the lullaby of spring- Donovan

Am căutat melodia de la începutul filmului "Brother Sun, Sister Moon" de la Radu pe care am ascultat-o de un milion de ori şi cum n-am dat de ea, m-am mulţumit cu o altă lamentaţie tipică mie, vorba celor apropiaţi. Poate se mai lamentează şi alţii.

Lui Benjamin,

Între noi se aşternuse odată cu seara ceva înspăimîntător, straniu, care te arunca pe tine într-o margine a lumii
pe mine mă împleticea în alta
atunci rămîneam să te petrec cu privirea, dar din pricină ca eu iubesc mai puţin, mă tot uitam în urmă
în vreme ce tu aşteptai ceva important
de aceea priveai doar înainte.

În locurile sălbatice în care am ajuns nu există vestigii
Nici urmă a trecerii timpului
peste oameni
trecutul seamănă apei de ploaie strînse în vase
doar nouă, străinilor, ne face părul mai mătăsos şi pielea parfumată
Localnicilor le aminteşte de ierburi putrede şi potop.

Atunci de singurătate mi-a venit gîndul sinuciderii în valurile lui Hokusai
cînd am auzit
cîntecul tinerei fete

Cum ne atrage Amăgitorul acela cu frumuseţea!
Şi cum din pricina Lui iarăşi şi iarăşi magnoliile de lîngă Teatru înfloresc.
Aşa cum după terminarea războiului poţi fi atins de un glonte rătăcit, tot astfel cînd crezi că toate sunt sfîrşite te atinge într-o dimineaţă aripa bucuriei
Şi toate temerile zboară într-o mie de bucăţi
În urma lor rămîne timpul torcînd ca o felină mulţumită.

Aceasta vroiam să-ţi scriu de fapt, Benjamin.

Hristos a înviat!

"Binecuvîntate fie primăvara şi vara, toamna şi iarna, care sunt totodată anotimpuri ale lumii noastre de aici şi ale sufletului nostru împătrit: suflet de primăvară şi de toamnă, de vară şi de iarnă. Suflet întreg, de nimica lipsit, bogat de arşiţe şi de furtuni, de cerneri şi de flori şi de zăpezi şi de veştede frunze, de încolţiri şi creşteri, stingeri şi înnegurări, de curgeri înspumate şi încremenite, belşuguri şi pustietăţi, triumfuri şi declinuri, bucurii, extaze şi negre întristări, împlinindu-se sub cer.
Căzuţi la fund suntem, drojdie grea, mîl al cerului, tină ce, răscolind, tulbură lumina.
Fericit şi întreg este numai acela în ale cărui vine curge o a cincea esenţă, făcută din a zorilor, amiezii, amurgului şi-a nopţii laolaltă."

Petru Creţia- "Norii"

capricii

m-am hotărît să plec în exil!

zise iarna făcîndu-şi grăbită bagajele din frunze uscate fumegînde
va las în verdele spălăcit şi-n căldura voastră reavănă
o să mă chemaţi cînd n-o să mai aveţi decît ciori şi griuri
dar eu am să vă iert
şi am să trimit întîi o scrisoare semnată în alb
apoi mai multe bezele uşoare şi răcoroase
plec, vai, mi se aşează pe umeri muguri şi gărgăriţe
îmbuibate de culori
şi se mişcă într-una aiurite
fără pic din graţia
fulgilor mei
plec, mă mănîncă deja
pielea şi
simt că mă umplu de flori

Despre revedere, prin codru, istorie şi alte mirişti

Numai omul trăieşte sub mirajul revederii, nu şi natura, codrul. Natura nu are conştiinţă, emoţie şi imaginaţie. Revederea este conştientizare, un codru care “revede” un om nu-i simte diferenţele, oricît am încerca noi să personificăm codrul, nu sesizează decalajul între omul ce i se cocoţa printre crengi şi cel ce îl transformă în buştean de foc sau coşciug. Probabil că simte ceva, dar nu are nici o legătură cu revederea. Parapsihologia, lirica universală şi “Avatar” ne spun că o frunză ruptă face să se cutremure o lume întreagă, dar frunzele nu dezvoltă din asta o morală şi nici mecanisme de apărare, nu mobilizează o cruciadă a plantelor. Diferenţa dintre codru şi om nu este dată de un decalaj în ordinea trăirii temporalului, cum spune Poetul, ci de faptul că naturii vegetale îi lipsesc ochii, oglinda revederii şi mintea, capabilă de comparaţie.
Nici la scara destinelor colective, a istoriei nu vom revedea evenimentele. Ochii goi ai statuilor şi privirea într-o dungă a efigiilor nu ne spun nimic cînd le revedem. Deşi istoria este un produs al spiritului, cîte naţiuni îşi exersează capacitatea de comparaţie? Din fericire, istoria nu face posibilă nici transmiterea genetică a fricii. Părinţii terorizaţi politic nu lasă urmaşilor spaimele lor, dar nu le transferă nici idealurile. Hai să zicem că merge cu o generaţie, dar atît. Idealurile grandioase îşi pierd vitalitatea odată cu îmbătrînirea celor care le-au iniţiat. Istoria, reluare a unei opinteli a naţiunilor, cu ajutorul unor scripeţi ruginiţi care sunt instituţiile, este o memorie care funcţionează ultraselectiv şi distorsionant şi mai ales tîrăşte după ea uitarea liniştitoare. Cu cît trece mai mult timp, adică se succed mai multe generaţii, cu atît e mai descărnată istoria de cîte o efervescenţă, aşa că în trăirile contemporanului nu revedem elanul trecutului, ci doar un ritm leşinat a cărui singură şansă de salvare este ironia, un indicator destul de serios al omenescului istoriei. Ironiei nu-i scapă nimic, nici ştampilarea harnaşamentului războinic al istoriei. În anii 80, statuia lui Stalin amuza prin mustăţile lui, iar în 90 gîndul că unii vărsaseră puhoaie de lacrimi în jurul coşciugului nu putea să stîrnească decît compătimire pentru nebunia omenească. La aproape 200 de ani de la victoriile lui Napoleon, zîmbeşti la vederea colanţilor şi pieptănăturii a la Băse şi mai că nu poţi înţelege insomniile lui Kant sau faptul că Beethoven i-a dedicat o întreagă simfonie. Puştii de azi n-au nici o tresărire cînd văd o poză a lui Ceauşescu, construcţia Canalului este pentru ei o informaţie mai puţin preţioasă decît ultima versiune de mess şi probabil că sunt puţini care s-ar gîndi să-l fotografieze într-o excursie. Cînd aud mostre ale discursului de lemn la televizor nu se sperie că ar fi legate de pierderea libertăţii sau proprietăţii, pentru că ei nu pot compara. Dar noi, care am crescut sub repetarea halucinantă a acestor cuvinte, mai avem suficient umor să rîdem relaxaţi de toate simbolurile acelor vremuri? Nouă ne mai dă tîrcoale teama reîntîlnirii, a revederii. Credem noi suficient de serios că istoria nu se repetă şi că niciodată nu vom mai trece prin dictatura tîmpiţilor? Că nu vom revedea gesturi, grimase, un anumit tip de mers sau timbru al vocii în contemporanii noştri cu putere de decizie?
Ce este revederea oamenilor, locurilor, semnelor trecutului? Toată lumea ştie, este întîlnirea cu cineva sau ceva cu care nu te-ai mai văzut o vreme. Îşi doreşte omul revederea? Folclorul spune ca trăim sub imperativul revederii. Dorul şi dorinţa vorbesc despre om ca fiinţă a revederii, a aşteptării, a nostalgiei. Revederea este un reper important pentru noi, în ea avem o experienţă a adevărului. Revederea ne aduce în preajma opţiunilor şi a ratărilor noastre. Aici funcţionează cel mai bine comparaţia. Ori de cîte ori revedem, comparăm, ne comparăm pe noi cei de atunci cu noi cei de acum. Cînd revedem, punem întrebări cantitative, devenim mai atenţi şi mai dispuşi să ne transformăm. În aşteptarea revederii trăim sub tirania lui Dacă şi Cît:
Dacă mai există iubire şi mai ales cîtă?
Cîtă milă sau grijă mai există?
Cîtă frică mai există?
Astfel, “Cît” devine un fel de şablon la care lucrăm în absenţa celuilalt şi pe care ne grăbim să-l aplicăm în revedere.
Tot în revedere ne descoperim talentul dramatic, suntem mai dispuşi să nu fim noi, ci alţii care nu mai există, un noi de demult sau un noi care nu suntem încă. În revedere suntem adesea mincinoşi.
A revedea înseamnă a cîntări cu o veche măsură un sentiment nou. În revedere se instituie cel mai uşor decalajul între părţile fiinţei noastre, între facultatea imaginativă, logică şi emoţională şi ne scindăm, dar tot prin revedere le reunim şi ne regăsim sinele nostru cel adevărat.
Cel pe care nu l-am mai văzut a lipsit. Locul lui a fost luat de altceva. Acel altceva nu este el, ci un substitut, o fantasmă, sau un alt om real, o îndeletnicire, o boală. Fără această înlocuire, viaţa nu este posibilă. Viaţa în absenţa celui plecat, absent nu este posibilă în aceleaşi coordonate.
Revăzînd, refacem drumul, înlocuim substitutul cu originalul, facem originalul să se potrivească uşor substitutului. Aceasta este fericirea.
Atunci vedem adevărat, vedem diferenţa dintre substitut şi original, îl alungăm pe unul şi-i facem loc celuilalt. Revederea transformă viaţa, supravieţuirea în plinătatea ei. Cît de pregătiţi sunt oamenii pentru revedere?
Cît sunt de dispuşi să trăiască? Cît de dispuşi să fie fericiţi? Absenţa adună în ea o durere care se stinge prin strategii de idealizare. În aşteptarea revederii, mintea noastră idealizează. Revederea pune masca idealizării peste realitate şi ne derutează adevărurile. Cînd revedem, îl confruntăm pe celalalt cu imaginea. Şi e neechitabil. De aceea nu numai logica nu ne ajută, dar nici imaginaţia. Menirea lor a fost să ne aducă pînă aici. De aici este necesară verificarea prezenţei sentimentului, emoţiei sau credinţei.
Bineînţeles că din feluritele revederi posibile nu m-am putut referi decît la cea care însoţeşte iubirea. Şi credinţa. Biblia este plină de revederi. Două îmi amintesc acum, parabola Fiului risipitor şi revederea de către apostoli a lui Iisus cel inviat. În ambele are loc iertarea unei trădări şi a unei neglijenţe. Adică iubire.

