și incluziune. Inițial, "woke" provine din argoul afro- american și se referea la a fi conștient de discriminarea rasială sistemică.
Ce implică "woke" în cinematografie?
Reprezentare: Se pune accent pe includerea unui spectru mai larg de personaje din diverse medii etnice, genuri, orientări sexuale și dizabilități, care au fost subreprezentate sau stereotipizate în trecut. Scopul este de a oferi o reflectare mai autentică a societății.
Abordarea problemelor sociale: Filmele "woke" pot explora teme precum inegalitatea, discriminarea, justiția socială, drepturile omului și impactul acestora asupra indivizilor și comunităților.
Provocarea stereotipurilor: Se încearcă demontarea stereotipurilor existente și promovarea unor personaje complexe, cu mai multe fațete, care depășesc tiparele tradiționale.
Perspective noi: Se oferă platforme pentru voci și povești care au fost marginalizate, permițând o diversitate de perspective să fie aduse în prim-plan.
Controverse și critici:
Termenul "woke" a devenit adesea un termen peiorativ, în special în discursurile politice și culturale. Criticii "cinematografiei woke" susțin că:
Ideologia primează asupra poveștii: Unele filme sunt percepute ca fiind prea "predicatoriale" sau că pun agenda politică înaintea calității narative și a divertismentului.
Includere forțată/Tokenism: Se critică introducerea "artificială" de personaje diverse doar de dragul diversității, fără ca acestea să aibă o dezvoltare profundă sau un rol semnificativ în poveste (fenomen numit "tokenism").
Alienarea publicului: Unii susțin că această abordare poate aliena anumite segmente de public care simt că li se impune o anumită ideologie sau că filmele devin prea "politice".
Simplificarea problemelor complexe: Se poate reproșa că unele filme simplifică excesiv probleme sociale complexe, oferind o înțelegere superficială.
Exemple și context:
Filme precum "Barbie" (criticate de unii ca fiind "woke" din cauza mesajelor feministe) sau relansări de francize cu personaje principale feminine sau din minorități (cum ar fi reboot-ul "Ghostbusters" sau personaje diverse în "Star Wars") au stârnit dezbateri intense pe tema "woke".
În esență, "woke" în cinematografie reflectă o schimbare culturală și o cerere pentru o mai mare responsabilitate socială și o reprezentare autentică în media. Deși intențiile sunt adesea pozitive, implementarea și percepția acestor schimbări pot genera discuții și polarizare.

Miercuri, 17 iulie 2025

Închisoarea îngerilor

Continuare

   În închisoare, Andy, albul, personajul principal ia cunoștință, încă de la sosire, cu cele două legi care te fac treptat un resocializat: citirea zilnică a Bibliei și ascultarea de director. Sufletul e al vostru, zice directorul cartezian, iar pielea voastră a mea!

Bătrânul Brooks, bibliotecarul, după 50 de ani de detenție, pentru comportamentul său exemplar, este exmatriculat, adică este eliberat condiționat. I se dă un apartament și o slujbă, să pună cumpărăturile clienților în pungi când ei sunt la casă și plătesc. Lichelele de clienți mai și comentează, ba că punga nu prea ține, ba că una e prea plină și alta mai mult goală. Să fi fost la Lidl sau la Kaufland în zilele noastre, cu cârdul de clienți în spate, nu mai ziceau nici pâs!

Bătrânul bibliotecar este un personaj fain. Nu știu cum să explic, voi folosi un termen învățat din revista Cinema de la Radu: Gag. Când Andy Dufresne merge la prima cină, în orez găsește un ditamai viermele. Bătrânul Brooks i- l cere. Ne așteptăm, după gesturile lui, să îl mănânce, mai ales că îl verifică cât e de "copt" și când vede că e grăsuț și mărișor, mă refer la vierme, se bucură. Dar bătrânul avea în buzunarul interior un puiuț de cioară căzut din cuib, care deschide flămând gura și bătrânul i- l dă să- l înfulece. Această scenă este, după părerea mea, un gag. Acest pui îi ține de urât bătrânului ani de zile, până la trista eliberare. 

În lumea de afară, bătrânul e nefericit, știa de dinainte că va fi nefericit, le scrie scrisori dese colegilor lui de nelibertate și le povestește una alta. În cele din urmă se sinucide. Negrul spune, când află vestea: Aici ar fi trebuit să moară (alături de noi, care l-am cunoscut, prețuit și iubit, nu printre oamenii liberi care l- au disprețuit și obosit). 

Nu numai bătrânul scrie scrisori, ci și Andy, care primește aprobarea să sâcâie Guvernul pentru înființarea unui centru cultural, a unei biblioteci noi, spațioase, cu cărți suficiente pentru deținuți. Timp de 6 ani nu e băgat deloc în seamă, după acest interval, primește aprobarea și 200 de dolari pe an. Continuă să trimită un număr dublu de scriori și bugetul pentru gestionarea bibliotecii ajunge la 500 de dolari. Se înființează biblioteca, se fac donații, se cumpără la preț redus, la kilogram și la ofertă-  cărți de toate categoriile, de la literatură la artă și meșteșuguri,   iar deținuții ajung să silabisească și ei titlurile cărții lui Alexandre Dumas, Contele de Monte Cristo, Aventurile lui Tom Sawyer, etc. Dufresne e fericit. 

Directorul folosește deținuții, mână gratuită de lucru la tot felul de lucrări, de la cele comunitare, personale până la proiecte naționale, cum ar fi  construirea unei autostrăzi. Banii din șpăgi și atenții sunt învârtiți de Andy, spălați și puși în circulație legal. Buzunarele de la sacoul scrobit al directorului ajung din ce în ce mai rotunde și mai greu de netezit cu fierul de călcat. Cu alte cuvinte, nu numai pielea lui Andy este la cheremul bățului directorului, ci și pielea directorului e cam pe bățul lui Andy. 

Într-o zi, Andy Dufresne intră în biroul directorului, se încuie pe dinăuntru și pune la difuzorul din curte, unde deținuții în mod normal auzeau ordinele și răcnetele disciplinare, deci pune aici Nunta lui Figaro de Mozart. Vocea divină a sopranei taie în două lumea ca o aripă de înger și lumina suavă a bucuriei țâșnește câteva minute în inimile tuturor.  Bineînțeles că după această acțiune temerară stă 2 săptămâni la carceră, unde o zi e cât un an. Dar nu- i pasă, muzica angelică îi ține de urât. 

