partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

marți, 3 iulie 2018

Despre principiul verificarii in filosofia empirismului logic



Pozitivismul Logic. continuare....."Ceea ce pozitivistii au pretins că preiau din Tractatus a fost ideea ca adevărurile necesare sunt necesare doar pentru că sunt tautologii." p.369.



    ' În trecut, propozitiile logicii si matematicii dadusera multa bataie de cap empirismului. Puțini empiristi erau dispuși să mearga pe ideea lui Mill, (a faptului ca ele trebuie sa fie niste enunturi necesare) si ar fi preferat sa nege ca asemenea propoziții ar fi  necesare. Bine, era interesant sa accepti ca ele sunt necesare, dar cum putem cunoaste prin ele lumea? (nn. cu ajutorul propozitiilor matematicii si logicii, care sunt apriori?) Empiristii puteau acum sa reimpuna teza cum că cunoașterea despre lume este dobândită numai prin experiență și sa foloseasca aceasta ca pe o idee clara pentru a ataca metafizica. Marea armă în acest atac a fost principiul verificarii. Acesta spunea ca sensul unei propozitii este dat de modul in care ea este verificata.
O astfel de intelegere a sensului ar fi permis unei persoane să excludă în afara sensului toate acele enunturi care nu puteau fi nici verificate, nici falsificate prin experiență.

 se punea întrebarea urmatoare: 

   Dar daca s-ar confrunta cu nevoia de a explica enunturile despre natura Absolutului, scopul Universului sau despre lucrul - in - sine kantian, pozitivismul nu s-ar trezi deodata gol pusca si nu i-ar mai ramane decat sa le zica razboinicilor metafizicieni: 
- Ce experienta posibila ar trebui sa devina necesara pentru a va rezolva problemele voastre metafizice? 

       Aproape imediat după ce a aparut principiul verificării, au izbucnit disputele despre statutul și formularea sa. Principiul nu pare să fie el însuși o tautologie, o simplă chestiune de definiție. Se impune așadar sa il verificam prin experiență? Dacă nu, părea să se autodenunte ca lipsit de sens. Mai mult decât atât, nu numai propozițiile metafizicii, dar  si generalizările științifice, nu pot fi verificate concludent. Ar trebui să spunem apoi că criteriul semnificației nu este verificabil, ci falsifiabil?  (nn. presupunem ca se poate dovedi ca nu este fals). Astfel, propozitiile universale ar avea semnificatie (pot fi semnificanti)  pentru că ele sunt in mod sigur falsificabile. 

Dar cum, pornind de la acest punct de vedere putem afirma existenta semnificantului?

     Nimeni nu poate sa cuprinda prin experienta universalul, deci afirmatiile universale nici nu pot fi falsibiabile, deoarece ele pornesc de la o experienta incompleta. Asa incat a trebuit ca principiul sa fie acceptat doar in varianta "slabă" si s-a stabilit că o judecata are semnificatie doar atunci cand s-ar putea observa anumite situatii relevante in care propozitia devine adevarata sau falsa. Și asa s-au obtinut mai multe judecati a caror semnificatie se putea dobandi pe baza principiului verificarii, dar ele s-au dovedit ca, desi sunt "verificabile în principiu", nu pot fi verificate în practică.

Numai empiristii stiu cat au avut de furca atunci cand au aplicat Principiul verificarii enunturilor din istorie; și orice alte modificări ale principiului puteau sa il faca atat de cuprinzator incat sa ajuga sa se aplice chiar si judecatilor metafizice. 
Chestiune de care empiristii fugeau cat vedeau cu ochii.
In final, Pozitivistii au fost unanim de acord ca viziunea Tractatus-ului era:  adevaratul scop al filosofiei  este acela de a clarifica enunturile non-filosofice.

Atunci cand se apleaca asupra limbajului stiintei, filosoful trebuie să arate cum toate judecatile empirice au fost construite în mod real din propozitii elementare sau "enunturi- protocol", care deriva din experiente concrete.  Cand cunoastem empiric, enunturile- protocol sunt acceptate sau respinse prin intermediul principiului verificarii, dar sensul lor trebuie cunoscut de dinainte.

Cuvintele care apar în enunturile non-protocol derivă din enunturi - protocol, pleaca de la acestea, sunt traduse din acestea, iar cuvintele care apar în enunturile - protocol si-au derivat semnificația lor de la posibilitatea unei definiții ostensive - a unui gest, care ar trimite (literal sau metaforic) la acea particularitate a experienței la care se referă cuvântul.
     Aici apare o dificultate cum putem aplica principiul verificarii unor enunturi - protocol cand stim ca ele deriva dintr-o experienta strict personala, din ceva propriu fiecarui individ? Dacă sensul depinde de verificabilitate, și verificarea este prin stări mentale pe care doar eu singur le experimentez, cum pot vreodată înțelege sensul enunturilor altuia? Schlick a încercat să răspundă la acest lucru făcând  distincția dintre formă și conținut. Conținutul experienței mele – ce imi place, ce trăiesc eu când mă uit la ceva verde - este privat și incomunicabil.
Dar forma, relația structurală, între experiența mea privată și experiența privată a altor persoane este ceva public și transmisibil. Eu nu pot ști dacă, atunci când văd un copac sau un apus de soare, alți oameni se bucură de același lucru, de aceeasi  experiența ca mine; s-ar putea chiar ca ei cand se uita la un copac sa vada culoarea pe care eu o vad cand ma uit la un apus de soare. Dar atâta timp cât amândoi suntem de acord să numim copacul prin verde si apusul de soare prin rosu - atâta timp, adică ca formă sau structură a experienței noastre, modelele sunt similare - suntem capabili să comunicăm și să construim un limbaj al științei. Puțini oameni au considerat că acest răspuns este satisfăcător și
amenințarea cu solipsismul nu a fost rezolvată în mod adecvat decat dupa ce Wittgenstein s-a reintors la filosofie."

Antony Kenny- An Illustrated Brief History of Western Philosophy, Blakwell, p. 369-370.


traducere cu google translate

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails