Învăț la Istorie

 

 Intru în bucătărie. De fapt, vreau să intru, pentru că ușa era baricadată cu scăunelul de ispășit vina de a iubi sau a fi iubit.
Bat în ușă și vâră capul Dorel:- Ce vrei?
eu:- Să mănânc ceva, să fac o  cafea pentru Mr Brasil, are mult de lucru.
Dorel:- Nu se poate, învăț.
eu:-  Nu te deranjez, îmi fac un sendviș, fac repede cafeaua și câteva ore nu mai ajung pe aici.
Dorel:- Îți aduc eu sendvișul. Și îi duc și cafeaua lui Mr Brasil.
eu:- Bine
Fac stânga- mprejur și plec.
Trec 40 de minute. Îmi chiorăie mațele și simt oboseala lui Mr Brasil, care trece pe sub ușă și îmi aruncă cât colo ambii papuci cu care dau să mă încalț.
Merg iar spre bucătărie. Nicio schimbare, ușa închisă, o împing puțin. Se deschide ușor.
Intru.
Pe toate polițele erau suporturi buretoase de flori cu căpățâni de ceapă pletoasă, înfipte în bețe de frigărui și cu firișoarele în sus. Ceapă albă, galbenă și roșie.
Erau multe, nu știu cât să zic, poate vreo 50.
În mijlocul liber al bucătăriei, Dorel cu o sabie laser, de jucărie bineînțeles, exersa piruete. Când o ceapă era atinsă, se răsturnau mai multe.
eu:- Mai ai de exersat precizia?
El:- Nu, precizia îmi iese, cu secolele mă mai încurc.
eu:- Nu e tot aia?
Dorel se oprește brusc:
- Ai dreptate. Trebuie aranjate altfel, în grupuri de maximum 20.
eu:- Începe și tu de la Homer, nu de la Plotin.
Dorel:- Mă gândeam să încep de la răspândirea creștinismului. Mi se pare mai important.
eu:- Da. E important. Fără împăratul Constantin, încă mai aprindeam lumânări în catacombe.
Dorel:- Stai să vezi ce repede îți înșir  împărații din secolul 6!
Face rapid o piruetă cu 5 rotiri pe dreptul și zboară 10 cepe prin toată bucătăria. Una mă a lovește în cap, accentuându- mi durerea de la senzația de foame. Mă îndrept cu grijă să nu mă zgârii în țepușe, spre frigider. Dorel zice:
- Stai să pun la loc cepele și îți fac sendvișul imediat!
Îi fac semn că nu e nevoie, înșfac doi castraveți și o felie de pâine, mă strecor spre solnița cu sare și plec.
Pe hol, în timp ce îmi îndesam în gură câteva fire de sare și un corn de rinocer, dau nas în nas cu Mr Brasil. Mă împinge în peretele stâng :- Ia zi, ce e mai important într-o relație? Datoria sau plăcerea?
eu, cu castraveții înmuiați brusc, ca după trei zile de stat în ploaie:- Datoria!
El:- Răspuns greșit! Trebuia să zici filosofic: Depinde de secol!
El, meditativ, dând un pas în spate și lăsându- mă să strecor restul legumelor în buzunar,  în toate secolele, în afară de 3 și 18 a fost importantă placerea. În 3 și 18, datoria. Brusc:
Unde mi- e cafeaua pe care am așteptat- o 2 ore?
eu:- Nu am putut să o fac. Dorel învăța la Istorie.
El:- Și la ce secol a ajuns, ca să știu cum să- l iau?
eu:- Undeva pe la Vlad Țepeș, cred.
Mr Brasil:- Deci nu știi sigur?
eu:- Nu.
Mă împinge mai tare în zid și scoate din buzunar briceagul cu lama plină de cruci: Mi- l apasă pe obraz cu partea ascuțită:- Te- ai pudrat azi?
eu:- Da. Adică nu.
El:- Da sau nu?
eu:- Nu mai știu. Am pierdut șirul zilelor.
El:- Îmi dau seama imediat! Bagă briceagul în buzunar și îmi dă o limbă pe obraz de la tâmplă la bărbie:- Nu! Fugi și machiază- te! Mergem la cafenea! Am nevoie de o pauză. Îl lăsăm pe Dorel în pace să memoreze.
Plec de lângă el buimăcită. Mă uit la castraveții începuți simultan, nu prea mai îmi e foame, deși știu că și lipsa senzației este o iluzie, nu numai prezența ei, vorba lui Descartes.
În baie, în fața oglinzii, observ că lama cuțitului îmi lăsase o urmă adâncă pe obraz. Mă pudrez, se estompează imediat. Apăs cu degetul obrazul, e neted. Și percepția e o iluzie, nu doar senzația,  îmi spun cartesian.
Urcăm în mașină. Conduce el. Mă întreabă:- Cu ce parfum te dai? E nou. Îmi place.
eu:- Century Summer.
El:- Fiecare secol cu armele lui! Nu stăm mult, îi luăm și lui Dorel o cafea. Am chef să îl trec de secolele 3 și 18. Datoria are limitele ei, o spune rațiunea pură.
Îmi amintesc, la un moment dat văzusem în cartea lui Kant și combinația:- pură practică, dar poate era o dovadă că dialectica nu poate fi stăpânită, indiferent de facultate.

Meditație asupra cireșului negru

 

Ca să mă bucure vântul, se scutură de picături frunzele cireșului negru
Ca să mă bucure marea, un albatros survolează coroana lui împărătească
Mă bucură pământul, când vârful ierbii se înalță până la fructele lui mici și rotunde
Ca să mă bucure timpul, acestea toate se întâmplă în fiecare primăvară.

Plecăm

 Dorel:- A înflorit teiul!

Liniște. 

Citim. Eu, Platon, Mr Brasil Istoria Franței medievale, o carte groasă cu multe imagini frumoase.

Dorel:- Și castanii! Și  salcâmii!

Mr Brasil dă pagina la care se uită cu lupa de 10 minute. Dau și eu pagina pe care o citisem de trei ori.

Dorel:- Și liliacul!

Mr Brasil, mie:- Hai! Plecăm acasă. 

Dorel se repede în camera lui și apare cu geamantanul gata făcut:

- Vă aștept în mașină. Mă duc să fumez o țigară și să respir aer proaspăt după ploaie. 

Iese.

Mr Brasil își ia cartea sub braț și pleacă din sufrageria cabanei. Înainte să iasă, deschide larg fereastra. Mirosul subțire de verde intră în cameră, răcoros și plin de nuanțe delicate. Închid ochii și îmi amintesc câteva secunde inefabile de iubire. 

Plecăm. Începe o ploaie măruntă, care se transformă într- o răpăială însoțită de tunete și fulgere. Chiar ne sfătuim, la un moment dat, dacă nu ar fi mai înțelept să oprim mașina la marginea drumului și să așteptăm să treacă furtuna. Dorel se opune vehement, are treabă în seara asta, are întâlniri, are de rezolvat treburi amânate. Mr Brasil îl lasă pe el la volan. Conduce repede, dar atent. Mr Brasil mă ia de după gât și mă lipește de umărul lui. Îmi face semn să dorm. Închid ochii, o șuviță de păr îmi atinge genele și mă gîdâlă.  O las, mă las așa și mă acomodez cu ea. Adorm și visez căpițele de fân ale lui Van Gogh, visez mirosul ierbii și al florilor sălbatice, zumzăitul gâzelor și simt chiar și câteva pișcături de furnici pe  sub bluză. Mă trezesc. Am ajuns acasă. 

Hollyday Game

 