Chaplin-“Luminile rampei”- scena revederii:
• “Toată lumea este foarte drăguţă cu mine. Şi tu eşti drăguţă şi asta mă face să mă simt foarte izolat.”

julia dream

"Julia Dream"

Sunlight bright upon my pillow
Lighter than an eiderdown
Will she let the weeping willow
Wind his branches round
Julia dream, dreamboat queen, queen of all my dreams
Every night I turn the light out

Waiting for the velvet bride
Will the scaly armadillo
Find me where I'm hiding
Julia dream, dreamboat queen, queen of all my dreams
Will the misty master break me
Will the key unlock my mind
Will the following footsteps catch me
Am I really dying
Julia dream, dreamboat queen, queen of all my dreams

tot chestii egoiste

Partea a doua a lepşei de la Radu:

1. În momentele cele mai dificile şi în care simţi nevoia să te ajute cineva, la cine te gândeşti prima oară?
Depinde de tipul dificultăţii. Dacă este cu rezolvare imediată sau nu, dar de obicei întîi mă rog, apoi sun un prieten.

2. Dacă ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai fi? De ce? Ce ai face?

Aş vrea să fiu Alcibiade, să ofteze după mine Platon şi Socrate şi fără să spun nimic memorabil. Ce aş face? M-aş plimba toată ziua prin oraş ascultînd oamenii deştepţi cum filosofează despre posibilitate şi imposibilitate.

3.Dacă ar fi să poţi schimba o persoană cine ar fi aceea?

Am o listă întreagă de persoane pe care le-aş schimba. Dar ca să dau un răspuns oficial, l-aş transforma pe şeful meu în Tanti Maria, vînzătoarea de plăcinte de la chioşc.

4. Ce ai face pentru liniştea ta sufletească?
Aş picta, m –aş bălăci, aş croşeta, iar dacă tot nu dobîndesc liniştea, aş sparge nişte farfurii sau m-aş căţăra într-un dud ( în caz că mă apucă neliniştea vara)

5. Care crezi ca a fost până acum cel mai important moment al vieţii tale?
Îmi e greu să spun. Cred că atunci cînd m-am născut.
Leapşa se trimite: Aniellei, Corrinei şi lui Tibi.

cum spuneam, eu...

