- Câtă apă trebuie să aduc? întreabă Dorel.
Mr Brasil:- Câtă ? Ne facem și noi câte un ceai din flori medicinale.
Dorel:- Deci iau două sticle cu mine.
Mr Brasil:- Da. Vezi că e un pîrâiaș un pic mai sus, pe munte, cam 2,3 minute de mers.
Dorel pleacă. Mr Brasil iese să se îmbrace și apare cu ghete sport cu crampoane și cu ditamai rucsacul în mână. Îi zic:- Ce faci? Ai în plan o excursie?
El:- Va trebui să merg după Dorel. După cabană e o răscruce, sunt și indicatoare, dar ai văzut că nu a vrut să renunțe la ochelarii de soare pe care i-ai dăruit ieri. Am dormit o bucată de noapte cu el și nu știam ce mă împunge în coaste. Când colo, ochelarii de la tine, ajunseseră de pe nasul lui, sub pernă și de sub pernă sub coasta mea. Ia vezi, n-am vreo vânătaie?
Își ridica tricoul și văd într-adevăr o mică vânătaie. Îi pun o compresă rece și se așează pe scăunel, cu rucsacul între picioare și cu umerii aplecați ca și când l-ar avea în spate cu tot cu cort în el. Ne uitam amândoi la ceas. Mr Brasil zice:- Hai, fă-ți și tu bagajul, mergem.
Mă îmbrac și iau în rucsac și un sac de dormit subțire, fac în viteză trei senvișuri, iau nesuri cu mine și câteva fructe. Plecăm. Soarele se ridicase deja, iarba aburindă presărată cu floricele galbene și violete scoate în evidențâ mulțimea soiurilor de frunze, ce cresc amestecate, arbori noi, lăstari de fructe fel de fel. Ajungem repede la pîrâu, umplem amândoi câte o sticlă de apă, căutam din priviri vreun semn lăsat de trecerea pe acolo a lui Dorel, dar nimic. Mr Brasil zice:- Am luat apâ, putem merge înapoi, pe cealaltă cărare să îl căutam pe Dorel.
Sunt de acord.
A doua potecă nu este un drum îngust de munte ce urcă, ci se lărgește treptat, devenind întâi o cărare pietruită, iar la un moment dat, pe măsură ce apar pensiunile în cale, devine stradă cimentată, care se prelungește într-o ditamai autostrada. Mașinile trec cu viteză, dintr-o parte în alta. În fața noastră, un mic magazin mixt. Întrăm. La tejghea, un tânăr vânzător bot în bot cu singurul client, Dorel. Pe tejghea, două sticle de Borsec, 1,5 l și două pahare cu cafea aburindă.
Salutăm politicos:- Hristos a înviat!
Vânzătorul răspunde cu gura până la urechi :- Adevarat a înviat!
Dorel cu ochii lipiți nu pe clienți, ca orice om care cunoaște legile inconștiente ale percepției, ci ca un măgar care a uitat de unde până unde se întinde pășunea, adică, mai exact, cu ochii lipiți de ochii verzi ai vânzătorului zice și el serafic:- Adevărat a înviat!
Mr Brasil :- Ți-a luat ceva să îmbuteliezi sticlele alea două cu apă plată pentru ceai, nu? Sunt în curând două ore de când ai plecat.
Dorel:- Am greșit drumul. Noroc de Georgel că mi-a explicat. Mâine merg cu el să-mi arate izvorul.
Mr Brasil, vânzătorului:- Ne puteți face și nouă doua cafele, văd că nu aveți tonomat.
Vânzătorul dispare în spate.
Mr Brasil se repede la Dorel și îi dă un pumn în bot. Dorel nu zice nimic. Eu mă scotocesc prin rucsac după batistă. Un firișor de sânge îi curge spre gură. Mr Brasil îmi smulge batista din mână:- Eu sunt responsabilul cu muci, batiste, semințe de mac, in, cânepă și ghimbir, nu tu!
Îi șterge nasul lui Dorel și îl pune să stea cu capul în poala lui și mâna dreaptă în sus.
Bem cafelele. Dorel, abandonat pe trei scaune aliniate unul lângă altul întreabă:- Ai terminat de gândit scena aia cu Statuia Libertății sau mai tragem o dublă.
eu:- Lasă-l, e tânăr, tinerii sunt amabili unii cu alții.
Mr Brasil:- Nu mă enerva că trec de la Statuia Libertății la Libertatea conducând poporul! Și așa sunt 40 de grade la umbră.
Restul zilei l-am petrecut vizitand orașelul de la poalele muntelui.
A doua zi am pictat peisaje, ne-am bălăcit puțin în pîrâu și am stat la un foc de tabără care a început la prânz și s-a terminat când țânțarii au conștientizat că e, în sfârșit, și anotimpul lor.