   Vine Mr Brasil la mine în timp ce mă chinuiam să descarc Iliada în traducerea lui Slusanschi, ca să compar coborârea lui Apollo de pe Olimp cu cea din  traducerea lui Murnu ( îmi plăcuse la nebunie descrierea, dar nu mai știam în care varianta era). Prima tabletă, de acum vreo 9 ani, rămăsese fără baterie fix când să deschid cartea, la a doua, mai recentă, de vreo 7 ani, descărcarea cărții dura peste juma' de oră, deși fișierul avea câțiva mega. Am înțeles, era din cauză că prindea net rapid probabil tot cartierul.
Deci, îmi zice:- Hai la joacă! Jucăm în rețea:- eu, tu, Dorel și Ionel. Nu mă pot lăsa de Dorel, nu se lasă de Ionel și tu nu ai voie să te lași de mine.
Mă ridic din pat, îl las pe Slusanschi în voia Domnului, să își facă de cap cu netul meu și ies din cameră.
Dorel, înfierbântat îmi explică jocul:- ești ori în atac, ori în apărare. Avem câte 4 avataruri fiecare. Îți alegi unul, lupți cu el, când învingi treci la nivelul următor și trebuie să schimbi strategia, să lupți cu avatarurile celuilalt, adică să fii unul din avatarurile părții adverse
eu:- Și dacă tu ești la nivelul 2, să zicem avatarul Mafiotul și ei sunt la nivelul 1 să zicem Mafioata, ce se întâmplă? Același avatar, odată în atac, odată în apărare?
-Nu, zice Mr Brasil, nu poți lupta decât cu cei de aceeași teapă, adică de pe același nivel.
   Mă așez la PC, avatarurile din apărare erau: Muza, Savantul, Soldatul și Polițistul, iar cele din atac erau Jandarmul, Mafioata, Umanista și Securistul.
Îmi aleg Soldatul.
Dorel sare pe Muză și Mr Brasil pe Umanistă. Ionel vrea Savantul.
Strategia era simplă:- trebuia într-un timp foarte scurt să urci cu ei un munte și, într-o cabană erau elemente de recuzită cu care să- i echipezi:- haine, încălțăminte, raniță pentru Soldat, pene, cerneală, coroniță cu lauri pentru Muză și rochie, gene false și ruj pentru Umanistă. Savantului îi trebuia o cămașă deschiată la piept, un cercel cu cruciuliță și biscuiți pentru experimentele pe șoareci. Drumul până acolo era plin de capcane.
Ne jucăm de 3 ore și nu reușim să găsim toate elementele. Primul se dă bătut Mr Brasil:- Nu vrei să îmi aduci rujul tău să o mâzgălesc pe asta prin ecran?
Dorel:- Băi, da coronițe cu lauri am găsit trei, una de aur, una de argint și una de platină, dar nici strop de cerneală. Îmi vine să le dau rezervele mele care nu se potrivesc, în virtual merg sigur.
eu, după ce mi- am îmbrăcat și încălțat Soldatul, după ce i- am pus bocanci, raniță și haine impermeabile de camuflaj, încerc să trec la nivelul următor, când văd o scrisorică cu mesaj pe ecran:- Apasă aici ca să închizi nivelul.
Mă tem de viruși, de erori, de obscenități și le zic băieților:- Hai să mă ajutați să închid nivelul.
Dau amândoi ochii peste cap, Mr Brasil se lasă pe spate periculos, simt cum fermoarul pantalonilor începe să pârâie,  Dorel își trece mâna prin păr spre stilul Jonny Bravo, care -i conectează freza la pectorali și se ridică simultan de pe scaun. Vin la PC-ul meu amândoi, apasă pe scrisorică fără jenă și ezitări. Apare un sertăraș. În el un mesaj:- Bravo! Ai câștigat un ruj, o călimară de cerneală și un nasture de cămașă pentru Avatarul tău. 
Ne uităm toți trei unul la altul. Apoi, Dorel la Mr Brasil. Stau ochi în ochi câteva fracțiuni de secundă. Mă întorc încet 180 de grade și o iau la fugă pe ușă:- Nu mă chemați la ceai, am de citit!
Încui ușa. Băieții bat în ușă cu picioarele și pumnii, apoi se face liniște. Îmi pun căștile și mă trântesc în fotoliu, una e să fii într- un conflict de generații și alta într- un conflict de gen. Stau cu Slusanschi și Murnu o bucată de noapte.
Ies pe furiș din cameră și merg la baie, apoi intru în bucătărie.
Pe masă, cana mea cu ceai, biscuiți și cutia cu rezerve de cerneală nespecifice ale lui Dorel.  Mă așez și mă bucur de împăcare. 

Tot băieții sunt mai deștepți decât fetele.

Plăceri discutabile și indiscutabile

 La cumpărături, într-un supermarket, un grup de deontologi se întâlnește în fața raftului cu dulciuri cu un grup de hedoniști. 

Deontologii întreabă:- Nu știți, batoanele astea cu orez expandat sunt de post?

Hodoniștii spun:- Citiți și voi eticheta, dacă scrie că au urme de carne, lapte și ouă, nu sunt. 

După câteva încercări disperate de a alege altceva, deontologii pleacă fiecare cu câte două pachete cu rondele de orez, alb și brun. 

Hedoniștii își iau câte un ou Kinder Gigant și dispar din magazin. Deontologii strigă după ei:- Vedeți că e post! Nu căutați plăceri în ouă!

Hedoniștii, de departe, de la casă ( era ditamai rândul) :- Nici voi în carne bine prăjită și lapte!

