partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

vineri, 6 iulie 2018

Ludwig Wittgenstein- critica Atomismului logic (directie Pozitivista)





despre Cercetari filosofice, continuare

Wittgenstein’s teaching room in Trinity College, Cambridge.
(© Wittgenstein Archive)

"....revenirea la filosofie,  la începutul anilor ´30, a insemnat pentru  Wittgenstein renuntarea la o sumedenie de idei din Tractatus;  nu l-au mai preocupat ”atomii logici” (propozitiile atomare) si a inceput sa studieze structura logica a limbajului comun.

 Unul dintre elementele cruciale ale Atomismului logic fusese teza că fiecare propoziție atomara era independentă de toate celelalte, luate in parte, una cate una.

 Este  limpede ca teza nu este adevărata despre enunturile - protocol, cum numeau pozitivistii propozițiile elementare: valoarea de adevar a enuntului - "acesta este un petic roșu" nu este independentă de valoarea de adevar a enuntului : "este un petic albastru".

La un moment dat, Wittgenstein s-a gândit ca aceste propoziții elementare de fapt nici  nu sunt elementare, ci compuse la randul lor, deci ar necesita in continuare analiza. Dar de data aceasta a renunțat la ideea de a gandi propozitiile elementare  independente una de cealaltă,  insistând mai mult insa asupra distincției dintre propoziții elementare și non - elementare. 
Restul sistemului atomismului logic a început să se destrame. Wittgenstein a renuntat la ideea că elementele finale ale limbajului erau nume- care -desemnau- obiecte simple si a inceput sa creadă că nici cuvintele "simple" si "complexe" nu au un înteles absolut, ci variază în functie de context.

Cu toate acestea, Tractatus-ul continea credinte la care el nu a renuntat niciodata, de exemplu, ideea ca filosofia este o activitate, nu o teorie sau ca Filosofia nu ne descoperă adevaruri noi.

Problemele filosofice sunt rezolvate nu prin furnizarea de informatii, ci prin regandirea a ceea ce am cunoscut dintotdeauna, dar intr-o maniera care nu ne împiedică să vedem ca esenta filosofiei este ceva evident.

Filosofia ne permite să avem o viziune clară asupra a ceea ce facem atunci când folosim limbajul non - filosofic în mod obisnuit in viaţă.

Printr-o expresie frapantă, Wittgenstein spunea că rolul filosofiei ar fi acela de a ne elibera, de a nedezlega nodurile” din gândire.

Dacă este astfel, atunci filosoful ar trebui sa faca miscări foarte complicate; insa rezultatul filosofiei va fi ceva cu o structura suprasofisticata, si in acelasi timp simplu ca un fir de lana.
Inspirat de  Freud, Wittgenstein descrie filosofia ca fiind o terapie, o terapie necesara pentru a ne obloji vânătăile pe care le primim prin lovirea logicii noastre de limitelor limbajului. (nn Wittgenstein numeste aceasta neconcordanta
: o crampa mentala”.)

Filosoful, ca un psihanalist, ne încurajează să ne exprimăm îndoielile si neajunsurile pe care noi am învătat să le reprimăm; el ne scapa de confuziile pe care le cultivăm în minte, încurajându-ne să le aducem la lumina zilei, transformând astfel prostiile noastre latente în prostii cu patalama.
A face filosofie, spune Wittgenstein, inseamna a scăpa de problemele filosofice pe care le ai.

Dar daca rolul filosofiei este sa scapi de filosofie, atunci filosofia ce rol mai are?

Daca nu ai probleme filosofice, atunci nu ai nevoie nici de solutii, nu?
Răspunsul lui Wittgenstein este că, desi este adevărat că filosofia serioasa este folositoare numai cand se lupta cu filosofia serioasa, există, fie că ne dam sau nu seama, un filosof în fiecare dintre noi. Prin  limbajul pe care îl folosim razbate o filosofie care ne fascinează. Limba naturala este inselatoare si ascunde calea in care cuvintele sunt folosite in alt mod decat cel uzual
Rolul filosofiei este de a clarifica neintelegerile referitoare la gramatica limbajului nostru.

Neîntelegerea filosofică nu ne va face rău dacă ne limităm la preocuparile noastre de zi cu zi, folosind cuvintele în contextele lor obisnuite, firesti. Dar dacă ne apucam sa studiem un domeniu abstract, cum ar  fi matematica, psihologia sau  teologia - atunci gândirea noastră va fi împiedicată si distorsionată, confuzie de care ne putem elibera prin filosofie, altfel cercetarea intelectuală va fi coruptă cu notiuni mitice despre natura numerelor, a mintii sau a sufletului.
Atât in filosofia timpurie, cât si in cea tarzie, Wittgenstein a crezut ca gramatica de suprafată a limbajului ascunde adevărata sa natură. Dar, daca în Tractatus, ceea ce se considera ascuns era natura complexa a ideii fundamentale, în filosofia ulterioară, ceea ce s-a ascuns si a trebuit să fie clarificat -  a fost modul divers în care limba functioneaza ca o activitate socială, interpersonală. Wittgenstein, privind retrospectiv, a remarcat ca, in aceasta prima lucrare (1. Tractatus), cum de altfel si alti filosofi au observat, a simplificat prea mult relatia dintre limbă si lume. Conexiunea dintre ele a presupus numai două caracteristici: legătura dintre nume si obiecte si  potrivirea sau nepotrivirea enunturilor  cu faptele.



        In cea de-a doua filosofie el crede ca acest mod este profund gresit. Cuvintele seamănă între ele la fel cum, la picioarele noastre, atunci cand urcam intr-o masina, seamana cele doua pedale, ambreiajul si frana.  Cuvintele diferă unul de celalalt în functie de felul în care sunt utilizate in contexte diferite, asa cum cele doua pedale identice ca aspect au in spatele lor mecanisme si functii diferite. Wittgenstein a subliniat ca de fapt limbajul interconecteaza lumea în multe moduri foarte diferite: si pentru a exprima aceste legături, el a inventat expresia "joc de limbaj".  

 „Multitudinea si diversitatea jocurilor de limbaj cotidiene se sustrage unei cunoasteri exhaustive, pentru ca invelisul limbii obisnuite face ca totul sa para la fel. „"




 Antony Kenny-   All Illustrated Brief Hisory of Western Philosophy, Blakwell, p. 371-372

traducere cu google translate






Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails