La țigănci de Mircea Eliade, partea a treia

 

Bluesul din noi

Voi compara acest capitolaș cu două chestii - cu un exercițiu de algebră, care presupune reducerea termenilor și cu o vizită printr-un magazin de televizoare.
Argumentez
Amintesc că profesorul de pian Gavrilescu plătește 300 de lei pentru a petrece un timp cu 3 fete de naționalități/ etnii diferite: - o evreică, o grecoaică și o țigancă. Condiția obținerii plăcerii/ satisfacției/ mulțumirii de sine/ încântării/ fericirii/ bucuriei/ păcii interioare și sensului vieții este stabilită de cele 3 fete ca un joc: trebuie să ghicească dintre ele trei, țiganca. Știm din capitolul anterior că a dat greș, deoarece a ales folosind repere culturale oarecum comune: țiganca trebuie să aibă bijuterii evidente, pielea smeadă, grecoaica o piele albă și un accesoriu afrodi-siac, părul coafat, evreica părul roșu. Fetele sunt dezamăgite de lipsa lui completă de intuiție, deși le spune de nenumărate ori că are suflet de artist.
Povestesc puțin
Bărbatul se dezmeticește în prezența fetei negre, pe care o considerase țigancă și despre care află că este de fapt grecoaica.
Este într-o încăpere destinată să abolească reperele tridimensionale ale lui Euclid, planurile perceptive se suprapun și crează o încăpere iluzorie, ca o lume din multe oglinzi și ecrane unde imaginea albastru verzui a mării dă senzația de adâncime. Și tactil lumea din casa țigăncilor este catifelată, mătăsoasă, moale, ușoară.  Gavrilescu este admonestat mereu cu expresii de genul: a întârziat! Întârzie! Trebuie, nu mai are timp, a pierdut timpul, ca și cum, în această casă despre care tot orașul spune că este o casă a plăcerilor, bărbatul acesta aleargă simultan pe mai multe piste de decolare și se străduiește să urce într-un avion care ba e aici, ba e dincolo, cu motoarele pornite și elicea învârtindu-se încet.
În sfârșit nu insist mai mult deocamdată pe scena aceasta care poate fi de orice, de la o scenă de dans, o scenă de muzică, o scenă de resuscitare, o scenă de sex, un test  în care ai de rezolvat o ecuație diferențială, când știi și cum, și ai și idei diferite, revoluționare față de toți matematicienii trecutului, dar nu mai ai decât un minut și nu se acceptă răspunsuri orale, ci doar scripta manet.
Gavrilescu a aflat că fata brunetă e grecoaica, deci au rămas două necunoscute, x+y= 1, în N*.
Presupune că țigancă este fata care are corpul acoperit cu voaluri, care, nu își dă seama, fuseseră pe trupul fetei cu coc și piele albă, pe care o considerase grecoaică. Este un bărbat care nu mai e tânăr, nu e atent la detalii vestimentare feminine, nu înțelege că substituția este un procedeu teatral, nu istoric, nu intelectual.
Fata în voaluri e dezamăgită și îi spune că ea este evreica. Încearcă jenat o scuză cum că da, e în Vechiul Testament ceva de genul cu niște voaluri.
Acum, noi ca și cititori, putem spune:
1. Fata neagră e grecoaica
2. Fata cu părul roșu e evreică
3. Fata cu pielea albă e țigancă
Hildegard și Elsa
Textul este foarte gingaș scris, Eliade nu folosește nimic care să ducă gândul cititorului spre vulgaritate, cele trei fete se joacă, tensionat e adevărat, cu el. Îl fac să cânte înnebunit la pian, îl fac să se miște prin încăpere nu ca o fiară încolțită, ci ca un pescăruș înfometat dus de curent deasupra unei mări în care peștii sunt vizibili, iar valurile mării îi ridică deasupra și îi face accesibili.
Dialogul lor este în paralel, el povestește, vinovat despre faptul că este căsătorit din milă, povestește încântat că a fost cândva tânăr ca ele, că a fost frumos și și-a permis să aibă o fată ca ele, doar a lui, fără să o împartă cu alți bărbați. Fetele fac scurte remarci referitoare la caracterul lui și la faptul că nu are nici fidelitate, nici dragoste și că e și el o curvă, cum sunt ele, s-a futut toată viața pe bani, a trădat, a mințit, a iubit din milă. Gavrilescu se justifică invocând sărăcia și lipsa de experiență în cunoașterea sufletului uman. Fetele nu îl scuză.
Știm din volumele de Memorii și din Jurnalul lui Eliade și din mai toată literatura lui că el însuși a iubit, în anumite perioade ale vieții, două femei simultan. Știm din Întoarcerea din Rai, din Noaptea de Sânziene și din altele.
Pe când era adolescent și studia în Germania, umblând brambura pe urmele lui Kant, Gavrilescu a avut o iubită, pe Hildegard, care a rămas iubita lui secretă toată viața și pe care a părăsit-o într-o vară, pe când era plecată la băi. Atunci a cunoscut-o pe Elsa, actuala lui soție, o fată nefericită, pe care a găsit -o plângând pe trotuar.
A petrecut cu ea o vreme umblând prin berării, făcând foamea, gândindu-se serios cum să își câștige existența pentru amândoi. A plecat cu ea și s-au căsătorit.
Acest sentiment frumos, creștinesc, mila, conchide Gavrilescu nu poate sta la temelia unei familii. Una din fete îi atrage atenția că mila și dragostea sunt ca două fețe ale aceleiași monede. Nu mila este sentimentul care i-a confecționat statutul de profesor care muncește mult și câștigă puțin, se întoarce acasă la o femeie pe care nu o mai place, ci incapacitatea de a menține aprinsă acea flăcăruie care a ars cândva în sufletul lui pentru ea.
Cam atât deocamdată.
Fetele nu îi spun explicit, Eliade nu dă niciun sfat acestui bărbat fundamental plictisit și de familie și de carieră, dar aproape că îl face pe pescărușul ăla care survolează hămisit valurile înspumate să gândească așa:- sunt o pasăre ușoară, pot prinde doar un pește pe zi. Mai ales că marea nu e lină.
Citiți și voi capitolul, veți găsi alte expresii, conotații, comparații, imagini, explicații.
Cert este că plăcerea promisă este amânată din cauza lipsei lui complete de discernământ. Nu e un om rezonabil, nu e un hedonist cum a fost Aristip care, când i s-au adus trei curtezane la poartă, le-a plătit pe toate trei și le-a lăsat să plece. Nu e fierbinte, nu arde, nu e rece, e călduț și asta de la călduroaiele alea care îi înmoaie pe toți într-o zi oarecare de iulie.

La țigănci de Mircea Eliade, partea a doua

 

      Întreg capitolașul este foarte frumos scris. Nici urmă de violență a naturii, de mesaje subliminale, de obscenitate, de expresii în argou sau jargon. Te-ai aștepta ca, fiind capitolul în care Gavrilescu intră în curtea bordelului, să fie luat din prima cu expresii cu care unii tineri de azi își marchează autogolurile. Nu. Dimpotrivă, totul în jurul lui Gavrilescu devine firesc, normal, clar, rațional, ideal. Să povestesc pe scurt:
Proprietatea țigăncilor este împrejmuită cu un gard de ciment, ca multe proprietăți din București, chiar și din zilele noastre. Dar, probabil dinspre poartă se poate zări grădina, cu arbori foarte înalți, cu flori multe, diferite și foarte frumoase. Grădina are zone sălbăticite, dar și zone îngrijite. Se oprește în fața porții. O fată oacheșă cu bijuterii mari de aur îl întâmpină, considerându-l un client. La o măsuță cu 3 picioare stă o bătrână, matroana bordelului, care îl întreabă cât este de extremist: vrea o grecoaică, o țigancă și o nemțoaică ( adică e de dreapta) sau vrea o grecoaică, o țigancă și o ovreică( adică e de stânga)?
Aflăm ulterior că personajul nostru făcuse studii în Germania și fusese îndrăgostit doar de nemțoaice, deci aici la bordel nu vrea să mai audă de ele. Era sătul de dreapta.
Alege ovreica, țiganca și grecoaica. Nu mai zic de ce, toată lumea știe că Eliade a fost și intelectual, și legionar, și diplomat și spirit universal, și un scriitor pe care nu l-a putut duce de nas niciun regim totalitar.
Deci, țiganca bătrână o trimite pe țiganca tânără în bordei cu Gavrilescu. Îi cere 300 de lei (nu 100)!, Gavrilescu socotește rapid că s-a dus munca lui pe o săptămână, dar potolirea setei costă pe așa o caniculă.
Bătrâna îi spune că e ora 3 și că poate sta până la 4.
Gavrilescu spune că e ora 4, că la 3 a terminat el pregătirea și între timp a mers și cu tramvaiul, a stat și pe o bancă așteptând, a mai mers și pe jos ...
Se contrează puțin, ba e 3, ba e 4. Bătrâna îl lasă în apele lui- ceasul a stat! De acum poate sta la țigănci o veșnicie.
Se aude tramvaiul trecând. Spre casa Otiliei, probabil. Acesta a fost ultimul semnal de alarmă trimis lui Gavrilescu să o șteargă cu sau fără cei 300 de lei.
Dar el, fiind muzician, în loc să simtă întâi fiara (tramvaiul/ instrumentul/cutia metalică a bătrânului), pleacă urechea la vocea solistei. Buddha nu ar fi făcut așa. De Hristos nu mai zic! Până și Ghilgameș a rezistat. La fel și Enkidu.
În bordei, 3 fete, negreda complet goală, albeda cu coc și ovreica policoloră (cele 3 stadii alchimice ale cunoașterii de sine). Însă roșul incandescent, în loc să fie un om viu, concret, este o amintire din urmă cu 20 de ani, o iubită din tinerețe, nemțoaica Hildegard, pe care o părăsise și se căsătorise cu Elsa, tot nemțoaică, actuala soție și pe care nu o mai iubește și nici n-a iubit-o prea mult.
Să revin la rezumat. Cele 3 fete îi astâmpără setea: cu o cafea rece, una fierbinte și un pahar cu apă.
Pe urmă, în interiorul casei cu perdele vaporoase fluturând în vânticelul amiezii și covoare moi, îi cer să ghicească țiganca dintre ele. El desfășoară niște argumente de bun simț din punct de vedere intelectual, considerând că fetele sunt conform modelelor ideale de frumusețe din ghidurile turistice: probabil o țigancă are pielea neagră și nu are rușine, umblă despelegoiată în fața unui bărbat însurat, o grecoaică are niște voaluri verzui pe ea și părul complicat coafat, așa ca Afrodita ieșind din valul verde al marii Egee, o evreică trebuie să aibă părul roșcat și ondulat. Fetele râd de faptul că are chef să predea istoria culturii sau să le țină o lecție despre iubirea platonică, tabuurile din Maitreyi despre îndrăgostirile în public, ifosele lui că este artist și altele și îl prind într-o horă, îl învârt bine, îl bagă într-un dormitor și îi fac felul. Nu știm ce fel, că Eliade lasă cititorul să își imagineze. Unii vor zice că au făcut sex în grup. Alții că a mers doar cu țiganca, alții că i-au dat niște prafuri în cafea și l-au adormit 12 ani, alții că sufletul lui ajunsese într-un Rai al arabilor, unde dă și de sir Lawrence al Arabiei, cine știe...cert este că reperele lui intelectuale privitoare la femei, nații, etnii, rase, popoare, culturi antice și moderne dau greș. Nu se prinde că țigancă era oricare dintre ele, în afară de cea pe care o ghicea. Nu simțurile hotărăsc o etichetă etnică, națională, rasială, ci intelectul eliberat de prejudecăți etnice, naționaliste, rasiale. A fi țigan nu este o boală.
Capitolul se termină cu amintirea iubitei lui, Hildegard, o prezență pozitivă și luminoasă din tinerețea lui.
Acum să ne gândim: Cine are brațele albe ca marmura în Iliada? Zeița Hera, zeița familiei. Asta e nevasta lui, Elsa.
Cine are bustul gol în desenele din piramide? Orice femeie, care trăiește în antichitate la Alexandria. Aceasta  este Otilia. Ea este evreica. 
Cine are pielea neagră, iubita neagră a lumii, femeia pe care Mirele o iubește în Cântarea cântărilor? Aceasta este grecoaica.
Alege fata neagră pentru că este goală, pentru că are o voce frumoasă, pentru că l-a întâmpinat la poartă. Numai că nu o ridică în slăvi, ci o desconsideră, numind-o țigancă, considerând-o curvă și diminuîndu-i importanța în cunoașterea muzicală a sufletului  omenesc. 

La țigănci, comentariu vis-a-vis de persoana lui Gavrilescu

 

Am de făcut o observație vis a vis de caracterizarea directă.
1. Să zicem că eu sunt Gavrilescu și un elev mă ia la rost:- Băi, tu cum arăți? M-am prins că nu ești tinerel, că ești prof de muzică, știi pian, faci pregătiri pe 100 de lei ora( cam cât iau și țigăncile pe 20 minute), am aflat că ai o pălărie de soare, probabil porți ochelari ca Eliade și Papini, am aflat că ai și batiste la tine, poate ești la sacou, poate ai o cămașă cu mânecă scurtă că e vară, poate ți-a dat prin cap să nu îți pui cravată, predând pian te mai și încurci în ea, poate ai degete frumoase și lungi ca toți pianiștii din lume, poate încă n-ai chelit de tot. Mustață sau barbă nu cred că ai, altfel apăreau niște fraze despre căldura de peste ea/ele.
Te rog, nu mă lăsa numai pe mine să îmi folosesc imaginația! Dacă mă întreabă profa cum arată Gavrilescu să nu îi pot zice decât că e un bărbat de vârstă mijlocie, cu pălărie, batistă și servietă, care de fapt nu apare decât pe încredere.
2. Am de făcut o observație și vis-a- vis de mintea lui Gavrilescu. Să ne imaginăm că stă în tramvai. În fața lui, moșul cu cutia de tablă pe genunchi. Se fac remarci porcoase despre munca din bordel. Bătrânul se uită la Gavrilescu. Gavrilescu se uită după nuci. Bătrânul spune:- Ce rușine! Gavrilescu îi dă înainte cu umbra nucilor. Când bătrânul  întinde mâinile pe cutie ca pe o claviatură și o prinde cu tărie, lui Gavrilescu mâinile îi dau de înțeles că el nu are peste ce obiect să întindă mâinile și să îl apuce de margini cu tărie, pentru că l-a uitat acasă la Otilia. Atunci mâinile lui îi dau de înțeles că este pierdut! Fără partituri un profesor de instrument este pierdut! Aproape că își pierduse și portofelul. Noroc de taxator că l-a găsit! Nu poți să îi zici elevului pe care-l pregătești:
-Scuză-mă, am uitat servieta cu partituri, hai să lucrăm după Manualul de muzică, pentru că, fiind vacanță manualele erau predate deja.
În plus, fac și un comentariu sociologic. Să zicem că eu sunt Gavrilescu și termin pregătirea. Urmează să plec, apare Otilia cu cei 100 de lei, vine și mătușă-sa și mă întreabă cum evoluează eleva, mă conduc amândouă la ușă, poate la poartă, că e un cartier de case, eu îmi iau la revedere ca un bou încălțat de la ele( și nu fusesem la țigănci și nici nu descoperisem că au trecut 12 ani în 20 de minute), deci plec spre stația de tramvai. Nu putea nepoata, o tânără probabil normală și sănătoasă să alerge după mine și să mi-o aducă? Sau nu putea mătușa să trimită servitorul (că pe vremea aia toți oamenii educați aveau servitori), să  alerge după mine cu servieta, sau nu putea mătușa însăși, care nefiind mama Otiliei (fată care era ori orfană, ori era din București și avea părinții la pârnaie sau plecați în străinătate sau poate că fata era de fapt de la țară) deci, zic, mătușa care putea avea orice vârstă, de la 25 la 49, putea să alerge ea însăși și să mi-o aducă? Și în zilele noastre o femeie cu vârsta între 25 și 49 de ani indiferent dacă e căsătorită sau nu, dacă are copii sau nu, dacă e gospodină sau are ajutoare, indiferent, dacă vrea să rămână într-un text literar nu doar ca un nume care începe cu V,  trebuie să facă și niște sport, sală, ceva fitness... Altfel iese o harababură de nedescris!
În concluzie, eu cred că lui Gavrilescu i s-a făcut de petrecanie la Otilia acasă. Costumul, mustața, pălăria, batistă, servieta, poate și pantofii care reflectă nivelul financiar acopereau o ființă care nu mai putea fi așa cum o dorește toată lumea. 

Aaa, am mai aflat ceva despre tine, domnule Gavrilescu, și asta nu doar din prima parte a nuvelei, ci mai ales din a doua, că ai sau nu pantaloni pe tine, nu e clar din caracterizarea autorului, buzunare sigur ai, pline de batiste transpirate, cu portofelul plin de mărunțis pentru călătorii interplanetare- Venus, Marte, Uranus, poate și Jupiter și cu 400 de lei în el, pe care îi topesti pe aflarea adevărului socratic prin intermediul panaramelor. Să-ți fie rusine! 

La țigănci de Mircea Eliade, Partea întâi

 I. Cartea lui Lawrence al Arabiei, cu numele adevărat Thomas Edward Lawrence- un celebru arheolog, diplomat și militar: Cele 7 coloane ale înțelepciunii a apărut în anii 1926 și 1927 în ediții limitate, deoarece autorul a interzis să fie publicată în timpul vieții. În 1935, după moartea lui într-un accident de motocicletă, apare prima ediție pentru publicul larg. Deci, acțiunea nuvelei se petrece puțin după apariția cărții, devenită repede un best seller. Deoarece Eliade a părăsit România în 1940, putem localiza evenimentele din nuvela în intervalul 1935-1940, mai precis, 1936-1939, în București.

 Aici eu am o nedumerire, se consideră nuvelă interbelică pentru că acțiunea este în perioada interbelică, sau nuvelă postbelică pentru că a fost scrisă în anii aproape 60? Cred că e postbelică și fantastică în același timp, deși nu e nici cu colectivizarea și nici cu armata în comunism. În caz că mă întreabă cineva...Parcă seamănă mai mult cu Visul lui Cărtărescu, care e nuvelă postmodernă, decât cu Hanu Ancuței, care e nuvelă modernă. Aici, recunosc, nu le am deloc.

II. Un profesor de pian urcă în tramvai, într-o zi caniculară de vară. Vine de la o pregătire, de la o fată, Otilia, probabil elevă de liceu. În tramvai, bătrânul care stă pe scaun vis-a-vis de Gavrilescu îi spune că a ascultat, în stația (probabil de la Universitate) un grup de studenți vorbind entuziaști despre cartea (pe care și el o citise!), a lui Lawrence al Arabiei. Studenți, Universitate, sesiune, admitere, luna nu putea fi august. Era probabil același interval în care Eliade scria nuvela, dar decalat cu aproape 25 de ani.  Deci, cartea lui sir Edward Lawrence era populară și era considerată o dovadă de cultură generală, poate chiar era din bibliografie. 

