trei anti - muze

Între viața ca o pradă și viața ca o umbră există viața cu o cocardă.

File de jurnal. Aceasta este un jurnal. Nu încercați să îl transformați într-un caiet de sarcini sau într-un document oficial. Ca orice fel de jurnal, este foarte coerent dar în același timp și abisal. Cuvintele cu iz politic sunt ca toate lucrurile de pe lumea asta, foarte efemere. Au culoare, dar până la urmă cam tot ce există are culoare. Până și o furnică.

De puține ori în viață mi-a fost dat să constat triumful sociologiei. Prima dată a fost pe la începutul anilor 2000, când în numai doi ani după apocalipsa așteptată cu sufletul la gură pe toate canalele de știri,  lumea și-a luat în serios viața. Unii s-au concentrat pe familie și copii, alții pe creația artistică sau literară, iar alții pe carieră și politică. În sfârșit, odată cu aceste trei domenii de interes au apărut și cele trei muze: Prada, Cocarda și Umbra.

Aș putea realiza chiar o distribuire a influenței lor în universul meu: nu numai ex prim ministra a fost la un moment dat Prada, dar și antecedenta ei, Elena. Nu numai partidele din opoziție s-au ocupat cu cocarda, dar nici cele viitoare nu cred că vor renunța.

Cu Umbra, aceasta sumară periodizare este într-o relație destul de obositoare. Umbrele par să nu fie, dar sunt. Umbrele par să nu știe, dar știu tot ce mișcă pe acest pământ, umbrele orice ai face, oricât de sus te-ai urca, îți arată că nu ești stea.

În ceea ce mă privește, nu umbra este problema mea cea mai gravă, ci ecuația care în fiecare zi mă împinge spre grabă. De pildă, (vă dau numai câteva exemple ca să înțelegeți cum stă treaba):

o cocarda plus o umbra înseamnă dublă Prada.

O dublă Umbră plus o dublă Pradă înseamnă o cvadruplă Umbră.

Prada minus Prada înseamnă multicocarda.

Pradă plus Prada înseamnă tot Prada dar cu tot cu Umbra.

Umbra și Cocarda dau în unele zile Prada, în altele Umbra. Asta e varianta sexy a situație, pentru că există și varianta porno când Umbra și Cocarda dau multi non Prada.

În sfârșit, cred că v-am făcut sa înțelegeți cât de cât în ce fel de univers mă învârt.

Ce nu înțeleg, dar chiar deloc este:

1.       De ce un pasionat de teatru nu iubește teatrul ci logica și mai mult, psihologia?

2.       De ce un pasionat de logică nu iubește nici logica nici teatrul și nici botanica?

3.       De ce un om oarecare se crede picat din rolul de expert în culoare?

4.       De ce nu dă nimeni la bac filosofia? Suntem în o mie nouă sute toamna?¹

Atât. Astăzi este o zi în care încerc să fiu profesor. Bine, și asta e o eroare, conform lui Iisus, Augustin, Toma și Psudo Aristotel - nu poate nimeni să fie mai puțin profesor decât este pentru că în educație paradoxul profesorului se concretizează în următoarea ecuație: un profesor a încercat să fie medic și a reușit. Un medic a încercat să fie profesor și a reușit. Un medic a încercat să fie medic și a reușit. Un profesor a încercat să fie profesor și n-a reușit. De ce? Pentru că spre deosebire de medic, profesorul autodidact fără elevi este un ratat. Atunci când un profesor ajunge să nu mai aibă elevi, el este de fapt depășit de elevi, cantitativ sau calitativ, asta va decide istoria.

p.s. nu credeți tot ce scriu, mă lupt cu cocarda. Ieri i-am văzut atât spatele cât și fanta, dar ziua de azi e ziua umbrelor. În memoria lor am să scriu o propoziție logică: noaptea, toate pisicile sunt negre. Ea s-ar putea formaliza:

1. Toate pisicile nopții sunt negre?

2. Toate nopțile cu pisici sunt negre?

3. Toate pisicile negre sunt pisici de noapte?

4. Toate nopțile sunt negre și toate pisicile sunt pisici deci toate pisicile sunt negre?

5. Dacă noaptea omul vede în alb negru, înseamnă că ceea ce vede în negru sunt pisici, deci omul vede noaptea numai nonalbe pisici.

1.        Eu dacă aș fi Ministrul Educației Naționale, aș impune bacul la Filozofie tuturor celor care la orele mele nu au stare. Adică celor care sunt nonPrada, celor care sunt anticocarda și celor care sunt pro și totodată non Umbra. Bine, cel mai mare rezultat l-ar avea bineînțeles Pro Prada și pro Umbra, dar asta rămâne între noi. Ele cred că ar ajunge și olimpice dacă și-ar pune mintea, numai că nu vor, e prea obositor să fie singurele tipe care se uită din când în când în gol.

O interesantă indicație de regie

”PYRAM: Un sfat, tinere... Dacă-l urmezi, ai toate şansele să-ţi ajungi scopul în cel  mai scurt timp. Du-te la marele - şambelan. Primeşte peste două ore. Exact la zece. Înscrie-te pe lista de audienţe, treci apoi pe la ministrul de in­terne şi cere-i autorizaţia să-i poţi comunica împăratului ştirea importantă pe care o aduci, în felul acesta cred că vei izbuti, poate, ca peste câteva zile să ai, eventual, prilejul să te poţi prezenta în faţa împăratului, pentru a-i raporta personal...

(Prefectului îi stă mintea-n loc.)”

(Fr.Durenmatt -  Teatru)

sunt plină de nervi

În mod normal, adică dacă aș fi un om cu talent aș zice sunt plină de nerv, dar de  fapt nu sunt un om cu talent.
Am să scriu numai despre nervii care mi se repetă zilnic și la venire și la plecare. În fond, blogul este spațiul meu de refulare. Cine nu știe ce înseamnă refulare!?
Dacă vârsta de pensionare va fi de 70 de ani, probabil că îi voi mai avea încă vreo 10-12 ani cel puțin. Am de gând la 60-61 de ani să mă pensionez pe caz de boală. Voi lua o pensie mai mică cu 20 de lei,  dar măcar nu voi adormi cu capul în poala ex directorului de fizică sau a ex profesorului de tic. Sau, mai rău, nu voi ajunge să pun bani în plic pentru rolul de paznic.
1. În fiecare zi, la venire, îmi trebuie bani pe taxi. De când am pe cap atâtea actuale și foste șefe nu mă mai pot deloc odihni. Întârzii în fiecare zi. Vecinii mei care sunt toți bugetari încep serviciul după 9 jumate și sunt acasă înainte de 3. De când este profesorul soldatul principal? Din punctul de vedere al lui Platon asta e o nedreptate îngrozitoare. 

2. În fiecare zi la venire, când am ore de la 2 sau 3 trec prin fața tuturor jigodiilor care mi se împleticesc printre picioare când intru pe saiturile cu știri sau cu filme normale.
3. În fiecare zi la venire trebuie să mă întâlnesc cu câteva femei de serviciu care arată exact ca gardienele din închisoare. Și sunt îmbrăcate la fel. Nici cu asta nu mă pot obișnui. Cine le-a angajat a făcut-o sigur ca să îți bată joc de noi. 
4. În fiecare zi la plecare este un întreg balet. Ba îmi lipsește ceva important, ba mă comport ca și cum aș fi un om defect. Îmi uit căciula, îmi uit fularul, îmi pierd cartela, îmi dispare celularul  și tot felul de chestii din astea. Mă obosește vârzoleala de dimineață și mă scoate din sărite supraexcitația de după amiază, atât a elevilor cât și a celorlalte cadre din cancelarie.
5. În fiecare zi, atât la venire, cât și la plecare simt ca sunt în defazaj cu intenția mea de a lucra în condiții normale.
Ce se petrece între venire și plecare e secret profesional. Daca vreți să știți, întrebați elevii. Unii vor spune că nu știu nimic, alții vor spune că n-au auzit în viața lor, alții vor da doar din cap, unii pro și alții contra, unul sau doi vor zâmbi și cam asta.
Gata.
p.s. Expresia să spunem lucrurilor pe nume nu cred că aparține niciunui politician sau lider de sindicat.

Programare neurolingvistică

Programare neurolingvistică

Am citit nu demult un studiu cultural

Cum ca la noi se va crea un loc special destinat publicului moral

La inceput stirea mi s-a parut banala, e peste tot, chiar si in Tanzania

Dar mai apoi am inteles ca era vorba de fapt de niste haine noi.

Ca vor avea loc niste vanzari angross

Ca se vor prezenta niste modiste cu piciorul frumos

Ca ne vom uita ca nebunii dupa cadeți

Ca vom căuta ca descreieratii urme de flori prin scaieți

Bine, unii vor spune ca afacerea s-ar putea sa nu meargă

Altii vor spune ca decat sa vada asemenea chestii mai bine alearga

Iar altii, tineti-va bine, e adevarat ca sunt toti prietenii mei,

Vor spune in cor: speranța e bleagă.

Asta e. Nu stiu altii cum sunt, vorba lui Creangă,

Dar anul ce vine e un an bun pentru mine.  

Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun

23 decembrie 2019

Fiul meu a împlinit 17 ani.

Când eram de 17 ani mă ofticam ca am deja 17 ani. Fiului meu îi place faptul că se desprinde treptat de 16 ani. Asta arată diferența esențială dintre o fată și un băiat. Fetelor, după 17 ani nu prea mai aveți încotro, ori rămâneți copii, ori scrieți primul vostru text original!

Salvador Dali- ?

24 decembrie 2019

Se apropie vertiginos Crăciunul. Din punct de vedere existențial aș putea spune că sunt un om normal, am angoase, am frustrări, am dureri (de cap, de inimă, de oase). Dar din punct de vedere personal aș fi preferat să fiu un tren accelerat, un oleacă mai puțin regulat - rapid și nu o femeie care să se creadă express, când de fapt este un amărât de tramvai într-un oraș provincial.

Despre carieră nu mai scriu că mă apucă ceața.

În ceea ce privește rateurile, lista este așa de lungă, încât de ele se vor ocupa cu sârguință generațiile viitoare de oameni de știință( chimiști, biologi, naturaliști, astronomi, cosmonauți, alchimiști, geodezi-psihologiști etc. ș.a.m.d.). Imaginați-va orice, oricât și oriunde.

Cam așa a fost anul curent trecut care nu s-a încheiat și se va prelungi mult în viitor.

A venit Crăciunul. Spre deosebire de anii anteriori, când mă agitam să găsesc un colind, anul acesta nu am mai putut.

 În schimb, m-am gândit să vă scriu niste glume. Probabil că nu e momentul cel mai nimerit și probabil că nu este nici locul potrivit. Normal ar fi fost să scriu o poezie sau o urare sau câteva propoziții cu rime care să includă cuvinte fatale, dar uite că nu asta e ceea ce se așteptă de la mine. În sfârsit.

Glume

Glume cu deosebiri

1.       Spre deosebire de adolescenții care sunt niște tipi adulții sunt toți niște tipe. La bătrânețe își revin.

2.       Spre deosebire de adolescenții de care sunt deosebit, un adult este un nonadolescent doar ca un pic mai nesimțit. Situația la bătrânețe devine culmea! După aia nici nu mai contează. 

3.       Spre deosebire de femei, care sunt toate sexy și potențiale parașute, bărbații sunt toți cool și fără nici un potențial de a pilota parașute, deoarece bărbații, mă refer la cei normali, care au un minim coeficent intelectual, pilotează avioane supersonice, fie de 3 luni, fie de 5 ani, mașini de mare tonaj care nu încap în nici un garaj  și nu în ultimul rând, ci în primul, benzi de magnetofon. Fie, și plăci de pick-up sau casete pentru casetofon.

4.       Spre deosebire de adolescenții de la mare, cărora le vin bine atât fostele, cât și actualele țoale, adulții din zonele limitrofe sau chiar marginale sunt niste nevrotici/psihotici care stau de dimineața până seara în slipi mai ales în spațiile nonpersonale cum ar fi: la coafor, în supermarket, în fața unui videoproiector, la un examen de simulare, când merg agale pe cărare, lângă un meridian sau glob pământesc fără Ecuator. Din acest motiv, acești adulți se comportă ca niște inculți. I-am încadrat în următoarele categorii:

a.       Adulți fără slipi. Aceasta este situația de maximă tensiune neuronală pe care o poate suporta o persoană normală care pretinde că face educație la școală.

b.      Adultul cu slipul prea mare. Aici hai să zicem că l-ai mai putea îndura, cu condiția să ai la tine o agrafă, un elastic, o bucată de curea. ( nm. să-i prinzi slipul, de-aia!)

c.       Adulți cu slipul prea mic.

Oricît ar părea de hilar, adulții cu slipul prea mic sunt de fapt singurii capabili să învețe ceva. Pe ăștia dacă îi apucă furia, merg și la olimpiadă, și la concursuri și la o paradă de costume pe stradă. Mă refer la adulții de la clasele a 12 a care dau bacul la materia mea. 

d.      Adulții cu slipul pe cap, sub braț sau la ciorap sunt de fapt niște variante legendare, care nu se încadrează în nici un tipar, de fapt din eroare, ei sunt tot adulți cu slipul prea mic sau prea mare sau fără slip ocazional, doar că vor să fie luați drept niște personalități originale cum ar fi Big Food, Ben Ten sau Big Mac. Uite că nu se poate, oricât s-ar strădui; le-a trecut vremea, li s-a schimbat vocea, le-a crescut nasul, li s-a îngroșat glasul. Trebuie să-și accepte soarta.

Sper ca în anul viitor Moș Crăciun să îmi aducă și mie o categorie de adulți adaptată unei situații geografice, geodezice și geopolitice cât mai strategice. Și de asemenea, sper să nu fiu implicată în nici un război civil pentru că, deși sunt un adult și, ca orice adult mă cred femeie, pentru războaiele civile nu prea sunt antrenată. Am făcut eu oleacă de sport, oleacă de gimnastică și un pic de yoga, dar foarte foarte puțin în comparație cu populația întregului glob. Și nici nu îmi stă în caracter să fiu o persoană diplomată. Zic asta în caz că ne atacă extratereștrii. Dacă ne atacă, eu mă dau imediat de gol că sunt om și nu pepene- verde sau soldat- îmbrăcat -în- pom. 

Mulțumesc frumos că m-ați mai vizitat din când în cînd în acest mediu personal și vă doresc un an frumos și un Crăciun binecuvântat!

despre ridicarea la pătrat a conceptului de idolatrie

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la revoluție scriu un banc de tip culme. Cei care au trăit în comunism știu ce vreau să zic.

banc-culme

personajul x: - care este culmea curajului?
personajul y: - să te urci pe statuia lui Lenin și să strigi: Jos lenin!
personajul x: - și care este culmea culmii curajului?
personajul y: - să te dai jos.

poezie de meditație portugheză

Kandinsky- Composition 

Bunului meu poet gay,

 dedicație lui Walt Whitman

se spunea odată, in zona Pacificului de Nord, că atunci când pinguinii înoată, e vremea ca prima frunză să cadă
dar eu nu înțeleg nici acum, n-am înțeles nici atunci și nici nu voi pricepe vreodată de ce pinguinii înoată.
spun asta pentru ca toți  pinguinii au în jurul lor multiple exemple, unele vulpi au plute, unii schiori au munte, există vulturi cu zbor odihnitor, care atunci când vor, se odihnesc pe cușmile păstorilor.
dincolo de aceste afaceri mărunte: de unde vii, unde te duci, și cat timp ai chef să te rotești în fața ființărilor, există totuși o nelămurire în mințile actorilor:
de ce nu s-a făcut Picasso toreador?
de ce revoluția pașoptistă nu l-a introdus și pe Whitman în decor?
cât de aproape de mașina cu aburi este presa țiganilor?
de ce lui Whitt nu i-a priit?
în ce mă privește pe mine, m-am săturat să fiu fugărit.
nu fiindcă sunt jidan, nu fiindcă n-am un an, nu fiindcă sunt pimpongar,
ci fiindcă nu sunt câine, ci om.
dacă nu ma sădesc, nu răsar.
dacă nu mă înfig, nu pot să împing,
dacă nu mă apuc, nu pot să mă duc.
îmi place și talpa, îmi place și ceafa, îmi place și glezna, dar nu când sunt așezată cu fața la papuc.

I love you, my whitt.

despre pamant si cer

Vasili Kandinsky

Despre oamenii veniti din cer nu se stie mai nimic

De unde si-au primit noii cercei si buclele cele noi

Cat de mult rabdatori sunt si cat de statornici cu unii ca noi

Dar despre oamenii veniti din pamant se stie aproape totul

Se stie ca se pot ridica purtati de fire subtiri si maini transparente, de albine sau carabusi

Se stie ca pot umbla pe role, patine, prin gânduri de seara, prin visele despre mine si tine,

Se stie ca au metehne diverse, cum ar fi sa manance lipici cu sclipici
se stie ca unii se duc cu drag in vizita la unchi sau bunici

Se stie ca au ore de lucru de-a dreptul perverse

Si pe deasupra se stie ceva ce nici nu se poate rosti si nici arata

Oamenii veniti din pamant ne pot imita.

revenire la Heidegger

     

V. Kandisnky

Am început blogul acum 12 ani, în august. Merci, Radu. Unul dintre primele articole se dorea dedicat lui Heidegger, dar din motive lesne de înțeles pe vremea aceea, nu l-am mai terminat. Azi m-am hotărât să adaug acelui articolaș, care nu mai există pe blog, nu știu de ce, poate tot eu l-am șters, poate a ajuns altundeva, o continuare care să îi dea sens și să se instituie ca o rezolvare și ca un început al unor clarificări ulterioare. Conceptul heideggerian care mă interesa atunci era cel de apertură. Am găsit într-o lucrare a lui Heidegger, o conferință ținută de filosof cu prilejul celei de-a 500- a  aniversari a datei înființării Universității din Freiburg im Bresgau un fragment interesant. Conferința se intitula Der Satz der Identität ( Principiul Identității).
        Scriu mai jos fragmentul care ar face un pic de lumină în conceptul de apertură heideggerian, bineînțeles pentru mine în primul rând:

       ”Principiul se înfățișează întâi sub forma unui principiu fundamental, care presupune identitatea  ca o trăsătură în ființă, adică în fundamentul realității existente. Acest principiu în sensul unei     rostiri a devenit pe drum un principiu de felul unui salt care se retrage din ființa ca fundament al realității existente și, astfel, sare în abis. Însă acest abis nu este nici nimicul vid, nici o stare confuză întunecată, ci: dobândirea-conferire a Propriului (dar Er-eignis). În dobândirea-conferire a Propriului(dar Er-eignis) vibrează esența a ceea ce grăiește graiul, care a fost numit odată casa ființei. Principiul Identității spune acum: un salt pe care esența identității îl cere, fiindcă are nevoie de el, dacă co-apartenența omului și a ființei trebuie să ajungă la lumina esenței evenimentului. ”
( Martin Heidegger- Principiul Identității, traducere de Ion Papuc, București, 1991, Editura Crater, 
pg. 18)

în asteptarea rezultatelor

1. silogism cu articole
Deoarece toți oamenii poartă maioul sub tricou și
Clark Gable poartă tricoul sub cămașă,
Rezultă că unii oameni poartă cămașa peste maiou.

2. silogism de sezon
Pentru că unele fructe sunt exotice și
Toate mandarinele sunt fructe
Rezultă că unele mandarine sunt exotice.

3. silogism cu papuci
Întrucât toate obiectele de încălțăminte sunt pentru picioare
și unele obiecte de încălțăminte sunt papuci
rezultă că unii papuci sunt pentru picioare.

4. silogism subcultural
Fiindcă  niciun actor de comedie nu este vrednic de plâns
și toți actorii de comedie sunt persoane optimiste
înseamnă că unele persoane optimiste nu sunt vrednice de plâns.



Ce trebuie să faceți:
a. identificați indicatorii de premise și concluzie și scrieți-i separat pe două coloane.
b. identificați tipurile de propoziții ( a,e,i,o)
c. stabiliți majorul, minorul și termenul mediu pentru fiecare raționament.
d. formalizați, identificând figura și modul.
e. acolo unde este cazul, precizați dacă sunt încălcate legi ale silogismului și explicați de ce.

bancuri

Doi bețivi se întâlnesc față în față, noaptea, sub un felinar.
- Îmi dați voie să trec printre dumneavoastră? întreabă unul dintre ei.
- Treceți, dar pe rând, zise celălalt.

Cu cerul înstelat deasupra și legea morală în mine

           Despre Kant se spun multe lucruri care au devenit folclor printre filosofi și care, de fapt, sunt eronate. De pildă, Manfred Kuhn scrie: ….Cele trei biografii despre Kant/1  ”….se bazează  exclusiv pe ultimii cincisprezece ani din viața lui Kant, adică de la aproximativ al șaizecișicincilea până la al optzecelea an. Se știu foarte puține lucruri despre Kant la treizeci, patruzeci sau cincizeci de ani și aproape nimic despre Kant la douăzeci de ani. Toate afirmațiile despre regularitatea aproape mecanică ce stăpânea viața lui Kant- mesele pe care le oferea, relația sa cu servitorul, opiniile lui bizare cu privire la problemele cotidiene, toate acele lucruri care au devenit inseparabile de imaginea obișnuită a lui Kant - înregistrează în realitate mai degrabă semnele vârstei sale înaintate și declinul facultăților sale decât revelează caracterul omului care a conceput și a scris operele pentru care este cunoscut astăzi. ”

Prolog la ”Kant – o biografie”, Polirom, Iași, 2009

1.      Borowski, Wasianski și Jachmann au fost considerați cei mai importanți biografi ai lui Kant.

Ziua Recunoștintei

Cu ocazia Zilei Recunoștinței transmit în eter un mesaj pentru toți americanii de aiurea:
1. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu, mamei mele, tatălui meu, fratelui meu mort și fraților mei vii (soră, frate, nepoți, cumnați, verișori, unchi, mătuși, nași născuți sau naturalizați)
2. Îi sunt recunoscătoare soțului, copilului și părinților mei prin alianță, atât morți, cât și vii.
3. Le sunt recunoscătoare prietenilor mei, celor pe care îi port în minte și în inimă și la care mă gândesc cu duioșie, colegialitate, dragoste și amiciție.
4. Le sunt recunoscătoare tuturor oamenilor care, de-a lungul existentei mele, m-au ajutat atât material cât și spiritual și  le doresc să trăiască mulți ani, să fie fericiți și să aibă parte de multă veselie atât în țara noastră, cât și în Europa, Asia sau America.
5. Le sunt recunoscătoare elevilor, președinților, directorilor și funcționarilor care mi-au ușurat viața de-a lungul existenței și nu m-au enervat și nu m-au stresat și nu m-au epuizat. Le urez să o țină tot așa! Vivat America!

cum sa faci rost de o saptamana proasta dupa ce ai avut un an tot asa.

Cum se scrie un dialog imaginar pornind de la un text al unui filosof consacrat.

”Omul este capturat de un destin creator, într-un sens cu adevărat minunat; omul e în stare

pentru acest destin să renunţe – câteodată chiar până la autonimicire  la avantajele echilibrului şi bucuriile securităţii.”

(L. Blaga, Geneza metaforei şi sensul culturii)

Gheorghe: Unde ai umblat in timpul examenului de bacalaureat? Nu trebuia sa fii la supravegheat?

Maria: M-a capturat un destin creator.

Gheorghe: In ce sens creator? La propriu sau la figurat?/1

Maria: Într-un sens cu adevărat minunat

Gheorghe: Si ai cedat? Ai fost in stare de asa ceva? In timpul examenului de bacalaureat?

Maria: Omul e în stare pentru acest destin să renunţe, dar eu nu sunt om, ci femeie cazuta si nu am fost in stare sa renunt.

Gheorghe: Deci ai renuntat sau nu ai renuntat?

Maria: La inceput nu am vrut, dar m-am gandit ca poate abtinerea de la renuntare este pacat. As fi putut urma sfatul dat de Lucian Blaga, cateodata e mai buna cunoasterea. Dar câteodată chiar până la autonimicire e mai buna renuntarea.

Gheorghe: Deci ai renuntat la avantajele echilibrului.

Maria: Da.

 Gheorghe: Sa te poti bucura de bucuriile securitatii?

Maria: Nu, am reuntat si la bucuriile securitatii.

Gheorghe: Mai, fata, nu e bine asa. Trebuia sa ramai numai la supravegheat, nu sa devii un supraveghetor dezechilibrat.

Maria: Da, nenea./2

Gheorghe: Pa.

 Maria: Pa.

1.      Conotativ sau denotativ.

2.      Acest dialog este dedicat elevilor care inca sufera ca nu le-a picat la bacalaureat Ion, Rascoala sau Padurea spanzuratilor, ci Blaga, Barbu, Bacovia.

Dear Mr Brasil

Cum se scrie un Dialog imaginar

Mrs. Pennar: Mă întorc pe seară de la cumpărături, cam prea pe seară după opinia mea, când mai toate pisicile încep să fie negre și mă întâlnesc pe scările unui mare magazin cu Pepe. Știu că este încă un meci în campionat. Nu cu Pele, ci cu Pepe. Bine, doar ne-am salutat. Nu era singur și, sinceră să fiu, nici eu nu eram. De la 2 la 1 am luat liftul spre oripilarea și consternarea coliftierilor, care au stat și mai burdușiți decât erau. Am stat cu spatele ca să nu îmi tragă una direct în față. Tu ce mai faci? Cum o mai duci?

Mr. Brasil: Bine, merci.

Mrs. Pennar: Te mai ocupi și la anu de orar?

Mr. Brasil: Depends. Ce vrei?

Mrs. Pennar: Păi să nu am ore cu a 12 a după ora 3.

Mr. Brasil: Ok. Se rezolvă.

Mrs. Pennar: Cool. Aș mai vrea ceva.

Mr. Brasil: Zi. Da mai repede că m-apucă seara.

Mrs. Pennar: Femeile de varsta mea pot purta cercei? Mă refer la cercei cercei, nu la clipsuri sau tortițe.

Mr. Brasil: Treaba ta. Eu nu mă uit la cercei. Întreabă și tu pe cineva care se uita la cercei. Ce sunt aia cercei?

Mrs. Pennar: Cercei de pus în urechi.

Mr. Brasil: Am crezut că de pus în buric. Ha! Ha!

Mrs. Pennar: Bine. O întreb pe maică-mea.

Mr. Brasil: Mai vrei ceva?

Mrs. Pennar: Nu. Noapte bună. Pa.

Mr. Brasil: Nb. Mai vorbim. Pa.


Acesta este un dialog imaginar. Orice replică este absolut întâmplător asemănătoare cu a oamenilor din jurul vostru. Deasemenea, asemănarea cu vreo personalitate din mass media este absolut întâmplătoare. Nu sunt responsabilă eu de felul cum interpretați voi povestea.

o scrisoare la disciplinele socio umane? cum?

My dear Brasil,

How are you? I'm fine, thank you.

My time is full, but today I can tell:

1. Time is relative. The space is infinite.

2. In addition, white is black and black is white. Ha! Ha! It's not a joke. I don't like this.

3. The woman is not a cat and the man is not a God.

4. Tomorrow is another day probably much better day.

With sympathy, S.

Importanța memoriilor pentru adolescenți- Text argumentativ

”M-am apucat să aştern pe hârtie această istorie a primilor mei paşi pe drumul vieţii, fiindcă nu m-a răbdat inima să n-o fac, deşi mă puteam lăsa păgubaş. De un lucru sunt însă convins: nu mă mai apuc în viaţa mea să-mi scriu autobiografia, chiar de-ar fi să mai trăiesc o sută de ani. Trebuie să fii straşnic de îndrăgostit de tine însuţi ca să-ţi dezvălui sufletul fără pic de ruşine. Singura mea scuză e că, spre deosebire de toţi cei ce mânuiesc condeiul, eu nu scriu spre a-mi atrage laudele cititorilor. Dacă într-o bună zi m-am hotărât să-mi însemn până în cele mai mici amănunte tot ce am pătimit de un an încoace, aceasta se datoreşte unui puternic imbold lăuntric, căci prea m-au uluit cele petrecute. Vreau să redau aidoma întâmplările, străduindu-mă din răsputeri să nu adaug nimic şi mai cu seamă să nu mă las ispitit de meşteşugul scriitoricesc; un literat scrie treizeci de ani şi până la urmă nici el nu ştie de ce s-a trudit atâta amar de vreme. Eu nu sunt scriitor şi nici nu vreau să fiu, căci aş socoti o necuviinţă şi o mârşăvie faptul de a-mi da în vileag toate tainiţele inimii şi de a face negustorie la taraba lor literară cu descrierea meşteşugită a simţămintelor mele. De aceea mă şi înfurie presimţirea că, pe cât se pare, n-am să pot ocoli cu desăvârşire descrierea sentimentelor şi a gândurilor pe care acestea ţi le stârnesc (nici chiar pe cele mai vulgare), deoarece influenţa literaturii este atât de nefastă, încât te corupe chiar şi atunci când te îndeletniceşti cu ea numai pentru sufletul tău. Mai ales cugetările tale personale pot părea uneori foarte banale, fiindcă un lucru pe care tu pui mare preţ ar putea să nu prezinte nici un interes pentru altcineva. Dar să lăsăm la o parte aceste comentarii, cu toate că ele ar putea servi drept prefaţă, căci alta tot nu am de gând să scriu. Să intru aşadar în subiect, deşi cred că cel mai greu e să începi un lucru, oricare ar fi el.” 
F.M. Dostoievski - Adolescentul p. 5

cronica filmului slab

un film ”infantil”

”Un sfert din timpul filmului ascultăm melodiile cam fade, însă nelipsite de o oarecare undă lirică, melodii scrise de compozitorul american de muzica usoară Antony Velona. Celelalte trei sferturi se salvează însă greu din mrejele plictiselii. Subiectul, inspirat din basmele autorului Micului Muck și Inimii reci, Wilhelm Hauff, oferea suficiente posibilități de tratare, prin romantica istorie a circului , descins cu cortegiul său de surprize și bucurii, într-un orășel îndepărtat, ai cărui locuitori se sufocă sub tirania unui stăpân  neomenos. Din păcate, o lipsă atotputernică de fantezie și acuratețe regizorală întunecă farmecul povestirii, îngroașă tâlcul moralei, lăsând finalmente spectatorilor neplăcuta senzație că sub firma filmului muzical li s-a oferit cu stângăcie un basm cântat pentru copiii bătrâni. ( Olteea Vasilescu)

•Descrierea filmului: Muzicantul, o producție bulgaro-americană, regia Dima Kolarov, cu Emmet Kelly, Burt Stratford, Katie Dunn, Mihail Mihailov, Leo Conforti, Bogomil Simeonov, și copilul Oleg Kovacev. ”( articol din revista Cinema, pagina  a IV a , nr.3 din '63)

Thanks, R.G.

p.s. 1. Am scris articolașul pentru că îmi imaginez că voi reuși să scriu și eu niște articolașe despre câteva filme pe care, deasemenea îmi place să cred, voi reuși să le vizionez la cinema Unirea vara asta. Nu știu când și nici cu ce ocazie, poate cu Erich, poate cu mama, cu Nikki în niciun caz, fiindcă animalelor nu li se dă voie în sălile de cinema.
2. Nu am găsit nimic despre film pe net, am pus un clip cu muzicianul care a mai redus plictiseala.

Prefață

Anthony Kenny- An Illustrated Brief History of WESTERN PHILOSOPHY

PREFACE

            În urmă cu 52 de ani  (65 în 2019 nn. )Bertrand Russell a scris O istorie a filosofiei occidentale, care este încă populară. Când mi s-a sugerat că aș putea scrie un echivalent actual al acesteia, am fost la început descurajat de provocare. Russell a fost unul dintre cei mai mari filosofi ai secolului a și câștigat un premiu Nobel pentru Literatură: ar putea cineva să se aventureze pentru a-l concura? Cu toate acestea, cartea nu este în general considerată ca fiind una dintre cele mai bune ale lui Russell, și el este celebru pe nedrept într-un fel pentru ea, căci a neglijat doi dintre cei mai mari filosofi, pe Aristotel și Kant. Mai mult decât atât, a operat cu presupoziții despre esența filozofiei și metodele ei care ar fi respinse astăzi de majoritatea filosofilor.

Existau și câteva argumente care ar fi făcut necesară o istorie a filosofiei: ea ar fi trebuit să ofere o imagine cuprinzătoare pentru omul contemporan. Cartea lui Russell cu toate aceste informații inexacte rămâne însă o carte încântătoare și pe mulți i-a făcut să aprofundeze acest domeniu al filosofiei imediat după prima ei lectură. Astfel, cartea mea - mi-am zis,  își va propune același scop ca și cea a lui Russell: să o scriu pentru cititorul cu un nivel de cunoaștere generală care nu are nici o pregătire specială în filosofie, și care dorește să învețe despre contribuția pe care filosofia a adus-o culturii în care trăim. Am încercat să evit folosirea termenilor filozofici fără a-i explica atunci când apar prima dată.

Dialogurile lui Platon sunt un exemplu bun: Platon a fost capabil să prezinte puncte de vedere diferite în filozofie fără a fi nevoit să folosească  un vocabular de specialitate, pentru că de fapt pe vremea lui nici nu exista așa ceva. Din acest motiv, printre altele, am tratat mai multe dintre dialogurile sale pe parcursul unei părți însemnate din capitolul al doilea și al treilea al cărții. Stilul lui Russell are o calitate, pe care cu greu aș putea-o egala - o mare claritate și vigoare (el a scris dealtfel o dată că modelele sale de scriitori au fost Baedeker și John Milton).

Un proaspăt cititor de filosofie va trebui să recunoască faptul că unele părți din această carte sunt dificil de urmărit. Trecerea prin apele filosofiei nu este ușoară, ele nu sunt de mică adâncime și fiecare novice în filozofie trebuie să lupte pentru a se menține la suprafață. Dar am făcut tot posibilul pentru a asigura cititorul că dificultățile pe care le va întâmpina nu sunt de orice natură, ci vizează doar problema pusă în discuție. Nimeni nu poate să explice prea clar ce este filosofia și de fapt orice explicație s-ar da, ea este doar aproximativă. Cel mai bun mod de a învăța filosofie este de a citi operele marilor filosofi.

                   Această carte își propune să îi arate cititorului ce subiecte au interesat pe filosofi și ce metode au folosit ei pentru a și le clarifica. Prin ele însele, rezumatele unor doctrine filosofice sunt de mică importanță: cititorul poate fi ușor indus in eroare atunci când se prezintă o doctrină  a unui filosof fără să se indice și metoda filosofică prin care acesta a ajuns la ea. Din acest motiv, în carte eu fac tot posibilul pentru a prezenta( și critica) raționamentul folosit de filosofi în sprijinul tezelor lor.

Vreau să spun că nu este deloc o lipsă de respect să te angajezi într-o dispută cu marile minți ale trecutului. Aceasta este de fapt maniera în care îl iei pe un filozof în serios: nu prin a reproduce textul său, ci prin a lupta cu el, a-i descoperi punctele forte și cele slabe. Filozofia este simultan cea mai interesantă și cea mai frustrantă dintre domenii. Filosofia este interesantă, deoarece este cea mai cuprinzătoare  dintre toate disciplinele, simpla explorare a conceptelor de bază ne face să credem că putem discuta cu oricine orice, că mintea noastră stăpânește orice subiect. Mai mult decât atât, pare că nu avem nevoie de nicio pregătire prealabilă, de nici un fel de instruire. Oricine poate face filosofie, orice om care este dispus să gândească ceva dificil și să fie atent la modul în care se raționează. Dar filosofia este, de asemenea, frustrantă pentru că, spre deosebire de disciplinele științifice sau istorice, nu ne oferă informații noi despre natură sau societate. Filosofia urmărește să nu ofere cunoștințe, ci înțelegere; și istoria sa arată cât de dificil a fost, chiar și pentru mințile cele mai sistematice, să dezvolte o viziune completă și coerentă. Se poate spune fără exagerare că nici o ființă umană nu a reușit încă să ajungă la o înțelegere completă și coerentă, orice limbă am utiliza pentru a gândi gândurile noastre cele mai simple. Nu este un accident că omul pe care mulți îl consideră fondatorul filosofiei ca disciplină conștientă de sine, Socrate, a susținut că singura înțelepciune pe care a posedat-o- a fost cunoașterea propriei sale ignoranțe. Filosofia nu este nici știință, nici religie, deși istoric, s-a împletit la un moment dat cu ambele.

Am încercat să scot în evidență și modul în care multe domenii ale filosofiei s-au dezvoltat plecând de la reflecția religioasă și știința empirică. Multe chestiuni care au fost tratate de filosofi mari din trecut ca probleme filosofice, în zilele noastre nu mai sunt considerate astfel, pentru că ele sunt revendicate de alte discipline. În consecință, m-am concentrat asupra acelor domenii ale eforturilor lor care sunt în continuare considerate filosofice, precum etica, metafizica și filozofia minții. Asemenea lui  Russell - am făcut o alegere personală cu privire la ce filosofi vor fi  incluși în această istorie, precum și spațiul pe care îl voi dedica fiecăruia. Nu am, cu toate acestea, decât nume care sunt acceptate ca făcând parte din tradiția filosofiei. Dar, ca și el, am inclus articole despre gânditori care nu au fost filosofi, dar au influențat gândirea filosofică, de aceea atât Darwin, cât și Freud apar pe lista mea. Am dedicat un spațiu considerabil filozofiei antice și medievale, deși nu la fel de mult ca Russell, care la jumătatea cărții sale s-a oprit brusc la Alcqin și Charlemagne. :)

Am încheiat povestea în timpul celui de-al doilea război mondial și nu am încercat să acopăr filosofia continentală a secolului XX. Din nou, ca și Russell, am schițat contextul social, istoric și religios în care au trăit acești gânditori prezentând mai pe larg trecutul și mai succint perioadele istorice apropiate de prezentul nostru, în ideea că acesta este deja familiar.

Nu am scris pentru filosofi profesioniști, deși, desigur, sper că vor găsi expunerile mele exacte, și vor oferi cartea mea ca bibliografie studenților lor.  Pentru cei care sunt deja familiarizați cu scrisul meu, vă mărturisesc că ele sunt tributare formării mele pe direcția filosofiei medievale și a analizei lingvistice, direcție dominantă încă din secolul trecut în mare parte in spațiul vorbitorilor de  limbă engleză.
           Sper că publicarea acestei cărți va transmite  cititorilor interesați de filosofie cate ceva din curiozitatea și entuziasmul cu care eu m-am apropiat de gânditorii trecutului și îi va incita să se arunce pe operele propriu- zise ale acestora.
             Sunt recunoscător editorilor Blackwells și lui Anthony Grahame, pentru asistență în pregătirea cărții; celor trei arbitri anonimi care mi-au făcut sugestii utile pentru îmbunătățirea ei. Sunt deosebit de recunoscător soției mele, Nancy Kenny, care a citit întreaga carte în manuscris și mi-a semnalat multe pasaje neinteligibile pentru un non-filosof. Sunt sigur că mai ales cititorii mei vor înțelege de ce le sunt recunoscător.

I. Ianuarie 1998

           Îi sunt recunoscător doctorului D. L. Owen de la Universitatea din Minnesota și doctorului I. J. de Kreiner din Buenos Aires, care a evidențiat o serie de mici erori în prima ediție a acestei lucrări. II.Ianuarie 2006


traducere cu Google Translate.
Thanks!