Concepții moderne despre spatiu și timp clarificate de artiști

 

Concepția despre spațiu înțeleasă ca o corelație între evenimentele (tridimensionale) este a lui Leibniz și o întâlnim la pictori.
Concepția despre spațiu ca substanță absolută

(tridimensională) este a lui Newton și o întâlnim.la sculptori.

Stiluri

 

    E o dimineață răcoroasă de primăvară. Prin ceața subțire, ca un voal de nuntă aruncat peste un oraș forfotind de trafic, trec cu îndrăzneală păsări. Unele zboară atât de jos, încât aproape ating creștetele trecătorilor răzleți, altele au aripi atât de mari, încât  te aștepți să-ți vorbească cu glas omenesc.
Merg cu Dorel și Mr Brasil spre gară, urmează să plecăm la munte pentru o săptămână întreagă. Nu am reușit să chemăm un taxi, erau toate solicitate și ca să nu întârziem, luăm tramvaiul. În tramvai stăm în picioare, atârnați de bara de sus, iar când se aglomerează, ne strângem instinctiv unii în alții cu cele trei trolere între noi. Nu vorbim,  ne uităm la oameni și pe geam, când avem acces la un ochi de sticlă, descoperit de mișcările călătorilor.
Compartimentul e gol, suntem numai noi. Rămâne astfel timp îndelungat, peste două ore. Cu puțin înainte de a coborî, un grup gălăgios de adolescenți urcă, își deschid în viteză telefoanele și continuă un joc întrerupt de schimbarea trenurilor.
Ne uităm toți trei la ei ca la  televizor, așteptând să se activeze butonul mute. Nu țin cont de noi, se extaziază când câștigă, înjură și vorbesc porcos când pierd. Eu mă agit și fac tentative să mă ridic și să ies pe hol, Mr Brasil mă apasă pe picioare, când pe stângul, când pe dreptul să nu tulbur jocul copiilor, Dorel se bagă în seamă, ochește pe cel mai frumușel, un lungan cu un păr ondulat și mătăsos și îi dă sfaturi cum să îi bată pe ceilalți. Lunganul câștigă rundă după rundă. Ajungem în sfârșit în stațiune. Tinerii se aliniază pe coridor și ne lasă să ieșim din compartiment. Băiatul blond face cu Dorel schimb de numere de telefon. La sfârșit, face un salut milităresc și schimbă direcția grupului spre cealaltă ieșire
Ajungem, ne cazăm și, în timp ce despachetăm, îl întreb pe Mr Brasil:- Pentru ce m-ai torturat o oră întreagă? Știi că sunt sătulă de vulgaritățile tinerilor.
El:- Să -ți mai schimbi și tu stilul. Ce, numai Calibri Light există? Există și Arial Narrow, și Algerian.
Dorel:- Și Times New Roman.
Mr Brasil:- Ăsta îl ții pentru tine, pentru examenul ăla de la cursurile de sanscrită. Sunt curios cum ai să te descurci la examenul final. Pe mine să nu te bazezi! În loc să te cuplezi cu cel mai frumos brunet din compartiment, te-ai atârnat de prăjina aia blondă.
Îmi dau seama că schimbarea peisajului cu unul mai puțin populat nu va stinge conflictul mocnit dintre cei doi. Mă precipit să așez țoalele în șifonierul comun și ies pe hol. În urma mea, dialogul continuă din ce în ce mai răspicat. Cobor scara și descopăr la parter un mic restaurant. Îmi iau o cafea tare și îl sun pe Dorel:- L-ai detensionat pe Mr Brasil sau faci în continuare ce ai chef cu el?
Dorel:- Unde ești?
eu:- Jos, în restaurant.
Dorel:- Venim și noi imediat. Ajungem în 10 minute.
Termin cafeaua și mă uit lung în telefonul cu ecranul negru. Îmi setez un document pe Calibri Light și încep să povestesc ultimul episod din serialul corean întrerupt când am plecat. Nu am chef nici de Arial Narrow, nici de Calibri Black.
După două ore încheiate, urc în cameră. Drumul m-a obosit puțin. În apartament, liniște. Cei doi bărbați dorm fiecare separat, sforăind ușor. Închid ușile încet și mă îndrept spre dormitor. Se lasă seara peste stațiune și cabana începe să se animeze de mulțimea turiștilor. Dau drumul la televizor și mă mai uit o dată la primul episod din filmul proaspăt terminat. Actorul principal, cu fizionomia căruia  m-am obișnuit abia după al 4-lea episod, îmi pare acum răpitor. Are dreptate Mr Brasil, să te obișnuiești cu un stil nou nu e ușor.

Confuzie lămurită

 Mr Brasil:- Ce gravă eroare să îl confunzi pe Ionel cu Dorel! Cum ai putut să nu observi diferența?

eu:- Păreau la fel. Geci la fel, tunsori la fel, până și nasul îl aveau la fel. În plus, amândoi interesați de Schopenhauer. 