Viceversa

 

-Ce înseamnă să confunzi 1 Martie cu 1 Mai? Ce cauți cu ghiocei la ușa mea? îi spun parașutei care- mi bagă sub nas vaza.
-Nu- ți place cum m- am îmbrăcat? Nu- ți place coafura mea?
Eu:- Nu- mi plac ghioceii în luna mai. Ce suntem în Finlanda?
El:- Am crezut că, indiferent de anotimp, florile de orice fel îți vor face plăcere, mai ales cele pure și gingașe.
Eu:- Uite că n- ai nimerit. Nu am chef de flori pure și gingașe care vestesc primăvara, instalată în anul ăsta până- n gât. Mai vezi vreun pom înflorit la ora asta? Nu mă refer la arbuștii ornamentali cum sunt bulgărașii. Mă refer la pomii fructiferi. Gata, a trecut vremea sevelor care țâșnesc din țărână prin intermediul firișoarelor albe și nevinovate. E vremea florilor serioase. Bine, nu chiar așa de serioase ca trandafirii sau crizantemele, dar oricum, nici chiar zambile și ghiocei. Mâine- poimâine mă trezesc că- mi aduci toporași sau brândușe.
El:- Hai, măi, chiar așa tare te- a deranjat? Am crezut că îți creez o dispoziție romantică, că ne vom ameți nițel și petrecem noaptea amândoi.
Eu:- Da, ne amețim nițel și petrecem noaptea amândoi, dar nu noaptea de dinainte de echinocțiu, ci noaptea de după. E mai scurtă și mai animată.
El:- Animată?
Eu:- Da, animată, am invitat niște gagici. Doar nu vrei să ți- o pui cu mine. Știi că nu mă fut cu prietenii.
El:- Serios? Ce principii mai ai și tu!
Eu:- Principii sănătoase. În schimb...
El:- În schimb, ce?
Eu:- În schimb mă fut cu dușmanii. Așa că întâi ne batem. Dacă înving, te las să pleci înainte să mă înfig în tine, dacă pierd, îmi faci inclusiv cafeaua mâine dimineață. Și fii atent, te alegi și cu o boală contagioasă.
El:- Aoleu! Ești bolnav?
Eu:- Da. Și vei fi și tu.
El:- Ce voi avea?
Eu:- Dependență pe viață.
El:- Bine. Dacă e de tine, îmi convine. Cum vrei să ne batem?
Eu:- Mai întâi în mersul piticului. Cine face cele mai multe ture de apartament, câștigă.
El:- Apoi?
Eu:-Apoi alergare pe plan înclinat. Cine cade primul, pierde.
El:- Atât?
Eu:- Nu, mai e o probă. Dansul din buric cu 25 de farfurii în teanc piramidal cu baza în sus.
El:- Aici s- ar putea să fiu mai bun, le am cu geometria în spațiu.
Eu:- Iar eu le am cu 25 de farfurii puse cu susu- n jos. Hai! Am chef să te văd cum mă bați!
Ne schimbam în țoale de muncă și începem. Îl bat fără greutate la primele două probe. Și la a treia sunt pe cale să câștig, când aud în depărtare un cântec trist din tinerețe. Îmi cad pe jos toate farfuriile și se fac țăndări.
Se repede să le strângă. Îl las, oricum am pierdut.
Se schimbă într- un costum strălucitor de carnaval cu libelule cusute de mână. Îmi zice de câteva ori că e costumul lui preferat de distracție. Mă duc în bucătărie, bag capul în frigider și dau pe gât juma' de sticla de whisky. Mă îmbăt imediat. Îmi aprind și două țigări simultan și mă apuc tacticos, cât încă am coordonare, să- i smulg paietele de pe mantie în timp ce- mi suge scula. Arunc cu libelule în stânga și dreapta dormitorului. Se ridică plângând, cu gulerul și umerii mantiei strălucind de picături prismatice, pentagonale, icosaedrice.
-Te vreau! se milogește.
Știu, sunt singurul cărăuș în fața deșertului lui. Și e întins, nu glumă!
-Hai să nu mai pierdem vremea, zic.
Îl pun să se țină bine de spătarul fotoliului meu de rege renegat și i- o trag încet, hipnotic, până tremură lunatic în brațele mele. Mi se scurge pe lângă trup, se lasă moale pe podea, îmi îmbrățișează picioarele și mă sărută pe fiecare deget.
Data viitoare îmi pun inele pe degetele piciorului meu drept, îi intuiesc firea perversă...
Mă desfac încet din strânsoare, mai bag o dușcă de vin rece, mă întind pe fotoliu și adorm. Pune timid o pătură pe mine. Îi mulțumesc în gând, am febră și sunt mort de beat.  Simt mirosul de ghiocei al lupului alb finlandez care mă linge pe față și păr cu limba lui roșie și fierbinte. Ochi în ochi cu mine, irișii lui albaștri- cenușii îmi povestesc cum a apărut pe lume primul ghețar.

Bannere educative

 Mă trezesc dis-de-dimineață, încă nu se luminase, cu bătăi în ușa dormitorului. Intră timid Dorel:- Scuze, lasă, nu te da jos din pat, vin numai să te întreb ceva.

eu:- Zi.

El:- Știi ca am un prieten, pe Ionel.

eu:- Da.

Dorel:- El are un alt prieten foarte bun, care e la liceu. Sunt prins în acest lanț al slăbiciunilor și nu mă pot lăsa de el.

eu:- Așa, și?

Dorel:- Are de făcut două bannere pentru Săptămâna Verde:- Nu drogurilor! și Nu violenței!

eu:- Și tu ce trebuie să faci? Și mai ales eu? Și de ce la ora 5?

Dorel:- Trebuie predate până la 8. Pe urmă, echipa de proiect a profilor pleacă la aeroport.

eu:- În sfârșit are logică ora.

Hai să vedem. Ce idee ai?

Dorel:- Mă gândeam să faci un desen cu mine cum stau întins în iarbă, intr-un câmp cu cânepă și maci și mă uit la norișorii în formă de dinozauri. Dacă vrei, merg în magazie și aduc lada cu colecția mea de dinozauri. Punem mesajul:- Și savanții au fantezii când studiază natura vie! Sau Nu vă lăsați copiii singuri în excursie, pot fi atrași de substanțe psihotrope.

eu:- Sau psihopompe.

Intră Mr Brasil cu 3 cafele pe tăviță.

Îmi zice:- Dacă vrei să îl ajuți, vezi că Dorel nu mai e adolescent. E adult. Adulții gândesc diferit de adolescenți. Adolescenții nu au clară diferența dintre savanți și afaceriști, dintre dinozauri și cartofii cu crispy.

Dorel:- Cum să nu aibă? Nu sunt oameni? Nu sunt raționali?

Mr Brasil:- Sunt, dar sunt geniali. Când au teme, adolescenții fac ceva formal, fără niciun mesaj personal. Nu se implică, nu se expun, nu explică.

eu:- De ce?

Mr Brasil:- N- au nevoie.

Dorel:- Și atunci ce facem?

Mr Brasil:- Nimic. Îi trimiți un mesaj că nu știi și gata.

Dorel:- Bine. Cu asta am rezolvat. Dar mai am unul. Cel cu antiviolența.

Mr Brasi:- Aici mă pricep. Mai ai cărțile alea cu benzi desenate? Cu Batman, Marvel, Superman?

eu:- Da.

Mr Brasi:- Copiezi o imagine cu o bătaie între erou și antierou și gata. Pui mesajul:- Stop violenței în școli!

Dodel:- Pot să aleg eu imaginea?

eu:- Sigur, te rog.

Mr Brasil mă ajută să îmi fac patul și să îmi găsesc niște haine de zi. Îi mulțumesc, mă strecor afară din cameră în timp ce ei răsfoiesc cărțile cu benzi desenate, ochesc canapeaua din sufragerie și mă strecor sub plapumoiul încă nestrâns. Adorm în mirosul de after shave al lui Mr Brasil.

Visez un grup de adolescenți care stau "La Marcel" și fumează pipa păcii, în timp ce chelnerițele îmbrăcate în verde poartă pe niște tăvi porții cu cartofi pai și capete de dinozauri aburinde, pline de maioneză și ketchup. Probabil elemente de recuzită din Rinocerii.

O chelneriță zice :- Cine a comandat meniul vegan?

Mr Brasil ridică mâna.

Chelnerița :- Aveți aici dinozaurul erbivor.

Ceilalți se reped să taie în bucățele capetele zmeilor.

Deodată vocea lui Dorel:- Dă ' și mie!

Mr Brasil:- Na!

Dorel:- Nu e rea!

Mr Brasil :- Nu e rea și e și puțină, așa că stai cu ochii în farfuria ta!

Mă trezesc cu amândoi băieții pipăindu-mă.

Sar!

-Ce faceți, băi?!

Dorel :- Nu cumva ai cheile de la mașină în buzunar? Nu dăm de ele deloc.

Da. Erau în buzunar.

eu: -Și nu mă puteați trezi înainte să vă puneți labele voastre scârboase pe mine?

Dorel:- Am vrut, dar visai și am citit că nu e indicat. Am așteptat să termini de scanat.

eu:- Ha! Ha! Asta e faină ! Stai să mă duc până la baie și te duc eu la Ionel.

Îmi arată bannerul pictat de Mr Brasil. Cum mă așteptam, o scenă de bătaie perfect educativă. În plus, antieroul era Greenman.

Dialog paranormal între două capete încoronate

 Unul dintre regi:- Dacă tu ești jăraticul, eu sunt cartoful ăla făcut scrum. 

Celălalt rege:- Da, se pare că niciunul dintre noi nu e comestibil în starea asta de agregare. 

Regele 1:- Măcar suntem inspiratori pentru pictori. 

Regele 2:- Și pentru autorii de basme, nu?

Regele2:- Normal. Ia vino mai aproape să mă mai tăvălesc un pic în cenușa ta!

Două zile pline

 - Câtă apă trebuie să aduc? întreabă Dorel.

Mr Brasil:- Câtă ? Ne facem și noi câte un ceai din flori medicinale.

Dorel:- Deci iau două sticle cu mine.

Mr Brasil:- Da. Vezi că e un pîrâiaș un pic mai sus, pe munte, cam 2,3 minute de mers.

Dorel pleacă. Mr Brasil iese să se îmbrace și apare cu ghete sport cu crampoane și cu ditamai rucsacul în mână. Îi zic:- Ce faci? Ai în plan o excursie?

El:- Va trebui să merg după Dorel. După cabană e o răscruce, sunt și indicatoare, dar ai văzut că nu a vrut să renunțe la ochelarii de soare pe care i-ai dăruit ieri. Am dormit o bucată de noapte cu el și nu știam ce mă împunge în coaste. Când colo, ochelarii de la tine, ajunseseră de pe nasul lui, sub pernă și de sub pernă sub coasta mea. Ia vezi, n-am vreo vânătaie?

Își ridica tricoul și văd într-adevăr o mică vânătaie. Îi pun o compresă rece și se așează pe scăunel, cu rucsacul între picioare și cu umerii aplecați ca și când l-ar avea în spate cu tot cu cort în el. Ne uitam amândoi la ceas. Mr Brasil zice:- Hai, fă-ți și tu bagajul, mergem.

Mă îmbrac și iau în rucsac și un sac de dormit subțire, fac în viteză trei senvișuri, iau nesuri cu mine și câteva fructe. Plecăm. Soarele se ridicase deja, iarba aburindă presărată cu floricele galbene și violete scoate în evidențâ mulțimea soiurilor de frunze, ce cresc amestecate, arbori noi, lăstari de fructe fel de fel. Ajungem repede la pîrâu, umplem amândoi câte o sticlă de apă, căutam din priviri vreun semn lăsat de trecerea pe acolo a lui Dorel, dar nimic. Mr Brasil zice:- Am luat apâ, putem merge înapoi, pe cealaltă cărare să îl căutam pe Dorel.

Sunt de acord.

A doua potecă nu este un drum îngust de munte ce urcă, ci se lărgește treptat, devenind întâi o cărare pietruită, iar la un moment dat, pe măsură ce apar pensiunile în cale, devine stradă cimentată, care se prelungește într-o ditamai autostrada. Mașinile trec cu viteză, dintr-o parte în alta. În fața noastră, un mic magazin mixt. Întrăm. La tejghea, un tânăr vânzător bot în bot cu singurul client, Dorel. Pe tejghea, două sticle de Borsec, 1,5 l și două pahare cu cafea aburindă.

Salutăm politicos:- Hristos a înviat!

Vânzătorul răspunde cu gura până la urechi :- Adevarat a înviat!

Dorel cu ochii lipiți nu pe clienți, ca orice om care cunoaște legile inconștiente ale percepției, ci ca un măgar care a uitat de unde până unde se întinde pășunea, adică, mai exact, cu ochii lipiți de ochii verzi ai vânzătorului zice și el serafic:- Adevărat a înviat!

Mr Brasil :- Ți-a luat ceva să îmbuteliezi sticlele alea două cu apă plată pentru ceai, nu? Sunt în curând două ore de când ai plecat.

Dorel:- Am greșit drumul. Noroc de Georgel că mi-a explicat. Mâine merg cu el să-mi arate izvorul.

Mr Brasil, vânzătorului:- Ne puteți face și nouă doua cafele, văd că nu aveți tonomat.

Vânzătorul dispare în spate.

Mr Brasil se repede la Dorel și îi dă un pumn în bot. Dorel nu zice nimic. Eu mă scotocesc prin rucsac după batistă. Un firișor de sânge îi curge spre gură. Mr Brasil îmi smulge batista din mână:- Eu sunt responsabilul cu muci, batiste, semințe de mac, in, cânepă și ghimbir, nu tu!

Îi șterge nasul lui Dorel și îl pune să stea cu capul în poala lui și mâna dreaptă în sus.

Bem cafelele. Dorel, abandonat pe trei scaune aliniate unul lângă altul întreabă:- Ai terminat de gândit scena aia cu Statuia Libertății sau mai tragem o dublă.

eu:- Lasă-l, e tânăr, tinerii sunt amabili unii cu alții.

Mr Brasil:- Nu mă enerva că trec de la Statuia Libertății la Libertatea conducând poporul! Și așa sunt 40 de grade la umbră.

Restul zilei l-am petrecut vizitand orașelul de la poalele muntelui.

A doua zi am pictat peisaje, ne-am bălăcit puțin în pîrâu și am stat la un foc de tabără care a început la prânz și s-a terminat când țânțarii au conștientizat că e, în sfârșit, și anotimpul lor. 

Feerie

 

Pregătiri de expediție

 Luna subțire ca un cârlig pescăresc agață dimineața cuminte și verde acoperită de nori călători.

Mr Brasil aduce bagajele în sufragerie. Ne trezim treptat în fața ceștilor cu cafea.

-Să fim lămuriți, eu conduc expediția, zice el. 

Dorel :- Se vede deja, avem un autocar după amiază, dar ai preferat, ca orice moșneag timpuriu, să ne trezești cu noaptea-n cap.

eu, ca să evit un scurt meci demonstrativ cu sulițe, sau mai exact, să evit întrarea spectatorilor direct în bucătărie, în căutare de furaje pentru cavalerie, spun:- Știi și tu că după- amiaza e mai aglomerat. În plus, se anunță ploi torențiale la munte.

Dorel:- Când nu sunt ploi torențiale la munte, zi!

Mr Brasil:- Hai să recapitulăm, sau mai bine, să conștientizăm situația în mod realist.

Dorel:- Adică fundamentalist, vrei să zici.

Mr Brasil se preface că nu l-a auzit pe Dorel când l-a făcut de la obraz baticos și zice:- În primul rând, avem nevoie de vitamine. Suntem toți trei vlăguiți. Am notat ce trebuie să recuperăm. Ei îi lipsesc eurile, mie beurile și lui Dorel aurile. De acord? Am sau nu dreptate?

Dorel:- Ai!

eu:- Of course!

În al doilea rând, stăm toți trei prost cu somnul. Ea doarme puțin și fulgurant, tu dormi în ore de maximă eficiență intelectuală, iar eu nu pot adormi decât dacă țin în brațe un lebădoi și nu un iepuroi cârcotaș. De acord?

Dorel:- Și ce propui? Să trec la memorat volumul doi?

Mr Brasil :- N- ar fi rău. Unele nu le știu pe de rost, îmi mai împrospătez și eu memoria.

eu:- Există și un în al treilea rând, sau pot să merg să mă machiez?

Mr Brasil :- Există. Există un al treilea rând oficial. Am aici un formular, semnați vă rog în tabel că în timpul expediției nu vă regulați între voi și nici nu mă abandonați pentru alți ciobani în căutare de oi.

eul:- Ok, eu semnez.

Mr Brasil:- Normal că tu semnezi, tu nu ești în căutare de fânețe pline de uscăciune, ci te învârți pe lângă ierburile zemoase. Ce treabă ai tu cu precupețele?! Ești gospodina lui Pește, sau ce?

Dorel :- E obligatoriu să semnăm?

Mr Brasil:- Da, fluturaș, e obligatoriu, altfel fiecare face de lângă mine pași. For ever!

Dorel:- Fie! Dă un pix să semnez.

Mr Brasil :- Și mai e ceva! Testele antidoping le fac eu dimineața și seara.

eu:- Ce teste?

Mr Brasil :- Testele de tip muchos e my mucha.

Dorel:- Și cum o să faci?

Mr Brasil :- Pe bază de batistă. Sufli în batistă. Ai, pe lângă muci și o doză dublă de semințe de mac, stai toată ziua în bucătărie și faci mâncare: borș, ciuperci cu mărar, cuiburi de cașcaval în foetaj, clătite cu nutela, etc. Ești curat, mergi la pescuit, urci un delușor cu oițe și păstori, stai la copt cartofi și făcut frigărui înconjurat de turiști cu telefonul pe zoom și inimioare curgând pe insta, unde tu ești personajul principal. Asta ca să fie clar, mergem să ne însănătoșim, nu să muncim!

Noi doi:- Da, e bine!

eu:- Mie îmi convine, și așa nu prea am prieteni mulți pe Insta, Messi, Kate Perry, Raluca și cam atât.

Mr Brasil pune cu grijă formularul împăturit în buzunarul de la piept și ne face semn să ne grăbim, taxiul deja e în fața casei.

Plecăm. Cer senin, vânticel parfumat, Dorel bine dispus, Mr Brasil realist, ca un tată adevărat. 

Hristos a înviat!

 

Concepții moderne despre spatiu și timp clarificate de artiști

 

Concepția despre spațiu înțeleasă ca o corelație între evenimentele (tridimensionale) este a lui Leibniz și o întâlnim la pictori.
Concepția despre spațiu ca substanță absolută

(tridimensională) este a lui Newton și o întâlnim.la sculptori.

Stiluri

 

    E o dimineață răcoroasă de primăvară. Prin ceața subțire, ca un voal de nuntă aruncat peste un oraș forfotind de trafic, trec cu îndrăzneală păsări. Unele zboară atât de jos, încât aproape ating creștetele trecătorilor răzleți, altele au aripi atât de mari, încât  te aștepți să-ți vorbească cu glas omenesc.
Merg cu Dorel și Mr Brasil spre gară, urmează să plecăm la munte pentru o săptămână întreagă. Nu am reușit să chemăm un taxi, erau toate solicitate și ca să nu întârziem, luăm tramvaiul. În tramvai stăm în picioare, atârnați de bara de sus, iar când se aglomerează, ne strângem instinctiv unii în alții cu cele trei trolere între noi. Nu vorbim,  ne uităm la oameni și pe geam, când avem acces la un ochi de sticlă, descoperit de mișcările călătorilor.
Compartimentul e gol, suntem numai noi. Rămâne astfel timp îndelungat, peste două ore. Cu puțin înainte de a coborî, un grup gălăgios de adolescenți urcă, își deschid în viteză telefoanele și continuă un joc întrerupt de schimbarea trenurilor.
Ne uităm toți trei la ei ca la  televizor, așteptând să se activeze butonul mute. Nu țin cont de noi, se extaziază când câștigă, înjură și vorbesc porcos când pierd. Eu mă agit și fac tentative să mă ridic și să ies pe hol, Mr Brasil mă apasă pe picioare, când pe stângul, când pe dreptul să nu tulbur jocul copiilor, Dorel se bagă în seamă, ochește pe cel mai frumușel, un lungan cu un păr ondulat și mătăsos și îi dă sfaturi cum să îi bată pe ceilalți. Lunganul câștigă rundă după rundă. Ajungem în sfârșit în stațiune. Tinerii se aliniază pe coridor și ne lasă să ieșim din compartiment. Băiatul blond face cu Dorel schimb de numere de telefon. La sfârșit, face un salut milităresc și schimbă direcția grupului spre cealaltă ieșire
Ajungem, ne cazăm și, în timp ce despachetăm, îl întreb pe Mr Brasil:- Pentru ce m-ai torturat o oră întreagă? Știi că sunt sătulă de vulgaritățile tinerilor.
El:- Să -ți mai schimbi și tu stilul. Ce, numai Calibri Light există? Există și Arial Narrow, și Algerian.
Dorel:- Și Times New Roman.
Mr Brasil:- Ăsta îl ții pentru tine, pentru examenul ăla de la cursurile de sanscrită. Sunt curios cum ai să te descurci la examenul final. Pe mine să nu te bazezi! În loc să te cuplezi cu cel mai frumos brunet din compartiment, te-ai atârnat de prăjina aia blondă.
Îmi dau seama că schimbarea peisajului cu unul mai puțin populat nu va stinge conflictul mocnit dintre cei doi. Mă precipit să așez țoalele în șifonierul comun și ies pe hol. În urma mea, dialogul continuă din ce în ce mai răspicat. Cobor scara și descopăr la parter un mic restaurant. Îmi iau o cafea tare și îl sun pe Dorel:- L-ai detensionat pe Mr Brasil sau faci în continuare ce ai chef cu el?
Dorel:- Unde ești?
eu:- Jos, în restaurant.
Dorel:- Venim și noi imediat. Ajungem în 10 minute.
Termin cafeaua și mă uit lung în telefonul cu ecranul negru. Îmi setez un document pe Calibri Light și încep să povestesc ultimul episod din serialul corean întrerupt când am plecat. Nu am chef nici de Arial Narrow, nici de Calibri Black.
După două ore încheiate, urc în cameră. Drumul m-a obosit puțin. În apartament, liniște. Cei doi bărbați dorm fiecare separat, sforăind ușor. Închid ușile încet și mă îndrept spre dormitor. Se lasă seara peste stațiune și cabana începe să se animeze de mulțimea turiștilor. Dau drumul la televizor și mă mai uit o dată la primul episod din filmul proaspăt terminat. Actorul principal, cu fizionomia căruia  m-am obișnuit abia după al 4-lea episod, îmi pare acum răpitor. Are dreptate Mr Brasil, să te obișnuiești cu un stil nou nu e ușor.