Leapşă de la Radu, cu mulţumiri:
1)Ce îţi propui pentru 2010?
Să găsesc sensul vieţii şi al morţii
2) În 2010 îţi doreşti să ajungi undeva?
Îmi doresc să ajung la mare şi să stau acolo toată vara
3) Cel mai mare eşec pe 2009?
Anul 2009 a fost pentru mine ca spaţiul mioritic, am trecut de la agonie la extaz şi invers. Cel mai mare eşec a fost o vară întreagă în care n-am făcut nimic frumos, util şi bun.
4) Când erai mic toată lumea te intreba „ce vrei să te faci când vei fi mare“; tu ce răspundeai?
pe mine nu mă întreba toată lumea, mai precis m-a intrebat doar profa de franceză într-a doua, şi eu i-am spus că vreau să fiu profesoară, ca să o îndulcesc un pic (era o persoană răutăcioasă)...nu ştiam pe atunci cît adevăr e în spusele copiilor. Dar dacă aş fi fost eu profă de franceză, aş fi fost de mult plecată din învăţămînt
5) Dacă un înger vine şi îţi spune că mai ai de trăit fix un an, ce faci?
am să încerc să mă întîlnesc numai cu oamenii care îmi plac, am să mă duc la teatru şi la filarmonică, am să cos goblenuri, să-i citesc poveşti copilului...adică aş face cam ce cred că am să fac la pensie.
6) Dacă câştigi la loto 10 mils de euro, ce faci cu banii?
îmi cumpăr nişte canapele noi
7) Ce ai vrea să scrie pe piatra ta funerară?
ceva comic
8) Vrei să încerci în 2010 să sari cu paraşuta?
nu, am vrut prin tinereţe, între timp am găsit în evenimentele zilnice destulă adrenalină. În plus, sunt grasă şi aş ateriza mult mai repede, deci aş pierde şi o parte din distracţie.
9) Ce lună urăşti cel mai mult?
Luna campaniilor electorale
10) În 2012 vine Apocalipsa?
La mine a venit anul trecut.
se transmite mai departe către: Tibi, Anielle, Corrine

În vizită

El a venit prima dată în ţara mea primăvara, dar între timp războiul începuse
În tranşee, disperaţilor le atîrna respiraţia de borangicul luminii de martie,
de petalele de zarzăr scuturat
de cîte un ciripit
O, tu, bucurie, care aduci ochiului şi inimii frumuseţea,
Poţi tu să împiedici vîntul să-şi şuiere mînia,
poţi să opreşti secunda mea de răutate să destrame o lume?
Aseară i-am citit despre sirenele ce-i cîntau unui erou,
Nu cred că-mi vor cînta şi mie, spuse el,
Şi toate astea mă întristează
şi mă fac să mă gîndesc la dezertare.

Mr. Apollinax

Cu prilejul comemorării a 40 de ani de la intrarea lui Russell în alt registru al existenţei (nu pot să scriu "în nefiinţă", că nu înţeleg ce-i asta), poemul pe care i-l dedică T.S.Elliot, în urma întîlnirii lor din America:


When Mr. Apollinax visited the United States
His laughter tinkled among the teacups.
I thought of Fragilion, that shy figure among the birch-trees,
And of Priapus in the shrubbery
Gaping at the lady in the swing.
In the palace of Mrs. Phlaccus, at Professor Channing-Cheetah'’s
He laughed like an irresponsible foetus.
His laughter was submarine and profound
Like the old man of the sea's
Hidden under coral islands
Where worried bodies of drowned men drift down in the green silence,
Dropping from fingers of surf.
I looked for the head of Mr. Apollinax rolling under a chair.

Or grinning over a screen
With seaweed in its hair.
I heard the beat of centaurs’ hoofs over the hard turf
As his dry and passionate talk devoured the afternoon.
"He is a charming man"--"But after all what did he mean?"--
"He has pointed ears ... he must be unbalanced,"--
"There was something he said that I might have challenged."
Of dowager Mrs. Phlaccus, and Professor and Mrs. Cheetah
I remember a slice of lemon, and a bitten macaroon.

valetul din februarie

Au fost odată, în ţara Bermudelor, un rege, o regină şi un valet. Într-o zi de la mijlocul lui februarie, regina s-a dus la rege şi, plină de îngrijorare, i-a zis :
-La la la…
Şi regele i-a răspuns :
-Tra la la !
Dama, supărată, l-a abordat pe valetul care dansa balet şi l-a întrebat :
-Vă numiţi cumva Cornel ?
Valetul, luat prin surprindere, şi-a uitat numele pe loc şi a tăcut.
Atunci regina i-a spus :
-Trebuie să fiţi un Valentin.
Valetului i-a plăcut mai mult numele Valentin şi de atunci, dansului său nu îi mai spunea balet, ci valet, cu « V » de la Valentin.
Regele şi dama au intrat seara în garderoba regală să se deghizeze. Regele şi-a pus pe cap o pălărie de vînător, în caz că, din pădure, cineva, vreun animal poate, se gîndeşte să-l mănînce.
Dama s-a îmbrăcat în cerşetoare. S-a dus noaptea la valet să-i ceară:
-lalala
Dar Valentin a devenit serios :
-Lasă, n-ai nevoie! Tralala.
Regele auzi răspunsul şi alergă la valet, se înclină în faţa lui şi-i cîntă un cîntec de dor :
-Tralala! Tralala!
Însă valetul îi răspunse cu un cîntec dur :
- Tralala, te iubesc pînă-o să mor!
Spate în spate, cu revolverele încărcate, cei doi se hotărîră să lupte pe viaţă şi pe moarte
Biata damă rămase cu ochii pierduţi pe fereastră...Nici unul nu ştia prea bine să moară! Cei doi se depărtară zece paşi, ridicară pistoalele şi ţintiră fiecare cîte o inimă. Instantaneu, regele Valentin îşi şterse cuvîntul „damă„ din cap şi o anunţă pe regină că urmează să plece în Germania şi că degeaba, ea o să piardă momentul şi nu se mai poate face nimic.
Valetul se cam săturase de regi, se îmbrăcă şi el în haine de vînător şi dădu poruncă să fie ucişi cei doi, dar regele şi regina îşi luară cîte o căciulă de eschimos, se prefăcură surzi, şi plecară din poveste care încotro. Regina nimeri în poza de mai jos:

Morala: se zice că în cărţi nu este adevărul, ci chiar realitatea.

andrew chan

confesiuni

Leapşa de la Radu: răspunsurile de mai jos la întrebările tot de acolo:

Principala trăsatură a caracterului meu: indulgenţa
Calitatea pe care o prefer la un bărbat: intuiţia feminină
Calitatea pe care o prefer la o femeie: simţul umorului
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: că-mi transmit siguranţă
Principalul meu defect: nerăbdarea
Ocupaţia mea preferată: să meşteşugăresc diverse lucruri inutile altora
Visul meu de fericire: o casă la ţară, o livadă, două pisici, un căţel plus oamenii mei dragi vii, sănătoşi şi pe-aproape
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: să visez urît şi să fie pe bune cînd mă trezesc
Ce-aş vrea să fiu: studentă
Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Olanda
Culoarea preferată: verde
Floarea preferată: frezia
Pasărea preferată: vrabia( în pictură, tipa cea frumoasă nu sunt eu, dar vrabia mălai visează...)
Prozatorii preferaţi: Hesse
Poeţii preferaţi: Li Tai Pe, Edith Södergran
Eroul preferat: Athos din Cei trei muşchetari
Eroina preferată: Eva Broun
Compozitorii preferaţi: Beethoven, Sibelius, Brahms
Pictorii preferaţi: Rembrandt şi Dali
Eroii din viaţa reală: proful meu de istoria artei
Eroinele din istorie: bunică-mea
Băutura şi mâncarea preferate: cafeaua şi conopida murată
Numele preferat: Ania
Ce detest cel mai mult: Injurăturile fără imaginaţie
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Robespierre şi alţii ca el
Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: pescuitul la chiuvetă în timpul liber al soldaţilor
Darul natural pe care-aş vrea să-l am: ochii albaştri
Cum aş vrea să mor: în cimp de mohor, cu o supradoză de mac
Starea de spirit actuală: toropeala de la prînz
Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: alunecatul pe gheaţă, bîlbîiala
Deviza mea: ce nu te kilăruieşte, te căleşte în tigaie ca pe peşte

se trimite leapşa Aniellei şi lui Filonous.

rolleapşa

Încerc să răspund lepşei de la Radu cu alfabetul trupelor rock, cu menţiunea că aici numele şi prenumele se cam amestecă.
Deci :
Jefferson Starship Airplane
Black Strobe
Coldplay
Dire Straits
Etta James
Feeding Fingers
Garry Glitter
P. J. Harvey
Iron Butterfly
Jive Bunny
Kate Bush
Leonard Cohen
Katie Melua
Ted Nugent
Oysterband
Qntal
Robert Plant
Roland Kaiser
Smokie
Tom Verlaine
Violent Femmes
Yazbek
Sea Wolf
Am adăugat în playlist cîteva din melodii.
(la cîteva litere chiar nu ştiu pe nimeni)
Se trimite leapşa Corinnei, Ştefaniei, Faringomeronului, lui Mihai şi Alex , care ştiu că au mai multă experienţă în domeniu.

cuadratura

Pe vremea cînd pătratul unui binom
era o operaţie cu două necunoscute
Din mijlocul semnelor simple
si al pătratelor perfecte
o necunoscută s-a ridicat de pe cruce
şi s-a înălţat ca din praştie
limpezind pentru toată lumea chestia cu quadratura
de atunci şi pînă azi
pătratul îşi apleacă smerit diagonala în rază şi
Ce uşor se face bărcuţă de hîrtie
Cu care se poate pluti pe apa Sîmbetei spre Sfînta Duminică

potop

Ultimul potop m-a găsit oarbă
Aşa n-am văzut scoicile lucind în cîmpul cu mărgele
ci doar umbra genei tale tremurînd în zîmbetul de-ieri
prin comunele călătorii ale minţii
În batista cu iniţiala ultimei corăbii
Gonită după mirodenii şi mătăsuri,
dincolo de marele zid,
toamna încremenită în ochiul de jder curge
din papirusuri de cireş şi
literele negre din păsări
cad şi ele
şi plouă
plouă
alambicat, sobru, mărunt
cît o sută de paşi de furnică

Lhasa

Săptămîna regală

Luni dimineaţa, trîmbiţaşul regal, anunţa:
Astăzi regele Franţei este înţelept!
La miezul nopţii, pe străzi, trîmbiţasul regal ofta: Dormiţi în pace, locuitori ai Parisului, a mai trecut o zi.
Marţi dimineaţa, trîmbiţaşul regal spunea:
Astăzi regele Franţei este norocos!
La miezul nopţii, locuitorii Parisului dormeau în pace.
Miercuri dimineaţă, Regele Franţei era îndrăgostit.
Joi, era vesel.
Vineri, sănătos.
Sîmbătă, beat.
Duminică, chel.
Şi aşa a rămas pînă la venirea lui Napoleon: Napoleon este cel mai mare soldat! striga gornistul după fiecare cucerire.
Şi asta nu mai avea legătură nici cu zilele săptămînii, nici cu miezul nopţii şi pacea curtenitoare.

aprilul din ianuarie

În cinstea serii de ieri, cînd am aflat că Omar Khayyam a susţinut cu tărie că ecuaţiile de grad mai mare decît trei nu au soluţii care se pot afla cu rigla şi compasul, cîteva picături din Poezia Absolută (uite că am folosit şi cuvîntul ăsta!):


"...Un cîmp de roze-i lumea. Privighetori le cîntă.
Iar fluturii sunt oaspeţi. Cînd nu-s privighetori,
Nici trandafiri, nici fluturi- am stele-n loc de flori,
Iar şoapta ta e harfa ce-mi face ora sfîntă.

Puţin mai mult vin roşu, pentru ca trandafirii
Pe obrajii tăi, iubito, mai vii să se deschidă.
Khayyam, puţin mai multă tristeţe fericirii,
Căci în curînd iubita va-ncepe să-ţi surîdă.

E-april. Pluteşte-n aer o vrajă de nespus.
Se nasc din nou speranţe şi-ndemnuri de a fi.
Fiece floare albă e mîna lui Moisi
Şi-n fiecare briză respiră, blînd, Iisus."

"Rubayate / Catrene"

invitaţie

Uită-te la mine fericită, tu,
prietena mea necunoscută, cu palmele cuminţi pe genunchi
printre genele frumos colorate în albastru ultramarin
în timp ce eu te pictez pentru un nou Carnaval
În noaptea aceasta toţi suntem o clipă singuri
şi atît de asemănători
În noaptea aceasta e mai mult dor
Mîine, cine ne ţine de mînă, pe mine, pe tine
şi ne arată în nisip urmele paşilor Fiului Mării?