Mr Brasil:- Pui mâna și ții cont de sfaturile lui Nietzsche! Schopenhauer e piperul metafizic, dar nu-l poți pune în orice fel. Pe friptura de curcan da, pe pandișpan, în niciun caz. Cel puțin nu pe pe pandișpanul  tradițional. Or fi și pandișpane asiatice, unde piperul e ingredientul principal, dar la români, să confunzi friptura cu desertul e ceva de neiertat. 

eu:- Da, am observat.

Mr Brasil:- Nu știu cum o s-o dregi. În plus, Dorel e deja pe muntele Găina, n-ai nicio șansă să dai în curând de el. 

eu:- Îl aștept să se întoarcă de la ciobani și stau de vorba cu el. 

Mr Brasil:- Treaba ta! Pe mine nu mă bagi la mijloc. Eu sunt arareori dispus să îmi petrec noaptea cu el, dacă miroase a friptură afumată de miel. 

eu:- Nici eu nu vorbesc cu el în aceste condiții. Adică Bună ziua, dă-mi bastonul și cam atât. 

Mr Brasil:- Fă niste cappuccino din ăla bun cum ai făcut ieri! Ți-a ieșit Irish cu rom din prima. 

eu:- Bine. 

Mr Brasil:- Vezi, la cafele nu încurci aromele, da la bărbați o faci de oaie! Mai ai de învățat! 

Mă apuc să încălzesc apa, când 

intră Dorel vesel nevoie mare în sufragerie cu ditamai șuba pe  el. Vine la mine, mă îmbrățișează, mă pupă ca o țărancă hotărâtă pe amândoi obrajii și dă să facă același lucru și cu Mr Brasil. 

- Cară-te direct la cușca dulăului și pune prostia asta de cojoc pe el! Ai făcut-o pe femeia asta să își spele de 3 ori hainele de pe ea care nu erau deloc murdare. Și îmi plăcea și balsamul cu care le-a clătit și care s-a terminat. Am fost ieri să cumpăr și nu am găsit niciun strop în trei supermarketuri. 

Dorel:- Ce ai cu cojocul meu? Îl am cadou de la Ionel.

Mr Brasil:- Îl pui când ești acasă la el, nu când vii la tine acasă, adică la noi, că dacă îl mai ții mult pe tine, te trimit de unde-ai venit. 

Dorel îi scoate limba lui Mr Brasil și face un semn din ăla poetic pe lângă ambele urechi cum că e cam dus pe aripi de bufnițe. 

Mr Brasil pune mâna pe vătrai și îl gonește în curte. Mă uit la ei pe geam, aleargă în cerc, ocolind cușca amărâtului de cățel care nu știe cu care să țină și fuge când după unul, când după altul.

 Mă întorc la cappuccino.  Mai adaug un păhărel de apă în ibricul fierbinte și pun pe masă 3 căni pline, cu câteva felii calde de pandișpan, făcute special pentru Dorel. 

Ninsoarea abundentă care se confundă cu florile de cireș, cade și ea în diagonală. 

Muza

   Ea una din diminețile acelea

În care cele două nuanțe ale iubirii  

Nu mai vroiau combinații impure.
    Vin acasă și dau în fața ușii peste Dorel, care se săruta franțuzește cu o coardă blondă.  Stau în fața ușii, o blochează cu trupurile lor, nu se opresc când ajung lângă ei, nu pot intra în casă. Nu știu ce să fac. Nu îndrăznesc să îi întrerup, cu chestiile astea nu te pui. Mă dau câțiva pași înapoi, întorc spatele și încep să butonez telefonul. Când, deodată, îmi apare în față Mr Brasil. Îmi ia telefonul brusc și începe să scotocească prin fotografii.
eu:- Ce faci? Dă-mi-l!
El:- Dă și mie pozele astea cu Dorel!
eu:- Care poze?
El:- Astea cu sărutul lui Klimt.
eu:- E plin netul. Ce le vrei pe ale mele?!
El:- Nu cu Klimt, măi, astea de le-ai făcut acu. Astea cu parașutele astea două, care se maimuțăresc fără rușine în fața mea de douăzeci de minute întregi, și mi-l arată pe Dorel care trecuse la dezbrăcat coarda. Cu o mână o ținea de păr, cu cealaltă îi dezlipea capsele de la geacă și cu buzele țuguiate îl stampila peste tot.

eu:- N-am făcut poze.

Mr Brasil:- Păcat!  
Ne uităm amândoi la ei stană de piatră. Îi zic lui Mr Brasil:- Poate ar trebui să nu fim noi muzele lui Brâncuși, ci ei doi.
Mr Brasil:- Ssst!!
Dorel ajunge cu decapsatul la pantaloni. Se desprinde cu greu din sărut și descuie ușa. Își ia în brațe poama și o trece pragul. Înainte să ne trântească ușa în nas, strigă la noi:- Drumul spre bucătărie nu trece prin camera mea! Nu trebuie să mă chemați la masă, vă găsesc eu!
Intrăm spășiți in urma lui de parcă am fi greșit cu ceva și, după ce ne dăm jos bocancii plini de zăpadă și frunze uscate și șosetele ude, ne încălțăm în totoșii care ne permit să fim nevăzuți, neauziti, neștiuți, ca orice om care știe că tinerețea are mereu urechile și mai mari și mai lungi.

Bucurie

 

Cerul e o acuarelă prin care păsările de cărbune se grăbesc 

Oamenii sunt veseli, îi vezi după mersul prin răcoarea dimineții 

O pasăre de pradă zboară în cioc cu o pradă pentru puii ei noi

Printre florile cireșului te văd 

Așteptându-mă 

Spre casă

      În timp ce îngerul deșertului desenează dunele dimineții, iar

soarele arzător întinde umbre peste piramide, dând de lucru altor matematicieni, mai noi, Dorel îmi întinde ceașca de cafea zicând:

- Vrei tu să conduci spre Cairo, vreau să termin un roman. Stau pe bancheta din spate. Dacă obosești, ne oprim, facem un popas și dormim.

eu:- Și Mr Brasil? Poate să mă schimbe el.

Dorel:- N-are cum, a plecat deja cu un avion particular.

eu:- Aha!

Dorel:- Ne întâlnim acasă cu el, a zis să ne descurcăm. Îmi arată biletele de avion pentru întoarcere.

Nu trebuie să ne grăbim, dar nici să întârziem.

eu:- Și nici să riscăm să rămânem aici.

Dorel:- Mai ales! Știi că arabii sunt pătimași când dau cu ochii de cărți din colecția Biblioteca pentru toți! N-am chef să plec acasă cu cenușa cărții în buzunar.

Urc la volan. Îmi pun muzică. Îmi place muzica portugheză, caut un album cu Iglesias în portugheză și demarez. Șoseaua e liberă. Conduc ca-n vis, ușor și fără semafoare.

Îl privesc din când în când prin oglindă pe Dorel. Stă tolănit pe banchetă, cu capul sprijinit de geam și dă paginile cu gesturi line, ca și când ar verifica pe întuneric un cireș dacă are muguri în vârful tuturor crenguțelor.

După 2 ore de oprim la un peco. Ne luăm ape, sucuri și cranțănele sărate, care se găsesc sub tot felul de denumiri și cu tot felul de arome, care mai de care mai picante. Tipic pentru Egipt.

Ajungem pe seară în aeroport. Drumul până acasă decurge fără probleme. 

În sufragerie, Mr Brasil stă pe fotoliul de nuiele și citește o revistă Cinema. Pe masă, pizza aburindă și limonadă. 

Dorel:- Nu mâncați fără mine! 

eu:- Mergi tu primul la duș, eu vreau să despachetez. 

El:- Nu, mergi tu, eu mai am 15 pagini și termin cartea. Sunt curios. 

eu:- Bine. 

Ne întâlnim la masă. Dorel întră îmbrăcat în smoking  și cu o tonă de ulei parfumat în păr. 

Mr Brasil, mie :- Cum ai reușit să faci dintr-un englezoi plictisit cum era ieri când l-am părăsit, un portughez rebel? Te-ai sărutat cu el? Ți-ai descheiat bluza, ți-a zărit sânii? A dat iama în caseta cu bijuterii pe care scrie: Nu pentru Dorel! 

eu:- Nu am nicio vină! 

Dorel:- Da, nu are. Oamenii mai fac chestii și de amorul artei, nu? 

Mr Brasil:- Cum zice Immanuel Kant, arta este Frumosul inutil?  Sau invers: Frumosul este arta inutilă?

Dorel:- În primul rând nu zice așa, în al doilea rând am terminat un roman în care cei doi rămân împreună și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. 

eu:- Era un roman după Povestea lui Harap Alb? 

Mr Brasil:- Poate o fi fost unul american. Că dacă era rusesc, personajele principale nu mai apucau sfârșitul. 

Dorel:- Nu și Nu. Hai să mâncăm și vă povestesc după. E scris de un scriitor nordic, dar care nu are Nobel. 

Mr Brasil:- Ce faci cu noi, ne antrenezi pentru Vrei să fii miliardar?

Dorel, mie:- Du-te la mine-n cameră și adu-l. Nu îmi mai amintesc autorul, știu doar că se numește cartea: Dacă îmi uiți valiza în avion, nu mai vorbesc cu tine niciodată. 

eu:- Parcă ar fi o carte de Descartes, Leibniz sau Prolegomenele lui Kant. Se mai pun titluri așa lungi în zilele noastre? 

Dorel:- În românește e lung, în limba  maternă a scriitorului e doar un cuvânt.