Este un film bazat pe evenimente reale.
L-am revăzut zilele trecute, cei de pe Netflix l-au postat cu tot cu subtitrarea românească.
Ceea ce m-a surprins acum, după foarte mulți ani a fost:
Melodia, care este încă foarte populară, nu mi-a rămas prea mult timp în minte, adică aproape că nu am remarcat-o.
În timp ce la prima vizionare am fost impresionată de catastrofă și bineînțeles, de povestea de dragoste, acum am remarcat componenta morală
(moralizatoare) a filmului și rolul personajelor secundare în catastrofă.
Nu îmi aminteam deloc despre diamantul albastru și nici despre intriga propriu-zisă a filmului, am reținut atunci numai ce s-a întâmplat cu personajele principale și acțiunea în linii mari. Sunt convinsă că, la fel ca orice epavă, și o a treia vizonare îmi va dezvălui secrete neașteptate.
Aș putea povesti filmul din perspectiva a trei personaje, căutătorul/căutătorii de comori
2. Leonardo DiCaprio alias artistul Dawson
3. Femeia care supraviețuiește, interpretată de Kate Winslet.
Vad eu cum împletesc cele trei perspective, încep să scriu
Filmul a apărut în 1997, eu eram de 1 an la Botoșani, terminasem masteratul la Iași, eram prima profa de filosofie din județ cu masterat nu l-am valorificat în niciun fel, (a fost un an sabbatic, cu rol mai mult emoțional decât intelectual, deși mi-a plăcut și ce am studiat și cu cine). Nu mi-a fost ușor, navetă, nu prea erau mijloace de transport la discreție ca acum, un autobuz și un tren cu schimbare în Verești, ore de dimineață până seara, directori dificili, elevi imposibili, care mă adorau și eu îi uram, eram îndrăgostită fără nicio speranță, umblam de nebună după un eu al meu, schimbasem deja două gazde, iar până la sfârșitul anului urma să stau la a treia, frate-miu zorea să se însoare, cam împotriva tuturor, în orice caz, nu aveam o traiectorie lină. Profesional eram ok, predam filosofie și celelalte discipline umaniste, mă cam luptam cu cei de gimnaziu care nu mă înțelegeau, cu cei de liceu care nu știau cum să mă atragă mai mult, cu adulții care nu știau cum să mă oprească sau să mă fixeze undeva unde să stau for ever nemișcată….a fost anul când povestea prințesei Diana a atins maximum de interes pentru toată planeta.
În sfârșit, anul când a apărut Titanicul a fost anul când am început să mă bucur de tot ce înseamnă muzică și teatru. Nu a durat mult rolul acesta al meu de spectator al Teatrului și Filarmonicii Botoșani. Teatrul era proaspăt renovat, reușeam să merg la multe spectacole.
Povestea este așa:
un grup de indivizi, nu mi-am dat seama, dar cred că da, cu aprobare oficială, fac scufundări în zona unde este epava Titanicului, cu aparatură ultramodernă, pentru a găsi un celebru diamant care valora o sumă uriașă de bani.
Echipa de scufundători găsește un seif care, fiind etanș reușise să-și păstreze timp de aproape 80 de ani conținutul. În seif este o schiță a unei femei tinere, un nud. Femeia are la gât acest celebru diamant albastru, adică exact ce se căuta.
Separat de chestia asta, singura supraviețuitoare a catastrofei este o femeie de peste 100 de ani, care ia legătură cu căutătorii de comori. Le promite să îi ajute să înțeleagă ce s-a întâmplat și ce e cu conținutul seifului.
Bătrâna le mărturisește ca ea este femeia desenată cu diamantul albastru la gât.
Bineînțeles că toată lumea devine interesată. Aflăm astfel că nici fiicei nu-i povestise nimic despre ce s-a întâmplat pe Titanic, mă refer la povestea de dragoste rămasă până atunci un secret absolut. Mai sunt filme așa….
Despre măreția Titanicului aflăm încă de la primele replici. Titanicul fusese una dintre cele mai mari și luxoase corăbii construite vreodată, capabilă să transporte peste 2000 de pasageri pe o distanță foarte mare în condiții de confort și siguranță.
Pe vapor sunt oameni de diferite categorii sociale și diferite naționalități. Există o zonă de clasa I si zone pentru clasa a III-a.
Femeia, fiind aristocrată călătorește la clasa I a, bărbatul, un tânăr artist vagabond, la clasa a III a cu un bilet câștigat la poker, cu câteva minute înainte de plecarea vaporului.
Fata este logodită cu un multimilionar cu care se va căsători imediat ce vor ajunge in America.
Este însoțită de mama ei si de o întreagă companie de domni si doamne, prezentați ca sclivisiți, formaliști până la hilar, îmbrăcați frumos, dar fără vlagă, ca si cum hainele ar fi dintr-o recuzită bine întreținută dar așa de veche încât pare mâncată pe jumătate de molii.
Bărbatul cu care este logodită îi dăruiește diamantul și începe întâi mai mult sugerat și apoi din ce în ce mai vizibil pentru toată lumea să îi precizeze că îi este obligată până la alienare să i se supună.
Femeia scapă de el și încearcă să se sinucidă, să se arunce în valurile oceanului.
O salvează artistul vagabond cu o argumentație lungă și amuzantă, de genul, dacă te arunci trebuie să mă arunc după tine pentru ca am instinct de salvator și apa e foarte rece și e nasol să suferi fizic în așa hal și apoi să mori. Băiatul o convinge să se lase salvată, dar pentru că vede moartea cu ochii preț de câteva minute, îi trece gândul sinuciderii.
Începe o idilă copilărească. Tânărul este capabil prin doar câteva apariții ocazionale în grupul nobililor să le pună sângele în mișcare. Sunt multe minute de fugăreală pe culoare.
Aflând că a salvat-o de un posibil înec, logodnicul fetei îl invită pe băiat la o cină în restaurantul de lux. Îmbrăcat frumos și fiind o prezență inedită pentru plictiseala fiecărei cine, fata îl remarcă.
Aflând că este pictor și încă unul foarte bun, fata i se încredințează să o deseneze nud, numai cu diamantul la gât. De aici schița din seif…
Logodnicul fetei găsește desenul, bănuiește că lucrurile se vor schimba în defavoarea lui și a moștenirii promisă odată cu căsătoria și face diferite demersuri să îi despartă. O bucată de film e o joacă de-a șoarecele și pisica, mai exact de-a câinele și pisica,
există și o scenă interesantă
de dragoste cu cei doi,
pe bancheta din spate a unui
automobil de epocă,
futurist la vremea aceea.
În cele din urmă, tânărul este
acuzat că este hoț și este închis în
cătușe într-o cabina de la subsol.
În acest scurt interval, de cam o oră,
poate mai puțin, în care Leo trece de
la rolul de partener
la cel de infractor, are loc catastrofa
Titanicului.
Un aisberg imens apare din ceață
la o distanță foarte mică de vapor.
Marinarilor nu le vine să creadă,
sngura manevră inteligentă pe care
o pot face
este să încerce un marșarier
însoțit de o răsucire.
Însă vaporul nu reușește decât o
parțială răsucire, un arc mai puțin
curbat decât
ar fi fost necesar și aisbergul
lovește partea laterală a calei.
Prin această șubrezire a vaporului
începe să pătrundă apa, vaporul se umple de apă,
întâi coca, apoi etajele superioare,
iar când pupa vaporului
este complet inundată, vaporul se
transformă într-un obiect
pur gravitațional,
partea grea începe să coboare
spre fundul oceanului, și prora se
ridică absolut vertical,
trecând de pe abscisă pe ordonată.
Un sfert dintre oameni se salvează,
există niște bărci care îi transportă
pe pasageri,
întâi civilizat, femei și copii,
apoi din ce în ce mai sălbatic,
mulți mor din cauza haosului
interior, iar cei care rămân vii,
cad în apa în momentul când
vaporul, devenit vertical,
se scufundă ca un lichid în
barometru când se răcește temperatura.
Cei doi tineri rămași împreună
reușesc să rămână vii până în
momentul când cad în apa.
Fata se urcă pe o plută de lemn
și
băiatul o ține trează cât de mult poate
cu încurajări și încredințări despre
o viață lungă și fericită.
Nu încap amândoi pe plută.
Ea adoarme și când se trezește,
el nu mai este printre cei vii.
Este salvată de o barcă și după
puțin timp realizează că diamantul
albastru, dintr-un complex
de împrejurări polițisto-criminale îi
rămăsese ei.
Nu le spune căutătorilor de comori
acest fapt…..însă iese pe punte si
arunca in ocean bijuteria cu un
zâmbet malițios, înțelept, secretos....
astfel, diamantul pornește
dinspre model către pictor, potolind,
într-un mod neștiut lăcomia tuturor.
Filmul este regizat de
James Cameron si a luat, cred,
toate Oscarurile posibile din anul acela.
E foarte frumos, merită văzut.
Sunt multe scene foarte interesante
care sunt figuri de stil,
metafore cinematografice,
cum ar fi restaurantul inundat.
Voi mai scrie despre film.
Titanic 1997
