Gândul omului ca unduirea grâului
Capitolul începe cu dilema hamletiană a lui Levin: a cosi sau a nu cosi. Se decide, de dragul lui însuși, să cheme mujicii la cosit și să își dea și propria coasă la ascuțit.
Serghei râde de el și îl întreabă întâi dacă face față fizic, apoi cum văd mujicii amestecul lui printre lanuri.
Levin promite lui Serghei că va mânca acasă friptura de curcan și va bea vinul cel bun, nu împreună cu mujicii- și plecă la cosit. La început, țăranii râd de el, mai cu simpatie, mai răutăcios bărbătește, dar Levin este harnic și prietenos. Secondat de Tit, care simte și ritmul stăpânului și pe cel al mujicilor, și care face dese pauze de ascuțit coasa, Levin parcurge prima parte a primei zile de cosit. Cu eforturi mari și depășindu -și de mai multe ori limitele rezistenței fizice, reușește să cosească aproape în același timp și cam tot atât de mult și "frumos" ca și mujicii. Observă însă că și simplul gând orgolios îi face mâna să tremure și se duce frumusețea pe copcă. Când se făcu pauza mică de masă, Levin porni spre casă să bea o cafea.
Este și ziua când, printr- un nor întunecos de ploaie, aproape de creștetul lui, Levin simte apropierea de Dumnezeu, dar începe că cârtească, îngrijorat că fânul se udă. Tit îl asigură că e bine când plouă și pentru oameni, și pentru roadele muncii lor.
