interpretari paralele

     Un comentariu succint la filmul Arizona dream, distributia, dupa IMDB (in regia lui Emir Kusturica, cu o muzica superba), dar nu la tot filmul, ci numai la o anumita secvență, pe care o voi intitula secventa numărul 3.
O povestesc pe scurt și atașez mai jos clipul citat.
În secvență este vorba despre un tânăr (Vincent Gallo, cu numele de scenă Paul Lejer), care își imaginează despre sine că este deosebit de talentat  (în traducere libera, spune protagonistul, Paul Leger înseamna  născut pentru actorie) și are drept argument tare faptul că are succes la femei.
Datorita acestui succes, el se decide să participe la un casting pentru obținerea unui rol.
Castingul are loc pe o scena dintr-un  restaurant în care în mod obisnuit se joacă stand-by-comedy.
Tânărul actor își alege să interpreteze o secvență celebră dintr-un film celebru în care joacă un alt actor celebru, în regia unui mare regizor, și anume La nord prin nord -vest.
"North by Northwest is a 1959 American thriller film
directed by Alfred Hitchcock and starring Cary Grant, Eva Marie Saint and James Mason.
The screenplay was by Ernest Lehman, who wanted to write "the Hitchcock picture to end all Hitchcock pictures".(Wikipedia)
Este o scenă în care, pe deasupra unui câmp cu porumb trece un avion cu pesticide. (secventa din La nord...)
Cary Grant  este urmărit și încearcă să se ascundă prin porumbi.
dar avionul, fiind deasupra, îl reperează.
se trage, eroul aleargă, aleargă....
în sfarsit, ajunge sub un camion.
asta e secvența.
nu se rostesc replici, nu au loc monologuri, nu au loc efecte speciale.
este o singură camera de filmare.
aceasta este ochiul/ochii unui spectator.


Bine, în sală sunt multe persoane, unele deja vedete, altele în așteptarea unui loc lângă viitorul actor sau regizor.
tânărul actor mimează cum vine avionul, cum el încearcă să le explice spectatorilor scena cu porumbul, cum încearcă să îi facă să vada ca sunt mai multe rânduri de porumb,
nu doar unul cum e pe scenă, că atunci când alergi și esti urmărit de cineva care are o viteza mai mare, tu parcă ești porumbul și el
parcă este persoana ta și ca în final ești nevoit să te trântești la podea și dacă ai pus porumbii prea aproape de marginea scenei va trebui să îi muți mai încolo ca să poți cădea.
Scena este o scenă rapidă, actorul trebuie să recupereze timpul în care a fost făcută filmarea, și stiți că în film timpul curge altfel decât în teatru,
și mișcarea este alta, în film mai poți sari peste etape, dar în teatru nu poți, pentru că spectatorul nu mai înțelege ideea. prezentatoarea-organiatoarea nu înțelege ideea, nu înțelege căderile lui, încearcă sa il resusciteze, el repetă, stați că sunt încă viu, mai am ceva de jucat....până la urmă primește de la juriu numai un punct, este dezolat, mai ales ca înaintea lui, o tânară care interpretase  o marionetă muzicală luase punctajul maxim.
faza faină este însă ca prietenii îl iubesc în continuare și îl încurajează să continue.
cam asta. poate mai scriu ceva într-o zi dacă am cum.

Cercetari filosofice

•           in  continuare

Ludwig Wittgenstein
(1889-1951)

           Wittgenstein dă exemple de jocuri de limbaj: a asculta și a da ordine, a descrie aspectul obiectelor, a vorbi despre senzații, a indica niște măsurători, a construi un obiect plecând de la o descriere, a indica un eveniment, a interpreta un fenomen, a crea povești, a acționa, ghicirea ghicitorilor, zicerea de glume, cererea, batjocura, a saluta și a se ruga. De asemenea, el vorbește despre jocuri de limbaj specifice limbilor străine, care folosesc expresii diferite de ale limbii noastre.  Wittgenstein nu a înfățișat o teorie generală a jocurilor de limbaj: utilizarea expresiei este menită să sublinieze faptul că, de fapt, cuvintele nu pot fi înțelese în afara contextului în care sunt folosite. Avem nevoie, atunci când căutăm să dăm o explicație despre sensul unui cuvânt, să căutăm rolul pe care îl joacă în viața noastră. Utilizarea "jocului" nu are intenția de a sugera că limbajul este ceva banal; cuvântul a fost ales deoarece jocurile prezintă același fel de varietate ca și activitățile lingvistice. Unele jocuri sunt competitive, altele nu sunt așa; unele au reguli, altele sunt spontane; unele folosesc bile, altele se desfășoară pe o scenă; unele solicită anumite calități umane, altele nu. Nu există o însușire comună pe care o au toate jocurile ca jocuri¹ : mai curând jocuri diferite împărtășesc caracteristici diferite între ele așa cum diferiții membri ai aceleiași familii se vor asemăna unul cu altul nu într-un singur mod, ci într-o varietate de moduri.² În mod similar, nu există nicio însușire esențială a elementelor limbajului; există doar asemănări de familie între nenumăratele jocuri de limbaj.

•        Sensul filosofiei ar fi, pe scurt, găsirea esențialului limbajului, dar nu dezvăluind existența unui mecanism fantomatic ascuns în noi, ci prezentând în mod clar ceea ce deja știm, dar știm confuz, și anume modul în care folosim cuvintele. Filosofia ne poate oferi o viziune clară asupra acestui lucru și, prin urmare, asupra lumii pe care o înțelegem prin intermediul conceptelor limbii noastre. 

•Ca și pozitiviștii, Wittgenstein este ostil metafizicii. Dar el nu atacă metafizica prin instrumentul pozitivist, care a fost,  (pentru pozitiviști), principiul verificării, ci prin desemnarea atentă a distincțiilor care îi permit să descifreze amestecul de truism și nonsens în conceptul de minte al metafizicianului. Mai mult decât atât, tipul de metafizică pe care o critică este unul față de care mulți pozitiviști s- au făcut vinovați. Pentru Wittgenstein, metafizica ar consta de fapt dintr-o gramatică travestită în știință.

•       Filosofii sunt în mod constant tentați să imite revendicările și metodele științei. Filosofii secolului al XVIII- lea, care au căutat să construiască o fizică newtoniană a minții³ sunt ilustrații evidente ale acestei ispite. Wittgenstein atacă în repetate rânduri reprezentările metafizice ale minții ca pe un mediu misterios, diferit de un mediu fizic, în care funcționează legi speciale, pe care filosoful trebuie sa le descopere și să le enunțe. “Când filosofii folosesc un cuvânt – de exemplu: “cunoașterea “, " ființa “, " obiect “," propoziție“," nume "- și încearcă să afle în ce constă esența acestei (realități), voi trebuie să îl întrebați: care este sensul în care este folosit cuvântul acesta în limba ta originară? - pentru că ceea ce trebuie să facem de fapt este să aducem cuvintele dinspre metafizică înspre uzajul lor cotidian.”

ANTHONY KENNY - An Illustrated Brief a History of Western Philosophy, Blackwell, 2.ed.,  p.372- 373.

traducere cu Google Translate

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Note:   1. nu există un esențial, un in sine al jocurilor

           2. de exemplu, un copil poate avea umorul tatălui și optimismul bunicii, nasul fratelui și forma piciorului unchiului etc.

           3.” Lecții si și convorbiri despre estetică, psihologie si credință religioasă.”, Humanitas.

............................................................................................

Ludwig Wittgenstein- critica Atomismului logic (directie Pozitivista)

despre Cercetari filosofice, continuare

Wittgenstein’s teaching room in Trinity College, Cambridge.
(© Wittgenstein Archive)

"....revenirea la filosofie,  la începutul anilor ´30, a insemnat pentru  Wittgenstein renuntarea la o sumedenie de idei din Tractatus;  nu l-au mai preocupat ”atomii logici” (propozitiile atomare) si a inceput sa studieze structura logica a limbajului comun.

 Unul dintre elementele cruciale ale Atomismului logic fusese teza că fiecare propoziție atomara era independentă de toate celelalte, luate in parte, una cate una.

 Este  limpede ca teza nu este adevărata despre enunturile - protocol, cum numeau pozitivistii propozițiile elementare: valoarea de adevar a enuntului - "acesta este un petic roșu" nu este independentă de valoarea de adevar a enuntului : "este un petic albastru".

La un moment dat, Wittgenstein s-a gândit ca aceste propoziții elementare de fapt nici  nu sunt elementare, ci compuse la randul lor, deci ar necesita in continuare analiza. Dar de data aceasta a renunțat la ideea de a gandi propozitiile elementare  independente una de cealaltă,  insistând mai mult insa asupra distincției dintre propoziții elementare și non - elementare. 

Restul sistemului atomismului logic a început să se destrame. Wittgenstein a renuntat la ideea că elementele finale ale limbajului erau nume- care -desemnau- obiecte simple si a inceput sa creadă că nici cuvintele "simple" si "complexe" nu au un înteles absolut, ci variază în functie de context.

Cu toate acestea, Tractatus-ul continea credinte la care el nu a renuntat niciodata, de exemplu, ideea ca filosofia este o activitate, nu o teorie sau ca Filosofia nu ne descoperă adevaruri noi.

Problemele filosofice sunt rezolvate nu prin furnizarea de informatii, ci prin regandirea a ceea ce am cunoscut dintotdeauna, dar intr-o maniera care nu ne împiedică să vedem ca esenta filosofiei este ceva evident.

Filosofia ne permite să avem o viziune clară asupra a ceea ce facem atunci când folosim limbajul non - filosofic în mod obisnuit in viaţă.

Printr-o expresie frapantă, Wittgenstein spunea că rolul filosofiei ar fi acela de a ne elibera, de a ne”dezlega nodurile” din gândire.

Dacă este astfel, atunci filosoful ar trebui sa faca miscări foarte complicate; insa rezultatul filosofiei va fi ceva cu o structura suprasofisticata, si in acelasi timp simplu ca un fir de lana.
Inspirat de  Freud, Wittgenstein descrie filosofia ca fiind o terapie, o terapie necesara pentru a ne obloji vânătăile pe care le primim prin lovirea logicii noastre de limitelor limbajului. (nn Wittgenstein numeste aceasta neconcordanta: ”o crampa mentala”.)

Filosoful, ca un psihanalist, ne încurajează să ne exprimăm îndoielile si neajunsurile pe care noi am învătat să le reprimăm; el ne scapa de confuziile pe care le cultivăm în minte, încurajându-ne să le aducem la lumina zilei, transformând astfel prostiile noastre latente în prostii cu patalama.

A face filosofie, spune Wittgenstein, inseamna a scăpa de problemele filosofice pe care le ai.

Dar daca rolul filosofiei este sa scapi de filosofie, atunci filosofia ce rol mai are?

Daca nu ai probleme filosofice, atunci nu ai nevoie nici de solutii, nu?
Răspunsul lui Wittgenstein este că, desi este adevărat că filosofia serioasa este folositoare numai cand se lupta cu filosofia serioasa, există, fie că ne dam sau nu seama, un filosof în fiecare dintre noi. Prin  limbajul pe care îl folosim razbate o filosofie care ne fascinează. Limba naturala este inselatoare si ascunde calea in care cuvintele sunt folosite in alt mod decat cel uzual. 

Rolul filosofiei este de a clarifica neintelegerile referitoare la gramatica limbajului nostru.

Neîntelegerea filosofică nu ne va face rău dacă ne limităm la preocuparile noastre de zi cu zi, folosind cuvintele în contextele lor obisnuite, firesti. Dar dacă ne apucam sa studiem un domeniu abstract, cum ar  fi matematica, psihologia sau  teologia - atunci gândirea noastră va fi împiedicată si distorsionată, confuzie de care ne putem elibera prin filosofie, altfel cercetarea intelectuală va fi coruptă cu notiuni mitice despre natura numerelor, a mintii sau a sufletului.

Atât in filosofia timpurie, cât si in cea tarzie, Wittgenstein a crezut ca gramatica de suprafată a limbajului ascunde adevărata sa natură. Dar, daca în Tractatus, ceea ce se considera ascuns era natura complexa a ideii fundamentale, în filosofia ulterioară, ceea ce s-a ascuns si a trebuit să fie clarificat -  a fost modul divers în care limba functioneaza ca o activitate socială, interpersonală. Wittgenstein, privind retrospectiv, a remarcat ca, in aceasta prima lucrare (1. Tractatus), cum de altfel si alti filosofi au observat, a simplificat prea mult relatia dintre limbă si lume. Conexiunea dintre ele a presupus numai două caracteristici: legătura dintre nume si obiecte si  potrivirea sau nepotrivirea enunturilor  cu faptele.

        In cea de-a doua filosofie el crede ca acest mod este profund gresit. Cuvintele seamănă între ele la fel cum, la picioarele noastre, atunci cand urcam intr-o masina, seamana cele doua pedale, ambreiajul si frana.  Cuvintele diferă unul de celalalt în functie de felul în care sunt utilizate in contexte diferite, asa cum cele doua pedale identice ca aspect au in spatele lor mecanisme si functii diferite. Wittgenstein a subliniat ca de fapt limbajul interconecteaza lumea în multe moduri foarte diferite: si pentru a exprima aceste legături, el a inventat expresia "joc de limbaj".  

 

 „Multitudinea si diversitatea jocurilor de limbaj cotidiene se sustrage unei cunoasteri exhaustive, pentru ca invelisul limbii obisnuite face ca totul sa para la fel. „"

ANTHONY KENNY

   All Illustrated Brief Hisory of Western Philosophy, Blakwell, p. 371-372

traducere cu google translate

Ludwig Wittgenstein - Cercetari (Investigații) filosofice

      După război, moștenind o parte din averea tatălui său, Wittgenstein s-a trezit ca este unul dintre cei mai bogați oameni din Europa.

În mai putin de o luna de la intoarcerea de pe front, a donat toti banii (nn. surorii sale) si a plecat la tara. 

Timp de mai multi ani a practicat profesia de invatator la o scoala rurala si a lucrat ca gradinar.

Cariera sa de dascal s-a terminat lamentabil dupa ce a fost acuzat ca se poarta foarte aspru cu elevii.  A  revenit la studiul  filosofiei și pentru un timp a luat parte la discuțiile Cercului de la Viena. Mai târziu s-a distanțat de Cerc și s-a întors la Cambridge, unde Tractatus-ul a fost considerat teza de doctorat.  A sustinut disertatia si a primit o bursă la Trinity, în anii 1930 devenind cel mai influent profesor de filosofie din Marea Britanie. Filosofia pe a predat-o în această perioadă era diferită de cea din Tractatus si nu a cunocut cerneala tiparului in timpul vietii sale .
În timpul celui de-al doilea război mondial, Wittgenstein a lucrat ca infirmier pe front; reintoarcerea sa la Cambridge ca profesor de filosofie a fost scurta dupa razboi.

Din 1947 până la moartea sa în 1951 a trait retras, singur în Irlanda sau cu prietenii in Oxford, Cambridge și Ithaca, New York. Cartea la care a lucrat mult timp a fost publicată postum sub numele de Cercetari filosofice, în 1953. După revenirea la filosofie, la începutul anilor treizeci, Wittgenstein a abandonat repede o serie de doctrine caracteristice Tractatus-ului; el a încetat sa considere ca fundamentul limbajului sunt propozitiile atomare si a preferat sa se preocupe de structura logica a limbajului comun. 

p.370. traducere din ANTHONY KENNY- Scurta istorie ilustrata a filosofiei occidentale, vol.2, 
cu google translate

Despre principiul verificarii in filosofia empirismului logic

Pozitivismul Logic. continuare....."Ceea ce pozitivistii au pretins că preiau din Tractatus a fost ideea ca adevărurile necesare sunt necesare doar pentru că sunt tautologii." p.369.

    ' În trecut, propozitiile logicii si matematicii dadusera multa bataie de cap empirismului. Puțini empiristi erau dispuși să mearga pe ideea lui Mill, (a faptului ca ele trebuie sa fie niste enunturi necesare) si ar fi preferat sa nege ca asemenea propoziții ar fi  necesare. Bine, era interesant sa accepti ca ele sunt necesare, dar cum putem cunoaste prin ele lumea? (nn. cu ajutorul propozitiilor matematicii si logicii, care sunt apriori?) Empiristii puteau acum sa reimpuna teza cum că cunoașterea despre lume este dobândită numai prin experiență și sa foloseasca aceasta ca pe o idee clara pentru a ataca metafizica. Marea armă în acest atac a fost principiul verificarii. Acesta spunea ca sensul unei propozitii este dat de modul in care ea este verificata.
O astfel de intelegere a sensului ar fi permis unei persoane să excludă în afara sensului toate acele enunturi care nu puteau fi nici verificate, nici falsificate prin experiență.

 se punea întrebarea urmatoare: 

   Dar daca s-ar confrunta cu nevoia de a explica enunturile despre natura Absolutului, scopul Universului sau despre lucrul - in - sine kantian, pozitivismul nu s-ar trezi deodata gol pusca si nu i-ar mai ramane decat sa le zica razboinicilor metafizicieni: 

- Ce experienta posibila ar trebui sa devina necesara pentru a va rezolva problemele voastre metafizice? 

       Aproape imediat după ce a aparut principiul verificării, au izbucnit disputele despre statutul și formularea sa. Principiul nu pare să fie el însuși o tautologie, o simplă chestiune de definiție. Se impune așadar sa il verificam prin experiență? Dacă nu, părea să se autodenunte ca lipsit de sens. Mai mult decât atât, nu numai propozițiile metafizicii, dar  si generalizările științifice, nu pot fi verificate concludent. Ar trebui să spunem apoi că criteriul semnificației nu este verificabil, ci falsifiabil?  (nn. presupunem ca se poate dovedi ca nu este fals). Astfel, propozitiile universale ar avea semnificatie (pot fi semnificanti)  pentru că ele sunt in mod sigur falsificabile. 

Dar cum, pornind de la acest punct de vedere putem afirma existenta semnificantului?

     Nimeni nu poate sa cuprinda prin experienta universalul, deci afirmatiile universale nici nu pot fi falsibiabile, deoarece ele pornesc de la o experienta incompleta. Asa incat a trebuit ca principiul sa fie acceptat doar in varianta "slabă" si s-a stabilit că o judecata are semnificatie doar atunci cand s-ar putea observa anumite situatii relevante in care propozitia devine adevarata sau falsa. Și asa s-au obtinut mai multe judecati a caror semnificatie se putea dobandi pe baza principiului verificarii, dar ele s-au dovedit ca, desi sunt "verificabile în principiu", nu pot fi verificate în practică.

Numai empiristii stiu cat au avut de furca atunci cand au aplicat Principiul verificarii enunturilor din istorie; și orice alte modificări ale principiului puteau sa il faca atat de cuprinzator incat sa ajuga sa se aplice chiar si judecatilor metafizice. 

Chestiune de care empiristii fugeau cat vedeau cu ochii.
In final, Pozitivistii au fost unanim de acord ca viziunea Tractatus-ului era:  adevaratul scop al filosofiei  este acela de a clarifica enunturile non-filosofice.

Atunci cand se apleaca asupra limbajului stiintei, filosoful trebuie să arate cum toate judecatile empirice au fost construite în mod real din propozitii elementare sau "enunturi- protocol", care deriva din experiente concrete.  Cand cunoastem empiric, enunturile- protocol sunt acceptate sau respinse prin intermediul principiului verificarii, dar sensul lor trebuie cunoscut de dinainte.

Cuvintele care apar în enunturile non-protocol derivă din enunturi - protocol, pleaca de la acestea, sunt traduse din acestea, iar cuvintele care apar în enunturile - protocol si-au derivat semnificația lor de la posibilitatea unei definiții ostensive - a unui gest, care ar trimite (literal sau metaforic) la acea particularitate a experienței la care se referă cuvântul.

     Aici apare o dificultate cum putem aplica principiul verificarii unor enunturi - protocol cand stim ca ele deriva dintr-o experienta strict personala, din ceva propriu fiecarui individ? Dacă sensul depinde de verificabilitate, și verificarea este prin stări mentale pe care doar eu singur le experimentez, cum pot vreodată înțelege sensul enunturilor altuia? Schlick a încercat să răspundă la acest lucru făcând  distincția dintre formă și conținut. Conținutul experienței mele – ce imi place, ce trăiesc eu când mă uit la ceva verde - este privat și incomunicabil.
Dar forma, relația structurală, între experiența mea privată și experiența privată a altor persoane este ceva public și transmisibil. Eu nu pot ști dacă, atunci când văd un copac sau un apus de soare, alți oameni se bucură de același lucru, de aceeasi  experiența ca mine; s-ar putea chiar ca ei cand se uita la un copac sa vada culoarea pe care eu o vad cand ma uit la un apus de soare. Dar atâta timp cât amândoi suntem de acord să numim copacul prin verde si apusul de soare prin rosu - atâta timp, adică ca formă sau structură a experienței noastre, modelele sunt similare - suntem capabili să comunicăm și să construim un limbaj al științei. Puțini oameni au considerat că acest răspuns este satisfăcător și
amenințarea cu solipsismul nu a fost rezolvată în mod adecvat decat dupa ce Wittgenstein s-a reintors la filosofie."

- ANTHONY KENNY-- An Illustrated Brief History of Western Philosophy, Blakwell, p. 369-370.

traducere cu google translate

Wittgenstein si Cercul de la Viena

Paul Klee 

        "Tractatus-ul a devenit repede celebru. Fapt straniu, mai ales ca este o carte cu un mesaj foarte metafizic si destul de formala ca si strctura, si totusi admiratorii sai cei mai entuziasti au fost pozitivistii anti-metafizicieni ai Cercului Vienez. 

         Grupul, care s-a format in jurul lui Moritz Schlick după numirea sa ca profesor de Filosofie a Stiinţei la Universitatea din Viena, în 1922, a cuprins filosofi, matematicieni, și oameni de știință. Printre membrii săi ii intalnim pe Friedrich Waismann, Rudolf Carnap și Otto Neurath.

       În 1929, după conferinta de la Praga, Cercul a emis un manifest, Wissenschaftliche Weltauffassung der Wiener Kreis („Punctul de vedere al Cercului Vienez cu privire la stiinta”) prin care a proclamat lansarea unei campanii împotriva metafizicii ca precursoare a unei științe vetuste.

Ideile cercului au fost publicate în revista Erkenntnis, („Recunoasterea”) fondată în 1930 și editată de Carnap in colaborare cu Hans Reichenbach de la Berlin.
Cercul s-a destramat în 1939 ca rezultat al presiunii politice, după ce Schlick a fost omorat de un student nebun.
      Ceea ce pozitivistii au pretins că preiau din Tractatus a fost ideea ca adevărurile necesare sunt necesare doar pentru că sunt tautologii."

ANTHONY KENNY- An Illustrated Brief History of Western Philosophy, Blackwell, 2006, p. 368. 

traducere cu Google translate.

"Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele"- L. Wittgenstein

  

Paul Klee 

" Legătura dintre lume si limbaj se face ca si cum am pune in relatie elementelor fundamentale ale mintii, aceste gânduri ascunse și obiectele cele mai simple ale lumii, cum ar fi atomii, care constituie substanța lumii.

   Cum se realizeaza aceste corelații, Wittgenstein nu explică; se pare ca este un proces misterios, specific fiecaruia dintre noi, iar rezultatul lui este limbajul privat.  
   O mare parte a Tractatus-ului isi propune să arate cum, cu ajutorul diferitelor tehnici logice, diferitele tipuri de propoziții pot fi analizate în combinații de imagini atomare.  Astfel, valoarea de adevar a propozițiilor știintifice ar depinde de valoarea de adevar a propozițiilor atomare din care au fost alcatuite.

Propozițiile logicii erau, inainte de Wittgenstein, considerate tautologii, adică propoziții complexe adevărate, indiferent de adevărul propozițiilor atomare; un exemplul evident este faptul ca  "p sau non p",  este adevărata si dacă p este adevărata si daca p este falsa. 1

Nota 1: (Wittgenstein este primul care arata ca valoarea de adevar a propozitiilor complexe depinde de valoarea de adevar a propozitiilor simple din care ele sunt alcatuite. El le numeste pe cele complexe - propozitii moleculare, iar pe cele simple- atomare.)

     Propozițiile care nu pot fi analizate în propoziții atomare se dezvăluie ca pseudo-propoziții,  care nu ne dau nici o imagine despre lume. Printre acestea, se pare, sunt propozițiile filosofiei, inclusiv propozițiile Tractatus-ului însuși.

La sfârșit, Wittgenstein compara profetic propria sa filosofie din Tractatus cu o scara care trebuie să fie urcată, iar cand scopul este atins, trebuie aruncata de catre cel care vrea sa vada lumea corect.  

Cu privire la metafizica, Wittgenstein spune ca ea încearcă să descrie forma logică a lumii;  fapt dealtfel imposibil. O imagine trebuie să fie independentă de ceea ce reprezintă; de asemenea, ea trebuie sa fie capabila chiar sa fie o imagine falsă. Dar, deoarece orice propozitie trebuie să conțină forma logică a lumii, nu ea este cea care o creaza. 2

(Nota 2: Limbajul nu creaza lumea, ci doar o descrie). 

Problemele filosofiei 3

 (Nota 3:  ale metafizicii, Wittgenstein reia o preocupare a lui Russell) 

     Ceea ce metafizicianul incearca sa spuna nu se poate spune de fapt, ci se poate numai arata. Filosofia nu este o teorie, ci o activitate: activitatea de clarificare a propozițiilor non-filosofice.

Odată clarificate, propozitiile vor oglindi forma logică a lumii și vor arăta ceea ce filosoful dorește sa spuna, dar nu poate spune.  Nici știința, nici filosofia nu ne pot arăta sensul vieții.

                             6.52 We feel that even when all possible scientific questions have been answered,

                             the problems of life remain completely untouched. Of course, there are then no

                            questions left, and this itself is the answer.  4

 ____________________________________________________________________________

(Nota 4: 6.52 Considerăm că și daca s-ar soluționa toate posibilele întrebări științifice, chiar si atunci problemele vieții tot ar rămâne complet neatinse. Desigur, atunci nu mai exista nici intrebari si chiar acest lucru este răspunsul cautat.)

          Credinta doar in nemurire nu poate conferi semnificatie vietii, deoarece nimic nu se rezolva prin existenta in eternitate. O viață veșnică ar fi la fel de enigmatica cum este si aceasta de aici de pe pamant. "Dumnezeu nu se dezvăluie în lume", a scris Wittgenstein; mistica inseamna nu un anumit fel de a fi al lumii, ci faptul ca ea exista.  

        Filosofia ar putea sa ne fie foarte putin folositoare, dar ea nu este totusi complet inutila, deoarece, daca face ceva, face odata pentru totdeauna. Asa a crezut Wittgenstein cand a scris Tractatus-ul, ca a rezolvat definitiv problemele filosofiei.  Dupa ce a scris cartea, a renunțat la subiect."5

(Nota 5:  A renuntat o vreme, vreo 10-20 de ani, dupa care l-a reluat in Cercetari.)

ANTHONY KENNY : An Illustrated Brief  Hystory of Western Philosophy, Blakwell, 2006, pg. 367-368. 

traducere cu Google Translate
p.s. notele imi apartin

Ce inseamna Analiza logica a limbajului la Wittgenstein?

Antony Kenny: 

Paul Klee

       " În limbajul comun, forma logică a gândurilor este ascunsă.

Unul dintre motive ar fi acela că multe dintre cuvintele noastre, cum  ar fi Bristol şi Londra, semnifică obiecte complexe.

Relaţia dintre judecati şi fapte va deveni limpede numai dacă obiectele complexe sunt analizate în mod logic pana cand se ajunge la cele mai simple. Pentru a realiza aceasta analiză, Wittgenstein a folosit o extindere a teoriei lui Russell, numita Teoria descriptiilor.

     De exemplu, expresia "Austro-Ungaria" poate fi considerată o descriptie clară a obiectul complex: Uniunea Austriei și Ungariei, iar teza "Austro-Ungaria luptă împotriva Rusiei" poate fi analizată, în conformitate cu Teoria descriptiilor, după urmează:

pentru orice  x și orice y, unde x = Austria și y = Ungaria, daca stim ca:
x este unit cu y
și x se luptă cu Rusia,

atunci și y lupta împotriva Rusiei.

        În propoziția astfel analizată, folosim expresia Austro-Ungaria doar cu scopul de a  evidentia cum se analizeaza logic un obiect complex. Dar aceasta este doar prima etapa a analizei logice, pentru ca si Austria și Ungaria sunt, fiecare dintre ele, la rândul lor, obiecte foarte complexe, iar extinderea analizei logice la acestea presupune multe alte tipuri diferite de obiecte aflate in tot felul de relatii spatiale si nu numai. 

       Dacă plecam de la analizarea unei propoziții, credea Wittgenstein, noi
vom ajunge în cele din urmă la simboluri care denota (trimit la) obiecte absolut simple (entirely non-complex objects ). Astfel incat, o propozitie complet analizată va consta dintr- o combinație extrem de lungă de propoziții atomare, fiecare dintre acestea fiind la rândul ei alcatuita din nume de obiecte simple, nume legate unul de celălalt în moduri care vor recrea, în mod adevarat sau fals, relațiile dintre obiectele pe care le reprezintă. 

      O astfel de analiză completă a unei propozitii este, fără îndoială, omeneste
imposibila; insa gândul exprimat prin ea sintetizeza o propozitie complexa pe deplin analizata. Gândul este legat de expresia sa în limbajul obișnuit prin reguli extrem de complicate, cu care noi operam permanent, insa in mod inconstient. "

ANTHONY KENNY:
An Illustrated Brief History of Western Philosophy, Blackwell, 2006, p.366.
traducere cu Google Translate

Despre Tractatus. pg. 366

continuare ....pagina 366. 

   Cu toate acestea, chiar și în limbajul obișnuit există un element de natura unei imagini sensibile.
De exemplu, ne referim la afirmația: "Bristol este la vest de Londra". Această teză spune ceva destul de diferit de o altă propoziție, alcătuită din aceleași cuvinte, și anume: "Londra este la vest de Bristol ". Ceea ce deosebește prima propoziție de a doua este localizarea pe hartă a celor doua orașe?

 Nu, este vorba de faptul că cuvântul "Bristol" este situat în propoziție la stânga cuvântului "Londra" în contextul primei propoziții, dar nu are aceeași poziție în cea de-a doua. Deci, în acea teză, ca într-o hartă, avem o relație spațială între cuvinte simbolizând o relație spațială între orașe. Reprezentarea spațială a relațiilor spațiale este pictural descrisă într-un mod destul de simplu.

Putine cazuri sunt insa la fel de simple ca acesta.

Dacă s-ar fi vorbit în loc sa se fi scris, ar fi fost o relație temporală între sunete, mai degrabă decât o relația spațială pe o pagină, relatie care ar reprezenta la randul ei - relația dintre doua orase.

Dar aceast fapt este posibil numai pentru că secvența vorbită și spațiul- matrice au o anumită structură abstractă similara.

Conform Tractatus-ului, trebuie să existe ceva ce orice imagine trebuie să aibă în comun cu ceea ce descrie.  Acest minim comun este numit de Wittgenstein - forma sa logică.

Cele mai multe propoziții ale limbii naturale, spre deosebire de exemplul atipic de mai sus, nu au o formă spațială în comun cu situația pe care o reprezintă; dar orice judecata trebuie să aibă în comun cu ceea ce descrie - o forma logica.

În limbajul obișnuit, forma logică a gândurilor este ascunsă.

ANTHONY KENNY- THE PHILOSOPHY OF WITTGENSTEIN din vol. An Illustrated Brief History of Western Philosophy , Pg 366. ( traducere cu Google Translate).  

Glume cu filosofi. Partea a - II- a.

Paul Klee 

Experiment genetic cu filosofi

Întrebare: -Ce obțineți daca incrucisati o esteta cu un fenomenolog?

Răspuns: -Un designer de interior.

(Jeffrey Glick)

* * * * * * *
Întrebare: -Cum puteti sa va alegeti cu un filosof pe terasa?

Răspuns:- Ii cumparati o pizza.

(Elizabeth Hoppe)

* * * * * * *
           Un om face o faptă bună și, ca răsplată, apare îngerul său păzitor și îl oferă sansa unui raspuns la orice intrebare care-l framanta. Ii lasa doua zile la dispozitie sa se gandeasca.
Bineinteles, omul și-a dat seama imediat că ar putea deveni foarte bogat. De exemplu, l-ar putea intreba pe inger: ce marfa se va vinde cel mai bine in urmatorii cinci ani ? Ce cal va câștiga Kentucky Derby? Cine va fi primul in Superbowl? etc., insa dupa ce medita putin, isi spuse ca nu merita sa risipeasca aceasta sansa unica sa faca avere. La urma urmei, banii sunt doar un mijloc pentru fericire. Cu o întrebare corectă, ar putea afla chiar secretul fericirii însăși! Dar cu cât se gândea mai mult la el, cu atât devenea mai îngrijorat de consecinte. De exemplu, să presupunem că l-ar intreba pe inger :

-"Ce m-ar face cel mai fericit om din univers?"

Și ingerul i-ar raspunde:

-"Traiul pe planeta Rigel III" Desi perfect adevarat, raspunsul i-ar deveni perfect inutil.

Convins ca nu este capabil sa gasesca cea mai buna intrebare filosofica si decis sa ceara ajutor, omul nostru merse la cea mai importanta universitate, unde se prezenta in fata celui mai inalt in functie dintre anagajati.

Decanului i-a placut provocarea si i-a promis ca va face cu toti filosofii chiar in acea seara o sedinta de consiliu si ii va da raspunsul a doua zi.

Când bărbatul se întoarse, decanul ii spuse ca a stat de vorba cu cele mai stralucite minti in domeniu si a venit cu cea mai buna intrebare. Si i-o spuse omului.

A doua zi avu loc intalnirea cu ingerul. Acesta il intreaba:  Ei, ai gasit intrebarea la care sa-ti raspund?

 - Da, răspunse omul cu o mare încredere în vocea lui. Care sunt elementele următoarei perechi ordonate: primul element al perechii este cea mai bună întrebare posibilă pe care aș putea să o pun, iar al doilea element al perechii este răspunsul la această întrebare?

 Îngerul a zâmbit și a spus:

- Știi, nu mi-ai fi putut pune o întrebare mai bună. De fapt primul element  al perechii este întrebarea pe care tocmai ai cerut-o (decanului, nn), iar al doilea element este răspunsul pe care ți-l dau acum.

* * * * * * * *

Un filosof adoarme si viseaza. În vis, unul câte unul, cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor stau în fața lui și își expun sistematic teoriile: Socrate, Platon, Aristotel, Kant, Hume, Descartes etc. Dar în fiecare caz, filosoful nostru se vede pe sine cum, cu o simpla miscare de deget le darama conceptiile. Dupa ce ii combate pe fiecare in parte in acelasi mod, realizeaza si el ca de fapt aducea pentru toti aceeasi obiectie, dar ea era atat de inteligenta incat nici unul nu a fost in stare sa se apere. Deci, isi spuse omul nostru, asa apare o miscare filosofica si asa se incheie. Si isi propuse sa faca pe aceasta tema intai un colocviu, apoi sa tina o conferinta. Cu greu se trezi din somn si scrise obiectia respectiva pe un petic de hartie, apoi adormi cu un zambet satisfacut pe chip. In dimineața următoare, citi cuvintele:

SI CARE-I FAZA?  

(Aceste două glume ii sunt atribuite lui Reed Richter.)

Traducere cu Google translate. 

Despre Tractatus Logico-Philosophicus de Wittgenstein.

Wittgenstein’s identity card as an artilleryman in the Austrian army in 1918.

(© Wittgenstein Archive)

Tractatus Logico-Philosophicus de Ludwig Wittgenstein

          Ludwig Wittgenstein a fost nepotul unui moșier evreu şi fiul unui multimilionar din industria oţelului, care a avut nouă copii și pentru că soția sa era de religie catolică, el şi i- a botezat pe toți în această credinţă. 

Născut la Viena în 1889, a învățat la Realschule în Linz, unde a fost contemporan cu Adolf Hitler. A fost atras foarte mult de filosofia idealistă a lui Schopenhauer.

După ce a studiat ingineria la Berlin şi Manchester, s-a dus la Cambridge, unde inteligența sa a fost imediat sesizată de Russell, care s-a dedicat cu mare generozitate să-i promoveze geniul. După cinci semestre  la Cambridge, a trăit în izolare în Norvegia, iar când războiul a izbucnit în 1914 s-a înrolat ca voluntar în artilerie şi a luptat cu curaj pe frontul de est și pe cel italian. În această perioadă a scris capodopera sa, Tractatus Logico-Philosophicus, pe care, în 1918, fiind încă prizonier de război la Monte Cassino, i l-a trimis lui Russell spre a fi citit si publicat.  

      Tractatus-ul este scurt, frumos și foarte dificil. Se compune dintr-o serie de paragrafe numerotate, adesea conținând nu mai mult de o singură propoziție. Cele  mai faimoase paragrafe sunt primul și ultimul :"Lumea este tot ce se întâmplă" și "Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă". 

      Principala preocupare a lui Wittgenstein in această carte este natura limbii și relația ei cu lumea. Doctrina sa centrală este teoria semnificației(înțelesului) ca imagine(picture theory of meaning). Conform acestei teorii, limbajul constă în propoziții care ilustrează lumea. Propozițiile sunt expresiile sonore (perceptibile) ale gândurilor, iar gândurile sunt imagini logice ale faptelor; lumea este totalitatea faptelor.

         Gândurile și propozițiile, în conformitate cu Tractatus-ul, sunt imagini în sens literal, nu metaforic.  O propoziție în engleză, cum ar fi ‘The rain will spread across Scotland’ (peste întreg teritoriul Scoției va ploua) sau "sângele este mai dens decât apa" - nu trimit musai la o reprezentare.  Wittgenstein crede că ar fi urmatoarea cauza: structurile lingvistice se gândesc dincolo de toate recunoaşterile de natură sensibilă.

ANTHONY KENNY- THE PHILOSOPHY OF WITTGENSTEIN din vol. An Illustrated Brief History of Western Philosophy , Pg 365-366. ( traducere cu Google Translate).