Mă cuplez cu o coardă care mă crede jucăria ei. Îi place să mă vadă când cu cheiță, când cu motoraș, când bucăți ca să mă poată asambla ea. Sunt zile când mă târâie prin viață ca pe un cățeluș pe role, când ca pe o albinuță înfiptă- n vârf de floricică. În general, mă opun. Încerc să schimb eu regulile jocului, când vrea să fiu o anumită jucărie, eu să fiu alta. Se dezbracă de geaca blănoasă, își dă jos cerceii uriași, mă linge pe toate rănile sufletești și mi le oblojește cu alifii procurate pe bani grei din țări aflate mereu în conflict. În timp ce trage din narghilea, îmbrăcat în cămăși exotice, eu visez. Visez cum tătăroaice îmi pun părul pe moațe, cum dive suave ca aburul din ceașca de cafea îmi pictează pe unghiile de la picioare fulgi în culori nemuritoare, visez cum lângă mine picotesc păsări în stare să vorbească despre filme și filosofie cu glas omenesc, cum mă tatuează cu astre și note muzicale soldați alungați pentru incompetență din cele mai crunte războaie mondiale.
E slab, nervos și trăiește numai din fumuri, dar știe zeci de rețete de mâncare. Mi le povestește cu lux de amănunte până îmi trece și cheful și foamea. De câte ori pleacă, ia o bucată din mine. Rătăcesc pe străzi, purtând cu străinii dialoguri absurde, mă las antrenată în jocuri care nu îmi plac și în care mereu pierd. Fac asta ani în șir, uneori decenii. Câteodată se preface uituc și îmi lasă în suflet câte o păpușă, un cub Rubik sau niște culori noi. Mă întorc la jucăriile mele ca într- o altă viață, fără dorul de cifra doi. Mă amenință înainte de a pleca:- Dacă mă uiți, îți arunc toate jucăriile la gunoi!
Știe că dacă face așa, o iau razna. În general, e bun cu mine.