De aici deducem că o stație anterioară stației unde locuiește Otilia, eleva lui Gavrilescu, este Universitatea.

Deasemenea, o stație de după Universitate este un Liceu, pentru că oamenii din tramvai vorbesc despre cât de mare fusese terenul țigăncilor și cum cedaseră o parte din el construirii unui liceu. 

III. Prima parte a nuvelei, marcată cu *, are multe referiri numerice.

a. Economice:  Gavrilescu își compară venitul lunar cu valoarea proprietății țigăncilor (100/ lei ora cu 1 milion valoarea proprietății) și estimează că ar trebui să lucreze 26 de ore pe zi cu 7 piane ca să strângă banii. Sau ceva de genul.... Îl temperează unul din călători făcând remarca :- nu prea se mai studiază pianul ca înainte...

b. Legalistice:  Taxatorul îi cere biletul la control. Gavrilescu nu găsește portofelul. Taxatorul îi spune că va da de el când vor ajunge la țigănci, pentru că acolo, înainte să intri, scoți biștarii. Cu ocazia asta mă gândesc dacă bătrânul căruia îi este rușine că există pe lume bordeluri cu parașute milionare nu a fost cel care i-a găurit țeasta lui Gavrilescu cu un Agheu din cutia aia de tablă pe care o ținea pe genunchi, altfel ce rost are un element de recuzită care nu știi ce-i cu el? Și mă gândesc la faptul că după ce a coborât din tramvai, Gavrilescu nu mai era el însuși, ci un spirit dematerializat. Așa, ca la Sarte în Cu ușile închise. Sau nu, Eliade introduce în text prima analogie în care imaginația și gândirea logică se comportă ca două pagini ale aceleiași file: cutia neagră a tramvaiului.

O fi fost Schrodinger bătrânul? 

c. Confesionale: Fără să îl întrebe nimeni, Gavrilescu se apucă să spună de câte ori pe săptămână merge cu tramvaiul la liceu (3), că nu cred că îi dă Otiliei lecții de pian de 3 ori pe săptămână, cât câștigă și câte ore lucrează vara și în timpul anului școlar. De ce face asta? Dintr-un efort psihic legat de memorie. Înainte să conștientizeze că nu are partiturile, conștientizează că face un efort mare nerecompensat. Toate acele calcule nu sunt făcute acum în tramvai prima dată, ci sunt un exercițiu îndelungat. 

d. Pedagogico-culturale. Gavrilescu este supărat că nu poate fi doar artist și este nevoit să își piardă timpul ca să își completeze venitul cu activitatea didactică, de profesor. Este un profesor popular, bun, dovadă că bătrânul care stă vis-a-vis își amintește cum i-a pregătit nepoata la pian. Ceea ce îl trezește la realitate este o afirmație referitoare la lipsa de interes a elevilor și contemporanilor pentru muzica de salon: nu mai sunt așa mulți elevi interesați de pian ca înainte. Atunci își amintește că a uitat partiturile la Otilia. 

e. Frecvența cu care circulă tramvaiul este fixă, dar se întâmplă și erori temporale, mai ales din cauza vremii.  Coboară din tramvai și, copleșit de căldură se așează pe o bancă, în stație, așteptând tramvaiul din sens opus, care nu vine....sau întârzie....sau el nu mai are răbdare să stea în soare. Pleacă spre stația următoare pe jos, pe lângă casele cu grădini, aerul se răcorește și în față apar nucii din curtea țigăncilor. În același timp cu mersul lui spre stația următoare, trec, la intervale scurte, două tramvaie. 

Nu mă mai leg de cum erau tramvaiele în 1935, cu călătorii față în față, ca la metrou, și nu unul în spatele celuilalt, ca în autobuz. Se uită fix un moș la tine, ține pe genunchi o cutie cu un virtual Agheu, te apuci să spui tot, cine ești, cât muncești, cât câștigi, ce opinie ai despre umbra nucilor, ce lipsă de opinie ai despre țigăncile cele mai bogate din cartier....

Informații generale despre nuvelă 

A fost scrisă în 1959, între 15 iunie și 25 iulie, când Eliade și Christinel erau la Paris, în vacanță. În acele vremuri, Stalin era deja în mausoleu, KGB ul înflorea, la noi era Gheorghiu Dej și președinte și prim ministru (cum am aflat eu odată că țiganii pot avea și rege și președinte în același timp), deci pe undeva, și nu la infinit, democrația, dictatura, monarhia și anarhia se întâlnesc. 

Eliade era stabilit la Chicago. La noi era urgie. Nu poți scrie literatură și filosofie și istorie și mai ales istorie a religiilor cu toți nemernicii pe cap. 

Sunt negru, doamnă

 

Dorel îmi lipsește un poem pe ușa dormitorului:
- Sunt negru doamnă și mă scald în fumul preeriei
Port bască albastră și-mi adap din ea zebrele
Am sufletul alb ca marmura din care se construiesc temple
Din zori și până-n noapte dansez cu lumina ce-mi satură inima.

Sunt negru, doamnă și te aștept în amurg
Știu că ți-e foame, în piua de piatră zdrobesc semințe
O linie din zbor coboară prin iarba înaltă, expresionistă 
Dacă întârzîi, devin incolor.

Citesc poemul lui Dorel și mă reped în bucătărie să fac o cafea. Din spatele meu, Mr Brasil îmi întinde scrumiera:- Mergi afară și fumează. Nu e pentru tine poemul, azi noapte, pe întuneric, Dorel a încurcat ușa. Poemul e pentru mine.
-Doamne, ce bine! M-am speriat.
Mr Brasil:- Nu te-ai speriat, te-ai îndrăgostit instant.
eu:- Off! Asta-mi lipsea! Dar de ce a scris doamnă și nu domnule?
Mr Brasil:- Știi cum e Dorel, mai mănâncă litere. A vrut să spună: Doamne.
eu:- Aaaa. Eu un poem religios.
Mr Brasil:- Da ce credeai? Că mă atenționează să mă arunc în smoală fără judecată? Ai plecat la țigară?
eu:- Acum, vroiam să înțeleg...
Mr Brasil, scoțând din buzunarul șorțului de bucătărie un bilețel:- Du-te și strecoară-i-l pe sub ușă. Vreau să văd ce față face.
eu:- Pot să îl citesc?
Mr Brasil:- Nu e nevoie, te vei trezi iar cu el lipit pe ușa ta.
Plec spre camera lui Dorel și îi pun bilețelul sub ușă. Îl aud mișcându -se prin cameră. Podeaua scârțâie aici, la cabană.
Ies în curte. E o dimineață răcoroasă, ca în zilele de la începutul anului școlar. Atmosfera e umedă și viguroasă, cum e mereu la munte. Trag aer proaspăt în piept. Casc gura la gâze și ascult păsările.
Când mă întorc, pe ușa camerei mele poemul trimis de Mr Brasil lui Dorel:
Sunt gol
Aruncă-ți umbra peste mine și lasă-mă să o imbrac
Ca pe o cămașă.
Aoleu, îmi zic în gând, ce mă fac cu nudurile astea două? Intru încet în cameră, îmi iau poșeta și telefonul și plec spre stația de autobuz. Merg să mă plimb prin oraș câteva ore, poate văd un film, mai iau niște fructe pentru diseară. După ce urc în autobuz, văd pe telefon un mesaj de la Dorel:- Ia și mie o sticlă de cola de 2 litri, vreau să stau treaz la noapte și să termin o carte.
Băieții ăștia! Trebuie să fii pe fază non stop cu dorințele lor.
:- Ok, îți iau, îi scriu mesaj lui Dorel.
Mr Brasil:- Nu-i lua! Are cafea!
eu:- Bine, nu îi iau.
Dorel:- Nu asculta de el. Îmi iei!
Șoferul anunță stația. Cobor. Mă uit pe avizierul cinematografului. Filmul a început de 5 minute. Îmi iau repede bilet, o cola și niște pop- corn și încerc să mă prind care-i ideea.

Dansul fluturilor

  

