Decizii politice care intrigă
Jumătate din capitol este despre victoria transformată în dezastru a lui Karenin într- o obligație de serviciu: chestiunea populației de alt neam care locuiește pe teritoriul Rusiei.
Aceasta populație, de o credință diferită, supusă unor cutume și care avea și îndeletniciri diferite, deci și venituri diferite decât cele ale rușilor, era o problema veche de secole pe care cu dificultate clerul și politicienii o puteau gestiona. Alexei Alexandrovici propuse niște măsuri politico- economice de bun simț, cu care toată lumea fu de acord, inclusiv colegul lui din opoziție Stremov( era să zic Stresmov). Acesta, văzând victoria fulminantă a lu Karenin trecu de partea lui și modifică pe ici colo decizia lui Karenin, astfel încât ea dobândi o puternică nuanță extremistă față de populațiile de alt neam. În această situație, popularitatea lui Alexei începu să scadă pentru că Stre(s)mov nu numai că își băgă coada în decizia lui Karenin, dar nici nu recunoscu acest lucru. Ba mai mult, dădu vina pe Alexei. Lumea îl crezu mai mult pe el decât pe Karenin, știm deja că era mai puternică imaginea lui în rândul funcționarilor decât a lui Karenin. Cert este că soțul Annei ajunse în cădere liberă, dintr-un soț fericit deveni un soț încornorat, dintr- un bărbat sănătos și sigur pe rezistența, pacea și cadența sa, dintr-un parlamentar echilibrat și apreciat, ajunse în zona huiduielilor mulțimii celor de alt neam, cel puțin.
În această situație critică, Alexei își propuse să meargă în persoană, vorba lui Sartre, să studieze problema populațiilor de alt neam, despre care nimeni nu mai știa exact dacă sunt săraci lipiți pământului sau prosperă accelerat. Nu spun rapid, pentru că nu existau rapiduri pe vremea lui Tolstoi. De expres sau intercity nici pomeneală.
🚂🚇🛤️🌳🏤🌳🏚️🚆🏨🌳🚉
Între decizia lui Alexei și punerea ei efectiv în practică se interpune un scurt comentariu pe care îl fac două dintre prietenele Annei, prințesa Betsy și încă o damă din nobilime. Alexei înapoiase ministerului banii primiți pentru cei 12 cai necesari în călătorie, și își plăti singur drumul. Însă femeile comentează astfel:- Betsy apreciază gestul pe criterii futuriste, a apărut între timp linia ferată în Rusia, deci e cazul ca Alexei să își însușească tehnologia cea nouă.
Cealaltă prințesă este de acord și ea cu desele delegații ale soților, care mergând cu trenul, lasă femeilor trăsura și calul. Nu comentez, a făcut- o Socrate mai bine decât mine în Phaidrosul lui Platon.
În drumul său către guberniile îndepărtate, unde locuiesc populațiile de alt neam, Karenin se oprește în Moscova unde, într-o parcare de trăsuri, se întâlni cu Stiva, Dolly și doi dintre copii, plecați la cumpărături.
Vă amintesc că Stiva este fratele Annei Karenina, deci cumnatul lui Karenin. Stiva este vesel, ca de obicei, Dolly afectuoasă ca de obicei. Îl întreabă ce mai face și mai ales ce mai face Anna. Karenin se eschivează, mormăie câte ceva, dă să scape de încleștarea afectivă, dar cei doi nu-l slăbesc până când nu scot de la el un: - Anna e bine.
Îmi permit un comentariu vis- a- vis de timpurile moderne și clasice ale secolului 19. Femeile și nobilii societății recurg la trăsuri cu toată relaxarea oamenilor care au un venit substanțial, în timp ce lumea obișnuită se refugiază în vagoanele noilor invenții feroviare. Eu, când am văzut filmul m- am gândit :- Ce situație romantică a creat regizoarea împreună cu Tolstoi, să faci doi oameni să se îndrăgostească in tren!
Acum îmi amintesc că printre întrebările din chestionarele de la angajare era și întrebarea:- Unde v- ați întâlnit prima dată? și erau variantele:
a. La liceu
b. La o petrecere
c. La plajă
d. În tren.
Era clar că întrebarea nu se referea la șefi sau președinți, ci la soți sau iubiți.