Mai e ceva interesant, tot un gag. Are loc un meci de fotbal 🏈 între echipele a două închisori, dar pentru că Andy e cel mai bun contabil, stau la coadă la calculat impozitele și jucătorii și adversarii lor, într- o armonie  greu de realizat disciplinar. 

Apare un personaj nou. Un infractor tânăr, căsătorit, care are și o fetiță. Andy reușește să pregătească pentru bac mai mulți deținuți, să îi facă să termine cu brio liceul. Acest tânăr, închis repetat pentru tâlhărie, îl roagă să -l pregătească și pe el. Se dovedește că este foarte inteligent. Până aici am văzut. 

La împlinirea a 10 ani de detenție pentru Andy și 30 pentru colegul lui negru, cei doi își fac cadouri: Andy îi ia negrului o muzicuță, pentru ca muzica să mai fie, iar negrul îi ia un afiș cu Marilyn Monroe, pentru ca frumusețea divelor să mai fie. 

Va urma...

Joi, 17.07.2025
Închisoarea îngerilor,  finalul filmului.
Red, așa îl cheamă pe negru, meditează într- o zi asupra celor 30 de ani petrecuți în închisoare: Am pierdut ceea ce era esențial în toți acești ani!
Dufresne îi spune, tot la un moment dat:- Uneori ești nevoit sa alegi între viață și moarte. Asta este ceva esențial.  Eu, zice el, îmi doresc să fiu viu. Asta înseamnă să trăiesc într- un mic orășel pe malul Pacificului, să- mi meșteresc o barcă de pescuit și o colibă pe malul apei și să prind, împreună cu prietenul meu cel mai drag, răsăritul și apusul soarelui. Bine, nu chiar cu cuvintele astea îi spune lui Red ce își dorește pentru partea a doua a vieții sale, care este condamnată la două sentințe pe viață la Sing- Sing.
Continui povestirea filmului
În închisoare ajunge un tânăr, Tommy, derbedeul care fura televizoare, mașini și alte obiecte care la vremea aceea erau rare și aveau ceva preț. Tommy e analfabet, vrea să ia bacul,  ascultând de sfatul lui Dufresne, care îi atrage atenția că nu se prea pricepe să fie hoț ,  din moment ce de atâtea ori a fost prins în flagrant și a făcut turul tuturor pușcăriilor de pe coastă.
Tommy,  ajutat de Andy învață să scrie și să citească, se pune cu burta pe carte, bagă ecuații și alte  probleme și dă bacul. E cam dezamăgit de el însuși, ar fi vrut să nu facă deloc greșeli, dar uite că nu e perfect. Într- o zi,  la o șuetă între pușcăriași îi spune lui Red, apoi lui Dufresne și în final, directorului, un adevăr șocant: într- una din pușcării stătuse în celulă cu....adevăratul ucigaș al nevestei lui Andy și al amantului ei, care îi omorâse prostește, din invidie, fără conștiența acțiunii și fără regrete. Se distrase la gândul că fraierul de bărbat al femeii fusese închis în locul lui. Andy începe să spere că i s- ar putea face dreptate în mod oficial, ar putea avea loc un proces, Tommy ar depune mărturie, Andy ar fi reabilitat cu scuzele de rigoare pentru cei  20 de ani de închisoare făcuți din eroare. Dar nu, directorul nici nu vrea să audă, nu- l poate pierde pe Andy, cine se mai ocupă de spălarea banilor lui, îi dă de înțeles că dacă mai tulbură apele, îi va distruge biblioteca, îl va măcelari fizic și psihic, punându-l zilnic pe farfuria violatorilor și îi va șterge orice nădejde în existența binelui pe lume. Deocamdată îl bagă repetat la carceră ca să îi scoată din cap prostia cu rejudecarea cazului lui. Tommy ia bacul, onorabil pentru un pușcăriaș fost analfabet, cu 7.
Însă în aceeași noapte, directorul îl cheamă în curtea interioară a închisorii, îi dă o țigară, noi știm că aceast gest prietenesc este sentința, îl întreabă dacă e adevărat că altul a ucis cuplul amanților, el zice că da, îl întreabă dacă ar depune mărturie, Tommy zice din toată inima: O, Doamne, Da! Și atunci directrului face un semn gardianului, care de la o fereastră din întuneric îl împușcă pe aiuritul temerar.
Andy află, în carceră fiind, că Tommy a murit  pentru că a încercat să evadeze. Peste chipul lui asprit de suferință coboară lumina lunii negre și geniul bărbatului începe să lucreze în taină eliberarea și răzbunarea.
Îi dă de înțeles lui Red că îl prețuiește și că îl vrea lângă el, pentru tot restul vieții, acolo, pe malul oceanului. Îi indică un loc, undeva departe, lângă un stejar, unde va găsi un pachet special pentru el. Red e neliniștit, se teme că Andy a atins podeaua suferinței și nefericirii umane, așa că stă de veghe toată noaptea. La cină vorbește cu ceilalți deținuți despre nefericirea lui Andy și despre temerile lui, dar nu il toarnă, nu pune pe el camere de supraveghere și nici gardieni suplimentari la ușă celulei, ca să împiedice un eventual gest imprudent.
La rondul de dimineață, Andy nicăieri! Gașca de polițiști intră în celulă împreună cu directorul, încearcă toți o explicație logică, dar nu ține. Descoperă din întâmplare că sub afișul  lui Racquel Welch era .... un gol. Un tunel lung, săpat cu răbdare, timp de 20 de ani, le indică tuturor că Andy e liber.  Prin conducta de vidanjare, prin râuri, păduri, râpe, Dufresne zboară spre libertate cu 350.000 de dolari, comisionul lui de contabil eficient și inteligent.
Red, în al 40 lea an de detenție, la evaluarea anuală, i se pun aceleași stupide întrebări, dovadă că nici la ei testele nu se mai adaptează, omologhează, ești întrebat la 15 ani și la 55 de ani dacă ai fugit vreodată de acasă și dacă ești sufletul petrecerilor, ca la noi, deci Red își ia inima în dinți și le trântește un adevăr dureros psihologilor, psihiatrilor și altor specialiști în reeducare: nu mă mai interesează dacă sunt aici sau în altă parte. Ba chiar e mai bine că sunt aici, afară e mai trist. Este, spre surpriza lui, eliberat condiționat, i se dă același apartament în care a stat Brooks până s- a săturat să stea, i se dă același tip de serviciu, să așeze cumpărăturile clienților în sacoși. Seara se uită la grinda unde Brooks își scrisese numele, disperarea îl încolțește, braț la braț cu frica de oamenii liberi și, într-o zi, din întâmplare, își amintește dialogul lui cu  Andy legat de alegere: să fii viu sau nu. Atunci își îndeasă pălăria pe cap, abandonează oferta statului, apartamentul și serviciul, trece granița aproape ilicit și caută stejarul. Găsește, exact cum i-a spus Dufresne, piatra neagră și sub ea o scrisorică cu invitația de a veni în orășelul de la Pacific. Lângă scrisorică, o sumă frumușică de bani, suficientă pentru călătorie și o oarecare demnitate de musafir.
Filmul se termină cu happy- end, pe malul marii, cei doi prieteni se îmbrățișează sub cerul limpede al amiezii și învăluiți în briză răcoroasă a mării unduioase.
În ceea ce privește răul, o termină prost, unii sunt împușcați, alții se împușcă singuri și alții sunt pur și simplu arestați pentru corupția de cel mai înalt nivel.
Filmul se termină cu câteva fraze frumoase despre speranță, una dintre virtuțile creștine. Este un film bun🗺️, fiecare 5 minute sunt o lecție de viață.
Ar fi fost fain ca Thomas Newnann să îi fi dat ocazia lui Red să cânte o melodie la muzicuța primită de la Andy.
Mi- a plăcut. Emoția artistică pe care o simți este  puternică și caracterele oamenilor sunt foarte frumoase.
Sper că nu v- am plictisit. Dacă da, sorry.
Vizionare plăcută!
Eu am de gând să îl mai văd odată, la un moment dat, în primul rând pentru că mi- a plăcut la nebunie Contele de Minte Cristo și pentru că mă gândesc la frate- miu, Costi, care a fost și el un Tommy și, ca orice Tommy, te face să urli pe interior când auzi că nu mai e.

Filmul e ca un basm, dar nu adormit copiii, ci de trezit adolescenții. 

Heat

 Povestesc un film- Heat, 1995, în regia lui Michael Mann.

A fost o afacere profitabilă, s-au investit 60 de milioane de dolari și s- a câștigat mai mult de 200%.
Filmul are o distribuție, vorba unei vechi prietene- WoW! Al Pacino, Robert de Niro, Val Kilmer- în floarea vârstei și plini de virtuți (și vicii, deoarece este un triller).
Apare și Natalie Portman la vârsta la care elevii dau examenul de capacitate și sunt stresați că nu-și găsesc elasticul de păr, fix când trebuie să vină tatăl natural în vizită. 
Am să povestesc doar primele minute pentru că doar atât am văzut. Restul, sper, mâine. 
Începutul este ca într-un scenariu:
Characters:
1. Robert de Niro e primul personaj. Apare în uniformă de șofer pe ambulanță, traversează secția de urgență a unui spital, ne dăm seama că nu e autenticul șofer, inginerul de imagine plimbă camera, care e totuna cu coada ochiului personajului, și ne trimite către un monitor care monitorizează crizele pacienților. Plin de monitoare în 1995 în urgența unui spital american!
Robert de Niro ajunge la o ambulanță din parcare și pleacă. 
2. Val Kilmer- bărbat tânăr, cu alură de muncitor pe șantier, pletos, blond bineînțeles, cu bust modelat la sală, ajunge la un magazinaș, de unde cumpără o cutie lunguiață și grea, cu cifre și litere ștanțate pe ea. Te prinzi că nu transportă pufuleți sau dropsuri cu stafide pentru că tranzacția nu e ieftină și ea se petrece și legal și ilegal: este legitimat și întrebat dacă plătește cu carte de credit sau cash. Deci existau în 1995 cărți de credit.... Parcă mi- e dor de vremurile când salariații stăteau la coadă la Casierie, luau bani de două ori pe lună, deci două cozi pe hol, sub ochii elevilor care conștientizau că meseria de profesor e totuși o meserie plătită, deci prilejuri de glume și socializare emoționantă, pentru că mereu, așa cum azi e la semnarea convocatorului de la Consiliu, pe unii i- a interesat dragostea și pe alții banii.
Dar să revin la oile mele 
Probabil pachetul are arme, agheuri, mitraliere, kalasnicoave, katiușe, ruslani și ludmile și alte obiecte pline de potențiale crime. 
3. Al Pacino își fute amanta (sau nevasta). E o scenă cu nuditate, sex languages și substances, deci filmul nu e recomandat elevilor indiferent de cât insistă. Spun că e și cu languages pentru că e o scenă în care, fiind implicat un mare actor de teatru, numărul replicilor de după sex e destul de mare. Femeia își aprinde o țigară, iar el, sub duș se pregătește să plece prin traficul aglomerat, poluant și periculos, spre serviciul unde îl așteaptă criminali și victime. Al Pacino e polițist și rezolvă cazuri în care sunt implicați infractori "foarte buni". Cazurile cu mafioți de duzină le lasă poliției locale. 

Acțiunea

Are loc o ambuscadă în care sunt avariate mai multe mașini, câteva mici (bine și ale polițiștilor care vin la fața locului și care, din dorința de a clasa repede cazul, își bușesc două mașini) și 3 mari: o ambulanță incendiată, o mașină blindată răsturnată și o mașină de descarcerat, cred. 
Mașina blindată transportă pachete cu certificate de proprietate, număr acțiuni 100%, valoare mare. Mașina de descarcerare se izbește în ea, din ambulanță coboară câțiva mascați și lunetiști, pachetele cu acțiuni sunt furate, cetățenii cinstiți sunt uciși, bandiții urcă într- o mașină obișnuită și pe- aici ți- i drumul! 
Robert de Niro se întâlnește cu un mafiot, mare în rang, îi dă acțiunile și îi spune să le revândă proprietarului de drept, mai scump cu 40% și să nu- i mai ceară alți bani!
Al Pacino preia cazul.
Val Kilmer- e la un bistro cu ceilalți colaboratori și pe cel mai prostănac dintre ei, Robert de Niro îl trage de păr și îi dă și câteva după cap pentru că a omorât oameni nevinovați. Are dreptate aici. 
Atât am văzut.
Atât am înțeles. 
 Mai scriu în viitorul apropiat despre film, e fain. L- am mai văzut, dar nu mai țin minte nimic din el, mi- a rămas parcă un sentiment de tristețe, pentru că, la fel ca în filmele cu eroi asiatici, la final se întâlnesc față în față cei mai buni și nu pot rămâne în viață amândoi, decât maximum unul. Dacă aș fi matematician, aș asemăna această operațiune cu o funcție. 
Aici este un articol despre film, e de pe Wikipedia și e destul de documentat. 
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Heat_(1995_film)
 

Continuare
II. Heat

Joi

3.07.2025

M-am trezit cu miros de mare în nări (alge, scoici, briză, fântîni arteziene venețiene). Azi a fost caniculă, Caldură mare, monșer, cum ar zice conu' Luca (sau Ioancu). Heat! cum ar zice Michael Mann. 
Continui povestirea filmului 
Am subliniat în partea anterioară că pe Robert de Niro îl enervează unul din tipii din echipă, cel care a complicat infracțiunea, dintr- un jaf ușor de mușamalizat, într- o triplă crimă. În braseria unde se opresc să mănânce o plăcintă și să regleze partea cu banii, Robert de Niro îl bușește binișor pe individ, dar nervii nu i se consumă cu datul lui de două ori cu capul de masă, ci continuă și pe alee, cînd îi mai dă un pumn în stomac și se pregătește să- i zboare creierii. Mașina poliției, dintr- o intuiție, care se consumă însă repede, face un rond prin parcare, dar nu îi vede. Pleacă însă cu sirenele pornite, probabil pentru prioritatea de trecere în intersecție, prilej care îl face pe banditul fricos și periculos să își ia tălpășița exact în momentul de neatenție al șefului. Știți de la Psihologie că atunci cînd ești acuzat de neatenție, de fapt ești atent, dar la altă chestie care îți captează atenția, într- un mod fie mai cicălitor, fie mai interesant.  
Scuzați paranteza didactică. Trebuie să mă obișnuiesc cu viitorul încă din vacanță. 
Revin
 Urmează două scene oarecum similare ca mesaj. Indiferent câți bani vin peste noapte, oamenii în general trăiesc într- o singurătate îngrozitoare. Robert de Niro stă în fața ferestrei. Pe geam se vede pomontoriul, marea e ușor agitată. Întindere nesfârșită de apă, prietenă fidelă, empatică și îngrozitor de rebelă. 
    Val Kilmer e acasă. Nevasta, frumoasă ca o păpușă, cum au toți mafioții, stă pe marginea piscinei. El intră, o sărută, mai bine nu se oprea aici, părerea mea, și îi spune să se îmbrace, merg la o petrecere. Nevasta stă în mână cu cei 9000 de dolari și face o scenă cum că suma e prea mică, că nu e suficient de impunător, că ar trebui să facă și să dreagă ca să aibă mai multă recunoaștere din partea colegilor, șefilor, etc. Ăsta se enervează, îi zice de mai multe ori să se îmbrace și să plece, ea nu, are de dezbătut, de argumentat, de comunicat. Val Kilmer tocmai a fost în plin balamuc, cu jaful, crimele, poliția pe urmele tuturor, îi sare țandăra, sparge câteva obiecte casante, mai sparge câteva și încă vreo două și pleacă. În urma lui, nevasta îl amenință că îl părăsește și îl ia și pe Dominick cu ea. Alți nervi, pe alee spre mașină, alte trânteli de obiecte....
va urma....  

III.  Heat
🏈și La mulți ani de Ziua Americii🎥

4.07.2025

Vineri 

continuare
    Nici nu știu cum să încep, vorba papagalilor care asistă la scene domestice...
Scriu pe personaje, îmi este mai ușor.
1. Pacino, pe care îl cheamă în film Vincent, rulează spre casă. E noapte deja. Are părul perfect pieptănat și află de la un subordonat că explozibilul care a avariat ambulanța este ceva ușor de procurat: în câteva state ”se dă pe bază de permis de conducere”. Ajunge acasă, se așează cu spatele la masa festivă pregătită de nevastă (sau amantă). Asta coboară scara, are fizionomia lui Demi Moore, chiar am crezut la început că e ea, dar cînd m- am uitat pe distribuție am văzut că nu.
Deci, nevasta coboară scara și începe să se ia de el, că a întârziat la cină 4 ore. El sare și o pune la punct vis-a-vis de fostul soț, un bou care trebuia să vină și să- și viziteze fiica și n- a mai apărut. Atacul continuă cu de ce a stat așa mult la muncă, el îi spune că drumul până la copanul de rață arsă a fost presărat cu mafioți și cadavre și a durat ceva. Și încă a venit devreme, la cât e de muncă! Ea urcă scara din nou, el îl mai face odată tăntălău pe fostul soț și dă drumul la televizor. Pe ecran una, ce mai contează ce spune, probabil tot chestii ca nevastă- sa, așa că regizorul ne scutește să aflăm și nu îl mai pune pe Pacino- Vincent să dea drumul la sonor, poate prindem un pic în engleză....
A doua zi, Vincent pleacă să discute cu un informator, un negru tinerel, care îl aburește că nu el trebuia să culeagă informațiile despre cine este implicat în jaful armat, ci fracsu. Rămîne ca seara, Vincent- Pacino să-i/l întâlnească și să afle ce se mai vorbește pe tema evenimentului de ieri. 
2. De Niro e la bibliotecă!
Biblioteca plină, se stă în picioare, se umblă printre rafturi, se răsfoiesc cărți, oamenii se mai dau unii la alții și pe criterii intelectuale, nu doar estetice sau economice.
Deci, de Niro răsfoiește o carte, aflăm ulterior că este despre metale. O parașută aterizează lângă el. Din bibliotecă, sar într- un bar sau cantină sau restaurant unde clienții stau cot la cot (nu pot să zic bară la bară), ei nimeresc alături, asta întinde gâtul spre albumul lui, începe să se dea la el, că ce citește, ce lucrează, de unde este, cum stă cu singurătatea, etc. El nu prea are chef de socializare, are pe cap crimele anterioare și jafurile viitoare, îi explică didactic că el nu e singuratic, ci singur, ceea ce e cu totul altceva, dar tipa e drăguță și singuratică, cam ca el de adultă, așa că merg amândoi la ea acasă. De pe fereastră se vede Las Vegasul sau New Yorkul plin de lumini și el îi spune că există niște alge fosforescente în Insula Fiji, odată și odată va ajunge acolo să facă baie în mare fără tricou, fără izmene, fără șosete și să se umple de aripi și efecte. 
Dimineață devreme; de Niro are un moment de piua. Se uită la tipa cu care a petrecut noaptea, ea doarme buștean, el o privește și vedem pe un ecran posibil cum îi povestește pe mess celui mai bun prieten că e sigur, ea e aleasa, s- ar însura cu ea, da, a fost mișto noaptea trecută și ar fi fericit toată viața, etc, etc. 
După aia pleacă la el acasă.
3. Pe podeaua imensei vile transparente de pe faleză a lui de Niro doarme Val Kilmer.
 Între cei doi bărbați are loc un schimb de replici oarecum spirituale legate de prezent și viitor. Ambii sunt prinși până peste cap să facă bani. Val Kilmer îi spune că nevasta vrea să- l părăsească fiindcă nu aduce suficienți bani și e mereu sub așteptări. Vorba lui Dem Rădulescu: Dragă, nu mai corespunzi! 
De Niro, oleacă mai bătrân, cu vreo 10- 15 ani decât Kilmer, îl întreabă cum stă cu adulterul, el are pe cineva? Kilmer zice: nimic serios. - Ea are pe altul? Kilmer zice:- nu, sunt sigur!
De Niro e circumspect, se pricepe mai bine la problemele de cuplu și îi e milă de tovarășul lui de hoție, își dă seama că fraierul e cam dependent de  soție.
Conversația se încheie când de Niro scoate de la naftalină un proverb din branșă: dacă vrei să fii hoț, trebuie să poți abandona orice cu 30 de secunde înainte ca mașina poliției să se pună în mișcare, orice însemnând: Orice!
Ăsta e inspirat din Biblie, de la Iisus, 
dar se regăsesc aici și elemente din Buddhismul Zen și din Iudaism.  
4. Mai există un eveniment pe care îl povestesc și care clarifică și trasează direcția unor noi acțiuni.  De Niro se întâlnește cu un tip, ăsta e în scaun cu rotile și cred că e și la pensie, pentru că e în vârstă. A fost funcționar într- o mare bancă, îi vinde pontul unui jaf destul de avantajos: 12,5 milioane de dolari, îi dă detalii legate de infrastructură și de schimbarea pazei. De Niro acceptă și începe să se pregătească.
Însă când dă să plece, o vede pe nevasta lui Kilmer conducând pe scară un individ la costum; la despărțire își iau rămas bun, sărutându- se pe gură, deci nu e frate- su. E un tip diferit de Kilmer, e salariat probabil, sau are afacerea lui sau poate e chiar avocat, politician. În orice caz, pare genul care se duce zilnic la serviciu, nu trăiește din munca la negru ca buimacul de bărbacsu, din pariuri și venituri incerte. 
De Niro intră peste curvă și o amenință cu indexul: dacă nu îi mai dai o șansă, o îmbulinezi! Eu te plătesc! Și pleacă. Animala dă să mai bage niște replici, dar de Niro nu le acceptă.
Pînă aici am văzut. 
...to be continued ...

IV. Heat

Sâmbătă 

5.07.2025

E adevărat, înaintez greu...dar sper că voi ați ajuns deja la final 
Al Pacino, un polițist celebru, urmează să se întâlnească cu informatorul lui și cu fratele acestuia. Merge într- un club underground, trece de tot felul de filtre, se întâlnește cu cei doi negri și află că în jaf a fost și unul poreclit Șmecherul, care e pasionat de furturi de acțiuni. Pe ceilalți nu- i știe. Pleacă din club și sună colegii, care găsesc repede cine- i individul, unu' care făcuse de mai multe ori pârnaie pentru furturi. Le indică polițiștilor să- i supravegheze casa 24 din 24. 
2. E o cină festivă cu toți mafioții care au dat jaful. Vin cu familiile, soții, copii, e o atmosferă ca de Ziua Recunoștinței, sunt toți amabili unii cu alții, mă refer la femeile și bărbații  care sunt cuplați, se fac glume cu copiii, Șmecherul îi dăruiește soției un ditamai diamantul, șparlit bineînțeles, dar ea nu se mai încurcă în detalii. 
Învăluit în atmosfera asta, în care toți sunt afectuoși unii cu alții,  inclusiv nemernica lui Val Kilmer- care stă atârnată de el, pe de Niro îl apucă sentimentul opus lui "nu sunt singuratic, ci singur" și o sună pe parașuta care "e singuratică". Am uitat să vă spun că ea e artistă, desenează coperți pentru discuri, afișe, pliante ca să strângă bani pentru un restaurant.
O sună și stabilește o întâlnire amoroasă cu ea. 
3. De la cina festivă lipsește prostul care declanșase crimele și pe care de Niro îl căpăcise după jaf. Tocmai și- o pusese cu o prostituată minoră. Asta dă să plece, are de mers pe centură, el o întreabă dacă a fost bun puștoaica îi zice că a fost cel mai bun, el nu o crede și o omoară. Deducem din scenă că nu e un infractor care încalcă dreptul la proprietate ca ceilalți, ci dreptul la viață, că o face cu ușurință și din plăcere. Deci e sociopat sau psycho, cum ar zice Hopkins sau Hitchcock. 
După care tâmpitul pleacă să- și caute de lucru la un mafiot, care plasează șomerii pe piața infracțiunilor. 
Atât am reușit azi.
Aaa!.. am uitat ceva care nu e de neglijat. În timp ce echipa lui de Niro e la restaurant, Pacino și câțiva polițiști îi supraveghează. Când ies și se pregătesc să intre în mașini, sunt identificați. În afară de de Niro, toți sunt ultra cunoscuți, închiși de mai multe ori, celebri pentru jafuri. Însă pe de Niro, Pacino nu l- a mai văzut până acum. Toți vor avea instalate microfoane în locuințe și vor fi urmăriți non stop. 

V. Heat

Duminică 

6.07.2025

Povestesc câteva minute din film. 

1. Al Pacino e la o petrecere cu nevasta. Sunt, de fapt, într- un club cu mai multe familii. Dansează cu ea, se simt bine, magnetizați. Primește un mesaj pe pager și pleacă, lăsându- și baltă dorințele. 

Se descoperise crima făcută cu bestialitate de tâmpitul din echipa lui de Niro. Poliția știe că e aceeași manieră de a ucide femeile, deci e un criminal în serie. Cazul revine lui Pacino pentru că e cu atrocități. 

Acasă, nevasta îi face o criză, că lăsat- o cu ghiuleaua pe țeava tunului, care trebuia să o ducă spre Lună și a plecat la serviciu. Se enervează pe ea, iar ea îi ține un spici filosofic cum că felul lui e să fie interesat de curcanul morții, iar ei să îi lase rămășițele vieții. "Nici nu știu de ce mai stau cu tine", zice ea din dragoste. Scena se termină cu o expresie a lui Pacino, care zice ceva de genul:- Ai vrea să fi fost invers?

2. De Niro se întâlnește cu artista desenatoare, e o scenă de îndrăgostiți, plină de tandrețe și speranță în viitor. Îi propune să plece departe, în Noua Zeelandă sau Zanzibar, unde ea să își deschidă un studio, banii nu sunt o problemă, are el, dar vor pleca separat. Ea acceptă și de Niro, fericit, o îmbrățișează și o sărută. Și aici e un pic de filosofia matematicii. De Niro îi mărturisește că până să o cunoască pe ea, gândea timpul că fiind ireversibil și tinzând către zero, dar de când o are în minte îl gândește tot invers, dar tinzând către 25. Adică, vorba lui Nichita, iubito, naște- mă din nou!

3. Gașca condusă de de Niro  jefuiește banca. O parte din echipă e la pândă,  Șmecherul, cel pe care frații negrii l- au identificat și l- au turnat lui Pacino, cel interesat de acțiuni, debranșează clădirea băncii de la curent, Val Kilmer găurește seiful  băncii cu o bormașină, iar de Niro iese din bancă să țină de 6. 

Aici e o fază interesant de explicat de psihologi și psihiatri. Eu aș vrea o explicație, de exemplu. 

Deci, într- o mașină, undeva mai încolo, gașca de polițiști  a  lui  Pacino urmărește pe un monitor jaful, așa cum îl arată camerele de filmat. Kilmer- e în bancă, de Niro în lateralul băncii. Kilmer- aproape a deschis seiful când se întâmplă ceva: Vânătorul își privește prada în ochii. O privește curios, interesat și atras de ea. Atunci de Niro simte, știe, înțelege că a intrat sub avertismentul celor 30 de secunde înainte ca poliția să se pună în mișcare. Intră repede în bancă și oprește demersul lui Kilmer. Se retrag, lasă baltă banii. 

Se vor întâlni a doua zi pentru a regândi situația. De Niro îi avertizează că vor fi supravegheați, microfoane în locuințe, urmăriți peste tot, încearcă să- i demotiveze, dar nu are cu cine discuta. Deci în viitorul apropiat vor părăsi toți țara. Decid să spargă banca în zilele următoare. 

4. Fata adoptivă a lui Pacino, personaj  jucat de Natalie Portman la vârsta când omul e în Generală, nu se întâlnește nici "azi" cu tatăl natural, e dezamăgită și tristă, prilej pentru Pacino să îl mai bălăcărească oleacă, ceea ce îi cam place. 

5. Știm din minutele anterioare că nevasta lui Val Kilmer și- o trăgea cu unul la costum. Și când venea Kilmer acasă, îi făcea scandal că nu aduce decât 9000 de dolari. 

Peste afaceristul ăsta parșiv vine Al Pacino într-o zi, îl bușește puțin și îi dă o misiune, să reia relația cu parașuta lui Kilmer și să- i aducă pe tavă bucățica aia de bărbat al ei, garnisită cu tot cu gașca lui. Având în vedere că e un nemernic și ca afacerist, nu prea poate refuza, poliția îi stă în cârcă. Având în vedere că pe nevasta lui Kilmer de Niro a amenințat- o să-și  ține bărbatul aproape, mafia îi cam stă în cârcă. Nu știu cum se vor descurca în nopțile de amor cei doi măgari, și cu hoții și cu vardiștii! 

Va urma ...

 VI. Luni, 7.07.2025

Heat

Continuare

Două echipe care se urmăresc reciproc. Al Pacino își dă seama că nu doar el și echipa lui au inteligență de copoi, ci și de Niro și echipa lui. Pacino se prinde înaintea tuturor, deci nu întâmplător este șeful. În timp ce polițiștii încearcă să- i ia urma, de Niro, cocoțat pe un acoperiș, cu o cameră de fotografiat ultra performantă pentru acele vremuri (1994, 1995), îi face poze lui Al Pacino. Află, după developarea lor, că este șeful poliției din LA și că este a treia oară căsătorit cu... surpriză! fără nicio surpriză...o tipă pe nume Just-ine. Nici că se putea altfel, la a treia căsătorie. Pentru că e mai toată ziua pe teren, e clar că nu-i poate merge grozav, în general, căsnicia. 

Aici ar fi bun Socrate să îi dea o explicație lui Hermogenes că numele nu sunt convenționale, ci trimit la o esență. 

VII. Heat. 

Vineri, 11.07.2025

Scriu pe personaje. În mod normal, ar trebui să încep cu Neil, adică de Niro, pentru că el urma la acțiune, despre celebra întâlnire confesională a lui cu Pacino în bistro, la o cafea.
Dar am să scriu de fapt despre Val Kilmer- pentru să e cel mai bun Jim Morrison, cu care am făcut, împreună cu Simona, geloși toți băieții, când, în ultimul an de facultate ne- am dus de 7 ori la el, până i-am exasperat și au venit și ei să vadă The Doors. Eram fermecate de Jim, iar ei ziceau, cu ochii- n gol:- Nu e cine stie ce! Ar fi fost buni toți să o înlocuiască pe nevasta din Heat a lui Val!
Să revin la film, scuzați paranteza poate, prea personală.
Scena despre care scriu se referă la atacul băncii.
Din echipa hoților fac parte 4, de Niro, Kilmer, un indian americanizat și Șmecherul.
Strategia este așa:
Indianul trebuie să conducă mașina în care vor fi transportați banii, Șmecherul trebuie să asigure spatele după jaf, Kilmer și Pacino intra în bancă, ultimii trei mascați. Jaful nu se va petrece pe timp de noapte, când nu e nimeni în bancă, ci în plină zi, cu angajați și clienți. 

Cu puțin timp înainte de jaf, indianul cedează nervos, urmărit și amenințat, șantajat să toarne, renunță la echipă, renunță să fie el șoferul care va traversa în viteză  eventualul cordon al poliției, după jaf. Rămași fără șofer, de Niro recurge la un alt personaj care apăruse în film dar nu știam de ce. Un fost coleg de celulă, un negru înalt, blând, conformist, care, ca fost deținut nu prea găsea de lucru și care avea și o nevastă afectuoasă și grijulie, alături de care visa la un viitor de om cinstit, deci pe individul ăsta îl angajează până la urmă o jigodie de patron de restaurant care nu ține cont deloc de calitățile lui de bucătar expert și îl pune la muncă obositoare și îl și persecută. De Niro apelează la el nu înainte de a- l zgudui binișor pe javra de patron. Negrul scoate bandiții din zona de maxim pericol dar moare pe drum, împușcat cu un glonte rebel. Soția află despre moartea lui atunci când la Știri se transmit imagini despre vendetta. 

Daca tot am ajuns la femeile din film ...o bucată de film este despre relația cu femeile care pentru fiecare ajunge pe muchie pe cuțit. 

Nevasta lui Pacino și- o trage cu unul și umblă aiurea, nu mai spală cratițele și se gândește numai la divorț, nevasta lui Kilmer e re-atrasă de bombalăul la costum și pune laba pe ea poliția, care o șantajează să devină ștrotul pentru ditamai merluciul care e barbacsu, diseinerița de coveruri află că de Niro nu e asistent universitar la Arte, ci un mafiot ordinar, deci filmul este acum în punctul culminant. A mai fost în niște puncte culminante până acum, dar, vorba lui Karl Popper, nu erau decât niște culmi secundare. 

Bandiții intră în bancă, își pun cagulele pe cap, scot agheurile din papornițe și culcă la pământ, cu mâinile la ceafă, pe toți din bancă. Iau cheia de la seif, e o cheie obișnuită, cum am eu la debara și deschid magazia cu goldeni. Își umplu cu teancuri trei genți și pleacă. Apare poliția destul de repede, începe focul. Se trage cu nervi, cu sete, cu chef de schimbat încărcătoarele unul după altul, zboară gloanțele pe lângă capete ca petalele de margarete în momentele de delir amoros, cum se întâmplă cu fiecare dintre cei 3 bărbați când se întâlnesc cu damele lor de pică sau cupă. 

Val Kilmer- este rănit destul de grav, de Niro reușește a traverseze ploaia de gloanțe și demarează cu el în mașină până la un adăpost, unde un medic ultra specializat și în mod ultrasecret are obligația să- l reapare în maximum 9 ore. Ceea ce și face. Întâi îi tunde pletele, pe urmă îl găurește și cârpește ca să poată ieși în lume, să se întâlnească cu nevasta, care e constrânsă să- l joace pe Juda sau pe Salomeea, dar în ultimul moment, apelând la o discretă pantomimică, îl salvează. Cu înfățișarea noua și cu acte false, Kilmer trece de barajul de polițiști. Nevasta, creștinată în sfârșit, își permite o cafea oferită de polițistul negru, ipocritul șantajist care se oftică pentru că i- a scăpat pitulicea din laț. 

Trec la Pacino. 

Are loc o discuție între el și de Niro într- un bistro. Se încredințează serios unul pe altul că nu vor renunța, unul la jafuri, celălalt la  vânarea jefuitorilor. Vorbesc despre viețile personale care sunt cum sunt. Aici amândoi sunt pe felie. De Niro pleacă. Pacino urmărește plecarea lui în două situații  diferite, prima dată când îl anunță că va fura, a doua oară când  constată că a furat și că a scăpat din motive care nu au fost obișnuite. 

Există și o a treia plecare de sub nasul lui Pacino a lui de Niro. După ce își ia femeia, banii și nouă identitate și se îndreaptă spre graniță, de Niro afla că individul care i-au turnat poliției a fost Waingro, stupidul care ucidea minore. Se întoarce, intra în hotelul unde se ascundea, provoacă o busculadă pe motiv de incendiu în hotel, și golește în criminal pistolul. Însă poliția și, implicit, Pacino îi iau urma. Aici e o scenă dramatică. Iubita lui, care trebuia să- l aștepte în mașină câteva minute, cu motorul pornit, vede turiștii cum ies alergând. Coboară din mașină. De Niro se îndreaptă spre ea zâmbitor, în sfârșit au scăpat de rău, dar cu o singura mișcare a capului îl zărește pe Pacino care și el îl identifică în mulțime. În acest moment intra în funcțiune legea celor 30 de secunde. Iubirea vieții devine orice și de Niro începe să fugă să- și salveze libertatea în primul rand și  viața în al doilea rând, sau invers....

Până aici am văzut, când femeia trece într- un minut de la extaz la agonie, iar Pacino pornește după de Niro singur. 

A mai fost o scenă, Justine îl părăsește pe Pacino, acesta intra în apartamentul gol și privește panorama orașului, care nu e plină de luminițe, ca marea din insulele Fiji, ci de benzi rutiere, unde alunecă, una după alta, mașinile într- o nesfârșită și naturala urmărire. Constată că nevasta a plecat cu tot ce se putea și dă, din întâmplare, în baie peste fiica adoptivă, adolescenta jucată de Natalie Portman, care tocmai încercase să se sinucidă. O salvează în ultimul moment, are sentimente reale paterne, de afecțiune, de grijă. Pe holurile spitalului se împacă cu Justine, dar se poate ca această împăcare să fie doar temporară, viața lui nu se poate domestici, va fi mereu un hăitaș, ocupat mai mult cu serviciul decât cu familia. 

Al treilea tip din echipă, Șmecherul, este ucis încă de la începutul urmăririi. 

                 📺

  Mai este o scenă care face viitorul și trecutul să fie două pagini ale aceleiași file:

Lui Pacino îi place să se uite la TV. Are un televizor mic, din acelea care se găseau în anii 90 prin bucătăriile gospodinelor, se uitau la seriale spaniole cu Talia în timp ce supravegheau cu celelalte simțuri aragazul cu toate ochiurile ocupate, sau ale gospodarilor care voiau să vadă un meci, în timp ce soția și copiii vizionau Născut să fii artist în sufragerie, deci îi place Tv-ul lui. E, de altfel, singurul obiect personal, celelalte îi aparțin lui Justine, ne dăm seama de chestia asta pentru că atunci când îl părăsește, casa rămâne complet goală. 

Într- o zi vine acasă și o găsește pe parașută cu unul, care, după ce se simțise bine cu ea, se uită relaxat la televizorul lui. Nu poate să bage în el glonțul accidental, dar poate să îi ia televizorul. Ceea ce și face. 

Dar când vede că și femeia a plecat și golanul de de Niro a scăpat, îl apucă nervii pe obsesiile lui, care îi distrugi viața personală și dă de pământ cu nevinovatul obiect într-o stație de autobuz. Sfârșitul unei căsnicii, sfârșitul unei tehnologii!

Vă urma

VIII. Heat

Duminică, 

13.07.2025

Printre niște magazii sau barăci, de forma cubică și colorate în alb și roz, de Niro încearcă să scape de Vincent(Pacino), dar nu reușește.  Decorul se simplifică și se abstractizează, nu mai este niciun om și nicio altă vietate între vânător și cerbul lui. De la o distanță foarte mică, Vincent își țintește victima și îi înfinge în piept toate cele 6 gloanțe, nu în formă de inimă sau fluture, ci prozaic, în linie, de la un umăr la altul. Un idol al nopții se descoase și cade. Cine știe dacă fără el lumea nu va fi mai previzibilă și Justine nu îl va iubi?!

De Niro moare cu încetinitorul, iar în ultimul moment al agoniei îi cere lui Pacino să îl țină de mână, așa cum enoriașii catolici își împărtășesc între ei pacea sufletului, așa cum marii maeștrii transmit ucenicilor darul inefabil al artei, care nu se poate preda, nici fura, pentru că nu este o meserie( tehne) , ci o filosofie de viață, a cărei definiție, de la Platon, poate fi și pregătire pentru moarte. 

Scuze că a durat așa mult să ajung la recunoașterea faptului că acesta a fost filmul care m-a întristat prin sfârșit. L- am văzut la puțin timp după ce a apărut și, într-un fel ciudat, a fost un mesaj legat de viața mea. Nu spun în ce fel, dar așa e.

Daca aveți timp, uitați -vă la el, e mult mai scurt decât am scris eu, două ore jumate. 

Distribuția este pe IMDB.

 
 

Povestesc un film- Collateral, cu Tom Cruise

 

"Collateral este un film thriller din 2004, avându-i în rolurile principale pe Tom Cruise și Jamie Foxx. A fost regizat de Michael Mann, iar scenariul a fost scris de Stuart Beattie.
Filmările au avut loc în Los Angeles, California. Într-o recenzie a HBO, regizorul Michael Mann a declarat că filmarea a avut loc în noaptea 24–25 ianuarie, 2004, de la ora 18:30 până la 5:40.
Actorul Foxx a fost recunoscut pentru performanța sa, fiind nominalizat la premiu Academy Award pentru cel mai bun actor în rol secundar."(Wikipedia)
Povestesc filmul
Max este taximetrist. Are cam 40 de ani, e negru și e un bărbat obișnuit. Mama lui, negresă, normal ( deși eu am fost surprinsă!) e în spital. Tată nu mai are, nu e căsătorit, nu are copii.
Filmul începe când duce cu taxiul o tânără avocată a apărării, cam de vârsta lui și tot negresă. În timpul călătoriei, se plac unul pe altul, ea e stresată, are un caz greu, nu prea poate să-l apere pe client, nu prea are dovezi, probe, poate nici motive, e un caz ca și pierdut. El o încurajează oferindu-i un desen motivațional, o insulă în mijlocul apelor adânci ale oceanului. Impresionată de sacrificiul lui, I🏝️I, tipa îi lasă cartea de vizită.
După ce femeia coboară la birou, în taxi urcă un bărbat cu o servietă, care îl angajează pentru toată noaptea contra sumei de 600 de dolari. Trebuie să îl ducă la 5 destinații diferite, în timp record și în momente precise. Bărbatul care îl angajează e Tom Cruise. V-am zis că îmi place de el. În film e un fel de lup de stepă, gri din cap până-n picioare. Nu e tinerelul șarmant din filmele anterioare, nu apare nicio ispită pe parcursul filmului, este o singură scenă în care interacționează cu o femeie, bătrâna mamă a lui Max, la spital, căreia îi cumpără flori și de la care află că Max o aburește că e șeful unei mari afaceri cu limuzine, când el de fapt e un simplu taximetrist, fricos, obedient și cu o minte mai curând de birocrat, decât de  afacerist prosper.
Încă de la prima destinație a clientului său,  Max se dilește. În timp ce îl așteaptă, cade de la etaj un individ împușcat fix pe parbrizul lui. Nu îi trebuie mult ca să afle adevărul: a fost angajat să transporte de colo -colo un bărbat care nu are mesaje de iubire, ci care ucide indivizi cu mare rezonanță publică, politicieni, afaceriști, șefi în justiție, inclusiv pe clientul avocatei de la începutul filmului, care nu prea putea fi apărat fiindcă era ditamai mafiotul.
Nu vreau să vă răpesc complet interesul pentru film. Filmul se încadrează în categoria Bildungsroman, deși nu e carte, ci film, în sensul că surprinde evoluția, inițierea unui personaj în direcția adevărului, curajului și maturității depline care presupune discernământ. Max, omul obișnuit, chiar principial putem spune, cel puțin  în textele pe care i le livrează clientului periculos, cu privire la ce e bine și rău, se trezește de câteva ori față -n- față cu răul absolut,  cu moartea, cu infractori periculoși care trag gloanțe așa cum arunci boabe la pui, își dă seama că acest client grizonant nu s-ar da în lături nicio secundă să-i zboare creierii și lui și maică-sii. Filmul ia o turnură neobișnuită când realizează că a 5 a victimă este exact femeia de la începutul, Anne. Suspansul este destul, dar în această ultimă luptă, cei 3 se află pe cele 3 axe spațiale ca în desenele lui Escher. În plus, Max își folosește tupeul dobândit la o întâlnire cu mafioți și la una cu polițiști ca să spargă geamurile securizate ale Tribunalului din LA direct cu pistolul. Nu se mai încurcă cu cartelă, buton, recunoaștere vocală, facială, retiniana sau sangvină. Cu chestiile astea se va ocupa Tom Cruise în filmele viitoare. 

În final, cei 3 ajung într- un metrou, în metroul din LA. Aici regizorul face o chestie, pune o întrebare subliminală spectatorului:- cine vreți să moară, cei doi negri care se plac și sunt cetățeni onești, sau Clientul (jucat de Tom Cruise), un criminal care ucide la comandă cu sânge rece?
Poate pentru voi a fost o decizie simplă, dar pentru mine nu.
Filmul se termină ca în orice Bildungsroman cu victoria binelul.
Orice regizor bun dă celui mai bun actor șansa să moară cu încetinitorul și perfect expozitiv, cu o replică pe buze și în poziție regală. Tom Cruise moare în metroul din LA, unde "nimeni nu-și dă seama de diferența dintre viață și moarte decât după 60 de ore".
Mi-ar fi plăcut un final mai optimist, dar cred că nu se putea îmbină eticul și esteticul în așa fel încât să supraviețuiască și cowboy-ul și șeriful și indianul. Aici Kierkegaard trebuia implicat...
În rest, filmul e tipic, un pic mai puțin dinamic decât Misiune Imposibilă, dar mult mai dur decât Vanilla Sky.
Părerea mea este că și Tom Cruise merita Oscar, e un film în care a trebuit să nu zâmbească, să nu flirteze, a stat îmbrăcat în aceleași haine tot filmul și a făcut eforturi să nu se evidențieze prea mult.

Filmul e din 2004, deci tehnologia nu e cine știe ce. Însă LA e luminat a giorno, există stickuri de memorie ca și azi, laptopuri, notebookuri și telefoane mobile. Plus wifi. 

Încă se foloseau cd-uri.