partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

duminică, 15 februarie 2026

Simt nevoia

 

     Dorel sta bosumflat. Intră Mr Brasil peste el în baie.
Dorel:- Ce dai buzna? N-ai văzut afișul cu este ocupat?
Mr Brasil:- De ce stai aici de o oră? Păzești mașină de spălat?
Dorel:- Spălatul rufelor este treabă ei, nu a mea. Dar azi îi fac o favoare pentrucă simt nevoia de mișcare.
Mr Brasil:- Asta nu e nevoie de mișcare, ci de dat o situație peste cap.
Dorel:- Zi-i cum vrei și lasă-mă.
eu, din ușă:- Și Aristotel spune că mișcarea perfectă este rotația, așa cum cercul este linia perfectă.
Mr Brasil:- Mai avem gogonele din alea mici la borcan?
eu:- Da.
Dorel:- Nu vreți să vă cărați? Mă distrageți și urmează stoarcerea!
Mr Brasil:- Fugi repede la frigider și adu borcanul!
Mă conformez. Cu riscuri, ca de obicei când trebuie să fac ceva în viteză. Dau cu capul de ușa de la un dulap, rămăsese deschisă după ce Dorel a umblat după laptele condensat, dau un picior de un scăunel care își schimbase poziția și, după ziarul aruncat pe jos îmi dau seama că nu a stat Mr Brasil pe el, răstorn și niște cereale pe podea, dintr-un bol lăsat prea aproape de margine, îmi spun instant că nu era bolul meu, al meu e roșu, oftez, așa e dimineața devreme când suntem toți trei obosiți, și cu borcanul de murături mă îndrept către baie.
Mr Brasil îmi face semn să plec. Plec.
Dar de după ușă trag cu urechea. Și eu am curiozitățile mele legate de ce fac doi bărbați în baie cu un borcan cu gogonele mici.
Mr Brasil:- Pune-l mai pe centru, chiar sub motor!
Dorel:- Bine
Mr Brasil:- Le vezi cum se mișcă? Parcă sunt peștișori!
Dorel:- Da!
Mr Brasil:- Și gândește-te că sunt doar două culori, roșu și verde. Dar să fie și galben, și albastru și portocaliu?
Dorel, încântat:- Da!! Ce frumos! Ce bine mă simt!
Mr Brasil:- Mai simți nevoia de mișcare circulară în timp ce stai cu capul în jos ca un mare gânditor și cu ochii în hublou?
Dorel:- Nu. Mă simt bine așa!
Mr Brasil:- Și gândește-te că după ce mașina se oprește din stors, peștișorii se mai învârt o vreme prin borcan. Fizică newtoniană, nu alta!
eu:- cu oleacă de tupeu:- Ar putea Dorel să strângă cu mătura niște cereale căzute pe jos? E tot un fel de mișcare circulară.
Dorel:- Să spun drept, sunt cam amețit.
Mr Brasil îmi face semn să îl las în pace pe Dorel. Plec, găsesc aspiratorul, pornesc turația maximă, încep să mă plimb cu el prin toată casa. Cei doi ies din baie. Se îndreaptă spre cuier, își iau bocancii, cojoacele, umbrelele și Doreli îmi strigă din ușă: - Mergem la o bere! Și Mr Brasil simte nevoia de mișcare!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails