Ant-Radiant

 

- Istorie, istorie și iar istorie, adică Dumnezeu, Dumnezeu și iar Dumnezeu, Sfânta Treime, cum ar zice maestrul Riubliov, îmi zice iubi' al meu, fan călătoriilor în timp.
Eu:-Vrei să ne trezim târâți de coada calului, cum era s-o pățim data trecută?
El:- Nu, am la mine pastila perfectă. O luăm repede, când simțim mirosul fiarei înfometate.
Eu, cam cu juma' de gură:- Bine, hai s-o facem și pe asta!
Mă trezesc pe un drum de țară, în față o căruță. Suntem amândoi pe cai puternici, al meu mustang, al lui ditamai roibul.  Trecem de căruță. Strigă:

- Stai! Oprește! Am impresia că în vârful căpățânilor retezate era  al Mariei Antoaneta. Știi că îmi place de ea!
Opresc. Mă dau jos de pe cal, face și el la fel. Ajungem lângă căruță. Vizitiul nu e francez. Îl întreabă frontal într-un dialect englezesc:- De unde vii?
Vizitiul:- De la eșafod, cetățene.
El:- S- a terminat pe ziua de azi?
Vizitiul:- Nu, dar se strânseseră ulii. A trebuit să golesc locul.
-Mda, zice el. Și trupurile?
Vizitiul:- Sunt în alte căruțe. Vezi caravana aia de acolo? Acolo sunt.
El:- Și ce faceți cu ele? Le aruncați în mare?
Vizitiul:- Nu, Doamne ferește, le îngropăm creștinește. Sunt capete și trupuri împărătești.
El:- Unde?
Vizitiul:- Unde ne arată Dumnezeu. Mergem până găsim o stâncă înaltă, le urcăm sus pe munte și le dăm drumul în cea mai adâncă prăpastie.
Amicul meu:- Și asta e îngropare creștinească? Fără slujbă, fără cruce?
Vizitiul:- Au fost păgâni, cetățene, nu au vrut să se lase de năzbâtii nici după ce au văzut că nu se glumește. Tragedie, nu alta!
Amicul meu:- Ce tragedie! Istorie, nu tragedie. Așa se rămâne în istorie, fără urme vizibile la suprafață. Poți să îmi dai mie capul Mariei Antoaneta?
Vizitiul:- Nu, cetățene, nu am voie, plătesc cu capul!
Amicul meu:- Nici dacă te plătesc?
Vizitiul:- Dacă mă plătești, cădem la învoială.
Amicul meu:- Scoate portofelul și trasferă- i 1000 de parai în pușculiță.
Vizitiul:- Luați -le pe toate, mai sunt și câțiva scriitori cunoscuți! Da' să nu ziceți nimic de mine.
Eu:- Anonimii fac istoria, nu Regii! așa-i cetățene? Așa zice Îmnul Revoluției?
Vizitiul:- Da! Și Cetățenii merg tot înainte! Și asta!
Amicul meu dezleagă caii căruței și îi punem pe ai noștri.
Vizitiul pleacă călare pe un cal și cu al doilea de frâu.
  Ne așezăm pe capră:- Bine că am scăpat de el! Ai văzut ce texte avea în repertoriu?
Eu:- Da. Și acum ce facem?
El:- N-ai auzit! Tot înainte!
Eu:- Parcă mi s-au înmuiat oleacă picioarele, vreau înapoi!
El:- Înapoi e tot înainte! Mergem și facem ce trebuia să facă el, îi aruncăm în prăpastie, dar înainte facem niste poze, istoria asta nu e ușor de crezut.
Eu:- Hai să oprim oleacă, mi-e cam somn. Parcă mi-e și foame și frig.
El:- Oprim. Oprim.
Ne dăm jos din căruță, luăm amândoi câte o pastilă și ne trântim în iarbă. Caii se cam agită. Îmi zice să mă duc și să le dau drumul din chingi. Mă duc și îi mân un pic spre câmp.
Stăm în iarba înaltă, suntem imposibil de reperat. Căruța a rămas în mijlocul drumului și încep să îi dea târcoale câțiva șoimi.
E cald și pământul e răcoros. Rupe un fir de grâușor și îmi zice:- Uite, ce frumos e apusul ăsta printre țepișorii grâușorului, e radiant! 

Hai să îți arăt o glumă! Dă cu mâna încet peste spic!
Indoi degetele și-i dau un bobârnac spicului, căruia îi zboară cât colo vârful.
-Vezi? Așa e istoria, plină de spice secerate. Important este să nu îți fie frică să te întorci în timp.
Eu:- Nu știu dacă e așa simplu...
El:- Treci încoa, curvo, să scot eu frica din tine!
Îmi bagă mâna sub bluza și începe să mă tragă de cămașă. Sunt încheiat până-n gât. Îmi descheie nasturii de la bluza și mă pune să stau cu nasul într- un smoc de iarbă plină de trifoi. O furnică greșește cărarea și îmi intră în nas. Alta își conturează o perspectivă pe urechea dreaptă.
El:- Nu te mai zbate atât, mai am puțin.
Nu pot, e enervant cu a doua furnică în nas. Am mâinile complet imobilizate. Mișc din cap când în stânga, când în dreapta. Se ridică brusc: - Cum vrei să îți scot frica din cap dacă tu nu stai?
Eu:- Cu limba, cu degetele, scoți 3 furnici din mine și treci în dreapta mea. Am amorțit.
Își schimbă poziția și îmi zice:

- Nu mai am cuvinte deocamdată și pentru a patra furnică, trage-mi repede pantalonii, vin mai multe! 

Ne îmbrăcăm în viteză. 

El:- Ne-am futut destul pentru secolul 18, continuăm în prezent.

Eu:- Acasă, în pat.

El:- Mai vedem...

Fii și tu mai comunistă!

   Mă trezesc cu noaptea-n cap mânată de două tipuri de nevoi aflate la extremele piramidei lui Maslow: fiziologice și spirituale. Stau la coadă, la baie, ambii băieți sunt mai motivați decât mine. Mr Brasil ne zice amândurora:- Treceți prin bucătărie, cafeaua merge cu chestionar, nu cu perna de pluș pe birou.
Mergem spre bucătărie, Dorel bombăne, eu încerc să nu- l depășesc pe hol, apucasem să mă spăl pisicește pe față.
Mr Brasil ne face semn să stăm. Pe o farfurioară, câteva gogoșele pline de zahar pudră, și ceștile de cafea aburinde.
Mr Brasil:- Facem un chestionar despre nivelul comunismului înainte și după le petit dejuner.
Dorel:- Hai!
Mr Brasil:- Mă interesează mai mult ea. Tu ești de umplutură, ca să nu ziceți că sunt misantrop.
Dorel:- Hai odată!
Mr Brasil:- La ce vârstă ai ținut primul mouse în mână?
Dorel:- 1 an.
eu:- 24 de ani.
Mr Brasil:- Deci aveți aceeași vârstă. Eu tot la 22. Sunt mai avansat decât voi doi. Întrebarea 2:
- La ce vârstă ați ținut primul telefon mobil în mână?
Dorel:- 6 luni.
eu:-  În 2006.
Mr Brasil:- Și aici aveți punctaj egal. Eu la 32 de ani, sunt egal cu ea.
Dorel:- Dacă ești egal cu ea și eu sunt egal cu ea, înseamnă că sunt egal și cu tine, tranzitivitate, nu?
Mr Brasil:- Travestivitate, nu tranzitivitate. Nu suntem egali, eu și ea suntem mai slabi ca tine. Ne prefacem că suntem egali, dar nu. Suntem pe stil vechi, mai comuniști cum s-ar spune.
Dorel:- Da, sunt de acord, cel puțin în ce te privește, ești mai comunist decât ea.
Mr Brasil, mie:- Fii și tu mai comunistă, ca să fim egali!
eu:- Adică?
Dorel:- Îți traduc eu din engleză: Renunță la figurile cu 3 telefoane și păstrează doar unul. Pe mine, personal, mă oftici. Mă faci să mă simt ultimul bou.
Mr Brasil:- Nu-i traduci bine. Nu asta trebuie să faci. Trebuie să începi să porți fuste. Și tocuri.
eu:- Păi port.
Mr Brasil:- Porți, da numai când nu te văd autoritățile. Trebuie să le porți când te văd.
eu:- Mda, Ok.
Dorel:- Și bijuterii mari, așa poartă doamnele! Ce bune gogoși ai făcut!
Mr Brasil:- Merci. Mai avem o întrebare și gata.
Noi:- Ok.
Mr Brasil:- Câți ani de televiziune alb- negru aveți?
Dorel:- În afară de Artistul și ce îmi mai dai tu să văd pe dvd, nu am avut pe ecran altceva. Să zicem 1.
eu:- 18+ vreo 2 din categoria lui Dorel
Mr Brasil:- Eu am 28, deci sunt mai bun decât voi la crearea unei atmosfere nuanțate.
Dorel:- Ce întrebări!
eu:- La așa întrebări, așa răspunsuri.
Mr Brasil:- Aici amândoi aveți de recuperat. Amândoi stați prost cu comunismul, mai ales ea. Fii și aici oleacă mai comunistă, așa îți câștigi respectul printre autoritățile din domeniu.
eu:- Bine. Când vrei să încep?
Mr Brasil:- Dacă s-ar putea, de azi. Am creat un programel care, la sfârșitul zilei, măsoară nivelul crescut de comunism. E pe bază de parolă: Sesam, deschide-te! Învățați să creșteți, nu stați toată viața copii! 
Dorel:- Așa cum gogoșile tale cresc nivelul glicemiei.
eu:- Sau al colesterolului?
Mr Brasil, luându- ne farfuria din față:- Nesimțiților, ați dat-o pe extremisme! Ce credeți că așa se recuperează timpul pierdut prin tot felul de libertăți lingvistice! Următoarele gogoși le mâncați după puii fripți. Ajunge pe azi! Eu sunt un bărbat liber, nu sluga voastră!
Dorel se ridică de pe scaun în viteză, îl răstoarnă, masa se clatină, se varsă cafelele, fața albă se umple de pete, Mr Brasil scapă farfuria cu gogoși pe jos, se repede să le strângă pe cele mai murfiane, adică pe cele căzute cu pudra spre gresie, eu mă bag sub masă, vreau să ajut, dau un cap de capul lui Dorel, ne văităm amândoi, Mr Brasil apucă repede o cârpă umedă și începe să șteargă podeaua, Dorel bagă simultan două gogoși în gură înainte ca restul să aterizeze în coșul de gunoi, mă ridic să caut o ultimă picătură de cafea în cele 3 cești aproape goale...
După ce se termină circul, Mr Brasil îi zice lui Dorel:- Hai să mai dormim o oră, m- am obosit destul cu actualizarea comunismului.
Dorel, cu buzele pline de zahăr pudră vine la mine și mă sărută:- Na și ție! Să nu suferi că vei dormi singură!
eu, șoptit:- Nu sufăr!
Mr Brasil:- Suferi, da nu- i cazul fix azi să păstrezi linia partidului. Fii și tu oleacă mai postcomunistă!

Divorț

     Plouă torențial de două săptămâni. Plouă neașteptat pentru ultimii ani. Mr Brasil mă întreabă într-o seară, în trecere între două traversări ale holului spre camerele noastre, unde stăm călare pe calculatoare, citind și încercând să socializăm cu tot felul de  nejustificatexaltați:
-Ce crezi, topirea ghețarului a fost mai puternică decât cutremurul de alaltăieri noapte?
eu:- Nu știu. Dorel plânge de dinainte.
Mr Brasil:- Știu, e plin de șervețele prin toată casa, le lasă pe unde îi trăsnește. Eu unul m-am săturat să le adun. Mă duc peste el și îl cert!
eu:- Nu! Lasă-l să își consume toată furia.
Mr Brasil:- Așa deci. A ajuns la nivelul 5 al tristeții, animalul! Atunci mă duc să îl bat!
eu, strigând după el:- Nu ți-am răspuns la întrebare!
Mr Brasil:- Știu deja răspunsul, voiam numai aprobarea ta. Dacă vrei, poți filma scena, în caz că vrea să mă dea în judecată.
Îl las să plece spre camera lui Dorel.
Îl aud bătând în ușă, întâi încet, apoi mai tare și la un moment dat cu picioarele și pumnii. Ușa nu rezistă, sare din țâțâni. Mă duc după el. Dorel, pe marginea patului se uită blocat la amândoi. Mr Brasil îmi face semn să sprijin ușa, care pendulează doar într-o balama, și se îndreaptă spre Dorel:- Ce faci, curvo? Nu mai ai priză la bărbați? Ți-am rămas numai noi doi?
Dorel:- Lasă-mă-n pace!
Mr Brasil se ridică brusc și îl apucă de guler. Îl ridică la înălțimea ochilor lui și îi zice:- Ce mai faci?
Dorel:- Lasă-mă-n pace! Dă -mi drumul!
Mr Brasil:- Hai să ne batem!
Dorel:- Lasă-mă!
Mr Brasil:- Poftim, te las! Îi dă drumul la guler și îl împinge pe pat.
Dorel se ridică în picioare și începe să-l gratuleze pe Mr Brasil cu tot felul de invective, de la animale domestice la roboți de bucătărie. Mr Brasil se întoarce spre mine și îmi face semn să -l ajut să fixeze la loc ușa. Ne opintim amândoi, dar e dificil.
eu:- Dorel, dă și tu o mână de ajutor!
Dorel:- Nu-i treabă mea, voi ați stricat-o, voi o reparați!
Mr Brasil, mie:- Vezi că în camera mea sunt doi saci de menaj cu șervețele pline. În unul sunt lacrimile unor crocodili deghizați în bărbați fini. În celălalt, mucii adiacenți. Eu le-am adunat. Adu sacii aici și trântește -i în cap parașutei ăsteia!
Dau să plec. Dorel strigă:- Stai! Vă ajut! Stai!
Stau.
Ne chinuim un pic și reușim toți trei să fixăm ușa. Mr Brasil sună un tâmplar și gata, se termină circul. Într-o oră, ușa era și funcțională, și unsă pe la încheieturile metalice cu crema de corp din dulăpiorul lui Dorel.
Stăm toți trei în bucătărie. Dorel ne povestește că Ionel l- a părăsit pentru un bou de la altă facultate decât a lui și care nici măcar nu știe să danseze, nici nu spune glume. Face numai exerciții la matematică și chimie și se dă cu un after shave insuportabil. Și își rade și ceafa, ca să arate tuturor că e fan noului Ales de Apostolul Petru. 
eu:-Și pe tine de ce te- a părăsit brusc?
Mr Brasil:- N-ai auzit că s- a îndrăgostit de Georgel?
Dorel:- De fapt, eu l- am părăsit primul.
Mr Brasil:- Vezi, stând de vorba cu prietenii, îți mai revine memoria afectivă. Oamenii se mai și despart, nu?
eu:- Mda.
Mr Brasil, luându- l de umeri și lipindu- l tandru de el:- Uite un sfat bun de la un bătrân, nu doar de bărbați se divorțează, ci și de femei.
Dorel incepe să plângă iar.
Mr Brasil îmi face semn să caut sus în dulăpior șervețele. Aduc un pachețel, pe ultimul, și îi las pe cei doi să se descurce cu el. Mr Brasil îi șterge lui Dorel lacrimile, Dorel povestește ce om minunat a fost Ionel și cum s- au cunoscut. Eu știu ce urmează, din experiență, doi ani de povestiri repetitive până la detalii, despre personalitatea extraordinară a lui Ionel.
Plec la magazin. Plouă cu găleata, îmi iau un gentoi de piele să-mi rămână uscate pachetele cu șervețele până acasă. 

Povestea nescrisă a măgarului transpirat

 

    Stăteam de ceva vreme la calculator încercând să descâlcesc un pasaj din Husserl, când intră Dorel:- Auzi, n-ai o pastilă de cap? Mă cam doare de vreo două ore.
Mă ridic, îmi pârâie toate oasele și așa conștientizez trecerea inexorabilă a timpului, care pe om îl face oale și ulcele și în aparat se înfige până la prăsele, și caut un antinevralgic în sertar.
Dorel zice:- N-ai și un pahar cu cola?
eu:- De ce?
Dorel:- Ce-mi pui întrebarea fundamentală a filosofiei fix când încerc să scap de durerea de cap? Pentru că e mai bine să ai un pahar de cola decât să n-ai nimic.
eu:- Hai prin bucătărie, poate găsim ceva compatibil prin frigider. Poate merge antinevralgicul cu niste compot sau zeamă de varză rece.
Dorel:- Daaa! Și poate merge și cu niște murături peste cartofi pai și un copănel?
Mi se face milă de Dorel. Era rândul băieților să pregătească cina, dar ...asta e, tot pe mine a căzut măgăreața. Mă apuc de gătit. Termin în juma' de oră și îl trimit pe Dorel după Mr Brasil.
Nu vine nici cu Mr Brasil, nici fără.
Îmi dau seama că mi-e foame și mie și încep să ciugulesc bucățele mici când din pui, când din murături, când din cartofii prăjiți. Îmi mai trece puțin amețeală și pornesc spre camera lui Mr Brasil. Ușa deschisă. Intru.
Lampa aprinsă pe birou, Mr Brasil citește concentrat, Dorel doarme buștean în pat, sforăind încetișor.
Mr Brasil îmi zice:- Îți trebuie ceva?
eu:- L-am trimis pe Dorel să te cheme la cină.
El:- Lasă, am mâncat rondele de cașcaval și niște banane. Dorel a băut un litru de cola și acum doarme. Mâncăm când se trezește.
eu:- Ce citești?
El:- De anima, de Aristotel, încerc direct în grecește. Du-te și dă jos plapuma de pe Dorel și pune un cearceaf pe el, cred că a transpirat.
Mă conformez cam șovăielnic, când intră Dorel în patul lui Mr Brasil nu știu la ce să mă aștept. Dau încet plapumoiul de puf jos de pe el și vreau să-l acopăr cu o pătură subțire. Când mă uit, pe pielea lui Dorel o groază de tatuaje, litere grecești și rune.
Mă duc repede la Mr Brasil.
El:- Ce ai pățit? Ce e cu mutra asta?
eu:- Ce i-ai făcut lui Dorel?
El:- Ce să-i fac, nimic, are nevoie de un prosop un om transpirat, nu de o lecție de germană veche, nu?
eu:- Da, așa e.
Mr Brasil:- Mergi,  ia un prosop din șifonier și șterge-i încet de pe piele fiecare caracter. Mă folosesc de tine ca să dorm lângă un bărbat netraspirat și mă folosesc de el ca să bagi și tu ceva greacă și germană în cap.
Mă duc spre șifonier, iau prosopul cel mai moale și îmi scot repede carnețelul cu epitete din buzunarul șorțului de bucătărie. Pe un umăr are un ditamai alfa mare. Încep să-l șterg încet. Și tot așa alfa mic, beta, gamma, delta, etc
Dopă o oră mă ridic și vreau să plec.
Mr Brasil mă întreabă:- A dat vreun semn măgarul transpirat că îi pasă de tine?
eu:- Îmmmm
El:- A dat vreun semn că îi e dor de mine?
Eu:- Da.
Mr Brasil:- Atunci hai la bucătărie să îmi faci o cafea! Până se trezește, îi mai trag două capitole din Aristotel.

Melancolios didacticos

 

Cad picăturile de ploaie desenând cercuri perfecte
Cum mie îmi ies anevoie și numai când deschid ochii
Crește iarba înaltă verde și aprigă
Cum mie îmi crește anevoie și numai când închid ochii 

dorința de luptă 

cu eroul Revoluției pașoptiste.

Bulboane face ploaia, semisfere perfecte
Cum să mă ascund sub ele ca mormolocii
Când sunt mamifer și nu batracian?
Peștii se plimba de colo colo sub copertina transparentă a apei
Cum să îi culeg când nu sunt culegătoare de pești

ci de plante frumos desenate de Imaginația Domnului?

Bețe ușoare alunecă purtate de curenți
Amăgitoare forme ale imaginației mele
Cum să rămân realistă când lumea e atât de răsturnată pe spatele lunii?

Companionii postmoderniști ai lui Wittgenstein

 Toată lumea interesată știe că lui Wittgenstein îi plăceau westernurile.  Mergea la cinema însoțit de câte unul din amici și după ce se termina filmul, în drum spre casă, îl ruga să-i-l povestească. Unii zic că nu era atent, alții că era atent doar la detalii. Eu zic că îl interesau expresiile care anunțau noutatea regizorală și pe care de obicei nu le putem exprima decât după ce apare conceptul. Până atunci folosim interjecții, onomatopee și alte gesturi. 

În memoria lui Wittgenstein, un hit nemuritor ca și fiecare actor de western!

P.S. Azi prietenul meu din liceu, Cătălin, ar fi împlinit 54 de ani.  Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa! Și el a fost un pistolar pentru fiecare om fanatic, infatuat și necizelat. ♥️♥️♥️♥️♥️

Dialog intercultural

 

Baiazid supranumit Ahmed:- Iar e noapte. Semiluna învinge!
Dimitrie Cantemir:- E lună plină. A fost un nor trecător.
Baiazid supranumit Ahmed:- Da. Dar va învinge.
Dimitrie Cantemir:- De unde știi? Nu te poți lua după percepție, zic învățații francezi și italieni, ci după logică. A fost semilună săptămâna trecută, acum e lună plină.
Baiazid zis Ahmed:- Să-l întrebăm pe astrolog atunci.
Astrologul stă lungit pe un covoraș și trage din narghilea. Rotocoloale de fum își păstrează forma și după ce se ridică spre tavan. Elevii astrologului desenează repede conjuncțiile astrale ale verii.
Ahmed Baiazid  intră însoțit de Dimitrie Cantemir:-Salem! Se ploconesc toți.
Baiazid:- Salem, Salem. Ia zi, e lună plină plină sau Semiluna nu învinge?
Astrologul:- Semiluna învinge. Dar luna trădează ca de obicei. E plină, ca o cocoașă de dromader care a lăsat în urmă oaza.
Baiazid, lui Cantemir:- Lasă, spui ce vrei dar sa adaugi: Așa a zis Allah! Sau: Semiluna învinge!
Cantemir:- Nu a zis Allah și nici semiluna nu învinge!
Ahmed se enervează:- Moldovean trădător! Am să pun să ți se taie capul!
Cantemir:- N-ai decât, dar ai să umbli cu limba scoasă dupa unu' ca mine și n-ai să mai găsești. 
Baiazid Ahmed al II lea:- Aici ai dreptate. Astrologului:- Un hașiș nou?
Astrologul:- Da. Direct din inima Asiei nesfârșite.
Ahmed:- Nimic nu-i nesfârșit în afară de Imperiul Otoman!
Astrologul:- Da. Așa e.
Ahmed Baiazid trage din narghilea și adoarme imediat.
Astrologul, elevilor:- Așezați -l pe covorul zburător. Îl ducem repede în partea lumii unde e semilună. Ăsta e în stare să ne lase fără tărtăcuțe pe toți.
Elevii îl așează pe sultan încetișor pe covor, îi scot țunșpicul narghilelei din gură și pornesc. Dimitrie nu urcă, de fapt nu mai încape. Se uită după covorașul zburător și oftează adânc. Două zile fără sultan, în sfârșit, poate pleca o fugă în Moldova să-i ajute pe cărturari să înțeleagă câteva documente furate din biblioteca sultanatului.
Se lasă liniștea peste pământ. Greierii țârâie prin ierburi, broaștele orăcăie vesele, țipă lăstunii prin stufărișuri.
Dimitrie, cavalerului care îl însoțește spre ținuturile românești:- Ce zici, ne apucăm de yoga?
Cavalerul:- De ce, Măria Ta?
Dimitrie:- Când vedem punctul ăla fix din întuneric cum începe să se miște, eu te ciupesc pe tine, tu pe mine, depinde care vede primul. Ne trezim amandoi la realitatea prezentului. 

Cavalerul: -Așa știm că se întoarce sultanul și avem timp să ne pregătim de întoarcere. 

Dimitrie Cantemir:- Altfel nebunul vine cu oaste să mă caute la Cetatea de Scaun. Știi ce repede se mișcă moldovenii! Învață turcește, uită limba noastră latinească, cântă numai manele, uită doinele noastre frumoase, poartă șalvari, uită ițarii noștri călduroși și rezistenți, își taie pletele și nu-i mai putem apuca decât de barbă ca să-i ducem în familie, biserică și la dregătorii. Vrei să fim singurii pletoși din împărăție?
Cavalerul:-Nu, trebuie să avem amândoi alternative.  Ne apucăm, Maria Ta! Dar cum?
Dimitrie:-  Rugăm pe Spătarul Milescu să ne fie maestru.
Cavalerul:- Aaa!

Teatru istoric

 

Actul I

Dimineață devreme. Sigismund Bathory se ridică din pat ușor afumat:- Ce aer curat! Servitorului:
- Ce e după pâlcul ăla mare de copaci?
Servitorul :- Cetatea Sucevei, Majestate.
Sigismund Bathory:- Am auzit de ea! Nu e domn acolo Ștefan cel Mare?
Servitorul:- Ba da.
Sigismund:- Pregătește iapa, vopsește-o- n verde daca e nevoie, traversăm pădurea și luăm Suceava! Vorbește și cu oștenii, să fie cât mai mulți, să fie cam cu 4 zerouri la coadă, să fim siguri de victorie! Ah! Ce energie am! Ce bine mă simt! Vino- ncoa să te țuc!
Servitorul pleacă.
Sigismund se uită o clipă la trupul femeii culcată în pat, dar nici nu oftează, nici nu plescăie. Se îmbracă voinicește cu nădragii și cămeșa și iese.

Actul II

Stefan cel Mare se ridică din pat. Afară e întuneric. Lună plină, puzderie de stele. Se apropie de măsuța de toaletă și deschide un sertărel. Scoate din el un clondir mititel și dă pe  gât o dușcă de vin mănăstiresc, vechi de 150 de ani. Sângele începe să circule, idei puzderie în cap, acolo fac un pod, dincolo pun un zid de cetate, acolo mai ridic o bisericuță de lemn pentru măicuțe, pe iepuroaica asta am lăsat- o grea azi noapte, sper să fie fată, că dacă e băiat avem iar război civil. Eu zic că va fi fată, până acum mi-a ieșit din poziția adoptată și față de Apus, și față de Poartă.
Se duce încet spre fereastră. O dungă roșiatică străbate orizontul, anunțând o nouă zi.
Ștefan se gândește că și acest copil care se va naște cu sânge de domn într-o zi va avea nevoie de un tron. Se uită în zare usor încruntat. Plec să cuceresc Chilia! 3 brațe are Dunărea, 3 principate sunt, unul e al  Moldovei! Nu sunt sigur că va fi fată, s-ar putea să fi făcut din greșeală un băiat. Sunt viitor  tată de rege! Trebuie să fiu un model demn de urmat!
Iese din iatac și cheamă boierii la sfat.
Boierii o lălăie ca de obicei, vin târziu, vin in izmene, vin fără cușmă pe cap. Ștefan se ia de ei, le trage și câte-un șut în cur ălora mai recalcitranți. Apoi îi anunță să -și  pregătească armele și caii, merg la luptă!
Boierii în cor:- Dar azi e duminică!
Ștefan le-o retează:- După slujbă plecăm! Până atunci trimiteți pruncii și femeile la biserică să se roage pentru victorie.

Actul III

Sigismund și Ștefan se întâlnesc la Baia.
Are loc un scurt schimb de replici usturătoare între Ștefan și boieri. Sigismund și  armata ungară sunt martori, dar nu se bagă. Boierii fac stânga- mprejur și îl lasă baltă pe Ștefan. Ștefan iese într-un moment de confuzie al ambelor armate din cetate, se strecoară pe lângă ziduri, încalecă și fuge mîncând pământul, spre Suceava. Își pune în joc toate pilele ca să apere cetatea de invazia maghiară.

 Actul IV

Sigismund își dă seama că Moldova nu e chiar așa ușor de  luat, că și Ștefan are probleme cu subordonații pasiv- agresivi, nu doar el și înțelege că  Suceava și  Baia au peisajul cam la fel. Îl întreabă pe servitor:
- Ce e dincolo de pâlcul ăla mare de copaci?
Servitorul:- Cetatea, majestate.
Sigismund:- Care cetate?
Servitorul:- Cetatea de unde am plecat azi dimineață. Unde locuiți, unde domniți.
Sigismund:- Apăi dacă acolo îi casa noastră, ce să mai pierdem vremea pe aici? N- ai văzut ce caracter au moldovenii și cum se trag de nojițe cu domnii! Hai să ne-ntoarcem cât este încă cerul frumos! Am chef să mă uit la stele prin telescop.

Chestionar cu fițe

 

Mr Brasil, nouă:- Treceți amândoi și povestiți pe scurt cum stați cu iubirea!
Dorel:- Știi deja, sunt îndrăgostit de Ionel.
eu:- Eu le ard cu Heidegger.
Mr Brasil:- Bine, acum spuneți repede părerea despre sărutarea cu adulții peste 45 de ani.
Dorel:- Atîta are ea?
eu, mohorâtă:- Nu, inversează cifrele.
Dorel:- Aaa, ok.
Mr Brasil:- Nu raspunzi jidovește, la o întrebare cu altă întrebare. Răspunzi creștinește.
Dorel:- Nu știu, n-am incercat. Dar dacă ar fi un poet renumit, nu m-aș da în lături. Mie:- Tu?
eu:- Decât să mă sărut cu un boșorog, mai bine ling faianță din baie.
Dorel:- Adică unul de 45 este boșorog și tu la 54 nu ești?
eu:- Uite că nu.
Mr Brasil:- Deci umblați cu pistoale la voi amândoi!
Dorel:- Tu vorbești, care nu te dai la sărutat decât când te îmbăt mangă.
eu:- Mai ai întrebări încuietoare?
Mr Brasil, vine aproape de mine și își bagă mâna în pleata mea. Îmi trage capul pe spate și îmi pipăie încet ceafa.
El:- Da, ai câteva gloanțe înfipte adânc. De ce nu stai la sărutat cu adulții? Vrei să ai capul burdușit de verighete aruncate din avion?
Dorel:- Lasă-o în pace, nu-i place, nu auzi!
Mr Brasil:- Tu să taci, pistolarului! Te iau și pe tine imediat la pipăit.
Dorel:- Eu nu am verighete înfipte- n cap, eu le am prinse de urechi.
Mr Brasil:- Nu după verighete mă uit la tine, ci după gloanțele oarbe.
Dorel:- Se pot deosebi?
Mr Brasil:- Sigur că da. Sunt trase de bărbați, nu de femei. Gloanțele din capul ei nu sunt trase de bărbați refuzați, ci de femei refuzate.
eu:- I- auzi! Pe asta n- am stiut-o.
Dorel:- Uite că am aflat-o acum amândoi! Lui Mr Brasil:- Pistolarule!

Măgarul, animal de companie

 🫏

   Îl trimite Mr Brasil pe Dorel să cumpere lemne pentru cabană de la depozitul din sat. Dorel întreabă:- Cu ce mașină să merg? A ta sau a ei?
Mr Brasil:- Cu nici una. Nu strici mașinile cu lemne. Abia ni le-am înoit.
Dorel:- Și atunci cu ce să le aduc? Știi că e drum forestier.
Mr Brasil:- Împrumuți o căruță cu măgar de la ciobani.
Dorel:- Și cine o duce înapoi?
Mr Brasil:- Nimeni, îi chemăm la cină și pleacă înapoi cu tot cu ea.
Dorel pleacă.
Apare după 4 ore fără lemne, fără căruță, cu măgarul de frâu. Mr Brasil îi face semn să intre. Leagă măgarul de o tufă și vine.
E ud din cap până- picioare, murdar de noroi și cu tot felul de plante pe haine, de la mușchi la alge. Zice:- Stai să mă spăl și să mă schimb și vin să vă povestesc ce am făcut! Dacă nu mă credeți, am și niște selfiuri.
eu:- Ai adus lemne? Nu le-am văzut!
El strigând din ușa toaletei:- Stai să ies din baie și vă povestesc.
Mr Brasil:- Mai avem niște varză călită cu cârnați?
eu:- Avem, îi place lui Dorel, am făcut mai multă.
El:- Ia un castron de tablă și pune jumate măgarului, zbiară de foame.
Mă conformez. Măgărușul e blând și simpatic, e ca un cățel, îmi linge mâinile și dă vesel din coadă și urechi. 
Intru, Dorel povestește. Prind cam de la început noutățile. 
Dorel:- Și după ce am așteptat o juma' de oră să se deschidă depozitul, am pus lemnele în căruță. Am ieșit de pe asfalt și am intrat pe drumul pietruit. S-a prins roata într- o pietricică, nu era fixată bine și s- a răsturnat toată căruța. Era să fugă și măgarul. Am stat 15 minute pe marginea drumului, poate trece un țăran să mă ajute la încărcat, dar nu au trecut decât mașini. M-au ocolit încet, n- a vrut niciunul să oprească, deși se vedea cu ochiul liber că am nevoie de ajutor.
eu:- Și ce - ai făcut?
Dorel:- Am încărcat din nou căruța. Am coborât încet dealul și am ajuns la râu. Măgarul a vrut să bea apă și s- a repezit, au căzut toate lemnele și o parte din șubrezenia aia de vehicul s- a dezmembrat pe lateral.
Mr Brasil:- Ce ai făăăăcuuuut?
Dorel:- Nu mai răcni atât! Ce era să fac? Trebuia să salvez măcar măgarul și eu să ajung acasă.
eu:- Și?
Dorel:- M-am gândit să fac o plută din 10 bușteni și să trec cu ei balta.
Mr Brasil, potolit brusc și chiar interesat de subiect: -Și ai făcut?
Dorel:- Da. Am legat buștenii  cu ghemulețul de sfoară din traistă, știi că umblu mereu cu el, poate îmi slăbește elasticul de la pantaloni, poate mi se rupe un șiret, poate n- am cu ce să-mi prind părul.
Mr Brasil:- Poate nu mai ai idei pentru creioane, nu? E și asta.
Dorel:- Da, e și asta. E chiar prima, dacă stau să mă gândesc.
Mr Brasil:- Lasa- mă cu gândirea ta! Zi mai departe!
Dorel:- Am legat deci cei 10 bușteni și am văzut că ieșise o lucrărică bună, m- am hotărât să mai adaug 10. Acum arăta ca o plută profesionistă. După ce m- am urcat pe ea, am văzut că până la mal mai erau câțiva pași, dar cu apă adâncă, așa că i-am legat pe toți și am făcut un pod de o frumusețe rară. Am trecut cu măgarul podul și gata! Uite, poze!
eu:- Și căruța?
Dorel:- Am făcut pilonii podului din ea, nu poți să -ți uzi pantofii, mai ales dacă trece o doamnă cu tocuri cui.
eu:- Și acum ce facem?
Dorel:- Nu știu, dar eu nu mai merg nicăieri azi. Mă pun să croșetez ciorapi, pe ea o punem să facă fulare, caciuli și mănuși și tu croșetezi pulovere și ilicuri.
Mr Brasil, blând și admirativ:- Știi să croșetezi șosete de lână?
Dorel:- Nu, dar mă uit pe Insta sau pe You tube, sunt sigur tutoriale.
Eu:- Îți trebuie 5 andrele. Sau o croșetă specială.
Dorel:- Îmi fac singur. Ați văzut că am competențe tehnice.
Mr Brasil:- Tâmpitule! Crezi că eu am chef să îți fac ție ilicuri la 15 grade?
Ne punem centrală pe gaz și gata!
eu:- Cum? Când?
Dorel:-Și cu ce bani? Nu am bani pentru alte investiții în încălzire.
Mr Brasil:- Tu vezi ce faci cu măgarul ăla însetat. L-ai lăsat să bea o gură de apă din lac?
Dorel: -Măi nu, n- am apucat. Cât am lucrat, l- am ținut legat să nu scape, e mai scump decât lemnele.
Mr Brasil, mie:- Încălzește varza și pentru măgarul ăstălalt și dă- i să ducă patrupedului apa.
eu:- Tot în castronelul de tablă?
Mr Brasil:- Doar nu în termosul lui Dorel. Normal, avem un animal de companie, ne îngrijim de el.

eu:- Am o curiozitate. De ce nu ai venit pe drumul pe care ai plecat? 

Dorel:- Am vrut să scurtez, mi se făcuse frig. Nu vezi ce vreme e?

Mr Brasil:- Da, acum totul are logică. 

Ținuta adecvată pentru cartofii prăjiți

 

Mr Brasil, lui Dorel, fix când mă întorceam de la cumpărături, fără susținere morală și fără cărucior, cu brațele încărcate de papornițe de hârtie pentru ultima fantezie:

- Pe animala asta trebuie să o încredințez zilnic că o iubesc.
Dorel:- Și pe mine o dată pe săptămână, nu?
Mr Brasil, dându-i o palmă ușor după cap:- Și pe tine nu săptămânal, ci lunar!
Dorel :- Adică de ce pe ea mai des decât pe mine?
Mr Brasil:- Pentru că ea suferă de dependență afectivă, iar tu suferi de independență.
eu:- Decât să dezbateți atâta tema temperamentului, mai bine ați ajuta la despachetat.
Dorel:- Mie mi-ai luat ceva?
eu:- Înghețată cu fistic.
Dorel:- Da, e bine.
Mr Brasil:- Mie mi- ai luat ceva?
eu:- Înghețată cu fistic.
Mr Brasil:- Da, e bine.
eu:- Deci, mă ajutați?.
Dorel:- Da.
Mr Brasil:- Ok.
Mâncăm înghețatele uitându-ne unii la alții. Mr Brasil și Dorel nu stau liniștiți nicio secundă,  fac ditamai circul pe lângă nefericitele bețișoare. Sunt în minoritate, așa că îmi văd de afinele mele.
Dorel:- Acum că ne-ai mulțumit, ce- ar fi să ne și fericești.
eu:- Adică?
Dorel:- Ar merge niște musaca.
eu:- Am chef de citit.
Mr Brasil:- Ai chef din părți de citit! Ai chef de îți spun eu ce.
Dorel:- De ce ? Ne gândim amândoi la același lucru?
Mr Brasil:- Ce, crezi că dacă avem aceleași gusturi la înghețată, avem și aceleași gusturi la femei?
eu:- Ce vrei să spui? De ce am chef?
Dorel:- Da, fă- mă deștept! De ce are ea chef?
Mr Brasil:- Ai chef de cartofi prăjiți, nu-i așa?
eu:- Da.
Mr Brasil, lui Dorel:- Vezi! Am știut de când a intrat în casă.
eu:- Serios?
Mr Brasil:- Da, de aceea te invit la mine să frunzărim niște reviste și să ciugulim chipsuri de cartofi cât Dorel curăță și prăjește niște cartofi adevărați. Nu-i așa, Dorel?
Dorel tace
Mr Brasil: -Am câștigat sau nu  cu strategia Boby Fisher?
Dorel:- Da
Mr Brasil:- Treci la confecționat punguța de cadou pentru premiul mondial!
Dorel:- Bine. Fie.
Mr Brasil:- Bați la ușă înainte să ne chemi la masă, poate suntem în vestiar.
eu:- Poate suntem în costum de baie.
Dorel, cu ciudă:- Poate sunt eu în costumul lui Adam și bat ca să vă anunț să trageți plapuma peste cap cât pun pe masă farfuriile cu cartofi prăjiți!
Mr Brasil:- Vezi că la costumul lui Adam se poarta frunze de salată, nu de varză!
eu:- Parcă erau de măr....
Mr Brasil: -Nu se știe, savanții încă cercetează problema, pot fi și de eucalipt, de ferigă, de  palmier...
Dorel:- Se poate și de leuștean?
Mr Brasil:- Nu, cartofii prăjiți sunt felul doi, nu unu!

Scurt dialog filosofic despre moralitate

 Nevasta unui deontolog, profesor universitar de Filosofie:- Scoate -ți din minte sexul pentru toată ziua dacă vrei să mai ramai în sistem! Și vezi că ai seminarii și diseară! Nu e moral să umbli dezlegat! Ai urcat cu liftul, nu merge, vii pe scări. Vezi că preșul e același, am vrut sa-l schimb, dar nu m- am îndurat. 

Nevasta unui hedonist, profesor de liceu de Filosofie:- Bagă-ți în minte sexul pentru toată ziua, dacă vrei să te poți înțelege cu colegii tăi, psihologi acreditați! Și vezi că ai ore și seara, să nu cumva să uiți că eu ți- am băgat  mințile-n cap! Nu e etic să uiți de unde-ai plecat! Ai plecat din pat, te- ntorci în pat! Dacă nu nimerești patul tău, ci pe al fratelui tău, te iei după miros. 

Învăț la Istorie

 

 Intru în bucătărie. De fapt, vreau să intru, pentru că ușa era baricadată cu scăunelul de ispășit vina de a iubi sau a fi iubit.
Bat în ușă și vâră capul Dorel:- Ce vrei?
eu:- Să mănânc ceva, să fac o  cafea pentru Mr Brasil, are mult de lucru.
Dorel:- Nu se poate, învăț.
eu:-  Nu te deranjez, îmi fac un sendviș, fac repede cafeaua și câteva ore nu mai ajung pe aici.
Dorel:- Îți aduc eu sendvișul. Și îi duc și cafeaua lui Mr Brasil.
eu:- Bine
Fac stânga- mprejur și plec.
Trec 40 de minute. Îmi chiorăie mațele și simt oboseala lui Mr Brasil, care trece pe sub ușă și îmi aruncă cât colo ambii papuci cu care dau să mă încalț.
Merg iar spre bucătărie. Nicio schimbare, ușa închisă, o împing puțin. Se deschide ușor.
Intru.
Pe toate polițele erau suporturi buretoase de flori cu căpățâni de ceapă pletoasă, înfipte în bețe de frigărui și cu firișoarele în sus. Ceapă albă, galbenă și roșie.
Erau multe, nu știu cât să zic, poate vreo 50.
În mijlocul liber al bucătăriei, Dorel cu o sabie laser, de jucărie bineînțeles, exersa piruete. Când o ceapă era atinsă, se răsturnau mai multe.
eu:- Mai ai de exersat precizia?
El:- Nu, precizia îmi iese, cu secolele mă mai încurc.
eu:- Nu e tot aia?
Dorel se oprește brusc:
- Ai dreptate. Trebuie aranjate altfel, în grupuri de maximum 20.
eu:- Începe și tu de la Homer, nu de la Plotin.
Dorel:- Mă gândeam să încep de la răspândirea creștinismului. Mi se pare mai important.
eu:- Da. E important. Fără împăratul Constantin, încă mai aprindeam lumânări în catacombe.
Dorel:- Stai să vezi ce repede îți înșir  împărații din secolul 6!
Face rapid o piruetă cu 5 rotiri pe dreptul și zboară 10 cepe prin toată bucătăria. Una mă a lovește în cap, accentuându- mi durerea de la senzația de foame. Mă îndrept cu grijă să nu mă zgârii în țepușe, spre frigider. Dorel zice:
- Stai să pun la loc cepele și îți fac sendvișul imediat!
Îi fac semn că nu e nevoie, înșfac doi castraveți și o felie de pâine, mă strecor spre solnița cu sare și plec.
Pe hol, în timp ce îmi îndesam în gură câteva fire de sare și un corn de rinocer, dau nas în nas cu Mr Brasil. Mă împinge în peretele stâng :- Ia zi, ce e mai important într-o relație? Datoria sau plăcerea?
eu, cu castraveții înmuiați brusc, ca după trei zile de stat în ploaie:- Datoria!
El:- Răspuns greșit! Trebuia să zici filosofic: Depinde de secol!
El, meditativ, dând un pas în spate și lăsându- mă să strecor restul legumelor în buzunar,  în toate secolele, în afară de 3 și 18 a fost importantă placerea. În 3 și 18, datoria. Brusc:
Unde mi- e cafeaua pe care am așteptat- o 2 ore?
eu:- Nu am putut să o fac. Dorel învăța la Istorie.
El:- Și la ce secol a ajuns, ca să știu cum să- l iau?
eu:- Undeva pe la Vlad Țepeș, cred.
Mr Brasil:- Deci nu știi sigur?
eu:- Nu.
Mă împinge mai tare în zid și scoate din buzunar briceagul cu lama plină de cruci: Mi- l apasă pe obraz cu partea ascuțită:- Te- ai pudrat azi?
eu:- Da. Adică nu.
El:- Da sau nu?
eu:- Nu mai știu. Am pierdut șirul zilelor.
El:- Îmi dau seama imediat! Bagă briceagul în buzunar și îmi dă o limbă pe obraz de la tâmplă la bărbie:- Nu! Fugi și machiază- te! Mergem la cafenea! Am nevoie de o pauză. Îl lăsăm pe Dorel în pace să memoreze.
Plec de lângă el buimăcită. Mă uit la castraveții începuți simultan, nu prea mai îmi e foame, deși știu că și lipsa senzației este o iluzie, nu numai prezența ei, vorba lui Descartes.
În baie, în fața oglinzii, observ că lama cuțitului îmi lăsase o urmă adâncă pe obraz. Mă pudrez, se estompează imediat. Apăs cu degetul obrazul, e neted. Și percepția e o iluzie, nu doar senzația,  îmi spun cartesian.
Urcăm în mașină. Conduce el. Mă întreabă:- Cu ce parfum te dai? E nou. Îmi place.
eu:- Century Summer.
El:- Fiecare secol cu armele lui! Nu stăm mult, îi luăm și lui Dorel o cafea. Am chef să îl trec de secolele 3 și 18. Datoria are limitele ei, o spune rațiunea pură.
Îmi amintesc, la un moment dat văzusem în cartea lui Kant și combinația:- pură practică, dar poate era o dovadă că dialectica nu poate fi stăpânită, indiferent de facultate.

Meditație asupra cireșului negru

 

Ca să mă bucure vântul, se scutură de picături frunzele cireșului negru
Ca să mă bucure marea, un albatros survolează coroana lui împărătească
Ca să mă bucure pământul, vârful ierbii se înalță până la fructele lui mici și rotunde
Ca să mă bucure timpul, acestea toate se întâmplă în fiecare primăvară.

Plecăm

 Dorel:- A înflorit teiul!

Liniște. 

Citim. Eu, Platon, Mr Brasil Istoria Franței medievale, o carte groasă cu multe imagini frumoase.

Dorel:- Și castanii! Și  salcâmii!

Mr Brasil dă pagina la care se uită cu lupa de 10 minute. Dau și eu pagina pe care o citisem de trei ori.

Dorel:- Și liliacul!

Mr Brasil, mie:- Hai! Plecăm acasă. 

Dorel se repede în camera lui și apare cu geamantanul gata făcut:

- Vă aștept în mașină. Mă duc să fumez o țigară și să respir aer proaspăt după ploaie. 

Iese.

Mr Brasil își ia cartea sub braț și pleacă din sufrageria cabanei. Înainte să iasă, deschide larg fereastra. Mirosul subțire de verde intră în cameră, răcoros și plin de nuanțe delicate. Închid ochii și îmi amintesc câteva secunde inefabile de iubire. 

Plecăm. Începe o ploaie măruntă, care se transformă într- o răpăială însoțită de tunete și fulgere. Chiar ne sfătuim, la un moment dat, dacă nu ar fi mai înțelept să oprim mașina la marginea drumului și să așteptăm să treacă furtuna. Dorel se opune vehement, are treabă în seara asta, are întâlniri, are de rezolvat treburi amânate. Mr Brasil îl lasă pe el la volan. Conduce repede, dar atent. Mr Brasil mă ia de după gât și mă lipește de umărul lui. Îmi face semn să dorm. Închid ochii, o șuviță de păr îmi atinge genele și mă gîdâlă.  O las, mă las așa și mă acomodez cu ea. Adorm și visez căpițele de fân ale lui Van Gogh, visez mirosul ierbii și al florilor sălbatice, zumzăitul gâzelor și simt chiar și câteva pișcături de furnici pe  sub bluză. Mă trezesc. Am ajuns acasă. 

Hollyday Game

 

   Vine Mr Brasil la mine în timp ce mă chinuiam să descarc Iliada în traducerea lui Slusanschi, ca să compar coborârea lui Apollo de pe Olimp cu cea din  traducerea lui Murnu ( îmi plăcuse la nebunie descrierea, dar nu mai știam în care varianta era). Prima tabletă, de acum vreo 9 ani, rămăsese fără baterie fix când să deschid cartea, la a doua, mai recentă, de vreo 7 ani, descărcarea cărții dura peste juma' de oră, deși fișierul avea câțiva mega. Am înțeles, era din cauză că prindea net rapid probabil tot cartierul.
Deci, îmi zice:- Hai la joacă! Jucăm în rețea:- eu, tu, Dorel și Ionel. Nu mă pot lăsa de Dorel, nu se lasă de Ionel și tu nu ai voie să te lași de mine.
Mă ridic din pat, îl las pe Slusanschi în voia Domnului, să își facă de cap cu netul meu și ies din cameră.
Dorel, înfierbântat îmi explică jocul:- ești ori în atac, ori în apărare. Avem câte 4 avataruri fiecare. Îți alegi unul, lupți cu el, când învingi treci la nivelul următor și trebuie să schimbi strategia, să lupți cu avatarurile celuilalt, adică să fii unul din avatarurile părții adverse
eu:- Și dacă tu ești la nivelul 2, să zicem avatarul Mafiotul și ei sunt la nivelul 1 să zicem Mafioata, ce se întâmplă? Același avatar, odată în atac, odată în apărare?
-Nu, zice Mr Brasil, nu poți lupta decât cu cei de aceeași teapă, adică de pe același nivel.
   Mă așez la PC, avatarurile din apărare erau: Muza, Savantul, Soldatul și Polițistul, iar cele din atac erau Jandarmul, Mafioata, Umanista și Securistul.
Îmi aleg Soldatul.
Dorel sare pe Muză și Mr Brasil pe Umanistă. Ionel vrea Savantul.
Strategia era simplă:- trebuia într-un timp foarte scurt să urci cu ei un munte și, într-o cabană erau elemente de recuzită cu care să- i echipezi:- haine, încălțăminte, raniță pentru Soldat, pene, cerneală, coroniță cu lauri pentru Muză și rochie, gene false și ruj pentru Umanistă. Savantului îi trebuia o cămașă deschiată la piept, un cercel cu cruciuliță și biscuiți pentru experimentele pe șoareci. Drumul până acolo era plin de capcane.
Ne jucăm de 3 ore și nu reușim să găsim toate elementele. Primul se dă bătut Mr Brasil:- Nu vrei să îmi aduci rujul tău să o mâzgălesc pe asta prin ecran?
Dorel:- Băi, da coronițe cu lauri am găsit trei, una de aur, una de argint și una de platină, dar nici strop de cerneală. Îmi vine să le dau rezervele mele care nu se potrivesc, în virtual merg sigur.
eu, după ce mi- am îmbrăcat și încălțat Soldatul, după ce i- am pus bocanci, raniță și haine impermeabile de camuflaj, încerc să trec la nivelul următor, când văd o scrisorică cu mesaj pe ecran:- Apasă aici ca să închizi nivelul.
Mă tem de viruși, de erori, de obscenități și le zic băieților:- Hai să mă ajutați să închid nivelul.
Dau amândoi ochii peste cap, Mr Brasil se lasă pe spate periculos, simt cum fermoarul pantalonilor începe să pârâie,  Dorel își trece mâna prin păr spre stilul Jonny Bravo, care -i conectează freza la pectorali și se ridică simultan de pe scaun. Vin la PC-ul meu amândoi, apasă pe scrisorică fără jenă și ezitări. Apare un sertăraș. În el un mesaj:- Bravo! Ai câștigat un ruj, o călimară de cerneală și un nasture de cămașă pentru Avatarul tău. 
Ne uităm toți trei unul la altul. Apoi, Dorel la Mr Brasil. Stau ochi în ochi câteva fracțiuni de secundă. Mă întorc încet 180 de grade și o iau la fugă pe ușă:- Nu mă chemați la ceai, am de citit!
Încui ușa. Băieții bat în ușă cu picioarele și pumnii, apoi se face liniște. Îmi pun căștile și mă trântesc în fotoliu, una e să fii într- un conflict de generații și alta într- un conflict de gen. Stau cu Slusanschi și Murnu o bucată de noapte.
Ies pe furiș din cameră și merg la baie, apoi intru în bucătărie.
Pe masă, cana mea cu ceai, biscuiți și cutia cu rezerve de cerneală nespecifice ale lui Dorel.  Mă așez și mă bucur de împăcare. 

Tot băieții sunt mai deștepți decât fetele.

Plăceri discutabile și indiscutabile

 La cumpărături, într-un supermarket, un grup de deontologi se întâlnește în fața raftului cu dulciuri cu un grup de hedoniști. 

Deontologii întreabă:- Nu știți, batoanele astea cu orez expandat sunt de post?

Hodoniștii spun:- Citiți și voi eticheta, dacă scrie că au urme de carne, lapte și ouă, nu sunt. 

După câteva încercări disperate de a alege altceva, deontologii pleacă fiecare cu câte două pachete cu rondele de orez, alb și brun. 

Hedoniștii își iau câte un ou Kinder Gigant și dispar din magazin. Deontologii strigă după ei:- Vedeți că e post! Nu căutați plăceri în ouă!

Hedoniștii, de departe, de la casă ( era ditamai rândul) :- Nici voi în carne bine prăjită și lapte!