  Stau cu Dorel la focul care mocnește sub jăratic. Din când în când el ia un bețișor și lovește lemnele arse. Sar scântei puzderie și ne bucuram amândoi. Mr Brasil, pe fotoliul de paie, citește cu calculatorul pe genunchi. Stă pe verandă, la lumina becului atârnat deasupra. Deodată se ridică și vine la noi.
-Când aduceți ceaiul ăla de la ora 5?
Dorel:- E 11 jumate noaptea.
Mr Brasil:- Deci ați întârziat cu peste 6 ore. Gata! Plecați amândoi de la foc! Stau eu și mă joc. Voi mergeți și pregătiți cina!
eu:- Cina de la miezul nopții. Ha!
Dorel:- Nu, nu se numea așa filmul. Se numea Ghici cine vine la cină.
Mr Brasil:- Nu, se numea Mi-e foame și puturoșii mă pun să mănânc răbdări prăjite. Ați dispărut?
Plec cu Dorel. Dorel zice:- Lasă că fac eu repede ceva. Stai aici, stai pe telefon. Mă anunți din 15 în 15 minute. 
eu:- Aoleu! Credeam că faci un sendviș pentru fiecare și aduci niște limonadă.
Dorel:- Ce, e 11 dimineața? Nici gând!
Mă așez pe fotoliul unde stătuse Mr Brasil și încep să mă uit la fluturii de noapte care dansau sub bec.
Deodată simt miros de ars.
Mă uit la telefon, ora 1.
Mă reped în bucătărie. Fumăraie să o tai cu cuțitul, Dorel nicăieri. În cuptor, friptura carbonizată. Aragazul totuși închis. Mă reped în camere să îl caut pe Dorel, nimic, mă uit pe după mobile, sub mese, nimic. Ies în viteză și alerg spre Mr Brasil. La foc, cei doi stau îmbrățișați, ținându-se de umeri. Au lângă ei câteva beri pline și vreo 3 goale. De jur împrejur caserole, farfurii, tacâmuri, fructe, o jumătate de tort pe un platou pe care urcau fără jenă furnici. Stau câteva clipe descumpănită.
Mă întorc spre casă, deschid larg ferestrele și ușa, îmi iau o pătură, mă înfășor în ea și mă culc în fotoliu din nou.
Mă trezește Mr Brasil:- Pe tine trebuie să te adorm ca să înțelegi că ești numai a mea! Hai să mergi în cameră. Dormim înăuntru.
eu:- Gata, s-a aerisit? Putem intra?
Mr Brasil:- Da.
eu:- Și Dorel?
Mr Brasil:- Doarme buștean de mult.
eu:- Cât e ceasul?
Mr Brasil:- 3 și ceva.
eu:- Scuze, nu știu cum de am adormit.
Mr Brasil:- Știu eu. Fluturii dresați de Dorel.
eu, în timp ce Mr Brasil îmi așează o pernă sub cap: - Dorel poate să dreseze animale?
Mr Brasil:- Normal, i-a învățat pe fluturi să danseze pe muzică latino. Asta  e cea mai eficientă.
eu:- Și friptura? Fumul?
Mr Brasil:- Ai visat. Are și dansul ăsta un efect secundar. Trebuie  să mai lucreze Dorel oleacă la figuri, dar se pare că e dificil fără niciun model paralel uman.
eu:- Ce bine!  E cam melancolic de la o vreme, acum îmi explic de ce.
Mr Brasil: - Fluturii sunt așa de sensibili, imediat se supără dacă nu-i tratezi cu respectul necesar. Dă-te mai încolo!
eu:- Dormi aici?
Mr Brasil:- Siempre, mi amor!
Mă ia în brațe și mă leagănă încet. Adorm.

Mă trezesc când Dorel îmi smulge perna de sub cap. Mă uit la el buimacă.

-Ce cauți cu perna mea sub cap?

eu:- Perna ta?!

El:- Da! Uite! E perna cu fluturi, nu cu inimioare. 

eu:- Și perna mea?

Dorel:- Caută -ți-o sub pat! Nu acolo e biroul de obiecte pierdute?

Dorul

- Când apare dorul în cultura română? 

-A două zi după nuntă! :)

Cum să trăim fără dușmani în vacanță

 

Dorel, mie:- Știi că un mare filosof contemporan a scris o carte, Cum să trăim fără dușmani?
Mr Brasil:- Știm.
Dorel:- Știți că eu chiar vreau să știu un răspuns concret la întrebarea : Cum să trăim în vacanță fără dușmani?
Mr Brasil:- Pui paie pe foc sau ce?
Dorel:- Nu, uite o întreb pe ea. Strict pe ea, nu te bagi cu pluralul. Cum se poate trăi în vacanță fără dușmanii de clasă?
eu:- Bagi muzică. Chitară, pian, baterie. Și a altora și a ta, zic de muzică...
Dorel:- Perfect! Dar cum se poate trăi fără dușmanii de rasă?
eu:- Tot eu?
Mr Brasil:- N-ai auzit că azi ești favorita la Ghici cine știe mai bine ca mine!
eu:- Ok. Răspund. Ca să trăiești fără dușmanii de rasă în vacanță e bine să citești cât mai multă literatură. Dușmanii de rasă sunt personaje principale în literatură și aduc și premii serioase la concursuri internaționale.
Dorel:- Dar cum să trăim fără dușmanii de specie știi?
eu:- Nu.
Mr Brasil:- Dușmanii de specie sunt acele ființări care au brățări. De exemplu, persoanele invitate la o petrecere în pijamale.
Dorel:- Adică e ca și cum ai vrea să pleci de la petrecere și nu ești lăsat să intri înapoi decât dacă arăți că ai brățări?
Mr Brasil:- Perfect.
Dorel:- Și cum poți scăpa de ei?
Mr Brasil: Ce nu înțelegi? Vrei să îți desenez? Ești prieten de specie dacă nu ai brățări și ești dușman de specie dacă ai brățări.
Dorel:- Păi nu ai zis invers?
Mr Brasil:- Depinde ce vrei. Dacă vrei să scapi de dușmanii de specie, nu mergi la petreceri. Dacă vrei să rămâi dușmanul lor de specie, mergi și porți brățări.
eu:- Deci cum ai da-o, de  dușmanii de specie nu poți scăpa.
Mr Brasil:- Vezi că ai înțeles? Întrebarea nu are sens cu privire la specie, dar are sens cu privire la gen. De dușmanii de gen scapi ușor. Treci de partea adversarilor lor.

Vara vine cu rezerve

 

Mr Brasil, mie:- Povestește-i și lui Dorel cum faci tu cumpărături inconștiente.
Dorel:- Faci cumpărături conștientă? Mă refer la cele pe care ți le permiți singură? Că nu m-am prins încă.
eu:- Fac cumpărături când am nevoie de ceva.
Mr Brasil:- Lasă cumpărăturile pe care ți le indicăm noi și care au rolul să ne mențină în formă pe toți trei. Mă refer la acea cumpărătură pe care o faci fără să fii rațională.
Dorel:- Mi se pare mie sau Mr Brasil vrea să îți sublinieze o ideogramă în caracter. Nu?
eu:- Dacă vreți să știți, acea cumpărătură inconștientă nu mai există. Deci nu mai vorbim despre ea!
Mr Brasil:- Ba vorbim! Stai aici și povestește!
Mă așez la masă. Dorel îmi toarnă o cafea.
eu, lui Dorel:- Cum vrei, varianta lungă sau rezumat?
Dorel:- Am de copiat. Bagă scurtă.
eu:- Ieri seară mi-am cumpărat o banană.
Mr Brasil, desfăcând borcănelul cu rezerve și îndesându-le cu o pocnitură în stilou:- Nu aveam banane în frigider?
eu:- Ba da.
Mr Brasil:- Știai că avem și că poți să îți iei câte vrei?
eu:- Da
Dorel, lui Mr Brasil:- Ce-i aici? Curtea comercială a lui Ignațiu de Loyola? Ești Marele inchizitor? Te iei de ea pentru o banană?
Mr Brasil:- Mă iau și nu e treaba ta cum o motivez să învețe psihologie.
Dorel:- Aaaa. Pot pleca? Merci pentru rezerve.
Mr Brasil:- Ce merci? Stai să povestească!
Dorel:- Păi ce să mai povestească, am înțeles ideea. Ți-a venit foamea și ai cumpărat o banană. Și mie când îmi vine foamea și nu sunt pe-acasă, intru într-un magazin și mănânc ceva.
eu:- Da. Mai fac și eu așa câteodată.
Mr Brasil:- O mai lălăi mult?
eu:- Nu. Mi-am cumpărat o banană. Și după ce mi-am cumpărat -o mi-am adus aminte că aveam în frigider, de fapt mi-a venit înainte să o cumpăr amintirea că avem în frigider dar nu mi-a venit și adunarea: avem 3 banane și mai adaug una, deci 4. Și nici scăderea: dacă avem trei și noi suntem 3 înseamnă că una e a mea.
Mr Brasil: -Vrei să spui împărțirea :3/3=1.
Dorel:-N-o mai întrerupe! Las-o să termine.
eu:- Deci nu mi-a venit în minte nici o judecată matematică, nici una morală, de genul, nu e bine să risipești banii pe banane când ai deja.
Dorel:- Așa și? Parcă ești Balzac, până dai de personaje, te lupți cu descrierea imobilelor și mobilelor. Hai, zi odată!
eu:- Cum mergeam printre raioane să mai iau câte ceva util, mă trezesc că am și banana în mână.
Mr Brasil :- Ha!Ha! Faza asta îmi place cel mai tare!
Dorel:- Așa și?
eu:- Mi s-a părut interesant. Nu știam că am așa ceva în caracter.
Dorel:- Ha! Ha! Eu știam!
eu:- Despre mine?
Dorel:- Nu, despre mine.
Dorel, lui Mr Brasil:- Acum pot pleca?
Mr Brasil:- Da, da. Pleacă, scrie, fă-ți datoria față de conștiința ta!
Dorel:- Adică ce vrei să spui? Că sunt imoral în general?
Mr Brasil:- Nu. Ești un tânăr serios și conștiincios. Numai eu știu de ce ești capabil când te ridici de la birou.
Dorel:- Pe bune, știi !? De ce sunt capabil?
Mr Brasil:- Ești capabil să te repezi fie în mine, fie în ea să îți aducem o rezervă nouă pentru stilou.
Dorel:- Da, aici m-ai prins! Chiar așa mi-e firea.
Mr Brasil, mie:- Vezi unde pui rezervele alea, trebuie să ne ajungă toată vara. Dacă nu le găsim, trebuie să plec iar la cumpărături.
Dorel, de pe hol:- Și cine știe câte banane inconștiente mai aduci la frigider! Sau faci ca ea, te trezești noaptea când toată lumea doarme și le mănânci.
Mă pufnește râsul, dar mă abțin să nu îl supăr pe Mr Brasil. Are și Dorel ăsta un mod de a pune punctul pe i!

Moliere, spectacol muzical la București

 

Lol și Lolita

 

E amiază. Stăm pe o pătură. Dorel butonează telefonul într-un Supermario în rețea, eu împletesc o coroniță din flori de câmp. Mr Brasil îmi întinde una câte una, alternativ flori de trifoi, de-nu- mă- uita și mușețel. Din când în când îmi ia șirul de flori și îl rotunjește, îl pune pe creștetul lui Dorel și îmi face semn să mai adaug câteva flori.
- Ne mai trebuie vreo două- trei, mă duc să mai aduc. Se ridică de pe pătură și îl văd cum caută prin iarbă, din ce în ce mai departe.
Dorel:- Crezi că Lol e masculinul de la Lolita?
eu:- Întreabă-l pe Mr Brasil. N-am știut niciodată dacă Lol e de bine sau de rău. Din ce îmi amintesc, Lolita e de rău pentru un profesor trecut de prima tinerețe.
Dorel:- Nu te-am întrebat dacă e de bine sau nu, ci dacă e masculinul. Și eu nu sunt trecut de prima tinerețe.
eu:-Da, nu ești.
Dorel:- Iar tu nu ești nici atât.
eu:- Da, eu sunt în pericolul de a nu fi profesor, și asta încă de când eram în plină tinerețe. De Lolite și Loli trebuie fugit, cel puțin în învățământ. La noi la școală există comisii care consideră non-etic să fii în combinație cu Loli sau Lolite.
Dorel:- Da să fii tu însuți Lol sau Lolita nu consideră non-etic?
eu:- Nu, dimpotrivă, e considerat normal. Chiar și profesorii în etate se străduiesc să fie mai tineri decât scrie în buletin.
Mr Brasil, apărut brusc:- Profesorii sunt de fapt anti- Lol, și chiar anti- Lolite.
eu:- Cam așa e.
Dorel:- Dar oare cum își dau seama?
Mr Brasil:- După culoarea mașinii.
eu și Dorel:- După ce? !!!
Mr Brasil:- Gândiți-vă, dacă ați fi tineri, ce culoare de mașină ați avea?
Dorel:- Eu sunt tânăr. Mi-aș lua o vernilă.
Mr Brasil, văzând că tac și ronțăi un fir de iarbă:- Și tu?
eu:- Roșie, cred.
Dorel:- Asta fiindcă te uiți la filme clasice.
Mr Brasil:- Eu mi-aș lua o mașină în două  culori, oricare complementare.
Așa, deci, ați observat că atât tinerii cât și adulții au aceleași culori de mașini în lumea profesorilor? Asta ce înseamnă?
Dorel:- Că e plină lumea de anti-Loli și anti-Lolite?
Mr Brasil:- Dimpotrivă, că nu îi mai poți deosebi. Asta înseamnă că e suficientă o replică să devii Lol și Lolita. E un fenomen care arată superficialitate.

Dorel:- Superficialitate în iubire?
Mr Brasil:- Nu, sentimentele umane sunt puternice în continuare, ceea ce e îngrijorător este faptul că oricine crede că poate scrie ca Nabokov.
eu:- Da. Așa e. Trist.
Dorel:- Nu se zice trist, se zice LOL.
Mr Brasil:- Stai locului nu te mai fâțâi atât! mie:- Gata, e potrivită! Poți să o închei.
eu:- Ce frumos ești cu coroniță!
Dorel:- Stai să îmi fac un selfie! Of, nu mai am baterie.
eu:- Noica spune...
Dorel:- Dacă îmi dai bateria ta externă, te las să îmi spui ce zice Noica.
eu:- Măgarule! Exact ca elevii mei! Lolule! Ține!
Dorel:- Hai, zi, ce spune Noica.
eu:- Noica spune că tehnologia a apărut în epoca modernă din cauza infidelității savanților, filosofilor și teologilor față de rațiunea dialectică. Dacă grecii ar fi trădat rațiunea dialectică, apărea încă din antichitate.
Mr Brasil:- Interesant. Gata selfiurile! Hai să fugim la cabană! Vine ploaia!
Dorel:- Ce ploaie? Din norul ăsta rătăcit pe care l-ai cules de după deal?
Mr Brasil:- Deci ai observat?! Lol!  mie:- Hai strânge coșul, eu adun rachetele și mingile. Hai, repede!
Strâng repede ustensilele de la pic-nic, apucăm amândoi capetele păturii și îl răsturnăm pe Dorel în iarbă, după ce îl legănăm un pic ca pe un copil. E slăbuț și e ușor.  Are  părul plin de fân și frunze și își ține cu mândrie coronița pe cap. Mr Brasil ne îmboldește să alergăm.
Ajungem la cabană odată cu primul tunet care când bubuie se zdrăngăne totul în jur. Încuiem ușa și ne repezim să închidem geamurile. Ploaia începe  brusc și atmosfera se întunecă. Fulgerele transforma cabana într-o recuzită de film SF, luminată de sfâșieri albastre. Stăm cu ochii lipiți de geam. Mr Brasil se apropie de Dorel și îi adună iarba uscată din plete.
-Uite, ai și o buburuză!
Dorel, bucuros, o lasă să i se plimbe pe braț:- Am salvat-o din furtună. LOL!
eu:-Te măriți în curând, Lolito!
Mr Brasil:- Cu cine?
Dorel, șotios:- Cu un profesor bătrân, cu cine crezi?

eu:-Lol!

Îndrăgostește -te de mine

 

Îndrăgostește -te de mine
Fără teamă, știu să mă despart cel mai pur de tine, cu o simplă piruetă
Învățată de la bobițele de tei desprinse în zefir.
Îndrăgostește -te de mine cu blândețe,
Știu să te dezbrac de tine cu o forță mare, învățată de la firul de iarbă care țâșnește din dala de piatră.
Îndrăgostește -te de mine cu răbdare, știu să brăzdez în părul tău mătăsos dâre argintii.
Iubește -mă cum iubește bătrânul poet sunetul mării,
Cum iubește tânărul soldat steagul alb,
Cum iubește pasărea rătăcită curentul care poartă stolul spre țările calde.
Îndrăgostește -te de mine pentru că nu am ochii tăi frumoși,
Pentru că nu am binecuvântarea gesturilor tale,
Pentru că nu sunt singura femeie care își așează o șuviță după ureche când îi zâmbești.

Joc de rol: Filo-Sofie

 

     Mr Brasil, seara, după ce terminăm de făcut bagajele: - Nu pot pleca la drum cu voi doi! Sunteți inculți. Dar asta mai pot îngădui, avem o vară înainte. Însă trebuie să fiți sănătoși psihic. Pentru asta voi discuta nu cu eul vostru, ci cu sinele vostru.
Dorel:- Personal sau colectiv?
Mr Brasil:- Colectiv, normal.
eu:- Ce faci? Ne hipnotizezi?
Mr Brasil:- La nevoie, da. Deocamdată aplic sugestia. La tine merge mai ușor, pe Dorel trebuie să-l îmbrobodesc oleacă mai mult, e mai negru în cerul gurii decât alții. Îl iau deoparte, să nu te bagi, nu te superi. E o ședință personală.
Dorel:- Așa se discuta cu sinele colectiv, personal.
eu:- Nu te mai da mare! Știu și eu câte ceva despre ședințele de psihoterapie.
Dorel lui Mr Brasil:- De ce zici că sunt negru în cerul gurii? Fiindcă am mâncat un borcanel întreg cu dulceață de cireșe amare? Dacă le faci așa bune.... Mă refer la dulcețuri. Sau de la ultimul sărut?
Mr Brasil:- Vorbește mai încet, sunt și alții în jur. Și eu am mâinile mânjite de roșu, nu doar tu ai buzele vinete. Nu se știe la o adică pe care dintre noi îl încântă mai tare serialul la care a început să se uite ea.
eu:- Și de la care m-am oprit, era prea dur.
Mr Brasil, mie: - Cu tine încep. Te întinzi pe canapea. Eu plimb brelocul ăsta prin fața ta și tu începi să povestești simultan despre Ion și Victor Hugo.
eu:- Ion al lui Rebreanu sau al lui Platon?
Mr Brasil:- Am vrea noi să fim mai tineri cu 12 ani! Nu, Ionul lui Platon.
eu:- E despre muzica înțeleasă ca artă a muzelor și despre criticul de artă în general. Atât am apucat să citesc.
Dorel:- M-ai făcut curios. Ce zice despre criticul de artă?
Mr Brasil:- Aici e un singur psihanalist, nu doi. O întrebi când e conștientă. Acum nu e.
eu:- Dacă aud cum vorbiți cu mine și vă răspund și îmi aud și vocea, înseamnă că sunt conștientă, nu?
Mr Brasil:- Ești subconștientă, nu conștientă. Și am nevoie nu de conștiința ta, ci de sinele tău, am fost clar de la inceput. Uită-te la breloc, nu în ochii de șopârlă vicleană ai lui Dorel, care vrea să îți smulgă secrete din conversațiile noastre despre el.
Dorel:- Cum ai zis că am ochii? De șopârlă vicleană? Parcă ziceai altfel acu două ore, când ne-am trezit!  Ochii miraculoși ca apa lacurilor pline de nuferi, ochi  verzi ca jadul frunzelor de salcie ... Etc etc.
Mr Brasil:- Du-te și adu câte o cafea pentru fiecare, mai am puțin și în loc să intru eu în inconștientul tău, intri tu în al meu. Și o bagi și pe ea. Mie:- Hai, zi despre Victor Hugo.
eu: -În câte cuvinte?
Mr Brasil:- 50 maximum. Ai citit 50 de pagini, sintetizezi în 50 de cuvinte.
eu:- Bine.
Victor Hugo este unul dintre scriitorii mei preferați. Am citit Mizerabilii de 4 ori.
Mr Brasil:- Deja sunt 14 cuvinte. Mai sărim peste copilărie.
eu:- A fost al treilea copil, un fel de silogism slab, un fel de aai, cu frați mai mari puternici, sănătoși, sangvinici, el un băiat căpățânos, melancolic și fragil fizic.
Mr Brasil:- Ai deja 45 de cuvinte.
eu:- Nu e cu plus minus 5?
Mr Brasil:- Fie!
eu:- Maica-sa a iubit toată viața un alt bărbat. A fost conceput pe vârful unui munte.
Dorel:- Cine? Că am citit și eu minunata biografie a lui Maurois cine a fost conceput la munte, Victor sau bărbatul pe care maică-sa l-a iubit, l-a ascuns de furia lui Napoleon, l-a sfătuit să nu aibă încredere în viclenia curții și pe care l-a văzut pe lista condamnaților la moarte  ca trădător al împăratului și....
eu:- Țipând:- Aaa, Nuuu! Nu mă trezi așa!
Mr Brasil, calm:- Număr până la 10. La 10 te vei trezi. Nu tu ești Sofie, mama lui Victor, tu ești doar încă un inconștient fan filo-Sofie...
La 10 mă trezesc. Dorel îmi șterge obrajii de lacrimi și îmi zice:- Culmea ce bine ai jucat! Nici eu nu puteam juca mai bine moartea și dragostea simultan.
Mr Brasil:- Dorel, hai în curte să interpretăm visul femeii!
eu:- Ce vis? Așa e în mod obiectiv textul. Și de ce nu puteți de față cu mine?
Mr Brasil:- Pentru că are simboluri pe care femeile nu le înțeleg.
eu:- Cum ar fi?
Mr Brasil:- Cum ar fi numele Ion și numele Victor.
eu:- Și nu mi le puteți spune și mie?
Dorel:- Nu.
eu:- Da ce, tu știi?
Dorel:- Da
eu:- De când? De unde?
Dorel, râzând  în timp ce-l ia de umeri pe Mr Brasil:- De la Diotima, na!
Mă așez bosumflată pe scaun. Îmi aprind o țigară. Miroase frumos a trei,  adie un vânticel călduț, fumul țigării se unduiește în aer desenând frunze invizibile într-un vânt năpraznic. Mă gândesc la vremurile lui 1812, ce cumplite! Și totuși natura era la fel, dragostea la fel, geniile la fel, suferința umană la fel de mare. Nu știu dacă aș fi în stare să văd un serial după biografia lui Victor Hugo.
Mr Brasil și Dorel sigur ar putea, sunt caractere mai puternice.

Test eliminatoriu

 Mr Brasil:- Știți că e perioada examenelor, nu? 

eu:- Mie îmi spui! 

Dorel, lui Mr Brasil:- Să imprim un exemplar și pentru Petronel? 

Mr Brasil, țipând:- Nuuu! E secret. Nu spui nimănui, nici în perioade de agonie, nici în cele de extaz! Te abții de la divulgat secrete de familie. 

Dorel, cu voce moale:- Da. 

Mr Brasil:- Hai să verificăm dacă știți ceva. 

eu, lui Dorel:- Nu. Adică nu știu ce răspunsuri sunt corecte. 

Dorel:- Mie mi se par cam subiective testele lui Mr Brasil. 

Mr Brasil:- Nu e adevărat. Testele mele sunt rezultatul unor cercetări minuțioase și îndelungate. Numai nepregătiților pentru viață li se par așa. 

Ne așezăm la masă și Dorel împarte testele, iar Mr Brasil pixurile. 

eu:- Lucrăm fiecare în liniște sau citim tare? 

Mr Brasil:- Tare. Nu are rost să ne furăm căciula unul altuia. 

Dorel:- Cine citește întrebările? 

Mr Brasil:- Cine le-a făcut. 

Dorel:- Adică tu. 

Mr Brasil:- Exact. 

eu:- Hai, incepem? 

Mr Brasil:- Prima întrebare este referitoare la senzații. Cine miroase mai puternic? 

a. Un cioban

b. Un pescar 

c. Un muncitor necalificat

d. Un răzeș la Rovine

Dorel:- Clar că un pescar. 

Mr Brasil, văzând că stau cam mult pe gânduri:- Timpul de gândire este de o secundă, nu de un minut. 

eu:- Un răzeș la Rovine. 

Mr Brasil:- Ați greșit amândoi. Răspunsul corect este : un cioban. 

Și doar v-am predat lecția!

Dorel:- Hai să trecem la a doua întrebare. Când mă gândesc că asta a fost cea mai ușoară... 

Mr Brasil:- Cine are cei mai frumoși ochi? 

a. Van Gogh

b. Rimbaud

c. Andreescu

d. Wittgenstein

Și eu și Dorel simultan:- Rimbaud. 

Mr Brasil:- Greșit. Andreescu. 

Dorel:- Off! Și m-am gândit să pun c. Mie: - Din cauza ta! Mi-ai umplut capul cu Anotimpul în infern. Trebuia să mă iau după ce am citit singur. 

Mr Brasil:- Vezi! Așa înveți cum se face educația serioasă, când înveți singur. 

eu:- Trecem la 3?

Mr Brasil:- Cine are cel mai dulce galben? 

a. Rafael

b. Boticelli 

c. Grigorescu

d. Manet

Dorel:- Rafael, normal. 

eu:- Boticelli

Mr Brasil:- Dorel, ai greșit. Mie:- tu ai răspuns corect. 

Dorel:- De ce am greșit?

Mr Brasil:- Pentru că nu ai văzut Luvrul. De aia. Până la vârsta asta trebuia să îl fi văzut. Educația nu se face numai la școală. 

Dorel:- Tu ești de vină. Când am vrut să mergem, ai zis că ai nu știu ce modificări de făcut la nu știu ce orar al avioanelor. 

Mr Brasil:- Să nu mai deschidem subiectul vremurilor de tristă amintire. Nu ai știut, ai aflat acu'. 

4. ...

eu, răsfoind foile:- Sunt multe întrebări....

Mr Brasil:- Sunt, dar mai sărim peste. Facem doar 6.

Deci, 4:- Ce geniu are părul cel mai ondulat?

a. Beethoven

b. Foucault

c. Einstein

d. Leonardo da Vinci

eu:- Leonardo?

Dorel:- Beethoven?

Mr Brasil:- Foucault. 

Dorel:- Ai să vezi! Mi-o plătești!

Mr Brasil desenează în aer o ideogramă și Dorel incepe sa râdă întâi în hohote, pe urmă din ce în ce mai potolit. Zâmbindu-i dulce lui Mr Brasil, zice:- Trecem la 5?

Mr Brasil:- Da. 

Cine are cele mai bune încălțări de dans:

a. Aristotel

b. Immanuel Kant

c. Dostoievski

d. Ludovic al 14-lea. 

Dorel de uită la mine:- Zici tu sau eu?

eu:- Zi tu. 

Dorel:- Dostoievski. 

Mr Brasil:- Și tu? Răspunzi la fel?

eu:- N-are rost să o mai dau cotită. Așa e. Dostoievski. 

Mr Brasil:- Bravo! Aveți în sfârșit o șansă de trecere!

eu:- Facem o pauză? Mă duc să fumez o țigară. 

Dorel:- Vin și eu!

Mr Brasil:- Bine. Hai!

Ieșim în curte, sub nucul unde un porumbel hărnicuț cară crenguțe pentru cuib. Dorel e vesel, eu puțin preocupată. Mr Brasil culege câteva dude de pe alee și ni le împarte. Îmi plac la nebunie dudele. Sunt ca pepenii galbeni, fiecare soi are alt gust, mereu surprinzător. 

Ne întoarcem la teste. Mr Brasil zice:- Ultima întrebare e cea mai grea și cea mai ușoară. Trebuie să răspundeți bine, ca să treceți. E ca un 11 metri. Depinde victoria echipei, nu doar a voastră individuală.

Dorel:- Hai, zi! Mereu m-ai considerat egoistul familiei. 

Mr Brasil:- Hmm! Așa am zis? Înseamnă că așa e. 

Cine are cel mai puternic verde?

a. Pelicanul 

b. Mierla

c. Lăcusta

d. Șoimul 

Dorel, mie:- Zi tu prima, Mr Brasil spune că ești mai comunitară. 

eu:- Pelicanul.

Dorel:- Pelicanul. 

Mr Brasil:- Bine. Ați răspuns bine. Mai aveți mult de învățat. Nu doar la Educație plastică,  Geografie și Literatură, dar constat cu tristețe că la Istorie stați cel mai rău. Știți că Istoria întreține sentimentele patriotice, nu? 

eu:- Da.

Dorel:- Da.

Mr Brasil:- Aveți teme pentru vacanță la Istorie. După ce terminăm de făcut dulcețurile de vară vă apucați de treabă, altfel nu mai treceți în veci bacul. 

eu:- Da, mi-am dat seama, sunt conștientă. 

Dorel:- Și la munte când plecăm?

Mr Brasil:- Cum când? Mâine. Nu vine weekendul?

eu:- Și dulcețurile?

Mr Brasil:- Când venim. Ce, ți se pare că sunt pentru noi primele fructe coapte? 

Dorel iese din  sufragerie și îl auzim in curte fluierând o melodie patriotică pe care nu-mi imaginam că o știe, având în vedere vârsta lui. Îl întreb pe Mr Brasil:- Asta e Treceau batalioane române Carpații?

Mr Brasil:- Nu, e Enescu. E o arie din Oedip. 

eu:-Aaaa, da!

Decalcomania

 

      Dorel întoarce capul spre Mr Brasil care tocmai așeza ultimele pahare curate lună în vitrina din sufragerie:
- Pe asta pot s-o calc?
Mr Brasil:- Ce e aia? Dă să văd!
Eu:- Cred că e o ureche de iepure.
Mr Brasil:- Da. Poți. Vezi să n- o arzi, că e din mătase.
Dorel, manevrând încântat butonul fierului cel nou de călcat la indicația Silk- Da, lasă, am grijă.
eu:- -Și nu trebuie chiar orice e în sacul ăla călcat. Poți să mai sari peste căciuli, mănuși, șosete. ..
Dorel:- Am așa  un chef de călcat! Îmi vine să calc tot ce-mi cade sub ochi!
Mr Brasil:- Ai decalcomanie.
eu:-  Bine că măcar unul dintre noi are gena asta. Altfel trebuia să mai aducem o femeie în familie.
Dorel:- Cei mai buni bucătari sunt bărbați! Numai că gătesc doar când sunt provocați....
Mr Brasil:- Cei mai buni croitori sunt bărbați! Numai că devin modiști doar când sunt provocați.
eu:- Cei mai buni bărbați sunt bărbații șifonați? Așa ar zice prietena starului lui Mishima.
Mr Brasil:- Tu nu ?
eu:- Da!
Dorel și Mr Brasil, simultan: - Da! Și noi suntem de aceeași părere. Bărbații șifonați sunt perfecți!
eu: - Și femeile șifonate?
Dorel :- Alea sunt femei numai cu numele.
Mr Brasil, lui Dorel:- Nu te băga, nu ai experiență. Îți spun eu, femeile șifonate sunt femei melancolice.
eu:- Cum așa?
Mr Brasil:- Ai văzut cum zice Mishima, bate o rază de lună printr-o crăpătură de perdea și devii romantic. Romantic=melancolic.  Cade o picătură de apă într-o conservă de piersici albe și devii modern. Modern=sangvinic. Vezi o femeie șifonată și ești postmodern. Postmodern= flegmatic. Adică ritmic. Egal cu tine însuți.
Femeile șifonate sunt indicatorii temporali pentru postmodernitate.
eu:-:Așa îți dai seama în ce secol te-ai rătăcit?
Mr Brasil, luând teancul de tricouri călcate și împăturite de Dorel cu un gest de o gingășie minunată:- Exact!
Dorel:- Am găsit a doua ureche de iepure!
Mr Brasil:- Vezi să nu o arzi, e din mătase!
Dorel:-  Da, lasă, am grijă!

Sub craiul nou

 

Toate adierile prin florile teiului sunt brize
Toate păsările cu zborul spiralic sunt albatroși veseli
Toate fetele îmbrăcate în alb cu pletele curgand pe umeri

 sunt apariții ca din spuma mării

Toate vorbele neînțelese sunt ale unor popoare vechi și nobile
Iar gesturile tale sunt ale bucuriei revederii.

O zi optimistă se cunoaște după Dorel

 

   Dorel a ajuns acasă dimineață. Îl auzim amândoi cum se chinuie să descuie ușa. Ne dăm seama amândoi că a băut. Se clatină spre baie. Vomită, face duș și vine spre bucătărie în halatul lui Mr Brasil, o nuanță mai deschisă decât a lui. Se așează la masă, nu zice nimic, sta ca o lebădă aplecat asupra ceștii de cafea. Mr Brasil se uită la el. Știe deja cauza. Eu o intuiesc. Nu îndrăznim sa deranjăm furtuna de nisip din inima lui. Ne pare rău de el. Mr Brasil face un stanga-mprejur și vine cu două borcane de compot de cireșe și i le pune în față:- Asta mai mic e de anul trecut, iar asta de 800 de acum doi ani. Poți să bei zeama, te mai binedispui. Dorel îi face un semn să îl lase în pace. Eu ies încet din bucătărie, Mr Brasil se face că nu aude și rămâne.
După câteva minute ne întâlnim în fața casei. Mr Brasil:- Culege niște corcodușe verzi, uite aici o cutiuță, trebuie să îl trântim in pat să doarmă. Corcodușele îi vor stinge setea.
Mă apuc de golit de fructe creanga care atârnă până la pământ, anul acesta a fost prielnic pentru pomi, e încărcată.
Toată ora care urmează mă ocup de mine. Termin un roman și îmi calc o rochie.
Intru în bucătărie. Dorel plânge și ronțăie corcodușele verzi. După fiecare corcodușă, scoate din borcan câte o cireașă și îndeasă cu degetele tremurânde sâmburele în fructul lânced și stors de aromă. Îmi cere un castron gol. Îi dau. Pune în el  mâna de cireșe cu sâmburi de corcodușe în ele. Mr Brasil intră în bucătărie vesel, fredonând încet un șlagăr la modă. Mă mir că știe versurile la așa ceva. Mă mir că e interesat de muzica tinerilor. Se duce la Dorel.
Mr Brasil:- Ce facem noi doi azi? Ne ocupăm de noi sau de alții?
Dorel, brusc trezit:- Ce vrei să spui?
Mr Brasil:- Vreau să spun că deși se spune că și băieții plâng câteodată, adevărul este că băieții plâng de fiecare dată.
Dorel:- Daaaaa! și începe iar o tornada de lacrimi care sar în toate părțile.
Mr Brasil se apropie de el și-i zice: -Am o surpriză pentru tine.
Dorel:- Lasă -mă!
Mr Brasil:- E o surpriză psihologica. Nu altceva.
Dorel:- Ce? Lasă-mă cu prostiile!
Mr Brasil, brusc:- În dormitorul meu te așteaptă Ionel.
Dorel de întoarce spre el neîncrezător.
Mr Brasil:- Da, da. Du-te la el.
Dorel se ridică. E încă amețit.
Eu și Mr Brasil după el. Nici mie nu-mi vine să cred, dar așa e. În dormitorul lui Mr Brasil, Ionel, băgat până -n gat între perne și plăpumi.
Dorel:- Ce cauți în camera lui Mr Brasil?
Mr Brasil:- Nu te lua de el, eu l-am invitat.
Dorel:- Cum să nu mă iau? Ce caută în patul tau?
Mr Brasil:- Da tu ce cauți în patul lui?
Dorel:- Între noi e altceva.
Mr Brasil:- Ce e? Dragoste? Pasiune? Sex? Șuvoi de lacrimi printre borcane?
Dorel:- Nu înțelegi.
Mr Brasil:- Ba da. Treci în pat lângă el și dormiți. Vă trezesc eu când vine vremea.
eu:- Care vreme?
Mr Brasil:- Vremea să mergem toți patru la plajă.
eu:- Aaaa!
Mr Brasil iese din cameră. Îmi zice:- Trebuie să plec. Am de lucrat mult și azi lucrez pe puncte. Fă-te și tu dispărută pe undeva, mergi la un film sau la shopping. Ne vedem la 2 la braserie să mâncăm ceva. Lasă-i. Decât să-mi urle în cap doi ani că nu mai are partener, mai bine îl lăsăm să se trezească din beție.
Sunt de acord. Dorel e insuportabil când e trist. Pleoșteste toate florile.

Veni Vidi Vici

 

      Mr Brasil îmi ia haina din cui și-mi zice:- Ai terminat cu gătitul? Mergem la noaptea muzeelor sau la vernisajul prietenului meu? Crezi că e deschis non stop?
eu:- Acum, acum!
Plecăm. Mr Brasil conduce lin și repede în același timp. Ajungem când criticul de artă invitat încheia prezentarea expoziției. Îl vede pe Mr Brasil și îl salută vesel cu o fluturare de mână. Fac stânga- mprejur și  încep să mă preling pe lângă pereții plini cu tablouri înfățișand peisaje marine. Dau și peste câțiva elevi, însoțiți de părinți care mă salută cu chef de vorbă. Parcă mi se face poftă de-o țigară, dar amân. Mă opresc în fața unui tablou unde nu e nimeni. Are o atmosferă turneriană. Mă uit la norii care  învălătucesc valurile în furtună.  Sunt talouri frumoase, pictate minuțios.
- Așa trebuie să faci și tu!
Mă întorc, e Mr Brasil.  Galeria s- a golit.
eu:- Ce să fac așa? Să pictez așa? Nu am nicio șansă. Cel puțin nu în perioada asta a vieții.
Mr Brasil:- Nu e vorba de cum să pictezi, ci cum să acționezi când ești în mijlocul furtunii.
eu:- Cum?
Mr Brasil:- Înfigi paloșul în balaurul care te târâie de colo- colo.
eu:- Care paloș?  Săbiuța mea tocită de abanos?
Mr Brasil:- S-o crezi tu că mai ai săbiuța de abanos. Am văzut- o pe perna lui Dorel.
Mă caut prin toate buzunarele, nici urmă de săbiuța mea africană. Sunt dezamăgită și necăjită. Mr Brasil mă ia de braț și ne plimbăm prin galerie, îmi explică cum trebuie să privesc pictura prietenului lui și în drum spre casă îmi spune, între două solouri la chitară, de la radio:- Paloșul e lângă scăunel. Când ajungem acasă, te înarmezi. Ieși din curte, porți paloșul la tine, intri în camera ta, pui ostentativ săbiuța de abanos pe perna ta. Așa Dorel va înțelege aluzia.
eu:- Da. Mă duc la el în cameră și o iau! Și îi spun și că sunt supărară pe el că mi- a șutit- o.
Mr Brasil:- Nu e nevoie. Am luat-o eu. O ai în cameră.
Intru în camera mea, sunt ușor amețită, e o situație ciudată pentru mine. Mă uit indiferentă și văd săbiuța mea de abanos pe pernă.
Încep să mă dezbrac. Aud bătăi în ușă.
eu:- Cine e?
Dorel:- Eu, Dorel. Deschide să îți arăt ceva!
eu:- Nu mă poți aștepta în bucătărie? Mă schimb.
Dorel:- Nu te stresa, intru cu spatele.
Deschid. Dorel intră în cameră. Intră cu spatele. E gol. Pe omoplat două tatuaje: ditamai inima în flăcări și alături săbiuța mea de abanos.
Până să mă dezmeticesc, Dorel iese. Mă uit lung la pernă. Iau săbiuța de abanos și o bag sub ea.
Îl aud pe Mr Brasil că mă strigă. Intru în bucătărie. Scăunelul e ocupat de Dorel.  Mă întind pe burtă în fața lui și scot paloșul de sub scăunel.
Dorel de uită la mine derutat:- Vrei să mă decapitezi?
Mr Brasil:- Esti decapitat deja. Hai să vedem ce pereche de coarne ți se potrivesc, cerboiule! Mie:- Plecăm oleacă. Tu fă ce vrei, ai pizza și cafea. Nu ne aștepta, s-ar putea să dureze, știi că sunt încăpățânat când e vorba de gusturi.

Modelul european

 

    Intră Mr Brasil în bucătărie. Un vacarm îngrozitor, mașina de spălat storcea rufele la turația maximă, iar hota huruia fără niciun purcel fript pe aragaz. Se duce pușcă la hotă să o oprească. Dorel se ridică

de pe scaunul de la calculator și o pornește din nou.

Mr Brasil:- Ce-i cu haosul ăsta emoțional? Ești din nou hetero? Iar ai pus ochii pe ea?

Dorel nu-i răspunde, se întoarce la calculator și începe să deruleze comentariul de pe chatgpt despre Leoaică tânără iubirea cu viteza melcului.

Mr Brasil se apropie de el: - Nu auzi ce te întreb? De ce stai în gălăgie? Nu-ți mai place liniștea din casa mea?

Dorel: - M- am săturat de provincialismele tale! Vreau să mă simt un cetățean dintr-o mare metropolă occidentală.

eu:- Cred că în metropolele asiatice gălăgia este mai mare. Am văzut că în Japonia, Coreea și China este viață de noapte și ziua. Lumini, baruri deschise non stop, bazar cât cuprinde, lumini pe stradă să îți brodezi un guler sub felinare.

Dorel: - Da, așa e. Și Asia este occidentală, în caz că nu ești la curent cu noile definiții.

Mr Brasil se apropie de Dorel și îl ia tandru de umeri: - Ai observat că ne înțelegem între noi când vorbim?

Dorel: - Nu.

eu: - Da.

Mr Basil: - Știi de ce?

Dorel: - Da.

eu: -Nu.

Mr Brasil: - Am oprit cele două artefacte direct din telecomandă. Vezi, e liniște, nici mașină de spălat, nici hotă! Scoate din buzunar un telefon cu butoane demodat. Am telecomandă universală, valabilă  pentru orice aparat. Și acum, tot din telecomandă îi închid calculatorul lui Dorel ca să mă poată urmări!

Se apleacă peste birou și scoate ștecherul prelungitorului din priză. 

Dorel: - Ce telecomandă? Ce faci?! Nu vezi că am de învățat?!

Mr Brasil: - Treaba mea ce fac! Eu sunt geniul inventator al liniștii intelectuale, nu cheful tău de a mă auzi. Ce faci aici? Înveți despre memoria mecanică?

Dorel, redeschizând calculatorul cu chatgptul setat pe comentariu: - Doamne, ce m-am plictisit! Aceleași inepții zi de zi!

Mr Brasil: - Te referi la ce îți spun eu acum?

Dorel: - Aaa, nu! Mă refer la comentariul pentru Petronel.

Eu: - Cine e Petronel?

Dorel:- Ionel are un prieten, pe Georgel, iar Georgel are un frate, care e a 12 a și îl cheamă Petronel. Bine, lui nu- i place să i se spună Petronel. Cu toate că i- am explicat ca e un nume nobil, de origine latină, el vrea să i se spună Țițeica, fiindcă e bun la matematică și vrea ca fetele să înțeleagă din prima.

eu: - Ha! Petronel zis Țițeica! Ce nume asiatic! E frumușel?

Mr Brasil:- Lasă asta! Zi mai bine pentru ce trebuie eu, care sunt ditamai profesorul universitar, să îmi pun mintea cu Petronel care e licean? Vrei să îl chemăm să ne măture curtea?

Dorel: Nu are cum, stă la București.

eu:- Îți place de el?

Dorel: - E superb, așa zice Ionel. A fost Mister Metropolă acum 4 ani.

eu: - Deci îi place lui Ionel de el.

Dorel: - Lui Ionel îi place de Georgel, știi deja, ce mă mai oftici cu întrebarea. De când Ionel s-a întâlnit într-o zi cu fracsu, nu mai vrea să fie cu Georgel. Lucrează zi și noapte la Geografie cu Țițeica. M-am uitat o dată pe telefonul lui, zece aplicații cu țări, capitale, continente. De acolo am învățat că fără strategie ești terminat. 

        eu: - Strategia nu era cu Istoria? 

Mr Brasil: - Lasă-l, e geopolitică, nu auzi? Hai, zi -ne strategia, nu ne mai aburii atît.

Dorel: - Vreau să îi dau de înțeles lui Ionel să îl părăsescă pe Georgel și să mai aștepte cu Petronel.

eu:- De ce să aștepte?

Dorel: - Pentru ca e minor, a fost dat de 6 ani la școală, așa că nu are voie să aibă prieteni decât minori.

eu: - Aaa! Sindromul Verlaine....Deci ești gelos pe Ionel?

Dorel: - Ești grosolană, ca întotdeauna, așa ești!

Mr Brasil: - Nu e grosolană. Mă scutește pe mine de chinul de a formula fraze ultralungi pentru un subiect redundant.

Dorel: - Mai aveți treabă pe aici? Am de repetat comentariul. Sunt la a 4 a repetiție și tot îmi scapă idei.

eu: - Am citit că abia după a cincea repetiție începi să reții chestii neinteligibile.

Mr Brasil: - Să revenim la Petronel! Cum ai să îi bagi tu în cap lui Petronel comentariul la Leoaică dacă el are mâine examen?

Dorel: - Prin autosugestie.

Mr Brasil: - Nu prin autosugestie, se zice- prin sugestie. Autosugestie este când eu încerc să înțeleg de ce ca să ajung deasupra ta, trebuie să trec peste Ionel, Georgel și Petronel. Ce, sunt bobul de mazăre de sub saltelele prințesei? Eu mă autosugestionez, tu încerci experimente psihologice interzise nespecialiștilor.

Dorel: - Vorbești degeaba, deja nu te mai aud.

Mr Brasil mă împinge de lângă Dorel și îmi face semn să închid ușa pe dinafară. Ies.

Aud din hol două bufnituri puternice. Ionel țâșnește pe ușa bucătăriei cu măturoiul de frunze după el, astfel încât îmi dau seama că îl căutasem degeaba în magazie, era pe undeva pe după calculatorul unde lucram când vremea era prea rea sau aveam de gătit ceva îndelungat.

Intru încet. Îl văd pe Mr Barsil la calculator, derulând paginile de pe Tinder.

Îmi zice:- Ia uită- te și tu la ăsta! La Țițeica lui Dorel. Crezi că are 17 ani jumate?

eu: - Pare să aibă vreo 25.

Mr Brasil: - Fii atentă ce mesaj are la avatar: Sunt model european și întregul glob stă sub modelul european. Fii atentă ce tupeu are! Mai ceva decât Noica! Ia să văd câte like-uri are!

eu: - Îți zic eu: 800k.

Mr Brasil deschide facebookul.

Mr Brasil: - Ia să văd câte like-uri are poza aia cu Dorel: două like-uri, de la Ionel și de la Georgel! Hai să îi dăm și noi două să îi mai crească ratingul, poate se lasă de învățat comentarii de pe chatgpt.

Afară Dorel cântă: - De când ne-am sărutat/

Ești modelul meu european preferat!/

Tra la la la la la trala lala  laaaa!

Mr Brasil, mie: - Fă o cafea să bem toți trei. M-am liniștit, era să o iau razna, nu alta....

Îl cred.

Banc cu viziuni

 Ion și Vasile ies la o bere. Ambii au copii mari care tocmai au plecat la simulare.

Ion:- Mai Vasile, tu ești mai mic decât mine cu 5 ani. Ai memoria mai proaspătă. Îți mai aduci aminte de la română, și era pe vremea lui Ceaușescu când profesorii își făceau toate orele și predau toate comentariile,  îți aduci aminte să fi folosit vreunul pentru Riga Crypto a lui Barbu sau pentru Floare albastră a lui Eminescu expresia : Un Luceafăr pe dos?

Vasile :- Am auzit-o și eu pe fiica-mea aseară că vorbea cu una pe telefon, repetau materia. Da parca n-a zis un Luceafăr pe dos, ci un Luceafăr întors.

Dorel se întoarce spre masa lor :- La Luceafărul e un Luceafăr întors, că îl convinge Demiurgul să nu se mai întoarcă pe pământ, da la Floare albastră e un Luceafăr pe dos fiindcă geniul e pustiu, deși câmpu-i plin de iarbă.

Ion:- Da tu de unde știi? 

Dorel:- Păi și eu trebuia să merg azi la simulare, însă m-am trezit târziu și nu m-au mai lăsat, se împărțiseră deja subiectele. Și repetasem Riga Crypto. 

Vasile :- Vezi să nu pățești așa și mâine. 

Dorel:- Nu pățesc, îmi pun alrma pentru ploi torențiale și aia trezește și morții. Mâine am Istoria, ajung primul. 

Ion:-Și asta e toată chestia cu Luceafărul pe dos? 

Dorel :- Aaa, nu, mai e ceva. În Floare albastră e iubire fără sex, în Riga Crypto, sex fără iubire. De aia toată lumea alege comentariul de la Riga Crypto și nu de la Joc secund. E mai ușor de înțeles.