duminică, 25 noiembrie 2007

Ce înseamnă "să-ţi trăieşti viaţa"...?


La Vallée de la Jeunesse
regia: Fernand Melgar, 2005
De cîteva ori în decursul minunatei mele cariere, i-am întrebat pe puşti ce le place cel mai mult să facă şi mi-au răspuns mai toţi: să ne trăim viaţa, să ne distrăm, "să trăim la max"...Aceste răspunsuri mă blocau, pentru că puştii le prezentau ca fiind privilegii exclusive ale lor, noi aştilalţi, care am trecut de perioada liceului, sau a facultăţii în cel mai bun caz, nemaifiind în stare nici să ne distrăm, nici să trăim la maximum. Ne văd, cu alte cuvinte, ca pe nişte legume mişcătoare, care fac numai chestii plictisitoare şi aşteaptă să treacă fiecare zi ca să se pensioneze odată şi să moară.
Ca să-mi clarific eu problema, am sintetizat oarecari explicaţii ale acestei expesii. Să te distrezi înseamnă:
*Să te duci în locuri cu muzică, să dansezi, să bei, să fumezi, pentru că toate acestea nu plac altora, în speţă părinţilor şi profilor. (Adulţii nu mai pot face asta, pentru că lor le sunt deschise toate localurile, iar fumatul şi consumul de alcool sunt permise, deci nu e cine ştie ce senzaţie tare aici).
*Să te întîlneşti cu prietenii sau colegii şi să spui bancuri, să povesteşti chestii comico-cinice despre toate autorităţile din viaţa ta. (Şi aici e o problemă, pe măsură ce înaintezi în viaţă ai din ce în ce mai puţini prieteni şi dacă ei sunt colegi sau şefi, lucrurile se complică, ţi se refuză plăcerea băşcăliei...)
*Să exersezi puterea pe pielea celor mai nevolnici din grup, chestie care e amuzantă şi crează complicitate. (Asta se întîlneşte mai des printre adulţi, deşi scopul nu e musai stîrnitul rîsului...)
*Să te îndrăgosteşti. (Păi...eşti ditamai omul, trebuie să fii rezonabil. Altfel devii ridicol).
*Să te joci. (Poate doar apariţia propriilor copii mai crează oportunitatea asta...în „legalitate” sau exercitarea unor profesii pedagogico-artistice, unde oricum nu poţi să-ţi dai prea tare în petic).

Ceea ce am înţeles de la puşti a fost că distracţia nu e posibilă în solitudine, că ea înseamnă în ultimă instanţă crearea şi întreţinera unei stări emoţionale cît mai mult timp, cu o minimă cenzură socială... şi că implică şi o doză de discernămînt. Discernămînt în sensul următor: un puşti crede că e cel mai important lucru, iar toate celelalte merită făcute în funcţie şi de consecinţele lor ”distractive”, în timp ce un adult crede că se poate renunţa la ea, fiindcă e cea mai puţin importantă. Adultul este cel ce exersează zilnic absenţa „trăitului vieţii”? Şi se face că nu e nefericit...

3 comentarii:

radu gonciar spunea...

mi se pare că există o distincţie între amuzament şi distracţie. distracţia presupune comunicare şi comuniune, care adeseori sunt marcate de răutate şi panaramă. amuzamentul este mai mult apanajul singurătăţii şi intimităţii şi mi se pare mai discret şi mai interesant.
cred că dragostea, dintre cele enumerate de tine, e amuzantă, dar nu distractivă. nu te simţi bine cu tot soiul de nătăfleţi în jurul tău atunci când eşti îndrăgostit, decât dacă le dai ignore. şi, preluând un citat de la White Stripes, dragostea e mai degrabă plictisitoare decât distractivă.
în schimb, calea sigură către distracţie este stresul. puştiul despre care zici că are distracţia drept criteriu al "importanţei lucrurilor" probabil se gândeşte la ea ca la ţinta evadării din stres.

spera spunea...

Da, cred că ai dreptate. Mai ales dacă ţinem cont de faptul că uneori acţiunea se petrece la şcoală...
Cît despre dragoste şi plictiseală, am să mă mai gîndesc la asta. Nu ştiu dacă dragostea e plictisitoare, ci mai curînd cred că dragostea reduce lumea interesantă la o singură fiinţă de la care se aşteaptă totul...Şi cînd aceasta nu mai reuşeşte să umple aşteptarea asta, apare plictiseala. Întrebarea este: nu cumva cînd apare această aşteptare...s-a cam dus dragostea? Cred că un om îndrăgostit se mulţumeşte cu orice, de simpla contemplare pînă la a se amuza de stupizeniile iubitului, ca de înţelepte şi pline de umor cugetări.

spera spunea...

Sau te-ai referit la faptul ca pentru ceilalţi, îndrăgostiţii sunt plictisitori? Cred că abia acu m-am prins...

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails